ZIBOR 25 000 UI anti-Xa /ml SOL INJ. IN SERINGA PREUMPLUTA
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Interacțiuni cu
Restricții de utilizare
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - ZIBOR 25000UI anti-XA/ml
Tratamentul afecţiunilor venoase profunde tromboembolice, cu sau fără embolie pulmonară, în timpul fazelor acute.
AVERTISMENT: Heparinele cu greutate moleculară mică sunt diferite și nu sunt în mod necesar echivalente. Ca urmare, se impune respectarea schemei de dozare şi a metodei de administrare specifice pentru fiecare medicament.
Doze
Adulţi:
Tratamentul afecţiunilor venoase profunde tromboembolice:
Zibor 25 000 UI/ml trebuie administrat subcutanat, o doză de 115 UI anti factor Xa/kg corp, o dată pe zi. Durata recomandată a tratamentului este de 7 + 2 zile. În general doza zilnică este corespunzătoare - în funcție de greutatea corporală – următoarelor doze și volume ale medicamentului în seringă preumplută: <50 kg, 0,2 ml (5 000 UI anti-Xa); 50-70 kg 0,3 ml (7 500 UI anti-Xa), >70 kg, 0,4 ml (10 000 UI anti-Xa). La pacienții
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15966/2025/01-12Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsuluicare cântăresc mai mult 100 kg/corp, doza trebuie calculată pe baza a 115 UI anti-Xa/kg/zi, unde concentrația anti-Xa este 25 000 UI/ml.
În absența oricărei contraindicații, anticoagularea orală trebuie inițiată la 3-5 zile după prima administrare a Zibor 25 000 UI/ml, și ajustarea dozei se face astfel încât să se mențină valoarea Raportului Internațional Normalizat (RNI) de 2-3 ori mai mare decât valoarea de control. Administrarea bemiparinei poate înceta de îndată ce se obține valoarea RNI dorită. Anticoagularea orală trebuie continuată pentru o durată de cel puțin 3 luni.
Copii şi adolescenţi:
Siguranţa şi eficacitatea ZIBOR la copii nu au fost stabilite din cauza lipsei datelor.
Vârstnici: Nu este necesară o ajustare a dozei în cazul persoanelor vârstnice. Dacă funcția renală este afectată (vezi pct. 4.2. Doze și mod de administrare, Insuficiență renală; 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare; 5.2 Proprietăți farmacocinetice).
Insuficiență renală
(A se vedea pct. 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare; 5.2 Proprietăți farmacocinetice)
-
La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată (clearance-ul creatininei 30-80 ml/minut): nu
este necesară ajustarea dozei. Cu toate acestea se recomandă o monitorizare atentă.
-
Insuficiența renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/minut) poate influența farmacocinetica
bemiparinei.
După o evaluare atentă a riscurilor individuale de hemoragie și evenimente trombotice la acești pacienți (în special dacă este prezentă embolia pulmonară) poate fi necesară ajustarea dozei. În acest caz, pe baza datelor de farmacocinetică, o doză de până la 75% ( aproximativ 85 UI anti-Xa/kg o dată pe zi) poate fi recomandată la pacienții cu insuficiență renală severă pentru tratamentul trombozei venoase profunde constituite, în timpul fazei acute. Se recomandă o monitorizare atentă. Trebuie luată în considerație măsurarea activității plasmatice maxime anti-Xa la aproximativ 4 ore după doză.
Insuficienţă hepatică
Nu există date suficiente pentru a recomanda o adaptare a dozei de bemiparină la această grupă de pacienţi.
Mod de administrare
Tehnica injectării subcutanate:
Seringile preumplute sunt pregătite pentru uz imediat și conţinutul lor nu trebuie evacuat înainte de injectarea subcutanată. În cazul în care Zibor este administrat subcutanat, injecţia trebuie administrată în ţesutul celular subcutanat din zona abdominală anterolaterală sau posterolaterală, stânga şi dreapta, alternativ. Acul va fi introdus complet, perpendicular și nu tangenţial, direct în porţiunea groasă a unei cute de piele, ţinută între degetul mare şi cel arătător, pielea fiind susţinută pe durata întregii injecţii. Nu frecaţi locul injecţiei.
Hipersensibilitate la bemiparină, sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Hipersensibilitate la heparină sau la derivații acesteia, inclusiv la alte heparine cu greutate moleculară mică, sau alte substanţe de origine porcină.
Antecedente sau suspiciune confirmată de trombocitopenie indusă de heparină (HIT) mediată imunologic (vezi
pct. 4.4).
Hemoragie activă sau risc crescut de sângerare datorat afectării hemostazei. Insuficienţă severă a funcţiei hepatice sau pancreatice.
Leziuni sau operaţii la nivel de sistem nervos central, ochi şi urechi cu cel puţin 2 luni înainte. Coagulare intravasculară diseminată (CID) atribuită trombocitopeniei induse de heparină.
Endocardită bacteriană acută şi endocardită subacută.
Orice leziuni organice cu risc mărit de sângerare (de exemplu ulcer peptic activ, accident vascular cerebral hemoragic, anevrism cerebral sau neoplasm cerebral).
La pacienții cărora li se aministrează heparină pentru tratament și nu pentru profilaxie este contraindicată utilizarea anesteziei regionale pentru intervențiile chirurgicale programate.
Medicamentul nu trebuie administrat intramuscular.
Din cauza riscului apariţiei hematoamelor pe durata tratamentului cu bemiparină, administrarea intramusculară a injecţiilor sau a altor medicamente trebuie evitată.
Farmacocinetica bemiparinei poate afecta pacienții cu insuficiență renală severă (clearence-ul creatininei < 30 ml/minut). Se recomandă o monitorizare atentă în special când se administrează doze terapeutice. După evaluarea atentă a riscurilor hemoragice și trombotice individuale, poate fi necesară ajustarea dozei. În insuficiența renală ușoară sau moderată (clearance-ul creatininei 30 - 80 ml/minut) ajustarea dozei nu este necesară, cu toate acestea se impune precauție. (Vezi pct 4.2 Doze și mod de administrare și 5.2 Proprietăți farmacocinetice).
Este necesară precauție în cazul pacienţilor cu disfuncţii hepatice, hipertensiune arterială necontrolabilă, antecedente de ulcer gastro-duodenal, trombocitopenie, nefrolitiază şi/sau uretrolitiază, boli vasculare ale coroidei şi retinei sau orice alte leziuni organice cu risc mărit de complicaţii hemoragice sau în cazul pacienţilor supuşi anesteziei spinale sau epidurale şi/sau puncţiilor lombare.
Bemiparina, ca alte HGMM, poate suprima secreţia adrenală de aldosteron conducând la hiperkaliemie, în special la pacienţii cu diabet zaharat, insuficiență renală cronică, antecedente de acidoză metabolică, concentraţii plasmatice crescute de potasiu sau la pacienții cărora li se administrează medicamente care economisesc potasiu. Riscul de hiperkaliemie pare să crească cu durata terapiei, dar, în general, este reversibil (vezi pct. 4.8). Electroliţii serici trebuie determinați înainte de a iniţia tratamentul cu bemiparină la pacienţi cu risc de hiperkaliemie, urmând a fi monitorizaţi periodic mai ales dacă tratamentul depăşeşte 7 zile.
Ocazional, s-a observat apariţia trombocitopeniei uşoară (HIT de tip I), la inițierea tratamentului cu heparină, cu trombocite între 100 000/mm3 şi 150 000/mm3, datorată unei activări temporare a trombocitelor (vezi pct. 4.8). În general nu survin complicaţii, și tratamentul poate fi continuat.
Rar, s-a observat o trombocitopenie severă mediată de anticorpi (HIT de tip II) cu un nivel al trombocitelor mult sub 100 000/mm3 (vezi pct. 4.8). Aceasta se poate manifesta între 5-21 de zile de la iniţierea tratamentului cu toate că în cazul pacienţilor cu antecedente de trombocitopenie indusă de heparină, aceasta se poate instala mai devreme.
Înainte de iniţierea tratamentului cu bemiparină, se recomandă numărarea trombocitelor, în prima zi de terapie şi apoi, periodic, la fiecare 3-4 zile, precum şi la încetarea tratamentului cu bemiparină. În practică, tratamentul va fi imediat întrerupt şi înlocuit cu o terapie alternativă în cazul în care se constată scăderea numărului de trombocite (de la 30 la 50 %), asociată cu rezultate pozitive sau necunoscute ale testelor in vitro privind anticorpi antitrombocitari, în prezenţa bemiparinei, a altor HGMM şi/sau heparine.
Similar altor heparine, la bemiparină s-au raportat cazuri de apariţie a unor necroze cutanate, uneori precedate de purpură sau de alte erupţii eritematoase dureroase (vezi pct.4.8). În astfel de cazuri, tratamentul va fi imediat întrerupt.
La pacienţi supuşi la anestezie epidurală sau spinală sau puncţie lombară, administrarea profilactică de heparină poate fi foarte rar asociată cu hematom epidural sau spinal, rezultând paralizii de durată sau permanente (vezi pct. 4.8).
Riscul creşte la folosirea pentru anestezie a unui cateter epidural sau spinal, prin administrarea concomitentă a medicamentelor care afectează hemostaza, cum sunt medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inhibitori trombocitari sau anticoagulanţi (vezi pct. 4.5), şi la puncţiile traumatizante sau repetate.
În momentul în care se decide cu privire la intervalul dintre ultima administrare profilactică a dozei de heparină şi plasarea sau extragerea cateterului spinal sau epidural, se vor avea în vedere caracteristicile produsului şi profilul pacientului. Doza următoare de bemiparină nu va fi administrată decât după cel puţin 4 ore de la extragerea cateterului. Doza următoare trebuie amânată până la încheierea totală a procedurii chirurgicale.
În cazul în care medicul decide instituirea unui tratament anticoagulant, în contextul unei anestezii epidurale sau spinale, se va acorda maximă atenţie efectuându-se o monitorizare permanentă pentru a sesiza din timp orice semne și simptome ale unor disfuncţii neurologice, precum dureri dorsale, disfuncţii senzoriale şi motorii (amorţeală sau slăbiciune a membrelor inferioare) şi disfuncţii ale vezicii urinare şi ale intestinelor. Asistentele medicale vor fi astfel instruite încât să sesizeze la timp prezența acestor semne și simptome. De asemenea, pacienţii vor fi instruiţi să comunice imediat asistentelor sau medicului apariţia simptomelor menţionate mai sus.
Dacă există suspiciunea unor semne sau simptome de hematom spinal sau epidural, trebuie stabilite urgent
diagnosticul şi tratamentul, inclusiv decompresia măduvei spinării.
Nu s-au efectuat cercetări privind interacţiunea bemiparinei cu alte medicamente, astfel încât informaţiile de la acest punct provin din informaţii disponibile de la alte HGMM.
Nu se recomandă administrarea concomitentă de bemiparină cu următoarele medicamente:
antagonişti ai vitaminei K şi alte anticoagulante, acid acetilsalicilic, alţi salicilaţi şi AINS, ticlopidine, clopidogrel şi alţi inhibitori trombocitari, glucocorticoizi sistemici şi dextran.
Toate aceste medicamente cresc efectul farmacologic al bemiparinei interferând cu mecanismele de coagulare
şi/sau cu funcţia trombocitară, cu creșterea riscului hemoragic.
Dacă aceste asocieri nu pot fi evitate, administrarea trebuie efectuată sub strictă supraveghere medicală și monitorizare atentă, clinică și de laborator.
Medicamentele care cresc concentraţia potasiului plasmatic trebuie administrate concomitent numai sub atentă supraveghere medicală.
Interacţiunea heparinei cu nitroglicerină administrată intravenos (existând posibilitatea reducerii eficacităţii) nu poate fi eliminată în cazul bemiparinei.
Sarcina
Studiile efectuate la animale nu au demonstrat efecte teratogene la administrarea de bemiparină (vezi pct. 5.3). În cazul bemiparinei, datele clinice privind efectele asupra femeilor gravide sunt limitate. Ca urmare, recomandarea acesteia în cazul femeilor gravide va fi făcută cu deosebită atenţie. Nu se cunoaşte dacă bemiparina poate traversa bariera placentară.
Alăptarea
Nu există suficiente date privind trecerea bemiparinei în laptele matern. Ca urmare, în cazul administrării Zibor la mame care alăptează, se recomandă ca acestea să evite alăptarea.
Zibor nu are nicio influență sau are o influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.
Cea mai frecventă reacţie adversă este apariţia hematoamelor şi/sau echimozelor la locul de injectare, acestea apărând la aproximativ 15 % dintre pacienţii supuşi la tratament cu Zibor.
Osteoporoza a fost asociată tratamentului de lungă durată cu heparină.
Reacțiile adverse sunt listate în funcţie de aparate, sisteme, organe şi frecvență: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 până la <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1 000 până la <1/100), rare (≥1/10 000 până la <1/1 000), foarte rare (< 1/10 000) și necunoscute (nu pot fi estimate din datele existente):
Frecvenţa evenimentelor adverse (EA), raportată la administrarea produsului bemiparină, este similară celei raportate în cazul altor HGMM şi se prezintă după cum urmează:
| Aparate, sisteme, organe şi frecvență | Reacție adversă |
| Tulburări hematologice și limfatice:FrecventeMai puţin frecventeRare | Complicaţii hemoragice (piele, membrane mucoase, răni, tract gastro-intestinal, tract urogenital) care pot cauza anemie hemoragicăTrombocitopenie uşoară şi pasageră (HIT tip I) (vezi 4.4).Trombocitopenie severă (tip II) (vezi 4.4) |
| Tulburări ale sistemului imunitar:Mai puţin frecventeRare | Reacţii alergice cutanate (urticarie, prurit)Reacţii anafilactice (greaţă, vărsături, febră, dispnee, bronhospasm, edem glotic, hipotensiune arterială, urticarie, prurit) |
| Tulburări metabolice și de nutriție: Necunoscute (nu pot fi estimate din datele existente) | Hiperkaliemia ( vezi pct. 4.4) |
| Tulburări hepato-biliare:Frecvente | Creştere uşoară şi pasageră a transaminazelor (ASAT, ALAT) şi a valorii gamma-GT |
| Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:Rare | Necroze cutanate la locul de injectare (vezi 4.4) |
| Tulburări generale şi la nivelul locului deadministrare:Foarte frecventeRare | Echimoze la locul de injectareHematoame şi durere la locul de injectareHematoame epidurale sau spinale apărute după anestezii epidurale şi spinale, precum şi dupăpuncţia lombară. Aceste hematoame pot cauza |
| disfuncţii neurologice de diferite intensități, inclusiv paralizii de durată sau permanente (vezi 4.4). |
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro
Principalul simptom de supradozaj îl reprezintă hemoragia. Dacă apare sângerarea administrarea trebuie întreruptă, în raport cu gravitatea hemoragiei şi cu riscul de apariţie a trombozei.
Hemoragiile minore necesită rareori un tratament specific. În cazul hemoragiilor majore poate fi necesară
administrarea de protamin sulfat.
Neutralizarea bemiparinei cu protamin sulfat a fost studiată in-vitro şi in-vivo, pentru a se observa scăderea activităţii anti-Xa şi a efectului asupra Timpului de tromboplastină parțială activată (APTT). Protamin sulfatul exercită o scădere parţială a activităţii anti-Xa la 2 ore de la administrarea intravenoasă, la o doză de 1,4 mg de protamin sulfat la fiecare 100 UI anti-Xa administrate.
Proprietăți farmacologice - ZIBOR 25000UI anti-XA/ml
Grupa farmacoterapeutică: agent antitrombotic, grupa heparine, cod ATC: B01AB12
Bemiparina sodică este o HGMM obţinută din depolimerizarea heparinei sodice din mucoasele intestinale porcine. Greutatea medie moleculară (GM) este de aproximativ 3600 daltoni. Procentajul de lanţuri cu GM sub 2000 daltoni se situează sub 35%. Procentajul de lanţuri cu GM de la 2000 la 6000 daltoni se înscrie între 50-75%. Procentajul de lanţuri cu GM peste 6000 daltoni este sub 15%.
Activitatea anti-Xa este între 80 şi 120 anti-Xa UI per mg iar activitatea anti-IIa se înscrie între 5 şi 20 anti-IIa UI per mg, calculate în raport cu materia uscată. Ponderea anti-Xa/anti-IIa este de aproximativ 8.
În cadrul studiilor la animale, bemiparina a demonstrat o activitate antitrombotică şi efecte hemoragice
moderate.
La om, bemiparina şi-a confirmat activitatea antitrombotică şi, în dozele recomandate, nu prelungeşte în mod semnificativ testele de coagulare globală.
Proprietăţile farmacocinetice ale bemiparinei au fost determinate prin măsurarea activităţii plasmatice anti-Xa utilizând metoda amidolitică, bazată prin raportare la W.H.O. First International Low Molecular Weight Heparin Reference Standard (National Institute for Biological Standards and Control - NIBSC).
Procesele de absorbţie şi eliminare urmează o cinetică liniară de ordin I.
Absorbţie:
Bemiparina sodică este absorbită rapid după injectarea subcutanată și biodisponibilitatea acesteia este estimată la 96%. Efectul plasmatic anti-Xa maxim, la doze profilactice de 2 500 UI şi 3 500 UI, survine după 2 - 3 ore de la injectarea subcutanată, atingând un vârf de ordinul a 0,34 + (0,08) şi, respectiv, 0,45 + (0,07) UI anti- Xa/ml. Activitatea Anti-IIa nu a fost detectată, la aceste doze. Efectul plasmatic anti-Xa maxim la tratamentele cu doze de 5 000 UI, 7 500 UI, 10 000 UI şi 12 500 UI survine la 3 - 4 ore după injecţia subcutanată cu
bemiparină, atingând un vârf de ordin 0,54 + (0,06), 1,22 + (0,27), 1,42 + (0,19) şi, respectiv, 2,03 + (0,25) UI
anti-Xa/ml. Activitatea Anti-IIa de 0,01 UI/ ml a fost detectată la doze de 7 500 UI, 10 000 UI şi 12 500 UI.
Eliminare:
Bemiparina, administrată în doze cuprinse între 2 500 UI şi 12 500 UI are un timp de înjumătățire aproximativ între 5 şi 6 ore, ca urmare trebuie administrată o dată pe zi.
Nu există informaţii disponibile privind legătura protein-plasmatică, metabolismul şi excreţia bemiparinei la
om.
Vârstnici: rezultatele analizelor farmacocinetice ale unui studiu clinic realizat pe voluntari tineri, sănătoși și pe vârstnici (> 65 ani) arată că nu există diferențe semnificative în profilul cinetic al bemiparinei între tineri și vârstnici atunci când funcția renală este normală.
Insuficiența renală: (vezi pct. 4.2 Doze și mod de administrare și 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare) rezultatele analizelor farmacocinetice ale unui studiu clinic realizat pe tineri, vârstnici și subiecți cu grade diferite de insuficiență renală (clearence-ul creatininei < 80 ml/minut), la administrarea de doze profilactice multiple (3 500 UI/24 ore) și a unei singure doze terapeutice (115 UI/kg) de bemiparină, arată o corelare între clearance-ul creatininei și majoritatea parametrilor farmacocinetici ai activității anti-Xa. În plus, s-a arătat că expunerea la tratamentul cu bemiparină (bazat pe ASC a activității anti-Xa) a fost semnificativ mai mare în grupul de voluntari cu insuficiență renală severă (clearence-ul creatininei < 30 ml/minut) comparativ cu restul grupelor de voluntari.
Pe de altă parte simulările farmacocinetice au fost folosite pentru evaluarea profilului bemiparinei după administrarea dozei zilnice pentru 10 zile consecutive. Timpul mediu a activității maxime anti-Xa (Amax) simulate după 10 doze profilactice (3 500 UI/24 h) a fost în toate grupele între 0,35 și 0,60 UI anti-Xa/ml; oricum în grupul cu disfuncții severe renale (clearance-ul creatininei < 30 ml/minut) unul din subiecți a prezentat o valoare a Amax=0,81 UI anti-Xa după 10 doze. Simulând o reducere a dozei până la 2 500 UI/24 ore valorile modelului au prezis Amax mai mici decât 0,60 UI anti-Xa/ml (valoare medie Amax = 0,42 UI anti- Xa/ml) pentru toți voluntarii din grupul cu disfuncții renale severe. În plus, media anticipată a Amax după 10 doze terapeutice (115 UI / kg / 24 de ore) a fost între 0,89 și 1,22 UI anti-Xa/ml în toate grupurile; de asemenea, un voluntar din grupul cu insuficiență renală severă a arătat o valoare a Amax = 2,09 UI anti-Xa/ml după ultima administrare. Când a fost simulată o ajustare a dozei până la 75% din doza terapeutică (86,25 UI / kg / 24 h) au fost anticipate valori Amax de 1,60 UI anti-Xa / ml pentru voluntarul menționat mai sus, și în același timp media Amax (0,91 UI anti-Xa/ml) din grupul cu insuficiență renală severă a rămas în intervalul observat pentru restul grupelor fără ajustarea dozelor.
Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicității după doze repetate, genotoxicitate și toxicitate asupra funcţiei de reproducere.
Studiile privind toxicitatea acută şi repetată ca urmare a administrării subcutanate a bemiparinei la animale au evidențiat modificări care constau în principal în leziuni hemoragice reversibile la locul injectării, în raport cu doza administrată. Se presupune că acestea sunt rezultatul activităţii farmacologice amplificate.
Studiile privind toxicitatea reproductivă efectuate la femele gestante de şobolan şi iepure, între ziua a 6-a şi a 18-a de sarcină, nu au înregistrat cazuri de mortalitate, urmare a administrării de bemiparină. Cele mai frecvente semne clinice au fost hematoamele subcutanate, atribuite efectului farmacologic. Nu s-au înregistrat la fetuși efecte embriotoxice externe, la nivelul sistemului osos și/sau intestinal determinate de tratamentul aplicat.
