IMC este utilizat în practică pentru a evalua dacă o persoană are greutate sub cea normală, greutate normală, este supraponderală sau obeză. Obezitatea este definită ca având un IMC de 30 sau mai mult, iar supraponderalitatea este definită ca având un IMC între 25 și 29,9. IMC reprezintă una dintre cele mai utile metode la nivel populațional pentru evaluarea excesului ponderal și a obezității, întrucât are aceeași semnificație pentru ambele sexe și pentru toate vârstele adulte. Cu toate acestea, trebuie să îl considerați drept un ghid orientativ, deoarece nu reflectă întotdeauna cu acuratețe procentul de țesut adipos în cazul fiecărui individ. Avantajele utilizării IMC constau în faptul că este ușor de calculat și nu presupune costuri suplimentare. Poate fi utilizat ca instrument de screening pentru a identifica posibile riscuri asupra stării de sănătate. Totuși, există și limitări: IMC nu ia în considerare masa musculară sau densitatea osoasă, astfel că persoanele sportive sau cu o masă musculară dezvoltată pot avea un IMC ridicat, fără a fi supraponderale sau obeze. De asemenea, IMC nu face diferența între masa grasă și masa slabă. Există dovezi că utilizarea IMC poate fi utilă în practică. Studiile au arătat că persoanele cu IMC crescut prezintă un risc mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 și afecțiuni cardiovasculare. Cu toate acestea, este important să rețineți că IMC nu este un instrument de diagnostic, ci trebuie utilizat împreună cu alți indicatori cum ar fi circumferința abdominală și valorile tensiunii arteriale.