IBUVALEN 400 mg CAPS.

Dureri uşoare până la moderate, cu localizări diferite cum sunt cefaleea, incluzând migrena, durerea dentară.

Dismenoree primară.

Febră.

Ibuvalen 400 mg este indicat la adulţi și adolescenţi cu greutatea peste 40 kg, cu vârsta de 12 ani şi

peste.

Doze:

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Acest medicament este destinat numai pentru utilizarea de scurtă durată, nu mai mult de 7 zile la adulți şi nu mai mult de 3 zile la copii și adolescenți. Dacă simptomele persistă sau se agravează trebuie să vă adresaţi medicului.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta şi greutatea corporală a pacientului.

Durere uşoară până la moderată (inclusiv migrenă) şi febră

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

400 mg ibuprofen inițial și, la nevoie, 400 mg ibuprofen de 3 ori pe zi, la intervale de 6 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Copii cu vârsta mai mică de 12 ani (<40 kg):

Ibuvalen 400 mg nu trebuie utilizat la copiii cu greutatea sub 40 kg și cu vârsta sub 12 ani, din cauza

cantităţii de substanţă activă dintr-un comprimat.

Dismenoree primară

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

400 mg ibuprofen de 1-3 ori pe zi la intervale de 6 ore, la nevoie.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Copii cu vârsta sub 12 ani

Ibuvalen 400 mg nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

La pacienţii vârstnici, doza este aceeaşi ca la adulţi, dar este necesară precauţie sporită (vezi pct. 4.4).

Copii cu greutatea sub 40 kg (cu vârsta sub 12 ani)

Medicamentul Ibuvalen este contraindicat pentru utilizare la copiii cu greutatea sub 40 kg (cu vârsta sub 12 ani), din cauza dozei dintr-un comprimat, vezi pct. 4.3.

Pacienţi cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Administrare orală.

Capsulele nu se mestecă, se înghit întregi, cu un pahar cu apă, în timpul mesei sau după masă.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Ibuvalen 400 mg este contraindicat la pacienţii cu:

• hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

• antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu bronhospasm, astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie) asociate cu administrarea de acid acetilsalicilic (AAS) sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

• antecedente de hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală, legate de tratamentul anterior cu

  AINS.

• ulcer peptic activ recurent sau antecedente de ulcer peptic recurent/hemoragii recurente active sau în antecedente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmate).

• hemoragie cerebrovasculară sau cu altă hemoragie activă.

• tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată.

• insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii.

• insuficienţă hepatică sau renală severă.

• Deshidratare severă (produsă prin vărsături, diaree sau aport insuficient de lichide).

• Copii sau adolescenți cu greutatea corporală sub 40 kg.

• Al treilea trimestru de sarcină.

  Ibuvalen 400 mg este contraindicat copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Utilizarea de Ibuvalen 400 mg concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază şi acid acetilsalicilic, trebuie evitată (vezi pct. 4.5).

Pacienţii cu astm bronşic vor cere sfatul medicului înainte de a utiliza Ibuvalen 400 mg.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos).

Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical regulat în vederea monitorizării

evenimentelor adverse.

Ibuvalen 400 mg trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:

• lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;

• tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);

• primul şi al doilea trimestru de sarcină;

• alăptare.

  Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:

• afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,

  boala Crohn);

• insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;

• funcţie renală redusă; disfuncţie hepatică;

• tulburări de hematopoieză;

• tulburări de coagulare a sângelui;

• alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie obstructivă cronică sau astm bronşic;

• imediat după intervenţii chirurgicale majore.

Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinale

În cazul tuturor AINS s-au raportat hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală care pot fi letale, apărute oricând în timpul tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de reacţii adverse gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, mai ales dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi dacă sunt vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică

doză disponibilă. Tratamentul asociat cu medicamente care protejează mucoasa gastro-intestinală (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) trebuie avut în vedere la aceşti pacienţi, precum şi la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau

alte substanţe care pot creşte riscul de evenimente adverse gastrointestinale (vezi, mai jos, precum şi

pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate GI, mai ales vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragie GI), mai ales în fazele iniţiale ale tratamentului.

Este recomandată precauţie la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, cum sunt corticosteroizii administraţi oral sau anticoagulante cum sunt warfarina, inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină (ISRS) sau medicamente antiagregante plachetare precum acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Atunci când apar hemoragia sau ulceraţia GI la pacienţii trataţi cu Ibuvalen 400 mg, trebuie întrerupt tratamentul.

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de boală gastro-intestinală

(rectocolită ulcerohemoragică, boală Crohn), deoarece aceste afecţiuni se pot exacerba (vezi pct. 4.8).

Vârstnici

Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei

gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că utilizarea ibuprofenului, în special la doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată poate fi asociată cu un risc uşor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral).

În general, studiile epidemiologice nu sugerează că administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).

Reacţii cutanate

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom

Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică au fost raportate foarte rar în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Pacienţii prezintă cel mai mare risc pentru aceste reacţii la începutul tratamentului: debutul reacţiei survenind în majoritatea cazurilor în timpul primei luni de tratament. Administrarea Ibuvalen 400 mg trebuie întreruptă la prima apariţie a erupţiei cutanate, a leziunilor mucoasei sau a orcărui alt semn de hipersensibilitate.

Efect renal

În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).

Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de

toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Alte precauții

Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament.

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare cervicală, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

Ibuprofen poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant semnele sau simptomele de ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, tulburările de vedere sau alte simptome oculare, erupţia cutanată tranzitorie, creşterea în greutate sau edemul.

Copii și adolescenți

La copiii și adolescenții deshidratați există un risc de insuficiență renală.

Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanțe trebuie evitată:

Acid acetilsalicilic: datele experimentale sugerează faptul că ibuprofenul poate să inhibe efectul acidului acetilsalicilic în doză mică asupra agregării plachetare atunci când sunt administrate

concomitent. Cu toate acestea, limitările acestor date şi incertitudinile legate de extrapolarea datelor ex vivo la situaţiile clinice nu permit concluzii ferme legate de utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră că este puţin probabilă apariţia unui efect semnificativ clinic asociat utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1).

Alte AINS, inclusiv inhibitoare ale COX 2: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării funcţiei plachetare.

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum sunt warfarina sau heparina (vezi pct.

4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de ibuprofen în decurs

de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce rata de filtrare glomerulară şi cresc concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă.

Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi pot creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a

anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen.

Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se

recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate

reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului.

Activitatea uricozurică a acestor substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta

convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament

concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a

hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Copii şi adolescenţi

Nu se cunosc consecinţele clinice ale unei interacţiuni farmacocinetice diferită la copii şi adolescenţi faţă de adulţi.

Sarcina

Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate influenţa negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.

Datele provenite din studii epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţii

cardiace şi gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei prostaglandinelor în primele stadii

ale sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiace a fost crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se crede că riscul creşte cu doza şi durata tratamentului.

La animale, s-a demonstrat că administrarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine determină

creşterea avorturilor pre- şi post-implantare şi mortalitate embriofetală. În plus, la animalele la care s-a administrat un inhibitor al sintezei prostaglandinelor în timpul perioadei de organogeneză, s-a observat o incidenţă crescută a diverselor malformaţii, incluzând cele cardiovasculare.

Ibuprofenul nu trebuie administrat în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină decât dacă este absolut necesar.

Dacă ibuprofenul se utilizează de către o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică posibil, iar durata tratamentului cât mai scurtă posibil.

În timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune

• fătul la următoarele riscuri:

  • toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară);

  • afectarea funcţiei renale, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

• mama şi nou-născutul la următoarele pericole:

  • o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate apărea chiar şi

    la doze foarte mici.

  • inhibarea contracţiilor uterine, determinând întârzierea sau prelungirea travaliului.

Ca urmare, ibuprofenul este contraindicat în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină (vezi

pct. 4.3).

Alăptarea

Ibuprofenul şi metaboliţii săi se elimină în laptele mamelor care alăptează doar în concentraţii mici. Din cauza cantităţilor minime din laptele uman, a timpului de înjumătăţire prin eliminare scurt şi a absenţei până în prezent a datelor referitoare la influenţa negativă asupra sugarilor, ibuprofenul poate fi utilizat în timpul alăptării pentru tratamentele de scurtă durată ale durerilor sau febrei la doza

recomandată. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în

considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Fertilitatea

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână

gravide (vezi punctul 5.3).

La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.

În general, ibuprofenul nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi

utilaje.

Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată.

Acest efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Cel mai frecvent observate reacţii adverse sunt de natură gastro-intestinală. Pot să apară, mai ales la

vârstnici (vezi pct. 4.4), ulcere, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinale, uneori letale. După administrarea medicamentului au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie,

dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei sau bolii

Crohn (vezi pct. 4.4). Mai puţin frecvent a fost observată gastrită.

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.

Edemele, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul

cu AINS.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că utilizarea ibuprofenului, în special în doze

mari (2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de

apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg. Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100) Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000),

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Investigaţii diagnostice

Rare: creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a calcemiei, creştere a uricemiei

Tulburări cardiace

Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare: tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză). Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome asemănătoare gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi cutanată

Cu frecvență necunoscută: neutropenia

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate

Foarte rare: meningită aseptică

Cu frecvență necunoscută: nevrită optică, parestezie

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: tulburări vizuale

Rare: ambliopie toxică

Tulburări acustice şi vestibulare

Foarte rare: tinitus

Cu frecvență necunoscută: tulburări de auz

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă, vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie

Frecvente: ulcere gastro-intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a afecţiunii intestinale inflamatorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă) Mai puţin frecvente: gastrită

Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: apariția de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală

Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate

Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase,

incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, alopecie, fasceita necrozantă).

Tulburări vasculare

Foarte rare: hipertensiune arterială

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi crize de astm bronşic (uneori cu hipotensiune arterială)

Rare: sindrom de lupus eritematos

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem laringial intern cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale până la şoc cu potenţial letal.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă hepatică, hepatită acută, icter

Tulburări psihice

Rare: depresie, confuzie, halucinaţii

Cu frecvență necunoscută: anxietate

Tulburări generale și la nivelul locului de administrare

Cu frecvență necunoscută: stare generală de rău

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptome

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeli, vertij şi hemoragie gastro-intestinală.

În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului nervos central prin

somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă. Episodic, pacienţii pot manifesta

convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice.

În intoxicaţiile grave, poate să apară acidoza metabolică şi timpul de protrombină/INR poate fi

prelungit, probabil din cauza interferenţei cu acţiunile factorilor de coagulare circulanţi. Pot apărea insuficienţă renală acută şi afectare hepatică. La pacienţii cu astm bronşic este posibilă exacerbarea astmului bronşic. Se pot manifesta în plus hipotensiune arterială şi deprimare respiratorie.

Tratament

Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul gastric sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibuvalen 400 mg a fost deja absorbit, trebuie administrate substanţe alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină.

Dacă convulsiile sunt frecvente sau prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam. Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.