HIDROCORTIZON HF 100 mg PULB.+SOLV. PT. SOL. INJ./PERF.

Hidrocortizon HF se administrează în situaţii în care este necesară o acţiune rapidă şi intensă de tip corticosteroid sau în cazul în care nu se poate institui tratamentul oral.

Afecţiuni endocrine: insuficienţă corticosuprarenaliană primară sau secundară, în asociere cu mineralocorticoizi.

Afecţiuni alergice: astm bronşic, angioedem, stare de rău astmatic, dermatita de contact, boala serului, reacţii de hipersensibilitate la medicamente.

Afecţiuni reumatismale: ca tratament adjuvant de scurtă durată în episoadele acute până când se

4598/2012/01

Anexa 2

poate trece la administrarea orală.

Boli de colagen: în perioada de exacerbare a lupusului eritematos şi a nefropatiei lupice.

Pentru inducerea diurezei sau remisia proteinuriei în sindromul nefrotic, fără uremie, tipul idiopatic sau din cadrul lupusului eritematos sistemic.

Afecţiuni dermatologice: sindrom Stevens-Johnson (eritem polimorf sever). Afecţiuni gastro-intestinale: colită ulceroasă şi boala Crohn.

Afecţiuni neurologice: episoade acute ale sclerozei multiple.

Afecţiuni hematologice: anemie hemolitică autoimună, purpura trombocitopenică idiopatică la adulţi (numai în administrare intravenoasă, administrarea intramusculară fiind contraindicată), trombocitopenie secundară la adulţi.

Hidrocortizon HF poate fi administrat prin injectare intravenoasă (calea de administrare preferată pentru situaţiile de urgenţă), prin injectare intramusculară sau prin perfuzie intravenoasă.

Administrarea intravenoasă se recomandă pentru tratamentul urgenţelor; după depăşirea fazei critice se recomandă administrarea unui glucocorticoid cu durată mai lungă de acţiune sau trecerea la administrarea orală.

Dozajul variază în funcţie de gravitatea afecţiunii. Adulţi

La iniţierea tratamentului, doza terapeutică uzuală variază de la 100 mg până la 500 mg hidrocortizon.

Doza iniţială se administrează în 1-10 min; această doză se poate repeta la intervale de 2, 4 sau 6 ore, în functie de răspunsul terapeutic şi de starea clinică a pacientului.

Copii

La copii, doza iniţială poate varia în funcţie de severitatea afecţiunii şi de răspunsul terapeutic. Doza iniţială poate varia între 0,56 si 4 mg/kg şi zi, divizată în 3 sau patru prize.

La copii, glucocorticoizii inhibă maturarea osoasă şi pot întârzia creşterea. Acest efect poate fi redus prin evitarea tratamentului îndelungat, cu doze mari.

Copii cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 12 ani: doza iniţială este de 2 - 4 mg/kg, administrată prin injectare lentă, apoi 2 - 4 mg/kg la interval de 6 ore. Doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic.

Deşi la sugari şi copii doza poate fi scăzută, depinzând mai mult de severitatea afecţiunii şi de răspunsul terapeutic decât de vârsta sau greutatea pacientului, aceasta nu trebuie să fie mai mică de 25 mg pe zi.

Deoarece solventul conține alcool benzilic, nu trebuie administrat la prematuri sau nou-născuţi. Adolescenţi: 100 mg la interval e 6-8 ore, administrată prin injectare lentă sau perfuzie intravenoasă.

Pentru reconstituirea soluţiei injectabile, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la hidrocortizon sau la oricare din excipienţi. Micoze sistemice.

Administrarea de vaccinuri cu germeni vii.

Pentru a reduce la minimum reacţiile adverse, se vor utiliza dozele cele mai mici, pentru perioade cât mai scurte .

Glucocorticoizii administraţi timp îndelungat, în doze mari, deprimă axul hipotalamo-hipofizo- corticosuprarenalian, cu fenomene de hipocorticism endogen şi dependenţă de tratamentul hormonal. Întreruperea bruscă a administrării poate determina exacerbarea simptomelor bolii tratate, chiar fenomene de insuficienţă suprarenală. Pentru a evita apariţia insuficienţei corticosuprarenale este necesară indicarea cu discernământ a medicaţiei cortizonice şi întreruperea tratamentului de lungă durată cu doze mari. Pentru evitarea fenomenelor de hipocorticism endogen, întreruperea tratamentului cortizonic se va face prin diminuarea progresivă a dozelor. Pacienţii aflaţi sub tratament cu glucocorticoizi trebuie avertizaţi asupra necesităţii creşterii dozei zilnice în situaţii de stres, de exemplu, în caz de intervenţii chirurgicale, traumatisme, infecţii etc.

Atrofia adrenocorticală apare după un tratament de lungă durată şi poate persista pentru o perioadă de luni după întreruperea tratamentului.

La pacienţi cărora li se administrează glucocorticoizi sistemici în doze mai mari decât cele fiziologice (aproximativ 30 mg hidrocortizon) pentru mai mult de 3 săptămâni, întreruperea tratamentului nu trebuie să se efectueze brusc.

Odată atinsă doza de hidrocortizon de 30 mg pe zi, scăderea dozei trebuie efectuată treptat pentru reluarea funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.

Sindromul de întrerupere cu doze până la 160 mg hidrocortizon pe zi pentru 3 săptămâni este puţin probabil să determine supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.

Trebuie avută în vedere întreruperea treptată a tratamentului cu corticoid sistemic după tratamente cu durată de 3 săptămâni la următoarele grupe de pacienţi:

• pacienţi cu administrare de corticoid sistemic timp de 3 săptămâni;

• când un tratament de scurtă durată a fost prescris timp de un an de la întreruperea tratamentului;

• pacienţi cărora li se administrează doze de hidrocortizon mai mari de 160 mg pe zi

  Glucocorticoizii pot masca semnele infecţiei şi pot apărea noi infecţii în timpul administrării acestora. Supresia răspunsului inflamator şi a răspunsului imun creşte posibilitatea apariţiei infecţiilor fungice, virale şi infecţiilor bacteriene.

  Datorită efectului imunosupresiv, glucocorticoizii favorizează dezvoltarea infecţiilor – infecţiile bacteriene localizate se pot generaliza, tuberculoza poate fi reactivată, micozele locale pot deveni sistemice, virozele (îndeosebi herpesul ocular, zona zoster şi varicela) se pot exacerba, unele parazitoze se agravează. Semnele evolutive de infecţie pot fi mascate. Dacă apare o infecţie în timpul tratamentului cortizonic, este obligatorie instituirea tratamentului antiinfecţios specific. Pacienții fară

  antecedente de infecție cu virus varicelo-zosterian, cărora li se administrează tratament cortizonic și care sunt expuși la aceste infecții trebuie imunizați pasiv cu imunoglobuline specifice. Nu trebuie admnistrate vaccinuri cu germeni vii pacienților cărora li se administrează glucocorticoizi; răspunsul la alte tipuri de vaccinuri poate fi diminuat.

  Expunerea la rujeolă trebuie evitată. Se impune profilaxie cu imunoglobuline intramuscular. Trebuie evitată administrarea de vaccinuri vii la pacienţi cu imunitate scăzută.

  Glucocorticoizii pot fi utili în cazuri selecţionate de infecţii (acţionând prin creşterea capacităţii organismului de a face faţă situaţiei de criză şi/sau prin efectul antiinflamator). Pot beneficia de glucocorticoizi infecţiile grave însoţite de şoc, formele grave de tuberculoză, encefalitele virale acute.

  În cazul afecţiunilor severe este necesară antibioterapie, în doze adecvate.

  Administrarea hidrocortizonului în tuberculoza activă trebuie limitată formelor fulminante sau diseminate, în asociere cu tuberculostaticele adecvate. La pacienţii cu tuberculoză latentă sau hiperreactivitate tuberculinică se impune urmărirea atentăa pacientului pentru a nu se produce o reactivare a bolii. Corticoterapia se va administra cu prudenţă în următoarele afecţiuni:

• colita ulceroasă, deoarece există posibilitatea apariţiei de perforaţii, abcese sau alte infecţii;

• diverticulită,

• anastomoze intestinale recente,

• ulcer peptic activ sau latent ; dacă administrarea glucocorticoizilor este indispensabilă, se recomandă asocierea cu inhibitori ai secreţiei gastrice acide; în caz de ulcer în antecedente, administrarea glucocorticizilor necesită multă prudenţă şi supraveghere medicală atentă;

• diabet zaharat sau antecedente heredo-colaterale;

• insuficienţă hepatică sau ciroză;

• insuficienţă renală,

• hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic recent, predispoziţie la tromboze,

• epilepsie ,

• hipotiroidism,

• antecedente de boli psihice,

• osteoporoză (în perioada postmenopauză există un risc particular),

• miastenia gravis (dacă este posibil, administrarea anticolinesterazelor trebuie întreruptă cu 24 ore

• înainte de introducerea în terapie a glucocorticoizilor).

• glaucom sau antecedente heredo-colaterale;

• antecedente de tuberculoză

• herpes simplex ocular

Modificări psihice ca euforie, insomnie, modificări de personalitate, depresii sau manifestări psihotice pot să apară când se administrează glucocorticoizi. De asemenea, pot fi agravate o instabilitate emoţională sau o tendinţă psihotică preexistentă.

S-a raportat apariţia sarcomului Kaposi la pacienţii cărora li se administrează corticoterapie. Dozele mari şi tratamentul îndelungat cu glucocorticoizi pot provoca hipokaliemie.

La copii, glucocorticoizii inhibă maturarea osoasă şi pot întârzia creşterea. Acest efect poate fi redus prin evitarea tratamentului îndelungat, cu doze mari.

Solventul conține alcool benzilic. Nu trebuie administrat la prematuri sau nou-născuţi.

Poate provoca reacţii toxice şi anafilactoide la sugari şi copii sub 3 ani.

Sportivii trebuie avertizaţi că medicamentul poate determina o reacţie pozitivă la testele antidoping.

La vârstnici, reacțiile adverse ale glucocorticoizilor pot avea consecințe importante: osteoporoză, hipertensiune arterială, hipokaliemie, diabet zaharat, susceptibilitate la infecții si atrofie cutanată.

Retenţia hidrosalină apare frecvent în timpul tratamentului cu glucocorticoizi; se recomandă scăderea aportului de sodiu.

Suplimentarea aportului de potasiu nu este justificată decât în cazul tratamentelor cu doze mari, în timp îndelungat, la pacienţii cu risc de aritmii sau care primesc un tratament hipokaliemiant.

În hipoprotrombinemii asocierea de acid acetilsalicilic şi glucocorticoizi se va face cu prudenţă.

Acidul acetilsalicilic (şi alţi salicilaţi): risc crescut de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale şi a ulceraţiilor în asociere cu hidrocortizon.

Medicamentele inductoare ale enzimelor hepatice, cum sunt rifampicină, rifabutină, anticonvulsivante (carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă), aminoglutetimiăa scad concentraţia plasmatică şi eficacitatea glucocorticoizilor prin creşterea metabolizării hepatice a acestora.

Medicamente care inhibă enzima 3A4 a citocromului P450, cum ar fi cimetidina, eritromicina, ketoconazolul, itraconazolul, diltiazemul şi mibefradilul, pot scădea viteza de metabolizare a glucocorticoizilor şi, prin urmare, creşte concentraţia serică.

Insulina, clorhidratul de metformină, sulfamide antidiabetice: creşterea glicemiei uneori asociată cu cetoză (scăderea toleranţei la glucoză de către glucocorticoizi).

Antihipertensive: eficacitatea acestora poate fi parţial scăzută de efectul de retenţie hidrosalină al glucocorticoizilor.

Glucocorticoizii scad eficacitatea anticolinesterazicelor in miastenia gravis.

Glicozide tonicardace: risc de toxicitate dacă apare hipokaliemie determinată de glucocorticoizi.

Diuretice: glucocorticoizii antagonizeaza efectul diuretic al acetazolamidei, diureticelor de ansă și diureticelor de tip tiazidic și cresc riscul de hipokaliemie.

Antagoniști hormonali: aminoglutetimida accelereaza metabolismul glucocorticoizilor (efect redus).

Anticoagulante: risc hemoragic crescut în cazul asocierii cu glucocorticoizi în doze mari sau în tratament prelungit.

Au fost raportate convulsii la administrarea concomitentă cu ciclosporină. Este posibil ca reactiile adverse apărute la administrarea fiecăruia dintre medicamente să apară cu frecvență mai mare, deoarece administrarea concomitentă determină inhibarea reciproca a metabolizării.

Au fost raportate interacţiuni ale corticosteroizilor cu blocante neuromusculare cum ar fi pancuroniu.

Estrogeni: pot creşte efectul glucocorticoizilor la femeile cărora li se administrează estrogeni sau contraceptive orale.

Blocantele neuromusculare: corticosteroizii antagonizează efectul blocantelor neuromusculare competitive, cum ar fi atracuriu.

Este de așteptat ca tratamentul concomitent cu inhibitori ai CYP3A, inclusiv cu medicamente care conțin cobicistat, să mărească riscul de reacţii adverse sistemice. Administrarea concomitentă trebuie evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.

Sarcina:

Glucocorticoizii traversează bariera feto-placentară. Deoarece la om nu există studii adecvate privind efectul glucocorticoizilor asupra funcţiei de reproducere, administrarea în timpul sarcinii şi alăptării se face numai după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt.

Corticoterapia de lungă durată în timpul sarcinii poate întârzia creşterea fătului. Dozele mari administrate la gravide pot determina insuficienţă corticosuprarenaliană la nou-născut.

Alăptarea:

Copiii născuţi din mame cărora li s-au administrat doze mari de glucocorticoizi în timpul sarcinii trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor de insuficienţă corticosuprarenaliană.

Hidrocortizonul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Uzual, tratamentul cu Hidrocortizon HF este de scurtă durată. Totuşi, similar tratamentului cu alţi cortecosteroizi, mai ales în cazul administrării de doze mari, este posibilă apariţia unor reacţii adverse. Efectele secundare sunt dependente de doză, durata tratamentului, vârstă, sex şi prezenţa patologiei asociate. Astfel de reacţii adverse pot fi:

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: reacţii anafilactoide (bronhospasm, atrofie cutanată si subcutanată, abcese sterile, edem laringian şi urticarie, hipopigmentaţie sau hiperpigmentaţie.

Tulburări gastro-intestinale: dispepsie, ulcer peptic, posibil cu perforaţii şi hemoragii, distensie abdominală, ulceraţie esofagiană, candidoză esofagiană, pancreatită acută, perforaţie a intestinului, hemoragie gastrică.

Tulburări hepatobiliare: creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor şi fosfatazei alcaline. Aceste modificări sunt, de obicei minore şi reversibile după întreruperea tratamentului.

Tulburări ale sistemului imunitar: creşterea susceptibilităţii la infecţii şi a severităţii infecţiilor cu reducerea sau mascarea semnelor clinice, infecţii oportuniste, reacţie diminuată la testele cutanate, exacerbarea sau recurenţa infecţiilor latente.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: miopatie proximală, osteoporoză, fracturi vertebrale şi ale oaselor lungi, osteonecroză a capului femural, slăbiciune musculară.

Muşchii pot fi de asemenea afectaţi, ca urmare a creşterii catabolismului proteic-"miopatie cortizonică", cu atrofia masei musculare mai ales la coapse şi braţe. Bolnavii se plâng de oboseală musculară şi slăbiciune în extremităţi.

Există un risc al tendinopatiilor la utilizarea corticoizilor, în special, la nivelul tendonului lui Achile.

Tulburări hidroelectrolitice: retenţie hidro-salină, pierderi de potasiu, hipertensiune arterială, alcaloză hipokaliemică, hipokaliemie, insuficienţă cardiacă congestivă la pacienţii cu predispoziţie.

Dermatologice: întârzierea vindecării plăgilor, peteşii, echimoze, atrofie cutanată, fragilitate tegumentară, teleangectazie, acnee. Au fost raportate cazuri de sarcom Kaposi apărute la pacienţi trataţi cu corticosteroizi. Întreruperea tratamentului poate deterina remisiunea simptomatologiei clinice.

Tulburări metabolice şi de nutriţie : scăderea toleranţei la glucoză (manifestată prin diabet zaharat latent, creşterea necesarului de insulină sau antidiabetice orale),

Tulburări endocrine: supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, întârzierea creşterii la copii şi adolescenţi, tulburări ale ciclului menstrual sau amenoree, facies cushingoid, hirsutism, creştere în greutate, creşterea apetitului alimentar.

Tulburări psihice şi ale sistemului nervos: o varietate de reacţii psihiatrice incluzând tulburări afective (cum ar fi iritabilitate, euforie, depresie, labilitate emoţională, tendinţe suicidare), reacţii psihotice (incluzând manie, delir, halucinaţii, agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate, tulburări de somn, apoplexie, tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezie, au fost raportate pentru toţi corticosteroizii. Reacţiile sunt frecvente şi pot apărea atât la adulţi cât şi la copii. La adulţi, frecvenţa reacţiilor severe a fost estimată a fi 5-6%.

Efectele psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa nu poate fi precizată.

Creşterea presiunii intracraniene cu edem papilar la copii, a fost raportată după întreruperea tratamentului cu hidrocortizon.

Tulburări oculare: creşterea presiunii intraoculare, glaucom, edem papilar, cataractă cu posibilitatea afectării nervului optic, subţierea corneei şi sclerei, exacerbarea bolilor oculare de etiologie fungică sau virală.

Tulburări cardiace: ruptură miocardică după infarct miocardic, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă congestivă la pacienţi susceptibili.

Injectarea intravenoasă în doze mari a fost asociată cu colaps cardiovascular.

Alte tulburări: leucocitoză, reacţii de hipersensibilitate, anafilaxie, trombo-embolism, greaţă, stare generală de rău.

Sindromul de întrerupere al corticoterapiei

Scăderea prea rapidă a dozelor după un tratament de durată cu corticosteroizi poate duce la insuficienţă adrenală acută, hipotensiune arterială şi chiar deces.

Alte efecte care pot apărea la întreruperea tratamentului includ febră, milagie, artralgie, scădere ponderală, hipertensiune intracraniană benignă cu cefalee şi vărsături, şi edem papilar simptome determinate de edemul cerebral.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Nu există semne clinice specifice ale supradozajului acut. Hidrocortizonul este dializabil.