FINOGI 2 g PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

Finogi este indicat pentru tratamentul următoarelor infecții cauzate de stafilococii producători de beta-lactamaze și alte microorganisme Gram-pozitive sensibile, cum sunt streptococii (vezi pct. 4.2 și 5.1):

• infecții ale pielii și țesuturilor moi, precum abcesele, celulita, arsurile infectate, impetigo,

• infecții ale tractului respirator superior, precum faringita, amigdalita, sinuzita

• infecții ale tractului respirator inferior, precum pneumonia, bronhopneumonia, abcesul pulmonar,

• infecții osoase și articulare, precum osteomielita și artrita,

• endocardita,

• profilaxia în chirurgia cardiovasculară (proteze valvulare, proteze arteriale) și chirurgia ortopedică

(artroplastia, osteosinteza și artrotomia).

Trebuie luate în considerare recomandările din ghidurile curente de tratament privind utilizarea

adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doze

Doza depinde de vârsta, greutatea și funcția renală a pacientului, precum și de severitatea și tipul infecției.

Adulți și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste

Doza zilnică totală de 1 g până la 4 g este divizată în trei până la patru prize și este administrată prin

injecție intravenoasă (i.v.) sau injecție intramusculară (i.m.).

În cazuri de infecții severe: până la 8 g pe zi divizate în patru prize și administrate prin perfuzie (cu durată între 20 până la 30 de minute). Nicio administrare unică sub formă de injecție în bolus sau perfuzie nu trebuie să depășească 2 g.

A nu se depăși doza maximă de 12 g pe zi.

În profilaxia chirurgicală: 2 g administrate intravenos (în bolus sau perfuzie) după inducerea anesteziei, se repetă la fiecare 6 ore pe durata a 24 de ore în cazurile de chirurgie vasculară și ortopedică, și pe durata a 48 de ore în cazurile de chirurgie cardiacă sau coronariană.

Endocardită cu Staphylococcus aureus sensibil la meticilină: 2 g de flucloxacilină la fiecare 6 ore, crescând doza la 2 g la fiecare 4 ore la pacienții cu greutatea >85 kg.

Copii și adolescenți

Copii cu vârsta mai mică de 12 ani

În infecții ușoare până la moderate: doza de 25 până la 50 mg/kgcorp/24 ore divizată în mod egal în

trei până la patru prize, administrate prin injecție i.m. sau i.v.

În cazurile de infecții severe: doza de până la 100 mg/kgcorp/24 de ore divizată în mod egal în trei

până la patru prize. Nicio injecție în bolus sau perfuzie nu trebuie să depășească 33 mg/kgcorp.

Endocardită cu Staphylococcus aureus sensibil la meticilină: doza de 200 mg/kgcorp/24 ore de

flucloxacilină divizată în trei până la patru prize.

Copii născuți prematur, nou-născuți, sugari și copii

Din cauza posibilei manifestări a icterului nuclear, flucloxacilina trebuie administrată la copiii născuți prematur și la nou-născuți numai după o evaluare riguroasă a raportului beneficiu-risc (vezi pct 4.4).

Copiii născuți prematur și nou-născuții prematuri, precum și sugarii și copiii mici până la 2 ani, sunt în general tratați cu doze de 25 mg până la 50 mg/kgorp/24 de ore, divizate în trei până la patru prize egale. Doza zilnică poate fi crescută până la un maxim de 100 mg/kgcorp/24 ore.

Insuficiență renală

La pacienții cu insuficiență renală, excreția flucloxacilinei este scăzută. Totuși, în prezența insuficienței renale severe (clearance al creatininei <10 ml/minut) trebuie luată în considerare

scăderea dozei sau mărirea intervalului între doze. Doza maximă recomandată la adulți este de 1 g la fiecare 8 până la 12 ore (la pacienții anurici, doza maximă este de 1 g la fiecare 12 ore).

Flucloxacilina nu este eliminată semnificativ prin dializă și prin urmare nu este necesară

administrarea de doze suplimentare nici în timpul și nici la sfârșitul ședinței de dializă.

Insuficiență hepatică

Nu este necesară scăderea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Mod de administrare

Tratamentul parenteral este indicat atunci când calea de administrare orală este considerată a fi inaccesibilă sau inadecvată, așa cum este cazul în diareea severă sau vărsături, și în mod special pentru tratamentul de urgență în caz de infecție severă.

Finogi este administrat prin injecție intravenoasă sau intramusculară sau sub formă de perfuzie.

O injecție/perfuzie intravenoasă trebuie administrată lent.

Pentru instrucțiuni privind modul de preparare a soluției de medicament înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la substanța activă.

Istoric de hipersensibilitate la antibiotice beta-lactamice (de exemplu, peniciline, cefalosporine). Istoric anterior de icter/insuficiență hepatică asociată cu utilizarea de flucloxacilină.

Administrare pe cale oculară sau subconjunctivală. Administrare sub formă de injecție intratecală.

Înainte de inițierea tratamentului cu flucloxacilină trebuie efectuată o anamneză atentă privind

reacțiile de hipersensibilitate la antibiotice beta-lactamice. Sensibilitatea încrucișată între peniciline și

cefalosporine este bine documentată.

Au fost raportate reacții de hipersensibilitate grave și uneori letale (anafilaxie) la pacienții cărora li s-au administrat antibiotice beta-lactamice. Deși anafilaxia este mai frecventă în urma tratamentului parenteral, apare și la pacienții care iau tratament pe cale orală. Este mult mai probabil ca aceste

reacții să apară la persoane cu istoric de hipersensibilitate la antibiotice beta-lactamice. În cazul în care apare o reacție alergică, administrarea de flucloxacilină trebuie întreruptă și trebuie instituit tratamentul adecvat. Reacțiile anafilactoide grave pot necesita imediat tratament de urgență cu adrenalină. De asemenea, poate fi necesară administrarea de oxigen, steroizi pe cale intravenoasă și menținerea permanentă a căilor respiratorii deschise, care poate include intubarea traheală.

Apariția eritemului generalizat febril asociat cu pustule la inițierea tratamentului poate fi un simptom de pustuloză exantematoasă generalizată acută (PEGA) (vezi pct. 4.8). În cazul diagnosticului de PEGA, tratamentul cu flucloxacilină trebuie întrerupt și orice administrare ulterioară de flucloxacilină este contraindicată.

Flucloxacilina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu dovezi de insuficiență hepatică, pacienții cu vârsta >50 de ani, și la cei cu boli subiacente grave. La acești pacienți, evenimentele hepatice pot fi severe, și în situații extrem de rare, au fost raportate decese (vezi pct. 4.8).

Soluțiile de flucloxacilină reconstituită cu anestezice locale (lidocaină) nu trebuie administrate pe cale intravenoasă (vezi pct. 6.6).

Dozele trebuie ajustate în cazul pacienților cu insuficiență renală (vezi pct. 4.2).

Este absolut necesar să se acorde atenție deosebită nou-născutului din cauza riscului de

hiperbilirubinemie. Studiile au arătat că după ce au fost administrate doze mari pe cale parenterală, flucloxacilina poate deplasa bilirubina de pe situsurile de legare a proteinelor plasmatice, și prin urmare poate predispune la icter nuclear un copil cu icter tegumentar și scleral. În plus, este esențială o atenție deosebită la nou-născut, din cauza potențialului de creștere a nivelurilor serice de

flucloxacilină din cauza unei rate scăzute de eliminare pe cale renală.

În timpul tratamentelor prelungite (de exemplu, osteomielită, endocardită), se recomandă

monitorizarea regulată a numărului de celule ale sîngelui prin hemoleucogramă și a funcțiilor hepatică și renală.

Colita pseudomembranoasă poate apărea în timpul administrării antibioticelor. În cazul în care apare colita pseudomembranoasă, tratamentul cu flucloxacilină trebuie întrerupt și trebuie inițiat un tratament adecvat, cum este administrarea de vancomicină orală.

Utilizarea prelungită poate ocazional să ducă la proliferarea microorganismelor rezistente.

Se recomandă prudență atunci când se administrează concomitent flucloxacilină cu paracetamol, din cauza riscului crescut de acidoză metabolică cu deficit anionic crescut (high anion gap metabolic acidosis, HAGMA). Pacienții sunt la risc crescut pentru HAGMA, în special cei cu insuficiență renală severă, sepsis sau malnutriție, mai ales dacă sunt administrate doze zilnice maxime de paracetamol.

După administrarea concomitentă de flucloxacilină și paracetamol, se recomandă monitorizarea atentă pentru a detecta apariția tulburărilor acido-bazice, adică HAGMA, care include determinarea

5-oxoprolinei urinare.

Dacă administrarea de flucloxacilină continuă după întreruperea tratamentului cu paracetamol, este recomandabil să vă asigurați că nu există semne de HAGMA, deoarece există o posibilitatea ca flucloxacilina să mențină tabloul clinic al HAGMA (vezi pct. 4.5).

Se recomandă prudență deosebită în ceea ce privește afectarea hepatică indusă de medicamente la pacienții cu haplotipul HLA-B*5701; într-adevăr, frecvența acestor tulburări este în prezent în creștere la pacienții infectați cu HIV, care pot prezenta, de asemenea, un risc crescut de expunere la flucloxacilină (vezi pct. 5.1).

Hipokaliemia (care poate pune viața în pericol) poate apărea în cazul utilizării flucloxacilină, în special la doze mari. Hipokaliemia cauzată de flucloxacilină poate fi rezistentă la administrarea suplimentară de potasiu. Se recomandă monitorizarea regulată a nivelului de potasiu în timpul tratamentului cu doze mai mari de flucloxacilină. Atenția în cazul acestui risc este justificată, de asemenea atunci când se administrează concomitent flucloxacilină cu diuretice care induc hipokaliemie, sau când sunt prezenți alți factori de risc pentru dezvoltarea hipokaliemiei (de exemplu, malnutriție, disfuncție tubulară renală).

Fiecare flacon de 1 g cu pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă conține 51 mg (2,2 mmoli) de

sodiu, echivalent cu 2,55 % din doza zilnică maximă recomandată de OMS de 2 g la adult.

Fiecare flacon de 2 g pulbere pentru soluție injectabilă/perfuzabilă conține 102 mg (4,4 mmoli) de

sodiu, echivalent cu 5,1 % din doza zilnică maximă recomandată de OMS de 2 g la adult.

Probenecidul, fenilbutazona, oxifenbutazona, acidul acetilsalicilic, indometacinul și sulfinpirazona scad secreția tubulară renală de flucloxacilină. Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreția renală de flucloxacilină.

Medicamentele bacteriostatice (cloramfenicolul, eritromicina și tetraciclina) pot interfera cu acțiunea bactericidă a flucloxacilinei.

În cazul metotrexatului, poate apărea scăderea excreției în prezența flucloxacilinei (risc crescut de toxicitate).

Trebuie asigurate măsurile de precauție la administrarea de flucloxacilină concomitent cu paracetamolul, deoarece utilizarea concomitentă este asociată cu acidoză metabolică cu deficit anionic crescut, în special la pacienții care prezintă factori de risc (vezi pct. 4.4).

Flucloxacilina poate influența rezultatul testului Guthrie (fals pozitiv). Probele de sânge trebuie

recoltate înainte de administrarea flucloxacilinei.

Penicilinele pot determina rezultate fals pozitive la testul antiglobulinic direct (testul Coombs), rezultate fals crescute ale glicozuriei la testul sulfaților de cupru și rezultate false crescute ale proteinelor urinare, cu toate acestea testul enzimatic al glucozei (de exemplu, Clinistix) și testele cu albastru de bromofenol (de exemplu, Multistix sau Albustix) nu sunt modificate.

S-a raportat că flucloxacilina (inductor CYP450) scade semnificativ concentrațiile plasmatice de voriconazol. Dacă nu poate fi evitată administrarea concomitentă de flucloxacilină cu voriconazol, monitorizați pierderea posibilă a eficacității voriconazol (de exemplu, prin monitorizarea eficacității terapeutice a medicamentelor); poate fi necesară creșterea dozei de voriconazol.

În cazuri rare, un INR (raportul internațional normalizat) modificat (de obicei scăzut) a fost descris la pacienții care iau warfarină după inițierea tratamentului cu flucloxacilină. Prin urmare, ca o măsură de precauție, se recomandă monitorizarea timpului de protrombină sau a INR la început, în timpul și

după încetarea tratamentului cu flucloxacilină.

Fertilitatea

Nu există date privind fertilitatea la om, însă datele disponibile la animale nu au arătat riscuri identificabile.

Sarcina

Informații limitate sunt disponibile cu privire la utilizarea flucloxacilinei în sarcina umană. Studiile la animale cu flucloxacilină nu au demonstrat efecte teratogene. Flucloxacilina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai atunci când beneficiile potențiale depășesc riscurile asociate tratamentului.

Alăptarea

Flucloxacilina poate fi administrată pe durata alăptării. Urme de penicilină pot fi detectate în laptele matern, existând posibilitatea apariției unor reacții de hipersensibilitate (de exemplu, erupții cutanate la medicament) la copilul nou-născut alăptat, sau modificarea acută a florei intestinale la nou-născut având ca rezultat diareea.

Nu există date privind efectul acestui medicament asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Pentru clasificarea reacţiilor adverse s-a utilizat următoarea convenţie MEDRA: foarte frecvente (>1/10), frecvente (≥1/100 și <1/10), mai puțin frecvente (≥1/1000 și <1/100), rare (≥1/10000 și

<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Dacă nu se specifică altfel, frecvența reacțiilor adverse a fost obținută din rapoarte după punerea pe piață cu durata peste 30 de ani.

1. Aceste reacții sunt reversibile după întreruperea tratamentului.

2. Dacă apare orice reacție de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt.

3. Incidența acestor reacții adverse (RA) rezultă din studii clinice la care au participat un total de

   aproximativ 929 de pacienți adulți și copii, cărora li s-a administrat flucloxacilină.

4. Dacă se manifestă colita pseudo-membranosă, tratamentul cu flucloxacilină trebuie întrerupt și

   trebuie instituit un tratamentul adecvat, de exemplu cu vancomicină orală.

5. Hepatita și icterul colestatic pot apărea tardiv, uneori până la două luni după tratament. În unele cazuri, evoluția a fost prelungită și a durat câteva luni. Evenimentele hepatice pot fi severe, și în

   situații foarte rare, au fost raportate decese. Majoritatea deceselor raportate au fost la pacienți > 50 de ani și la pacienți cu boală gravă subiacentă. Există dovezi că riscul de leziune hepatică indusă de

   flucloxacilină este crescut la subiecții purtători ai alelei HLA-B*5701. Chiar dacă există această asociere puternică, numai 1 din cei 500-1000 de purtători vor dezvolta leziuni hepatice. Prin urmare, valoarea predictivă pozitivă în testarea pentru alela HLA-B*5701 în caz de leziuni hepatice este foarte scăzută (0,12%) și nu se recomandă screening de rutină pentru această alelă.

6. Reversibile când tratamentul este întrerupt.

7. Uneori se dezvoltă la mai mult de 48 de ore după inițierea tratamentului.

8. Acest lucru este reversibil atunci când tratamentul este întrerupt.

9. Experiența de după punerea pe piață: cazuri foarte rare de acidoză metabolică cu deficit anionic crescut, atunci când flucloxacilina este folosită concomitent cu paracetamolul, în general în prezența factorilor de risc (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului.

Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice

reacție adversă suspectată direct la

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sectorul 1

București 011478- RO E-mail: adr@anm.ro. Site: www.anm.ro

Se pot manifesta efecte gastrointestinale precum greața, vărsăturile și diareea, care pot duce la dezechilibre hidroelectrolice, și care trebuie să fie tratate simptomatic.

În caz de tulburări neurologice însoțite de convulsii, tratamentul simptomatic este esențial (rehidratare și diazepam).

Flucloxacilina nu este eliminată din circulație prin hemodializă.