Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente
Listă interacțiuni
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

Medicamentul nu este listat.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

PRF - Medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala, prescriptie care ramane in farmacie si nu se reinnoieste

Alte informații

Numele medicamentului

LEVOPRONT 60 mg COMPR.

Forma farmaceutică

COMPR.

Deținătorul de licență

DOMPE FARMACEUTICI S.P.A. - ITALIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.06.2026
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - LEVOPRONT 60mg

Indicații

Tratamentul al tusei neproductive.

Dozaj

Doze

Adulți și copii cu greutatea peste 30 kg: un comprimat până la de 3 ori pe zi, la intervale de cel

puțin 6 ore.

Tratamentul trebuie continuat până la dispariţia tusei sau atât timp cât se consideră util clinic.

Dacă după o săptămână de tratament, tusea persistă, este recomandată reevaluarea tratamentului. Se recomandă reevaluarea dacă se observă un efect necorespunzător sau dacă simptomele nu s-au ameliorat. De fapt, tusea este un simptom și boala care o cauzează trebuie să fie diagnosticată și tratată.

Populație specială

Persoanele în vârstă

Este posibil să fie necesară ajustarea dozelor.

Insuficiență renală

Precauții și evaluarea raportului risc-beneficiu sunt recomandate la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 35 ml/min);

Mod de administrare

Se recomandă administrarea medicamentului pe stomacul gol.

Contraindicații

  • Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

  • Secreție bronșică crescută ;

  • Afectarea funcţiei mucociliare (sindromul Kartagener, dischinezie ciliară);

  • Afectare hepatică severă;

  • Alăptare (vezi pct. 4.6).

Atenționări

La pacienții cu secreție bronșică crescută, nu trebuie utilizate medicamente antitusive, deoarece

suprimarea reflexului de tuse poate împiedica eliminarea mucusului (vezi pct 4.3).

Se recomandă prudență atunci levodropropizina este administrată împreună cu medicamente sedative,

mai ales la persoanele vârstnice (vezi pct 4.5).

Medicamentele antitusive ameliorează simptomele și trebuie administrate pe termen scurt (vezi pct 4.2).

Ca urmare a acțiunii sale de inhibare a reflexului de tuse, trebuie evitată administrarea levodropropizinei concomitent cu expectorante, deoarece poate determina retenție de mucus în sistemul respirator, care poate crește riscul de bronhospasm și infecții ale căilor respiratorii (vezi pct 4.5).

Acest medicament conține lactoză: pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbție la glucoză – galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
Adăugați la "Interacțiuni"

În studiile de farmacologie clinică, asocierea cu benzodiazepină nu modifică modelul EEG.

Se recomandă evitarea administrării împreună cu sedative, deoarece efectul sedativ poate fi sporit

(vezi pct. 4.4).

Studiile clinice nu au indicat nicio interacțiune cu medicamentele utilizate în tratamentul bolilor bronhopulmonare, precum agoniștii beta2, metilxantine și derivați, corticosteroide, antibiotice și antihistaminicele.

Se recomandă evitarea administrării împreună cu expectorantele (vezi pct. 4.4).

Sarcina

Sarcina.

Există date limitate privind utilizarea levodropropizinei la femeile gravide. Studiile efectuate la animale au evidențiat toxicitate asupra functiei de reproducere, cum ar fi întârzierea creșterii în greutate și a creșterii. Deoarece studiile de șobolani au arătat că levodropropizina trece bariera feto-

placentară, Levopront nu este recomandat în timpul sarcinii și la femeile aflate la vârsta fertilă care nu

folosesc metode contraceptive (vezi pct. 5.3).

Alăptarea

Levodropropizina se excretă în laptele matern într-o asemenea măsură încât sunt probabile efecte

asupra nou-născuților/sugarilor alăptați.

Studiile efectuate la șobolani au evidențiat faptul că medicamentul este prezent în laptele mamei până la 8 ore după administrare.

A fost raportat un caz de somnolență, scădere a tonusului muscular și vărsături la un sugar după ce mama care alăpta a luat levodropropizină. Simptomele au apărut după alăptare și au dispărut spontan când alăptarea a fost suspendată pentru câteva mese.

Astfel, utilizarea acestui medicament în timpul alăptării este contraindicat. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a se abține de la terapia cu Levopront ținând cont de beneficiul alăptării pentru copil și de beneficiul terapiei pentru femeie (vezi pct. 4.3).

Fertilitatea.

Nu există date privind efectele levodropropizinei asupra fertilității umane. Studiile referitoare la

fertilitate nu au indicat efecte toxice specifice (vezi pct. 5.3).

Condus auto

Levopront poate influența abilitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Unele reacții adverse (de exemplu: somnolență, amețeli și tulburări de vedere) pot constitui un risc în situațiile în care aceste abilități sunt de o importanță deosebită (de exemplu, conducerea autovehiculelor sau operarea utilajelor (vezi pct. 4.8).

Reacții adverse

Rezumatul profilului de siguranță

În timpul tratamentului cu levodropropizină ar putea apărea evenimente de palpitații, tahicardie, greață, vărsături, diaree și erupție cutanată. Reacțiile raportate ca fiind grave sunt urticaria și reacțiile anafilactice.

Majoritatea reacțiilor care apar dispar după ce terapia este întreruptă. Cu toate acestea, în unele cazuri,

este necesar tratament farmacologic.

Informațiile prezentate mai jos se bazează pe datele obținute din studii clinice și pe experiența extinsă după punerea pe piață.

Frecvența reacțiilor adverse este necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Tulburări ale sistemului imunitar

Hipersensibilitate și reacții anafilactice.

Tulburări psihiatrice

Nervozitate și modificări de personalitate.

Tulburări ale sistemului nervos

Durere de cap, presincopă, sincopă, amețeală, tremurături, parestezie, convulsie tonico-clonică generalizată, epilepsie petit mal, somnolență și pierderea stării de conștiență;

Tulburări oftalmologice

Midriază, tulburări ale vederii și edem palpebral.

Tulburări acustice și vestibulare

Vertij.

Tulburări cardiace

Palpitații și tahicardie.

Tulburări vasculare

Hipotensiune arterială.

Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale

Dispnee, tuse și edemul tractului respirator.

Tulburări gastrointestinale

Epigastralgie, durere abdominală, dispepsie, greață, vărsături, diaree, stomatită aftoasă și glosită.

Tulburări hepatobiliare

Colestază hepatică

Tulburări cutanate și ale țesutului subcutanat

Urticarie, eritem, erupție cutanată, prurit, angioedem și reacții cutanate.

Tulburări musculo-scheletice și ale țesutului conectiv

Slăbiciune musculară.

Tulburări generale și la nivelul locului de administrare

Stare de rău, edem generalizat, astenie, oboseală și durere în piept.

Populația pediatrică

Frecvența, tipul și severitatea reacțiilor adverse la copii sunt de așteptat să fie aceleași ca la adulți.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Supradozaj

Simptome

În caz de supradozaj, au fost raportate dureri abdominale, vărsături, tahicardie, somnolență și cefalee.

Tratament

Nu există tratament specific pentru supradozajul cu levodropropizină. Prin urmare, trebuie inițiat

tratamentul simptomatic.

Proprietăți farmacologice - LEVOPRONT 60mg

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antitusive, exclusiv combinaţii cu expectorante, alte antitusive, codul ATC: R05DB27

Levodropropizina este o moleculă obţinută prin sinteza stereospecifică şi corespunde din punct de vedere chimic S(-)3-(4-fenil-piperazin-1-il)-propan-1,2-diol.

Este un medicament cu efect antitusiv indirect, acţionând la nivel periferic, la nivelul arborelui traheobronşic; la animale prezintă un efect anestezic local. Activitatea antitusivă a levodropropizinei se realizează printr-o acţiune inhibitorie asupra fibrelor C. Mai exact, levodropropizina s-a dovedit a fi capabilă să inhibe “in vitro” eliberarea neuropeptidelor din fibrele senzoriale C.

Nu afectează funcţia respiratorie sau clearance-ul mucociliar.

Proprietăți farmacocinetice

Biodisponibilitatea după administrare orală a fost de peste 75%. Levodropropizina se leagă în

proporţie mică (11-14%) de proteinele plasmatice.

După administrare orală, levodropropizina se absoarbe şi se distribuie rapid în organism. Timpul de

înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1-2 ore.

Excreţia se realizează în principal prin urină. Medicamentul se excretă atât nemodificat, cât şi sub formă de metaboliţi - levodropropizină conjugată şi hidroxilevodropropizină (liberă sau conjugată). În decurs de 48 de ore de la administrare, excreţia prin urină a medicamentului şi a metaboliţilor reprezintă aproximativ 35% din doza administrată.

Studiile în care medicamentul a fost administrat repetat au arătat că un tratament cu durata de 8 zile (de 3 ori pe zi) nu a modificat absorbţia şi excreţia medicamentului. De aceea, poate fi exclusă apariţia efectelor cumulative şi a autoinducţiei enzimatice.

La copii, pacienţi vârstnici sau cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu a fost observată nicio

modificare semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice ale medicamentului.

  • Date preclinice de siguranță

    Toxicitate după doză unică

    Studiile de toxicitate după doză unică s-au efectuat la şoarece (administrare orală şi intraperitoneală), şobolan (administrare orală şi intraperitoneală) şi cobai (administrare orală). S-au observat următoarele manifestări: sedare, vasodilataţie periferică, tremor şi convulsii.

    Toxicitate după doze repetate

    Studiile de toxicitate cronică (cu durata de 26 săptămâni) s-au efectuat la şobolan şi câine cu doze de 24 mg levodropropizină/kg şi zi, 60 mg levodropropizină/kg şi zi şi 150 mg levodropropizină/kg şi zi. La câine, la doza de 24 mg/kg şi zi s-a observat hiperpigmentarea pleoapei şi a altor organe, iar la doza de 150 mg/kg şi zi s-a observat hiperpigmentarea ficatului. La ambele specii, la doza de 60 mg/kg şi zi, s-au observat manifestări de hepatotoxicitate, precum şi reducerea greutăţii uterului la şobolan, la dozele cele mai mari.

    Studiile farmacologice la animale au arătat că levodropropizina nu potențează efectul farmacologic al substanțelor active asupra sistemului nervos central (de exemplu, benzodiazepine, alcool, fenitoină, imipramină). La animale, medicamentul nu modifică activitatea anticoagulantelor orale, cum ar fi warfarina, nici nu interferă cu acțiunea hipoglicemiantă a insulinei.

    Potenţial mutagen şi carcinogen

    S-au efectuat mai multe studii extensive privind mutagenitatea levodropropizinei. Acestea nu au

    indicat potenţial mutagen.

    Nu s-au efectuat studii de carginogenitate.

    Toxicitate asupra funcţiei de reproducere

    Studiile privind efectele teratogene și fertilitatea, precum și studiile peri- și postnatale nu au evidențiat

    efecte toxice specifice (vezi pct. 4.6).

    În studiile de toxicologie la animale, la administrarea dozei de 24 mg/kg au fost observate întârzieri

    ușoare în creșterea greutății și în dezvoltare (vezi pct. 4.6).

    Studiile la șobolani au arătat că levodropropizina traversează bariera placentară și este prezentă în laptele matern timp de 8 ore după administrare (vezi pct. 4.6).

  • Proprietăți farmaceutice - LEVOPRONT 60mg

    Lista excipienților

    Lactoză monohidrat

    Celuloză microcristalină Amidonglicolat de sodiu tip A Stearat de magneziu

    Incompatibilități

    Nu este cazul.

    Perioada de valabilitate

    3 ani

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de lumină și/sau umiditate.

    Natura și conținutul ambalajului

    Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 comprimate.

    Cutie cu două blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

    Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

    locale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 1 blist. PVC/Al x 10 compr.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.
    Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 10 compr.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.