INDAPAMID SR LAROPHARM 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

Hipertensiune arterială esenţială.

Doze

Doza zilnică recomandată este de 1,5 mg indapamidă (1 comprimat cu eliberare prelungită), de preferat dimineaţa.

Doze mai mari nu cresc eficacitatea antihipertensivă a indapamidei, dar pot creşte efectul saluretic.

În cazuri severe, indapamida poate fi asociată cu alte medicamente antihipertensive cu efecte aditive. Dozele fiecărui medicament antihipertensiv trebuie stabilite cu precauţie, mai ales la începutul tratamentului.

Insuficienţă renală

În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

Tiazidele şi diureticele înrudite au eficacitate maximă numai când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată. (vezi pct. 4.3 şi 4.4)

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

În caz de insuficienţă hepatică severă, tratamentul este contraindicat. (vezi pct. 4.3 şi 4.4)

Vârstnici

La pacienţii vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate şi sex.

Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu Indapamid SR Laropharm 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită în cazul în care funcţia renală este normală sau doar uşor alterată. (vezi pct. 4.4)

Copii şi adolescenţi

Indapamid SR Laropharm 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Mod de administrare

Comprimatele cu eliberare prelungită se administrează pe cale orală. Acestea trebuie înghiţite întregi (fără a fi rupte sau sfărâmate) cu o cantitate suficientă de apă.

• Hipersensibilitate la indapamidă, alte sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

• Insuficienţă renală severă.

• Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.

• Hipokaliemie.

Natremie

Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe grave. Scăderea

concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea periodică, chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie (vezi pct 4.8 şi 4.9).

Kaliemie

Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi polimedicamentos,

pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de tulburări de ritm cardiac.

Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (ECG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen, au acelaşi risc ca şi în cazul hipopotasemiei.

În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea frecventă a potasemiei. Primul control al

concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului. În caz de hipopotasemie, se recomandă corectarea acesteia.

Calcemie

Diureticele tiazidice şi înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia persistentă şi marcată se poate datora unui hiperparatiroidism

nediagnosticat. Tratamentul cu diuretice tiazidice trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene.

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi substanţele înrudite cu acestea, pot favoriza apariţia encefalopatiei hepatice. În acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilizare

Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice sau cu substanţe înrudite cu acestea (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului, acesta trebuie oprit. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu indapamidă, se

recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile UVA.

Glicemie

La diabetici, se recomandă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa hipopotasemiei.

Acid uric

La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.

Funcţie renală şi diuretice

Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (creatininemie ≤ 2,5 mg%, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile

creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.

Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

Sportivi

Sportivii trebuie atenţionaţi că indapamida, ca şi alte diuretice, sunt incluse pe lista substanţelor dopante.

Indapamid SR Laropharm 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză- galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Asocieri nerecomandate

Litiu

Asocierea indapamidei cu litiul este nerecomandată deoarece determină creşterea litemiei cu risc de efecte toxice, similar unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Dacă totuşi este necesară administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea litemiei şi ajustarea dozelor.

Diuretice

Nu este recomandată administrarea concomitentă de indapamidă cu diuretice care pot determina hipokaliemie (bumetanidă, furosemid, piretanidă, tiazide şi xipamidă).

Asocieri care necesită precauţie

• Medicamente care pot determina torsada vârfurilor:

  • antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);

  • antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);

  • unele antipsihotice:

    • neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină);

    • benzamide (amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă);

    • butirofenone (droperidol, haloperidol);

  • alte medicamente: bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, moxifloxacină, vincamină i.v.

    Risc crescut de aritmie ventriculară, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). Se monitorizează şi se corectează hipokaliemia, dacă este necesar, înainte de a introduce în medicaţie aceste asocieri. Se recomandă monitorizarea clinică a electroliţilor plasmatici şi a ECG.

    În caz de hipokaliemie, se recomandă administrarea de medicamente care nu prezintă risc de apariţie a torsadei varfurilor.

• AINS (administrate sistemic), inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2, doze mari de acid salicilic (≥ 3g/zi)

  Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice) sau salicilaţi în doze mari impune prudenţă deoarece acestea pot să scadă eficacitatea antihipertensivă a indapamidei.

  De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale înaintea începerii tratamentului.

• Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA)

  Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută când tratamentul cu inhibitor al ECA este iniţiat în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).

  În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială, când tratamentul cu diuretice administrat anterior a determinat depleţie de sodiu, este necesară:

  • fie întreruperea administrării diureticului cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu inhibitor al ECA şi dacă este necesar reluarea tratamentului cu un diuretic hipokaliemiant;

  • fie administrarea iniţială de doze mici de inhibitor al ECA şi apoi, creşterea treptată a dozei. În cazul

  pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, se începe cu doze foarte mici de inhibitor al ECA, eventual după o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.

  În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatinină plasmatică) în cursul primelor săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA.

• Alte substanţe care pot determina hipokaliemie

  Asocierea cu alte hipokaliemiante [amfotericină B (i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (administrate sistemic), tetracosactidă, laxative stimulante] creşte riscul hipokaliemiei prin efect aditiv.

  Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic concomitent.

  Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative non-stimulante.

• Baclofen

  Tratamentul concomitent cu baclofen necesită atenţie deoarece potenţează efectul antihipertensiv. La iniţierea tratamentului se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale.

• Digitalice

Asocierea cu digitalice impune prudenţă deoarece hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor. La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea kaliemiei, a ECG (electrocardiogramei) şi dacă este necesar, ajustarea tratamentului.

Asocieri care trebuie luate în considerare

Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren)

Deşi indicată în anumite cazuri, necesită prudenţă deoarece, chiar la dozele recomandate nu exclude apariţia hipopotasemiei sau, în cazul pacienţilor diabetici sau cu insuficienţă renală, a hiperpotasemiei. Se recomandă monitorizarea potasemiei, ECG, eventual reevaluarea tratamentului.

Metformină

Metformina poate favoriza apariţia acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale determinată de administrarea de diuretice, în special de diuretice de ansă. Nu se recomandă administrarea metforminei când creatininemia depăşeşte 1,5 mg/l (135 µmoli/l) la bărbaţi şi 1,2 mg/l (110 µmoli/l) la femei.

Substanţe de contrast iodate

Administrarea substanţelor de contrast iodate impune prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice datorită riscului de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţe de contrast iodate. Înaintea administrării acestora se recomandă rehidratarea pacientului.

Antidepresive asemănătoare imipraminei, neuroleptice

Tratamentul concomitent cu antidepresive triciclice sau neuroleptice, necesită atenţie deoarece acestea

potenţează efectul antihipertensiv al indapamidei şi creşte riscul hipotensiunii arteriale ortostatice (prin efect aditiv).

Calciu (săruri de calciu)

Administrarea de calciu sau săruri de calciu la pacienţii trataţi cu diuretice tiazidice creşte riscul de hipercalcemie.

Ciclosporina, tacrolimus

Asocierea cu ciclosporină poate determina creşterea creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei de apă şi sodiu.

Corticosteroizi, tetracosactidă (administrare sistemică)

Administrarea sistemică a corticosteroizilor scade efectul antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea retenţiei hidrosaline).

Sarcina

Administrarea diureticelor tiazidice şi înrudite trebuie evitată la gravide şi nu trebuie niciodată administrate ca tratament al edemelor fiziologice din sarcină. Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc de hipotrofie fetală.

Alăptarea

Deoarece indapamida se excretă în laptele matern, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.

Indapamid SR Laropharm 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită nu influenţează capacitatea de reacţie, dar pot exista reacţii individuale legate de scăderea tensiunii arteriale, în special la începutul tratamentului

sau dacă este asociat cu un alt medicament antihipertensiv. În acest caz, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată negativ.

Majoritatea reacţiilor adverse raportate sunt dependente de doză.

Diureticele tiazidice şi înrudite, inclusiv indapamida, pot determina următoarele reacţii adverse clasificate în funcţie de frecvenţă, după cum urmează:

Foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.

Tulburări ale sistemului nervos

Rare: vertij, stare de oboseală, fatigabilitate, cefalee, parestezii.

Cu frecvenţă necunoscută: sincope (posibil legate de hipokaliemie).

Tulburări cardiace

Foarte rare: aritmie, hipotensiune arterială.

Cu frecvenţă necunoscută: torsada vârfurilor (potenţial letală) (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvente: vărsături.

Rare: greaţă, constipaţie, xerostomie. Foarte rare: pancreatită.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Foarte rare: insuficienţă renală.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: afectarea funcţiei hepatice. Cu frecvenţă necunoscută:

• în caz de insuficienţă hepatică există posibilitatea instalării encefalopatiei hepatice (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

• hepatită, valori crescute ale enzimelor hepatice.

  Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

  Reacţii de hipersensibilitate, în cea mai mare parte dermatologice la pacienţii cu predispoziţie la reacţii alergice şi astmatice.

  Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii maculo-papuloase. Mai puţin frecvente: purpură.

  Foarte rare: angioedem şi/sau urticarie, necroliză epidermică toxică, sindrom Steven Johnson Cu frecvenţă necunoscută: posibilitatea agravării lupusului eritematos sistemic preexistent. Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).

  Investigaţii diagnostice

  Cu frecvenţă necunoscută:

• prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 şi 4.5)

• creşterea glicemiei şi uricemiei în timpul tratamentului: oportunitatea utilizării acestor diuretice la pacienţii cu gută sau diabet zaharat trebuie evaluată atent.

  Tulburări metabolice şi de nutriţie

  În timpul studiilor clinice, hipokaliemia (concentraţia plasmatică a potasiului ≤ 3,4 mmol/l) a fost observată la 25% dintre pacienţii studiaţi şi o concentraţie plasmatică a potasiului < 3,2 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienţi, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice de potasiu a fost de 0,41 mmol/l.

  Foarte rare: hipercalcemie.

  Cu frecvenţă necunoscută:

• depleţia de potasiu cu hipokaliemie poate fi gravă în special la anumite categorii de populaţie cu grad mare de risc (vezi pct. 4.4)

• hiponatremie cu hipovolemie, responsabile de deshidratare şi de hipotensiunea arterială ortostatică. Pierderea concomitentă de ioni de clor poate determina alcaloză metabolică, incidenţa şi severitatea acestei reacţii adverse fiind mici.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptome

Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 27 ori doza terapeutică. Semnele intoxicaţiei acute se datorează afectării metabolismului apei şi electroliţilor (hiponatremie şi hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij, somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).

Tratament

Măsurile terapeutice imediate constau în: eliminarea rapidă a medicamentului prin lavaj gastric şi/sau administrarea de cărbune activ, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate spitalicească specializată.