SOBYCOMBI 5 mg/5 mg COMPR.

Sobycombi este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi/sau bolii coronariene cronice stabile, ca terapie de substituţie la pacienţii a căror afecţiune este controlată corespunzător prin administrarea concomitentă de bisoprolol şi amlodipină, la aceleaşi doze.

Doze

Doza recomandată de Sobycombi este de 1 comprimat pe zi. Combinaţia în doză fixă nu este recomandată ca terapie iniţială.

Înainte de trecerea la tratamentul cu Sobycombi, starea clinică a pacienţilor trebuie controlată adecvat prin administrarea separată a componentelor medicamentului în doze stabile. Doza de Sobycombi trebuie să fie aceeaşi cu doza componentelor individuale ale medicamentului administrată în momentul modificării terapiei.

Dacă este necesară modificarea dozei oricărei substanţe active din combinaţia fixă, indiferent de motiv (de exemplu, diagnosticarea unor afecţiuni asociate noi, modificări ale stării clinice a pacientului sau din cauza unor interacţiuni medicamentoase), trebuie utilizate din nou componentele individuale, pentru a putea fi determinate dozele necesare.

Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest lucru poate duce la deteriorarea stării clinice. Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozelor în cazul unei insuficienţe renale uşoare până la moderată.

Amlodipina nu este dializabilă. Amlodipina trebuie administrată cu mare precauţie la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă (vezi pct. 4.4).

În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul creatininei <20 ml/min) doza zilnică de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, nu au fost stabilite recomandări cu privire la doză.

Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în cazurile de insuficienţă hepatică severă.

În cazuri de insuficienţă hepatică gravă, doza zilnică maximă de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Sobycombi la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost

stabilite. Sobycombi nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani.

Mod de administrare

Sobycombi comprimate trebuie administrat dimineaţa, cu sau fără alimente. Comprimatele trebuie administrate cu lichid, fără a fi mestecate.

Legate de bisoprolol

• insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, ce necesită tratament inotrop administrat pe cale intravenoasă

• şoc cardiogen

• bloc atrio-ventricular (AV) de gradul II sau III (fără pacemaker)

• sindrom de sinus bolnav

• bloc sino-atrial

• bradicardie simptomatică

• hipotensiune arterială simptomatică

• astm bronşic sever

• forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud

• feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4)

• acidoză metabolică.

  Legate de amlodipină

• hipotensiune arterială severă

• şoc (inclusiv şoc cardiogen)

• obstrucţie la nivelul căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică cu grad mare)

• insuficienţă cardiacă hemodinamic instabilă după infarct miocardic acut.

  Legate de asocierea Sobycombi

• hipersensibilitate la bisoprolol, amlodipină, derivaţi de dihidropiridină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Tratamentul cu Sobycombi nu trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală cardiacă ischemică,

decât dacă este clar indicat acest lucru, deoarece poate determina o agravare a afecțiunii cardiace, cauzată de bisoprolol.

Iniţierea şi întreruperea tratamentului cu Sobycombi necesită monitorizare regulată, din cauza componentei bisoprolol.

Din cauza componentei bisoprolol, Sobycombi trebuie utilizat cu precauţie în:

• bronhospasm (astm bronşic, boală obstructivă a căilor respiratorii)

• diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate.

• regim alimentar strict

• tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină nu dă

  întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate.

• bloc atrio-ventricular de gradul I

• angină Printzmetal: Au fost observate cazuri de vasospasm coronarian. Deși este înalt beta 1- selectiv, atacurile de angina nu pot fi complet excluse atunci când bisoprololul este administrat la pacienții cu angină Prinzmetal.

• boală ocluzivă arterială periferică. Agravarea simptomelor poate aparea în special la începutul tratamentului.

• anestezie generală.

Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti de calciu, de tipul verapamilului sau diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu acţiune centrală nu este, în general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5.

Pacienţi cărora urmează să li se efectueze anestezie generală

La pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală, blocarea receptorilor beta reduce incidenţa aritmiilor şi a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubării şi în perioada post-operatorie. Perioperator, este recomandată în mod frecvent menţinerea blocării receptorilor beta. Medicul anestezist trebuie să ştie de blocarea receptorilor beta, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care pot rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a pierderii de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înainte de

intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie.

Pacienţi cu astm bronşic sau altă boală pulmonară obstructivă cronică

Cu toate că beta-blocantele selective (beta 1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât β –blocantele neselective, la fel ca toate β-blocantele, acestea ar trebui evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru utilizarea lor. În cazul în care astfel de motive există, bisoprololul poate fi utilizat cu precauție. La pacienții cu boli

obstructive ale căilor respiratorii, tratamentul cu bisoprolol trebuie inițiat cu cea mai mică doză posibilă, iar pacienții trebuie monitorizați cu atenție pentru simptome noi (de exemplu, dispnee, intoleranță la efort, tuse). În astmul bronşic sau altă boală pulmonară obstructivă cronică simptomatică, este recomandat tratament concomitent cu bronhodilatatoare. Ocazional, la pacienţii cu astm bronşic poate apărea o creştere a rezistenţei căilor respiratorii, prin urmare poate fi necesară creşterea dozei de beta2- stimulante.

Pacienţi cu psoriasis

Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis nu trebuie să li se administreze beta-blocante (de exemplu bisoprolol), decât după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

Pacienţi cu feocromocitom

La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat înainte de blocarea receptorilor alfa.

Tireotoxicoză

În timpul tratamentului cu bisoprolol, simptomele tireotoxicozei pot fi mascate.

Crize hipertensive

Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în crizele hipertensive nu au fost stabilite.

Pacienţi cu insuficienţă cardiacă

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Într-un studiu de lungă durată, controlat cu placebo, la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasă NYHA III şi IV), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare la grupul tratat cu amlodipină decât la cel tratat cu placebo. Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipină, trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

congestivă, deoarece pot creşte riscul unor evenimente ulterioare cardiovasculare şi mortalitatea cardiovasculară.

Utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit, iar valorile ASC sunt crescute la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost încă stabilite recomandări de doză, prin urmare, amlodipina trebuie administrată în doze iniţiale scăzute şi este necesară precauţie atât în timpul

tratamentului iniţial, cât şi la creşterea dozei. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea înceată a dozelor şi monitorizare atentă.

Utilizare în insuficienţă renală

La aceşti pacienţi, amlodipina poate fi administrată în doze normale. Modificările concentraţiilor plasmatice de amlodipină nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Sodiu

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic "nu conține sodiu".

Legate de bisoprolol Asocieri nerecomandate

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip verapamil şi, într-o măsură mai mică, de tip diltiazem: Influenţă negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă de verapamil la pacienţii sub tratament cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio- ventricular.

Medicamentele ce acţionează la nivel central (de exemplu clonidina, metildopa, moxonidina, rilmenidina)

Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate scădea tonusul

central simpatic (reducerea ritmului şi debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă a acestora, mai ales dacă este efectuată înaintea întreruperii beta-blocantelor, poate creşte riscul efectului de "rebound" al hipertensiunii arteriale.

Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (de exemplu: nifedipină, felodipină şi amlodipină): Administrarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi

exclusă o creştere a riscului de deteriorare ulterioară a funcţiei de pompă a ventriculului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă..

Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu, chinidină, disopiramidă; lidocaină, fenitoină;

flecainidă, propafenonă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat şi efectul inotropic negativ poate creşte.

Medicamente antiaritmice din clasa a III-a (de exemplu, amiodaronă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat.

Beta-blocanţii topici (de exemplu picături de ochi pentru tratamentul glaucomului): pot potenţa efectul sistemic al bisoprololului.

Medicamente parasimpatomimetice: utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventricular şi riscul de bradicardie.

Insulină şi medicamente antidiabetice orale: creşte efectul scăderii glicemiei. Blocada beta- adrenoreceptorilor poate masca simptomele hipoglicemiei.

Anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informaţii suplimentare despre anestezia generală vezi pct. 4.4).

Glicozide digitalice: scăderea ritmului cardiac, creşterea timpul de conducere atrio-ventricular.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.

Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): utilizarea concomitentă cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor medicamente..

Simpatomimetice care activează adrenoreceptorii alfa şi beta (de exemplu: noradrenalina, adrenalina: asocierea cu bisoprolol poate determina efecte vasoconstrictoare mediate prin receptorii alfa-adrenergici, ce pot determina creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni pot apărea mai ales în cazul beta-blocantelor neselective.

Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive sau cu alte medicamente cu efect potenţial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte riscul de hipotensiune arterială.

Asocieri ce trebuie luate în considerare

Meflochină

Risc crescut de bradicardie.

Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepţia inhibitorilor MAO-B)

Efect hipotensor accentuat al beta-blocantelor dar, de asemenea, risc de producere al puseului hipertensiv. Legate de amlodipină

Efectele altor medicamente asupra amlodipinei

Inhibitorii CYP3A4: la utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai enzimei CYP3A4 (inhibitori ai proteazelor, antifungice de tip azolic, macrolide, cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem), pot determina creşterea concentraţiei plasmatice a amlodipinei,

ceea ce crește riscul hipotensiunii arteriale. Aceste modificări farmacocinetice pot fi mai mari la vârstnici. Prin urmare, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor.

Inductorii CYP3A4: La administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4, concentrația

plasmatică a amlodipinei poate varia. Prin urmare, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie luată în considerare ajustarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă, în special în cazul unor inductori puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, sunătoare - Hypericum perforatum).

Efectele amlodipinei asupra altor medicamente

Efectele hipotensive ale amlodipinei se adaugă efectelor de reducere ale tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.

Tacrolimus: există un risc de creștere a concentrațiile plasmatice de tacrolimus în cazul administrării concomitente cu amlodipină, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin

cunoscut. Pentru a evita apariția toxicității la un pacient tratat cu tacrolimus, administrarea concomitentă

de amlodipină necesită monitorizarea concentrațiilor plasmatice de tacrolimus și ajustarea dozei acestuia atunci când este cazul.

Inhibitori ai mTOR (Mechanistic Target of Rapamycin): Inhibitorii mTOR, cum sunt sirolimus,

temsirolimus și everolimus, sunt substraturi ale enzimei CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. În cazul utilizării concomitente cu inhibitori mTOR, amlodipina poate crește concentrația

plasmatică a inhibitorilor mTOR.

Claritromicină

Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. La pacienții tratați cu claritromicină și amlodipină există un risc crescut de hipotensiune arterială. La administrarea concomitentă de amlodipină și claritromicină se recomandă monitorizarea atentă a pacienților.

Ciclosporină: nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase la administrarea de

ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau la alte grupe de populație, cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate variații ale concentrației plasmatice a ciclosporinei (în medie cu 0% până la 40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale ciclosporinei la pacientii cu transplant renal în tratament cu amlodipină, și reducerea dozei de ciclosporină, dacă este necesar.

Simvastatină: administrarea concomitentă de doze multiple de amlodipină 10 mg în asociere cu

simvastatină 80 mg a determinat o creştere de 77% a concentraţiilor simvastatinei, comparativ cu monoterapia cu simvastatină. La pacienţii în tratament cu amlodipină, doza de simvastatină trebuie limitată la 20 mg pe zi.

În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a avut efect asupra farmacocineticii atorvastatinului, digoxinei sau warfarinei.

Sarcina

Sobycombi nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, dacă nu există o alternativă de tratament mai sigur şi când boala reprezintă un risc crescut pentru mamă şi făt.

Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou- născutului. În general, blocanţii receptorilor beta adrenergici reduc irigarea placentei, efect asociat cu retard de creştere, deces intrauterină, avort sau naştere prematură. La fetus sau la nou născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemia şi bradicardia). Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1.

Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă tratamentul este indicat, trebuie monitorizat fluxul sanguin uteroplacentar şi creşterea fetală.

În cazul efectelor dăunătoare asupra sarcinii sau fătului, trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Nou-născutul trebuie atent monitorizat. În primele 3 zile de tratament, pot apărea simptome de hipoglicemie şi bradicardie.

Nu a fost stabilită siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii la om. În studiile la animale,

toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost observată la administrarea unor doze mari, (vezi pct. 5.3). Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată numai dacă nu există alternative mai sigure şi dacă boala prezintă un risc crescut pentru mamă şi făt..

Alăptarea

Amlodipina se excretă în laptele uman. Din doza maternă, cantitatea primită de către sugari a fost estimată la un interval interquartilat de 3 - 7%, cu un maxim de 15%. Efectul amlodipinei asupra sugarilor nu este cunoscut. Nu există date disponibile cu privire la excreţia bisoprololului în laptele matern uman. În timpul administrării Sobycombi, alăptarea nu este recomandată.

Fertilitatea

La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost observate modificări biochimice reversibile în capul spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei asupra

fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu la şobolan, au fost observate efecte adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).

Sobycombi poate avea o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi si utilaje.

Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu pot fi excluse efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie luate în considerare mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Amlodipina poate avea o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi a

folosi utilaje. Dacă la pacienţii care iau amlodipină apar ameţeli, cefalee, astenie sau greaţă, capacitatea de reacţie poate fi afectată. Se recomandă precauţie.

• Foarte frecvente (≥1/10)

  - Frecvente (≥1/100 la <1/10)

• Mai puţin frecvente (≥1/,000 la <1/100)

  - Rare (≥1/10000 la <1/1000)

  - Foarte rare (<1/10000).

• Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

  ClasificareaMedDRA pe aparate, sisteme şi organe	Reacţii adverse	Frecvenţă
  		Bisoprolol	Amlodipină
  Tulburări hematologice şi limfatice	Leucocitopenie, trombocitopenie	–	Foarte rare
  Tulburări ale sistemului imunitar	Reacţii alergice	–	Foarte rare
  Tulburări metabolice şi de nutriţie	Hiperglicemie	–	Foarte rare
  Tulburări psihice	Tulburări ale somnului (insomnie), depresie	Mai puţin frecvente	Mai puţin frecvente
  	Coşmaruri, halucinaţii	Rare	–
  	modificări ale dispoziţiei (incluzând	–	Mai puţin

  	anxietate)		frecvente
  	Confuzie	–	Rare
  Tulburări ale sistemului nervos	Ameţeli, cefalee	Frecvente	Frecvente
  	Sincopă	Rare	Mai puţin frecvente
  	Somnolenţă	–	Frecvente
  	Tremor, disgeuzie, hipoestezie, parestezie	–	Mai puţin frecvente
  	Hipertonie, neuropatie periferică	–	Foarte rare
  	Tulburări extrapiramidale	–	Cu frecvenţă necunoscută
  Tulburări oculare	Reducerea secreţiei lacrimale (trebuieluată în considerare dacă pacientul poartă lentile de contact)	Rare	–
  	Conjunctivită	Foarte rare	–
  	Tulburări vizuale (incluzând diplopie)	–	Frecvente
  Tulburări acustice şi vestibulare	Tulburări de auz	Rare	–
  	Tinitus	–	Mai puţin frecvente
  Tulburări cardiace	Bradicardie	Mai puţin frecvente	–
  	Agravarea insuficienţei cardiace	Mai puţin frecvente	–
  	Tulburări ale conducerii AV	Mai puţinfrecvente	–
  	Palpitaţii	–	Frecvente
  	Aritmie (incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţieatrială)	–	Mai puţin frecvente
  	Infarct miocardic	–	Foarte rare
  Tulburări vasculare	Senzaţie de frig sau amorţeală a extremităţilor	Frecvente	–
  	Eritem facial tranzitoriu	–	Frecvente
  	Hipotensiune arterială ortostatică	Mai puţin frecvente	Mai puţin frecvente
  	Vasculită	–	Foarte rare
  Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale	Bronhospasm la pacienţii cu astmbronşic sau antecedente de boală pulmonară obstructivă	Mai puţin frecvente	–
  	Rinită alergică	Rare	–
  	Dispnee	–	Frecvente
  	Tuse, rinită	–	Mai puţin frecvente
  Tulburări gastro- intestinale	Vărsături	Frecvente	Mai puţin frecvente
  	Durere abdominală, dispepsie	–	Frecvente
  	Greaţă, tulburări ale motilităţiiintestinale (inclusiv diaree şi constipaţie)	Frecvente	Frecvente
  	Xerostomie	–	Mai puţin frecvente

  	Pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală	–	Foarte rare
  Tulburări hepatobiliare	Hepatită	Rare	Foarte rare
  	Icter, creşterea concentraţiilorenzimelor hepatice (cel mai adesea în asociere cu colestaza)	–	Foarte rare
  Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat	Reacţii de hipersensibilitate (prurit, eritem facial tranzitoriu)	Rare	–
  	Alopecie	Foarte rare	Mai puţin frecvente
  	Beta-blocantele pot determina agravare a psoriazisului sau pot induce o erupţie asemănătoare psoriazisului	Foarte rare
  	Purpură, decolorarea pielii,hiperhidroză, prurit, exantem, urticarie	–	Mai puţin frecvente
  	Angioedem, eritem polimorf, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson,edem Quincke, fotosensibilitate	–	Foarte rare
  	Erupţie cutanată tranzitorie	Rare	Mai puţin frecvente
  	Necroliză epidermică toxică	-	Cu frecvențănecunoscută
  Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv	Slăbiciune musculară	Mai puţin frecvente	–
  	Tumefactie a gleznei	–	Frecvente
  	Artralgie, mialgie, durere de spate	–	Mai puţin frecvente
  	Crampe musculare	Mai puţin frecvente	Frecvente
  Tulburări renale şi ale căilor urinare	Tulburări ale micţiunii, nicturie, creşterea frecvenţei urinare	–	Mai puţin frecvente
  Tulburări ale aparatului genital şi sânului	Disfuncție erectilă	Rare	Mai puţin frecvente
  	Ginecomastie	–	Mai puţin frecvente
  Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare	Astenie	Mai puţin frecvente	Frecvente
  	Fatigabilitate	Frecvente	Frecvente
  	Edem	–	Foarte frecvente
  	Durere toracică, durere, indispoziţie	–	Mai puţin frecvente
  Investigaţii diagnostice	creşterea trigliceridemiei, creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice(ALAT, ASAT).	Rare	–
  	Creşterea greutăţii corporale, scăderea greutăţii corporale	–	Mai puţin frecvente

  Raportarea reacţiilor adverse suspectate

  Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

  Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

  Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO

  e-mail: adr@anm.ro website: www.anm.ro

Simptome

În cazul supradozajului cu bisoprolol (de exemplu, doze zilnice de 15 mg în locul dozei de 7,5 mg) au fost raportate bloc AV de gradul III, bradicardie şi ameţeli. În general, cele mai frecvente semne ale supradozajului sunt bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi

hipoglicemia. Până în prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu

bisoprolol, la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat.

Există o variaţie mare de sensibilitate individuală la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili.

Datele disponibile sugerează că supradozajul poate determina o vasodilataţie periferică excesivă şi,

posibil, tahicardie reflexă. A mai fost raportată o hipotensiune arterială sistemică marcată şi, probabil, prelungită, care poate ajunge/determina şoc cu risc vital.

Edemul pulmonar non-cardiogen a fost raportat rar ca o consecință a supradozajului cu amlodipină, care se poate manifesta cu un debut întârziat (24-48 ore după ingestie) și necesită suport ventilator. Măsurile de resuscitare precoce (inclusiv supraîncărcarea cu lichide) pentru a menține perfuzia și debitul cardiac pot fi factori precipitanți.

Abordare terapeutică

În caz de supradozaj se recomandă întreruperea tratamentului cu Sobycombi şi administrarea unei terapii simptomatice şi de susţinere.

Pe baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic:

Bradicardie: administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi administrată ca măsură de precauţie isoprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În unele situaţii,

inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară.

Hipotensiune arterială: trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare. Administrarea intravenoasă de glucagon poate fi utilă. Hipotensiunea arterială clinic semnificativă necesită suport cardiovascular

activ, incluzând monitorizarea frecventă a funcţiei cardiace şi respiratorii, ridicarea extremităţilor şi

echilibrarea volumului circulator şi a volumului urinar. Pentru restabilirea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, dacă nu există contraindicaţii, se poate utiliza un vasoconstrictor. Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate fi utilă pentru contracararea efectelor blocării canalelor de calciu.

Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III: Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină în perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente inotrope, medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina, beta2- simpatomimeticele sau aminofilina.

Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză.

Lavajul gastric poate fi util în anumite cazuri de supradozaj. La voluntarii sănătoşi s-a observat că

utilizarea cărbunelui activat într-o perioadă de până la 2 ore de la ingestia amlodipinei în doză de 10 mg, reduce viteza de absorbţie a amlodipinei.

Datele limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Amlodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie mare, prin urmare nu poate fi eliminată prin dializă.