• hipertensiune arterială;

• profilaxia crizelor de angină de efort;

• infarct miocardic acut: tratament de înlocuire a metoprolului administrat intravenos;

• tratament de lungă durată după infarct miocardic (scăderea mortalităţii);

• manifestări funcţionale cardiace: eretism cardiac.

  Se mai poate utiliza în tratamentul unor diferite tulburări de ritm, cum sunt: aritmii supraventriculare (tahicardie, flutter şi fibrilaţie atrială, tahicardie joncţională) şi aritmii ventriculare (extrasistole ventriculare, tahicardie ventriculară).

Doza trebuie ajustată individual şi se creşte gradat pentru a evita bradicardia. Dozele uzuale sunt următoarele:

Hipertensiune arterială: doza iniţială este de 25-50 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara). Dacă nu se atinge efectul terapeutic dorit, se creşte doza progresiv până la 100 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi, sau poate fi asociat cu un alt antihipertensiv.

Doza maximă este de 200 mg/zi în două prize.

Angina pectoris: doza iniţială este de 25-50 mg tartrat de metoprolol de 2-3 ori pe zi. Dacă nu se atinge efectul terapeutic dorit, se creşte doza progresiv până la 200 mg tartrat de metoprolol pe zi sau se administrează în asociere cu alte antianginoase.

După infarctul miocardic, ca terapie de întreţinere: doza de întreţinere uzuală este de 50-100 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara).

Tahiaritmii: doza uzuală este de 25-50 mg tartrat de metoprolol de 2 –3 ori pe zi. Dacă nu se atinge efectul terapeutic dorit doza zilnică poate fi crescută progresiv până la 200 mg tartrat de metoprolol sau se administrează în asociere cu alte medicamente antiaritmice.

Ca adjuvant în tratamentul hipertiroidismului, doza zilnică recomandată este de 150-200 mg tartrat de metoprolol, divizată în 3-4 prize.

Doza va fi redusă treptat odată cu normalizarea concentraţiei hormonilor tiroidieni.

Tulburări cardiace funcţionale: doza uzuală este de 50 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara), doză care poate fi crescută progresiv până la 100 mg metoprolol de 2 ori pe zi.

Profilaxia migrenei: doza uzuală este de 50 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara), doză care poate fi crescută progresiv până la 100 mg tartrat de metoprolol de 2 ori pe zi.

Insuficienţă renală, pacienţi hemodializaţi sau pacienţi vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală, hemodializaţi sau la pacienţii vârstnici.

Insuficienţă hepatică

În general, nu este necesară ajustarea dozei în cazul cirozei hepatice, deoarece legarea de proteinele plasmatice este în proporţie mică (5-10%).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă este recomandată reducerea dozei.

Copii şi adolescenţi

Experienţa privind administrarea tartratului de metoprolol la copii şi adolescenţi este limitată.

Mod de administrare

Comprimatele trebuie administrate oral în timpul sau imediat după masă, deoarece alimentele cresc biodisponibilitatea metoprololului. La nevoie, comprimatele Metoprolol Vim Spectrum pot fi divizate.

• Hipersensibilitate la metoprolol (sau alte beta-blocante) sau la oricare din excipienţii enumerați la pct 6.1.,

• Astm bronşic sever sau bronhopneumopatie cronică obstructivă,

• Bloc AV de grad II şi III,

• Bradicardie severă înainte de începerea tratamentului (alura ventriculară sub 50 bătăi/min)

• Sindrom de sinus bolnav,

• Şoc cardiogen,

• Tulburări circulatorii severe arteriale periferice,

• Insuficienţă cardiacă decompensată,

• În infarctul miocardic acut, dacă ritmul cardiac este mai mic de 45 bătăi/minut, intervalul PQ este mai mare de 0,24 secunde, tensiune arterială sistolică<100 mmHg şi/sau dacă există insuficienţă cardiacă severă,

• Bloc sinoatrial,

• Feocromocitom netratat,

• Acidoză metabolică,

• Hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică < 90 mmHg),

• La pacienţii cărora li se administrează permanent sau intermitent medicaţie inotrop negativă.

Şocul anafilactic poate fi mult mai sever la pacienţii în tratament cu metoprolol, de aceea este necesară prudenţă deosebită în cazul administrării tartratului de metoprolol la pacienţii cu reacţii de hipersensibilitate severe în antecedente sau la pacienţii aflaţi sub tratament pentru desensibilizare.

Foarte rar, tulburările de conducere atrio-ventriculare existente ar putea deveni mai severe şi poate apare un bloc A-V.

La pacienţii cu bradicardie care se accentuează pe parcursul tratamentului, metoprololul trebuie administrat în doze mai mici sau întrerupt gradat, prin administrarea de doze reduse treptat, în decurs de 10-14 zile.

Deşi beta-blocantele cardioselective influenţează mai puţin funcţia respiratorie decât beta-blocantele neselective, se recomandă precauţie specială în cazul administrării metoprololului la pacienţii cu bronhopneumopatii obstructive.

Dacă metoprolul este administrat la pacienţii cu astm bronşic, poate fi necesară asocierea de agonişti beta2 –adrenergici (comprimate şi/sau aerosol nazal, suspensie) sau ajustarea dozei de agonişti beta2– adrenergici administraţi anterior.

La pacienţii cu diabet zaharat, valorile glicemiei trebuie monitorizate mult mai frecvent şi dacă este necesar, doza de insulină şi de antidiabetice orale trebuie ajustată.

Similar altor beta-blocante, metoprololul poate masca semnele de avertizare ale hipoglicemiei (anxietate, tahicardie, transpiraţii etc.) la pacienţii cu diabet zaharat. Cu toate acestea, riscul este mai mic decât în cazul beta-blocantelor neselective.

La bolnavii cu insuficienţă cardiacă care răspund la tratament, dacă este indicat, metoprololul trebuie administrat în doze foarte mici, care se cresc progresiv şi sub supraveghere medicală atentă.

La pacienţii cu angină Prinzmetal, agoniştii beta1 - selectivi trebuie utilizaţi cu precauţie.

În caz de angină Prinzmetal blocantele beta-adrenergice ar putea să crească numărul şi durata crizelor. Administrarea unui blocant beta1-adrenergic (cardioselectiv) este posibilă în formele uşoare şi asociate cu alte afecţiuni cardiovasculare, cu condiţia administrării concomitente a unui vasodilatator.

La pacienţii trataţi cu beta-blocante nu se administrează intravenos blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamilului, deoarece acest lucru poate provoca bradicardie, hipotensiune arterială şi asistolă.

Metoprololul se administrează ca adjuvant la tratamentul standard cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitorii ECA) şi diuretice şi, dacă este necesar, cu glicozide tonicardiace.

Tratamentul cu metoprolol poate masca simptomele de tireotoxicoză.

Metoprololul poate agrava simptomele tulburărilor circulatorii periferice.

La pacienţii cu feocromocitom, metoprololul trebuie asociat cu antagonişti ai receptorilor alfa – adrenergici.

Riscurile şi beneficiile tratamentului cu metoprolol trebuie luate în considerare la pacienţii cu miastenia gravis şi psoriazis.

Datorită metabolizării mai lente, biodisponibilitatea metoprololului poate creşte la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, fiind necesară reducerea dozei.

Întreruperea bruscă a administrării metoprololului poate determina ischemie miocardică, cu exacerbarea anginei pectorale, producerea infarctului miocardic sau exacerbarea hipertensiunii arteriale. Trebuie evitată întreruperea bruscă a administrării beta-blocantelor.

Medicul anestezist trebuie prevenit în cazul în care pacientul este tratat cu un blocant beta-adrenergic. În condiţiile în care oprirea tratamentului este considerată necesară, este suficientă o întrerupere de 48 ore înaintea anesteziei.

Totuşi, la unii pacienţi, beta-blocantele pot fi folosite ca premedicaţie; beta-blocantele pot preveni stimularea simpatică excesivă, generatoare de aritmii cardiace sau accident coronarian acut.

Dacă beta-blocantele se administrează în acest scop, deprimare miocardică poate fi prevenită folosind un anestezic cu activitate inotrop negativă mai mică.

Sportivi

Metoprololul poate să determine o reacţie pozitivă în cadrul testelor pentru controlul antidoping.

Metoprolol Vim Spectrum conține lactoză

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Metoprololul este metabolizat în principal, dar nu exclusiv, de către izoenzima (CYP) 2D6 a citocromului P450 (vezi pct. 5.2). Substanţele cu efect inhibitor asupra CYP 2D6, de exemplu inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) cum sunt paroxetina, fluoxetina şi sertralina, difenhidramina, hidroxiclorochina, celecoxibul, terbinafina, neurolepticele (de exemplu clorpromazina, triflupromazina, clorprotixena) şi, posibil, propafenona pot creşte concentraţia plasmatică de metoprolol. A fost raportat, de asemenea, pentru amiodaronă şi chinidină (antiaritmice) un efect inhibitor asupra CYP 2D6.

Asocieri contraindicate

Flocatafenină

Floctafenina poate determina şoc cardio-vascular sau hipotensiune arterială. În cazul administrării concomitente de betablocante acestea reduc reacţiile compensatorii cardiovasculare.

Sultopridă

Administrarea concomitentă cu sultopridă creşte riscul apariţiei tulburărilor de ritm ventriculare, în mod special torsada vârfurilor.

Diltiazem, verapamil i.v.

Administrarea concomitentă intravenoasă a unor blocante ale canalelor de calciu (diltiazemul şi verapamilul) –prezintă risc de stop cardiac.

Asocieri nerecomandate

Amiodaronă

Administrarea concomitentă cu amiodarona poate să provoace tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii prin supresia mecanismelor simpatice compensatoare.

Blocante ale canalelor de calciu

Administrarea orală concomitentă a unor blocante ale canalelor de calciu (diltiazemul şi verapamilul) determină tulburări ale conducerii atrioventriculare şi deprimarea excesivă a contractilităţii miocardiace, prin efect sinergic. Asocierea se face sub supraveghere medicală şi este necesară monitorizare ECG, îndeosebi la vârstnici sau la începutul tratamentului.

Asocieri care necesită precauţii la utilizare

Anestezicele generale inhalatorii halogenate

Asocierea cu anestezicele generale inhalatorii halogenate reduce reacţiile cardiovasculare compensatorii ale blocantelor beta-adrenergice. Tratamentul cu blocante beta-adrenergice nu trebuie oprit dintr-o dată, iar medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament (vezi pct.4.4)

Antiaritmice clasa IA

În cazul asocierii cu antiaritmice aparţinând clasei IA (chinidină, disopiramidă) pot să apară tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii prin supresia mecanismelor simpatice compensatoare. Se impune supraveghere clinică şi monitorizarea electrocardiogramei.

Clonidină

Hipertensiunea de rebound la întreruperea bruscă a clonidinei poate fi potențată de beta-blocante. În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, medicația beta-blocantă trebuie oprită cu câteva zile înainte de clonidină.

Cimetidină

Cimetidina creşte concentraţia plasmatică a metoprololului prin inhibarea metabolizării sale hepatice, cu creşterea acţiunii şi efectelor adverse: de exemplu, bradicardie marcată. Asocierea necesită supraveghere medicală; dacă este necesar, doza de blocant beta-adrenergic se ajustează în timpul tratamentului cu cimetidină.

Ergotamină

Ca toate beta-blocantele , metoprololul poate determina tulburări ale circulației periferice, așa încât se impune prudență la administrarea concomitentă de ergotamină.

Glicozide tonicardiace

Asocierea cu glicozide tonicardiace determină: bradicardie şi tulburări de conducere atrio-ventriculară.

Lidocaină

Metoprololul poate să crească concentraţiile plasmatice ale lidocainei cu eventuala creştere a efectelor ei adverse neurologice şi cardiace. Se impune adaptarea dozei de lidocaină, supraveghere clinică, efectuarea electrocardiogramei şi, eventual, determinarea concentraţiilor plasmatice ale lidocainei în timpul tratamentului şi după oprirea acestuia.

Antiacidele

Antiacidele, compuşi de aluminiu, de magneziu şi carbonatul de calciu scad absorbţia metoprololului, de aceea antiacidele trebuie administrate la distanţe de cel puţin 2 ore faţă de administrarea metoprololului.

Inhibitori ai MAO

Inhibitori ai MAO trebuie utilizați cu precauție, întrucât administrarea concomitentă de beta blocante poate duce la bradicardie și o creștere a efectului hipotensiv.În timpul administrării dozei inițiale, se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace.

Blocanți ai ganglionilor simpatici sau alte beta-blocante

Pacienții cărora li se administrează concomitent blocanți ai ganglionilor simpatici sau alte beta-blocante (inclusiv sub formă de picături oftalmice) trebuie să fie monitorizați în continuare.

Asocieri de care trebuie ţinut cont

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Antiinflamatoarele nesteroidiene scad efectul hipotensiv al metoprololului prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare şi retenţie hidrosalină.

Blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic

Asocierea cu blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic poate determina hipotensiune arterială şi eventual deprimarea excesivă a contractilităţii miocardice la bolnavii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată prin tratament.

Antidepresive imipraminice

Utilizarea concomitentă cu antidepresive imipraminice (triciclice) şi neuroleptice determină hipotensiune arterială şi risc de hipotensiune ortostatică severă.

Insulina și antidiabetice orale

Efectul hipoglicemic al insulinei și al medicamentelor antidiabetice orale poate fi intensificat de către beta-blocante, în special beta-blocante neselective. În acest caz, doza de antidiabetice orale trebuie ajustată.

Adrenalină, noradrenalină

Există mai multe rapoarte privind pacienți tratați cu beta-blocante neselective (incluzând pindolol și propranolol) care au dezvoltat hipertensiune arterială pronunțată și bradicardie după administrarea de adrenalină. Aceste observații clinice au fost confirmate de studii pe voluntari sănătoși. S-a sugerat de asemenea, că adrenalina din anestezicele locale pot determina aceste reacții când se administrează intravascular. Se presupune că riscul este mai mic în cazul beta-blocantelor cardioselectivă.

Glucocorticoizi şi tetracosactid

Glucocorticoizii şi tetracosactidul scad efectul antihipertensiv al metoprololului datorită retenţiei hidrosaline pe care o determină.

Fenobarbital şi rifampicină

Fenobarbitalul şi rifampicina scad concentraţiile plasmatice ale metoprololului prin inducţie enzimatică, reducând astfel efectele acestuia.

Sarcină

Metoprololul se administrează la gravide doar dacă beneficiul potenţial pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt.

Dacă se administrează metoprolol pe durata sarcinii este posibilă apariţia unor efecte ale beta- blocantelor la nou-născut, acţiune ce persistă câteva zile după naştere; este posibilă o reducere a contractilităţii miocardice care necesită instituirea unei terapii intensive; de asemenea, pot să apară bradicardie, detresă respiratorie, hipoglicemie. Metoprololul traversează bariera feto-placentară, reduce perfuzia placentară, putând determina moarte intra-uterină sau naşteri premature. Determină risc crescut de complicaţii cardiace şi pulmonare la nou-născut. Nu s-au raportat anomalii fetale.

De aceea, este necesară o supraveghere medicală atentă şi specializată (frecvenţă cardiacă şi glicemie) a nou-născutului în primele zile de viaţă (48-72 ore).

Alăptare

Metoprololul se excretă în laptele matern. În cazul mamelor tratate cu doze terapeutice, cantitatea de metoprolol ce ajunge în laptele matern nu produce efecte beta-blocante semnificative. Totuși, copilul ar trebui monitorizat privind semnele specifice beta-blocantelor.

Alăptarea nu este recomandată.

Metoprolol poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pacienţii trebuie informaţi despre posibilitatea de apariţie a ameţelilor şi fatigabilităţii.

Reacţii adverse sunt clasificate utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţiile adverse tind să devină tranzitorii sau dispar o dată cu întreruperea tratamentului.

Cele mai frecvente sunt: oboseală, tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături, dureri abdominale), perturbări ale somnului (insomnie, coşmaruri).

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare: trombocitopenie

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente: creşterea în greutate.

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: perturbări ale somnului (insomnie, somnolenţă, coşmaruri), depresie, reducerea capacităţii de concentrare;

Rare: nervozitate, anxietate;

Foarte rare: tulburări de personalitate (pierderea memoriei, amnezie pe termen scurt), halucinaţii, confuzie

Tulburări ale sistemului nervos Foarte frecvente: oboseală Frecvente: ameţeli, cefalee;

Mai puţin frecvente: parestezii, crampe muscular; Foarte rare: modificări ale gustului;

Tulburări oculare

Rare: conjunctivite, xeroftalmie, ochi iritaţi, tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare

Foarte rare: tinitus.

Tulburări cardiace

Frecvente: bradicardie, palpitaţii

Mai puţin frecvente: agravarea tranzitorie a insuficienţei cardiace, șoc cardiogen la pacienții cu infarct miocardic acut, bloc atrio-ventricular de grad înalt, dureri precordiale;

Rare: tulburări de conducere atrio-ventriculară, aritmii cardiace

Tulburări vasculare

Frecvente: scăderea accentuată a tensiunii arteriale şi hipotensiune ortostatică, foarte rar sincopă, mâini şi picioare reci

Foarte rare: gangrenă la pacienţii cu tulburări severe ale circulaţiei periferice şi agravarea claudicaţiei intermitente.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvente: dispnee de efort;

Mai puţin frecvente: bronhospasm (chiar în absenţa unor boli pulmonare obstructive); Rare: rinită.

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: greaţă trecătoare, constipaţie, diaree, dureri abdominale; Mai puțin frecvente: vărsături;

Rare: xerostomie.

Tulburări hepatobiliare

Rare: creşterea valorii transaminazelor serice. Foarte rare: hepatită

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: reacţii alergice ale pielii (eritem cutanat, prurit, urticarie, leziuni cutanate distrofice, exantem psoriazic), diaforeză;

Rare: alopecie

Foarte rare: reacţii de fotosensibilitate, agravarea psoriazisului,

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Foarte rare: artralgie.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Rare: perturbări ale libidoului şi potenţei.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Simptome supradozajului

Supradozajul cu metoprolol poate determina hipotensiune arterială marcată, bradicardie sinusală, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen, stop cardiac, bronhospasm, pierderea conştienţei (chiar comă), greaţă, vărsături, cianoză, hipoglicemie.

Simptomele se pot exacerba dacă se administrează concomitent alcool etilic, antihipertensive, chinidină sau barbiturice.

Primele semne de supradozaj apar între 20 minute şi 2 ore de la administrarea medicamentului.

Tratamentul supradozajului

Se administrează cărbune activat şi se fac spalături gastrice dacă este necesar. Dacă apare hipotensiune arterială sau bradicardie severă sau există risc de insuficienţă cardiacă, pacientului i se administrează

intravenos un agonist beta1-adrenergic sau sulfat de atropină (0,5-2 mg) iv. Dacă nu se obţine efectul terapeutic dorit, se mai pot administra: dopamină, dobutamină.

Pacientului i se poate administra şi glucagon (1-10 mg) iv, care se poate repeta la nevoie pentru a contracara reacţiile adverse severe ale beta-blocantelor.

Utilizarea unui stimulator cardiac poate fi necesară. Pentru a evita bronhospasmul, pacientului i se poate administra intravenos un agonist beta2-adrenergic (terbutalină). Dozele necesare pentru tratarea supradozajului sunt mult mai mari decât cele terapeutice. Metoprololul nu poate fi eliminat prin hemodializă.