Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente

FERROGRADUMET 105 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

Listă interacțiuni
19
32
10
1
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

A - A: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 90% din prețul de referință.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

P6L - Medicamente eliberate cu prescriptie medicala care se retine de catre farmacie, dar se poate reinnoi (prescriptia medicala poate fi folosita timp de sase luni din momentul eliberarii)

Alte informații

Numele medicamentului

FERROGRADUMET 105 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

Forma farmaceutică

COMPR. CU ELIB. PREL.

Deținătorul de licență

TEOFARMA S.R.L. - ITALIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.12.2020
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - FERROGRADUMET 105mg

Indicații

Prevenirea şi tratamentul anemiei cauzată de deficitul de fier.

Dozaj

Adulţi, inclusiv vârstnici

Doza uzuală recomandată este de un comprimat Ferrogradumet pe zi. Comprimatele se vor administra înainte de masă. Se recomandă administrarea comprimatelor întregi.

Copii

Ferrogradumet nu este recomandat pentru copiii sub 12 ani. Peste vârsta de 12 ani, dozele sunt similare cu cele de la adulţi.

Contraindicații

Hipersensibilitate la fer sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Diverticuloză intestinală sau orice obstrucţie intestinală.

Preparatele de fier sunt contraindicate la pacienţii cu hemocromatoză şi hemosideroză. Fierul este contraindicat la pacienţii la care se efectuează transfuzii repetate de sânge.

Este contraindicată administrarea preparatelor orale de fier concomitent cu tratament parenteral cu fier.

Atenționări

Intoxicaţiile acute cu fier apar rareori la adulţi, totuşi acest lucru se poate produce în cazul în care copiii înghit acest medicament.

Comprimatul cu eliberare prelungită şi structura inactivă din plastic pot afecta siguranţa utilizării medicamentului la unii pacienţi vârstnici sau la pacienţi cu tranzit intestinal întârziat.

Preparatele de fier colorează materiile fecale în negru, ceea ce poate influenţa testele utilizate pentru detectarea hemoragiilor gastro-intestinale oculte. Ocazional, testul cu guaiac dă rezultate false pozitive.

Medicamentul conține lactoză.

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Ferrogradumet conține Galben Amurg. Pot provoca reacţii alergice inclusiv astm bronşic. Alergia este mai frecvent întâlnită la persoanele alergice la acidul acetilsalicilic..

Interacțiuni

Listă interacțiuni
19
32
10
1
Adăugați la "Interacțiuni"

Fierul interacţionează cu tetraciclinele, trisilicatul de magneziu, trientinul şi sărurile de zinc, iar absorbţia acestor medicamente poate fi afectată.

Fierul inhibă absorbţia tetraciclinelor din tractul gastro-intestinal, iar tetraciclina inhibă absorbţia fierului. Dacă este necesară administrarea ambelor medicamente, se recomandă administrarea tetraciclinei după trei ore sau cu două ore înainte de preparatele orale de fier.

Administrarea preparatelor orale de fier concomitent cu antiacide, suplimente de calciu (carbonat de calciu sau fosfat), ceai, cafea, ouă, alimente sau medicamente care conţin bicarbonaţi, carbonaţi, oxalaţi sau fosfaţi, lapte sau produse din lapte, pâine integrală, cereale şi fibre alimentare, poate reduce absorbţia de fier. De aceea, preparatele orale de fier nu trebuie utilizate cu o oră înainte sau două ore după administrarea acestor medicamente.

Administrarea preparatelor orale de fier concomitent cu chinolone (de exemplu, ciprofloxacină, norfloxacină, ofloxacină) poate influenţa absorbţia orală a acestora, determinând scăderea concentraţiilor plasmatice şi urinare ale chinolonelor. De aceea, preparatele orale de fier nu trebuie administrate cu mai puţin de două ore înainte sau două ore după utilizarea unei chinolone orale.

Fierul poate să scadă absorbţia gastro-intestinală a penicilaminei. De aceea, administrarea concomitentă a celor două medicamente trebuie făcută la interval de cel puţin două ore.

Cloramfenicolul poate întârzia răspunsul terapeutic la tratamentul cu fier.

Sarcina

Ferrogradumet se poate administra în timpul sarcinii şi alăptării. Se va ţine cont de faptul că Ferrogradumet nu conţine acid folic.

Condus auto

Ferrogradumet nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse

Reacţiile adverse raportate sunt similare celor asociate cu preparatele orale convenţionale de fier, cum sunt greaţă, vărsături, dureri sau disconfort abdominal, înnegrirea materiilor fecale, diaree şi/sau constipaţie, dar incidenţa reacţiilor adverse este mai mică datorită formei farmaceutice.

S-au raportat cazuri izolate de reacţie alergică, de tipul erupţiilor cutanate şi, în cazuri rare, dificultate în respiraţie, leşin, umflarea feţei şi a gâtului care pot necesita tratament de urgenţă.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Supradozaj

Simptome:

Simptomele iniţiale ale supradozajului cu fier includ greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, hematemeză, sângerări rectale, letargie şi colaps circulator. De asemenea, pot să apară hiperglicemie şi acidoză metabolică. Forma farmaceutică (comprimate cu eliberare prelungită) poate întârzia absorbţia excesivă de fier şi astfel asigură un interval de timp mai mare pentru aplicarea măsurilor adecvate. Totuşi, datorită formei farmaceutice, simptomele iniţiale de supradozaj pot lipsi. De aceea, dacă se suspectează supradozajul, tratamentul trebuie aplicat imediat. În cazuri grave, după o fază latentă, recidiva se poate produce după 24 - 48 ore, manifestându-se prin hipotensiune arterială, comă, necroză hepatocelulară şi insuficienţă renală.

Tratament: Pentru a reduce sau preveni absorbţia ulterioară a medicamentului se recomandă următoarele măsuri:

Copii:

  1. Se administrează un emetic cum este siropul de ipeca.

  2. După provocarea vărsăturii, trebuie efectuat lavaj gastric cu soluţie de desferoxamină (2g/l). Se instilează apoi desferoxamină 5 g în 50-100 ml apă, care va fi reţinută în stomac.

    Inducerea diareei la copii poate fi periculoasă şi nu trebuie efectuată la copii mici. Se supraveghează atent pacientul pentru a evidenţia posibila aspirare a vărsăturii - se menţine aparatul de aspiraţie şi administrarea de oxigen în funcţie de necesităţi.

  3. Comprimatele nedizolvate sunt radio-opace. De aceea, se recomandă efectuarea unei radiografii abdominale pentru a determina numărul de comprimate rămase în stomac după provocarea de vărsături şi după lavaj gastric.

  4. Intoxicaţie gravă: în cazul şocului şi/sau al comei determinate de concentraţii plasmatice mari de fier (fier plasmatic >90 µmol/l) trebuie instituite imediat măsuri de susţinere adecvate şi perfuzii cu desferoxamină. Desferoxamina în doză de 15 mg/kg trebuie administrată în fiecare oră prin perfuzie lentă, până la maximum 80 mg/kg pe 24 ore. Atenţie: dacă viteza perfuziei este prea mare, poate să apară hipotensiunea arterială.

  5. Intoxicaţie mai puţin gravă: se recomandă administrarea intramusculară de desferoxamină în doză de 1 g la 4-6 ore.

  6. Concentraţia plasmatică de fier trebuie monitorizată pe întreaga perioadă.

Adulţi:

  1. Se administrează un emetic.

  2. Lavajul gastric poate fi necesar pentru a elimina medicamentul deja eliberat în stomac. Acesta trebuie efectuat cu soluţie de desferoxamină (2g/l). După golirea stomacului, se recomandă introducerea în acesta a 5 g desferoxamină în 50-100 ml apă. Se supraveghează atent pacientul pentru a evidenţia posibila aspirare a vărsăturii - se menţine aparatul de aspiraţie şi administrarea de oxigen în funcţie de necesităţi.

  3. Comprimatele nedizolvate sunt radio-opace. De aceea, se recomandă efectuarea unei radiografii abdominale pentru a determina numărul de comprimate rămase în stomac după provocarea de vărsături şi după lavaj gastric. Expunerea femeilor gravide la radiografie se va face numai după evaluarea atentă a raportului beneficiu terapeutic/risc potenţial , dar se recomandă evitarea acesteia dacă este posibil.

  4. Se recomandă administrarea unei băuturi conţinând manitol sau sorbitol pentru a induce golirea intestinului subţire.

  5. Intoxicaţie gravă: în cazul şocului şi/sau al comei determinate de concentraţii plasmatice mari de fier (fier plasmatic >142 µmol/l) trebuie instituite imediat măsuri de susţinere adecvate şi perfuzii cu desferoxamină. Desferoxamina în doză de 15 mg/kg trebuie administrată în fiecare oră prin perfuzie lentă, până la maximum 80 mg/kg şi 24 ore. Atenţie: dacă viteza perfuziei este prea mare, poate să apară hipotensiunea arterială.

  6. Intoxicaţie mai puţin gravă: se recomandă administrarea intramusculară de desferoxamină în doză de 50 mg/kg până la doza maximă de 4 g.

  7. Concentraţia plasmatică de fier trebuie monitorizată pe întreaga perioadă.

Proprietăți farmacologice - FERROGRADUMET 105mg

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antianemice, fier bivalent-preparate orale, codul ATC: B03AA07

Fierul din Ferrogradumet ajută la regenerarea hemoglobinei. După normalizarea valorilor hemoglobinei, continuarea tratamentului cu fier timp de 3 luni va ajuta la completarea rezervelor de fier din organism.

Proprietăți farmacocinetice

Fierul oral se absoarbe mai eficace atunci când se administrează între mese.

Totuşi, preparatele orale convenţionale de fier determină adesea iritare gastrică atunci când sunt administrate à jeun. Studiile privind fierul eliberat de Ferrogradumet au indicat că o cantitate relativ mică de fier este eliberată în stomac, marea parte fiind eliberată în tractul intestinal superior. Astfel, posibilitatea iritării gastrice este redusă la minim atunci când fierul este administrat sub formă de Ferrogradumet comparativ cu preparatele orale convenţionale din fier.

  • Date preclinice de siguranţă

    Nu sunt disponibile date preclinice relevante.

  • Proprietăți farmaceutice - FERROGRADUMET 105mg

    Lista excipienților

    Nucleu:

    Copolimer de metilacrilat-metilmetacrilat Lactoză

    Povidonă

    Stearat de magneziu

    Film: Hipromeloză Etilceluloză Zaharină sodică Trietilcitrat

    Oleat de sorbitan Ulei de ricin

    Dioxid de titan (E 171) Eritrozină (E 127)

    Galben amurg FCF (E 110)

    Incompatibilități

    Nu este cazul.

    Perioada de valabilitate

    5 ani

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra la temperaturi sub 25ºC.

    Natura și conținutul ambalajului

    Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare prelungită.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    Fără cerinţe speciale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 3 blist. PVC/Al x 10 compr. elib. prel.
    Preț
    11,05 lei
    Co-plata
    1,11 lei

    Lista de compensare

    A - A: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 90% din prețul de referință.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.