ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg COMPR.

• glaucom;

• epilepsie (ca tratament adjuvant, mai ales pentru crizele petit mal la copil, epilepsie catamenială, epilepsie posttraumatică);

• tratamentul simptomatic al hipercapniei în cursul episoadelor acute de cord pulmonar cronic;

• rău de munte.

  De asemenea, acetazolamida poate fi folosită pentru tratamentul ulcerului gastro-duodenal.

Tratamentul cu acetazolamidă va fi strict individualizat, în funcţie de starea bolnavului şi de răspunsul la tratament. Acest produs este rezervat adulţilor şi copiilor peste 6 ani.

Adulţi: doza uzuală este de 250-500 mg acetazolamidă (1-2 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg) pe zi, repartizate la mese, putând fi crescută până la 1000 mg acetazolamidă (4 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg) pe zi.

Copii mai mari de 6 ani: 5-10 mg/kg şi zi.

Glaucom:

• adulţi - 250-1000 mg/zi (1-4 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg), în 3-4 prize;

• copii mai mari de 6 ani - 125-750 mg/zi (1/2-3 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg), în 3-4 prize.

  Epilepsie:

• adulţi - 250-1000 mg/zi (1-4 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg);

• copii - 125-750 mg/zi (1/2-3 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg) în 3-4 prize.

  Rău de munte:

• 500 – 1000 mg/zi (2-4 comprimate ACETAZOLAMIDA ARENA 250 mg) în 2-3 prize, începând cu 24-48 ore înainte de ascensiune, continuând încă 48 ore la altitudine.

• hipersensibilitate la acetazolamidă sau la oricare dintre componenţii produsului;

• hipersensibilitate la sulfamide;

• insuficienţă hepatică;

• insuficienţă renală;

• boală Addison;

• acidoză, stări de hiponatriemie şi hipokaliemie;

• comă sau precomă diabetică;

• litiază renală şi antecedente de colică ureterală.

Când se administrează la pacienţi cu risc crescut – vârstnici, diabetici, acidoză – sau timp îndelungat, se recomandă monitorizarea ionogramei sanguine, glicemiei, uricemiei şi hemogramei.

Se recomandă prudenţă la administrarea în diabet zaharat, afecţiuni renale şi hepatice, gută sau în condiţii de dezechilibru electrolitic sever.

Acetazolamida nu se administrează timp îndelungat în glaucomul cronic congestiv cu unghi închis, deoarece permite închiderea unghiului, agravarea glaucomului fiind mascată de scăderea presiunii intraoculare.

La sportivi, acetazolamida poate induce pozitivarea unor reacţii în cadrul testelor antidoping.

Asemenea altor inhibitori ai anhidrazei carbonice, acetazolamida produce hiperglicemie, reducând eficienţa antidiabeticelor orale.

Acetazolamida: asocierea cu litiul duce la scăderea efectului acestuia, prin creşterea ratei eliminării.

Acetazolamida creşte riscul toxic al salicilaţilor, mai ales la nivelul sistemului nervos central, prin creşterea concentraţiei plasmatice şi cerebrale.

Acetazolamida prezintă risc crescut de hipokaliemie atunci când este asociată cu digitalice, glucocorticoizi, alte diuretice (tiazidice sau de ansă) sau laxative iritante. Hipokaliemia măreşte riscul apariţiei torsadei vârfurilor în cazul asocierii cu bepridil, antiaritmice din clasa Ia, sotalol, amiodaronă, prenilamină, vincamină.

Acetazolamida prelungeşte timpul de înjumătăţire plasmatică a procainei, îndeosebi în cazul insuficienţei renale sau hepatice.

Acetazolamida creşte riscul de precipitare în urină al metenaminei.

Sarcina:

Acetazolamida, administrată oral sau parenteral, a demonstrat un potenţial teratogen la animale (şoarece, şobolan, hamster şi iepure). Nu există însă studii corespunzătoare la femei gravide, motiv pentru care produsul nu se va administra în timpul sarcinii (îndeosebi în primul trimestru), decât după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial fetal.

Alăptarea:

Datorită riscului de apariţie a reacţiilor adverse la sugar, se va decide întreruperea fie a alăptării, fie a administrării acetazolamidei, ţinând cont de importanţa tratamentului pentru mamă.

Pacienţii care primesc doze mari de acetazolamidă trebuie atenţionaţi asupra posibilităţii apariţiei reacţilor adverse nervos-centrale.

Dozele mari provoacă hipokaliemie (se recomandă administrarea de săruri de potasiu), somnolenţă, parestezii ale feţei şi extremităţilor, mai rar oboseală, nervozitate, tremor, depresie, dezorientare, ataxie, sete, tulburări digestive (anorexie, vomă), uneori erupţii cutanate alergice.

Acetazolamida poate precipita instalarea comei hepatice la pacienţii cirotici.

Foarte rar: agranulocitoză, trombocitopenie, aplazie medulară, probabil prin hipersensibilizare la sulfamide; de asemenea, leziuni renale, surditate şi miopie trecătoare (situaţii în care se întrerupe medicaţia).

Tratamentul îndelungat poate produce: acidoză hipokaliemică (se impune asocierea clorurii de potasiu), calculoză renală (îndeosebi calcică), hiperglicemie, hiperuricemie cu criză acută de gută.

Nu există un antidot specific pentru acetazolamidă. Tratamentul supradozării este simptomatic şi de susţinere. Se impune monitorizarea şi corectarea echilibrului hidro- electrolitic. Deşi este distribuită intraeritrocitar şi puternic legată de proteinele plasmatice, acetazolamida este dializabilă, fapt deosebit de important în prezenţa insuficienţei renale.