ACTRAPID FLEXPEN 100 UI/ml SOL. INJ. IN CARTUS

Actrapid este indicat pentru tratamentul diabetului zaharat.

Doze

Potenţa insulinei umane este exprimată în unităţi internaţionale.

Doza de Actrapid este individuală şi stabilită în concordanţă cu necesităţile pacientului. Poate fi utilizat în asociere cu insuline cu acţiune intermediară sau prelungită, înainte de o masă sau o gustare.

Necesarul individual de insulină este cuprins, de regulă, între 0,3 şi 1,0 unitate internaţională/kg şi zi. Ajustarea dozei poate fi necesară în cazul în care pacienţii îşi cresc activitatea fizică, îşi modifică dieta obişnuită sau în timpul afecțiunilor asociate.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici (cu vârsta ≥ 65 de ani)

Actrapid poate fi administrat la pacienţii vârstnici.

La pacienții vârstnici, monitorizarea glicemiei trebuie efectuată mai des, iar dozele de insulină trebuie ajustate în funcţie de necesitaţile individuale.

Insuficienţă renală şi hepatică

Insuficienţa renală sau hepatică poate reduce necesarul de insulină al pacientului.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, monitorizarea glicemiei trebuie efectuată mai des, iar

dozele de insulină trebuie ajustate în funcţie de necesităţile individuale.

Copii şi adolescenţi

Actrapid poate fi utilizat la copii şi adolescenţi.

Trecerea de la alte medicamente pe bază de insulină

În cazul în care se face trecerea de la alte medicamente pe bază de insulină, poate fi necesară ajustarea dozei de Actrapid şi a dozei de insulină bazală.

Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei în timpul transferului şi în primele săptămâni după aceea (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Actrapid este o insulină umană cu acţiune rapidă şi poate fi utilizat în asociere cu medicamente pe bază de insulină cu acţiune intermediară sau prelungită.

Actrapid se administrează injectabil subcutanat în peretele abdominal, în coapsă, regiunea fesieră sau deltoidiană. Locurile de injectare trebuie schimbate de fiecare dată în cadrul aceleiaşi regiuni anatomice pentru a reduce riscul de lipodistrofie și amiloidoză cutanată (vezi pct. 4.4 și 4.8). Injectarea într-un pliu cutanat reduce riscul injectării intramusculare accidentale.

Acul trebuie ţinut sub piele cel puţin 6 secunde pentru a fi siguri că întreaga doză este injectată. Injectarea subcutanată în peretele abdominal asigură o absorbţie mai rapidă față de alte locuri de injectare. Durata acţiunii variază în funcţie de doză, locul injectării, fluxul sanguin, temperatură şi nivelul de activitate fizică.

O injecţie trebuie urmată în decurs de 30 minute de o masă sau de o gustare care conţine carbohidraţi. Din cauza riscului de precipitare în cateterele pompelor, Actrapid nu trebuie utilizat în pompe de

insulină cu administrare în perfuzie subcutanată continuă.

Actrapid flacon (40 unităţi internaţionale/ml)/Actrapid flacon (100 unităţi internaţionale/ml)

Administrare intravenoasă

În cazul în care este necesar, Actrapid poate fi administrat intravenos. Acesta trebuie administrat de către specialişti în domeniul sănătăţii.

Pentru administrarea intravenoasă, sistemele de perfuzare cu Actrapid la concentraţii de insulină umană de la 0,05 unităţi internaţionale/ml la 1,0 unitate internaţională/ml, în soluţii perfuzabile de

clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5% şi 10%, inclusiv clorură de potasiu 40 mmol/l şi utilizând pungi de perfuzie din polipropilenă, sunt stabile 24 ore la temperatura camerei. Deşi stabilă în timp, o anumită cantitate de insulină va fi adsorbită iniţial la suprafaţa materialului din care este confecţionată punga de perfuzie. Monitorizarea glicemiei este necesară în timpul perfuziei cu insulină.

Pentru instrucţiuni de utilizate detaliate, vă rugăm să consultaţi prospectul.

Actrapid flacon (40 unităţi internaţionale/ml)/Actrapid flacon (100 unităţi internaţionale/ml)

Administrare cu seringa

Actrapid flacoane se utilizează împreună cu seringile de administrare a insulinei, cu scală de unităţi corespunzătoare. Când două tipuri de insulină se amestecă, se vor amesteca în aceeaşi succesiune.

Actrapid Penfill

Administrarea cu un sistem de eliberare a insulinei

Actrapid Penfill este recomandat pentru a fi utilizat cu sistemele Novo Nordisk de eliberare a insulinei şi cu acele NovoFine sau NovoTwist. Actrapid Penfill este indicat doar pentru injectare subcutanată cu stilou injector (pen) preumplut reutilizabil. Dacă este necesară administrarea printr-o seringă sau injecție intravenoasă, trebuie utilizat un flacon.

Actrapid InnoLet

Administrare cu InnoLet

Actrapid InnoLet este un stilou injector preumplut recomandat pentru utilizare împreună cu acele de unică folosinţă NovoFine sau NovoTwist de maxim 8 mm lungime. InnoLet poate elibera 1-50 unităţi, în trepte de câte 1 unitate. Actrapid InnoLet este indicat doar pentru injectare subcutanată. Dacă este necesară administrarea printr-o seringă sau injecție intravenoasă, trebuie utilizat un flacon.

Actrapid FlexPen

Administrare cu FlexPen

Actrapid FlexPen este un stilou injector preumplut recomandat pentru utilizare împreună cu acele de unică folosinţă NovoFine sau NovoTwist de maxim 8 mm lungime. FlexPen poate elibera 1-60 unităţi, în trepte de câte 1 unitate. Actrapid FlexPen este indicat doar pentru injectare subcutanată. Dacă este necesară administrarea printr-o seringă sau injecție intravenoasă, trebuie utilizat un flacon.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

Înainte de a călători în zonele cu fus orar diferit, pacientul trebuie să ceară sfatul medicului deoarece aceasta poate însemna faptul că pacientul va trebui să îşi administreze insulina şi să consume alimente la ore diferite.

Hiperglicemie

Utilizarea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului, în special în cazul diabetului zaharat de tip 1, poate cauza hiperglicemie şi cetoacidoză diabetică.

De obicei, primele simptome de hiperglicemie apar treptat pe parcursul câtorva ore sau zile. Ele includ sete, poliurie, greaţă, vărsături, somnolenţă, tegumente uscate şi eritematoase, xerostomie, pierderea apetitului şi respiraţie cu miros de acetonă. În diabetul zaharat de tip 1, evenimente hiperglicemice netratate duc eventual la cetoacidoză diabetică, care este potenţial letală.

Hipoglicemie

Omiterea unei mese sau efectuarea unui efort fizic intens poate cauza hipoglicemie.

În cazul în care doza de insulină este prea mare faţă de necesar poate să apară hipoglicemia. În caz de hipoglicemie sau dacă este suspectată o hipoglicemie, nu trebuie administrat Actrapid. După stabilizarea glicemiei pacientului, trebuie luată în considerare ajustarea dozei (vezi pct. 4.8 şi 4.9).

Pacienţii la care controlul glicemiei este îmbunătăţit substanţial, de exemplu prin tratament intensiv cu insulină, pot constata o schimbare a simptomelor obişnuite de avertizare a hipoglicemiei şi ca urmare trebuie sfătuiţi în acest sens. De obicei, la pacienţii cu diabet zaharat care a debutat cu mult timp în urmă, simptomele de avertizare pot să dispară.

Afecţiunile concomitente, în special infecţiile şi stările febrile cresc, de obicei, necesarul de insulină al pacienţilor. Afecţiunile concomitente ale rinichilor, ficatului sau cele ale glandelor suprarenale, hipofizei sau tiroidei pot necesita modificări ale dozei de insulină.

Când se schimbă tipul de insulină administrată pacienţilor cu un altul, simptomele precoce de avertizare a hipoglicemiei se pot modifica sau pot deveni mai puţin pronunţate faţă de cele prezentate sub tratamentul cu insulina anterioară.

Trecerea de la alte medicamente pe bază de insulină

Înlocuirea la un pacient a tipului sau mărcii de insulină trebuie făcută numai sub supraveghere medicală strictă. Schimbarea concentraţiei, mărcii (fabricantului), tipului, originii (insulină animală, insulină umană sau analog de insulină) şi/sau metodei de fabricaţie (tehnologie ADN recombinant faţă de insulina de origine animală) pot face necesare modificări ale dozei. La pacienţii la care s-a înlocuit un alt tip de insulină cu Actrapid poate fi necesară creşterea numărului de administrări zilnice sau o modificare a dozei faţă de cea utilizată cu insulinele anterioare. Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta se poate face de la prima doză sau în timpul primelor săptămâni sau luni de tratament.

Reacţii la locul de injectare

Similar oricărui tratament cu insulină, pot apărea reacţii la locul de injectare, care includ: durere, eritem, urticarie, inflamaţie, echimoză, edem şi prurit. Schimbarea continuă prin rotaţie a locurilor de injectare în cadrul aceleiaşi regiuni anatomice reduce riscul de apariţie a acestor reacţii. De regulă, aceste reacţii dispar pe parcursul câtorva zile, până la câteva săptămâni. În cazuri rare, reacţiile la locul de injectare pot necesita întreruperea administrării Actrapid.

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat

Pacienții trebuie instruiți să alterneze continuu locurile de injectare, pentru a reduce riscul de apariție a lipodistrofiei și amiloidozei cutanate. Există un posibil risc de absorbție întârziată a insulinei sau de reglare insuficientă a glicemiei în urma injectării insulinei în locuri unde au apărut aceste reacții. S-a raportat că schimbarea bruscă a locului de injectare cu o zonă neafectată duce la hipoglicemie. Se recomandă monitorizarea glicemiei după schimbarea locului de injectare dintr-o zonă afectată într-o zonă neafectată și se poate avea în vedere ajustarea dozei de medicament antidiabetic.

Actrapid în asociere cu pioglitazona

Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina, în special la pacienţi cu factori de risc pentru insuficienţa cardiacă. Acest fapt trebuie reţinut atunci când se ia în considerare asocierea pioglitazonei cu Actrapid. Dacă se utilizează această asociere, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semne şi simptome de insuficienţă cardiacă, surplus ponderal şi edeme. Tratamentul cu pioglitazonă trebuie oprit în cazul în care se manifestă o deteriorare a simptomelor cardiace.

Evitarea confuziilor accidentale/erorilor legate de medicamente

Pacienții trebuie instruiți să verifice întotdeauna eticheta insulinei înainte de fiecare injecție, pentru a evita confuziile accidentale dintre Actrapid și alte medicamente pe bază de insulină.

Trasabilitate

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Se cunoaşte faptul că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei. Următoarele substanţe pot reduce necesarul de insulină al pacientului:

Medicamente antidiabetice orale, inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO), blocante beta-

adrenergice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), salicilaţi, steroizi anabolizanţi şi sulfonamide.

Următoarele substanţe pot creşte necesarul de insulină al pacientului:

Contraceptive orale, tiazide, glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, simpatomimetice, hormon de creştere şi danazol.

Blocantele beta-adrenergice pot masca simptomele hipoglicemiei. Octreotida/lanreotida poate atât reduce, cât şi creşte necesarul de insulină.

Alcoolul etilic poate intensifica sau poate reduce efectul hipoglicemiant al insulinei.

Sarcina

Nu există nici o restricţie legată de tratamentul cu insulină al diabetului zaharat în timpul sarcinii, deoarece insulina nu traversează bariera feto-placentară.

Atât hipoglicemia, cât şi hiperglicemia care apar în condiţii de control inadecvat al terapiei diabetului zaharat, cresc riscurile de malformaţii congenitale şi deces intrauterin. De aceea, se recomandă intensificarea controlului glicemiei şi monitorizarea pacientelor cu diabet zaharat atât în timpul sarcinii, cât şi în perioada de concepţie. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în al doilea şi al treilea trimestru. În mod normal, după naştere necesarul de insulină revine rapid la valorile anterioare perioadei de sarcină.

Alăptarea

În timpul alăptării nu există restricţii privind tratamentul cu Actrapid. Tratamentul cu insulină al mamei care alăptează nu prezintă riscuri pentru sugar. Totuşi, poate fi necesară o ajustare a dozei de Actrapid.

Fertilitatea

Studiile privind efectele insulinei umane asupra funcţiei de reproducere la animale nu au evidenţiat nicio reacție adversă asupra fertilității.

Capacitatea de concentrare şi de reacţie a pacientului poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei. Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi au o importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timpul conducerii de vehicule. Acest lucru este important mai ales pentru cei care au simptome de avertizare a hipoglicemiei absente sau de intensitate mică sau care au episoade frecvente de hipoglicemie. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor trebuie reconsiderată.

Rezumatul profilului de siguranţă

Cea mai frecventă reacţie adversă întâlnită în cursul tratamentului este hipoglicemia. Frecvenţa cu care apare hipoglicemia variază în funcţie de grupul de pacienţi, doze şi nivelul de control glicemic, vezi mai jos Descrierea reacțiilor adverse selectate.

La iniţierea tratamentului cu insulină pot să apară tulburări de refracţie şi edeme şi reacţii la locul injectării (durere, eritem, urticarie, inflamație, echimoză, edem și prurit la nivelul locului de injectare). De regulă, aceste reacții sunt de natură tranzitorie. Îmbunătăţirea rapidă a controlului glicemic se poate asocia cu neuropatie acută dureroasă, care de regulă, este reversibilă. Intensificarea tratamentului cu insulină urmată de îmbunătăţirea bruscă a controlului glicemic se poate asocia cu agravarea temporară a retinopatiei diabetice, în timp ce îmbunătăţirea pe termen lung a controlului glicemic scade riscul de progresie a retinopatiei diabetice.

Lista tabelară a reacţiilor adverse

Reacţiile adverse enumerate mai jos se bazează pe datele din studiile clinice şi sunt prezentate în funcţie de frecvenţă şi clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe. Categoriile de frecvenţă sunt definite după următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

*vezi Descrierea reacțiilor adverse selectate

† RA din datele obținute după punerea pe piață a medicamentului Descrierea reacţiilor adverse selectate

Reacţii anafilactice

Apariţia reacţiilor de hipersensibilitate generalizată (incluzând erupţie cutanată tranzitorie generalizată, prurit, transpiraţii, tulburări gastro-intestinale, angioedem, dificultăţi la respiraţie, palpitaţii şi hipotensiune arterială) este foarte rară dar poate pune viaţa în pericol.

Hipoglicemie

Hipoglicemia este cel mai frecvent raportată reacţie adversă. Poate surveni dacă doza de insulină este prea mare comparativ cu necesarul de insulină. Hipoglicemia severă poate determina pierderea conştienţei şi/sau convulsii şi poate avea ca rezultat afectarea temporară sau permanentă a funcţiei cerebrale, sau chiar deces. Simptomele hipoglicemiei apar, de regulă, brusc. Acestea pot să includă transpiraţii reci, tegumente palide şi reci, fatigabilitate, nervozitate sau tremor, anxietate, senzaţie de oboseală sau slăbiciune neobişnuită, confuzie, dificultăţi de concentrare, somnolenţă, senzaţie exagerată de foame, tulburări de vedere, cefalee, greaţă şi palpitaţii.

În studiile clinice, frecvenţa hipoglicemiei variază în funcţie de grupul de pacienţi, doze şi nivelul de control glicemic.

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat

Lipodistrofia (inclusiv lipohipertrofia, lipoatrofia) și amiloidoza cutanată pot apărea la nivelul locului de injectare și pot întârzia absorbția locală a insulinei. Alternarea continuă a locurilor de injectare din cadrul unei anumite regiuni de injectare poate contribui la reducerea sau prevenirea acestor reacţii (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

Pe baza experienţei după punerea pe piaţă şi din studiile clinice, frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse observate la copii şi adolescenţi nu au prezentat diferenţe faţă de experienţa din populaţia generală.

Alte grupe speciale de pacienţi

Pe baza experienţei după punerea pe piaţă şi din studiile clinice, frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse observate la pacienţii vârstnici şi pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică nu au prezentat diferenţe faţă de experienţa din populaţia generală.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

Un supradozaj specific cu insulină nu poate fi definit, totuşi, hipoglicemia se poate dezvolta pe parcursul unor etape secvenţiale, dacă sunt administrate doze mult prea mari faţă de necesarul pacientului:

• Episoadele hipoglicemice uşoare pot fi tratate prin administrarea orală de glucoză sau produse care conţin zahăr. De aceea, se recomandă ca pacienţii cu diabet zaharat să aibă întotdeauna asupra lor produse care conţin zahăr.

• Episoadele hipoglicemice severe, când pacientul devine inconştient, pot fi tratate fie prin administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon (0,5-1 mg) de către o persoană instruită adecvat, fie prin administrarea intravenoasă de glucoză de către personalul medical. Dacă pacientul nu răspunde la glucagon în decurs de 10-15 minute trebuie administrată glucoză intravenos.

După recăpătarea conştienţei, pentru a preveni recăderile, este recomandată administrarea orală de carbohidraţi.