VIROLEX 250 mg PULB. PT. SOL. INJ./PERF.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Interacțiuni cu
Restricții
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - VIROLEX 250mg
Infecţii cu virusul Herpes simplex:
-
herpes genital primar
-
encefalită herpetică şi infecţii generalizate
-
herpes cutaneomucos la pacienţii imunodeficitari
-
herpes neonatal
-
alte infecţii (eczema herpetică, hepatită, proctită, esofagită, pneumonia)
-
prevenţia infecţiilor cu virusul Herpes simplex (după transplant de măduvă osoasă sau rinichi, în aplazia măduvei osoase după tratament cu citostatice; herpes genital recurent (de 6 ori sau mai mult pe an), infecţii frecvente ce apar la pacienţii imunocompetenţi, infecţii la pacienţii imunodeficitari.
Infecţii cu virusul Varicella-zoster:
-
varicela la pacienţii imunodeficitari
-
forme severe sau prelungite de varicelă la pacienţii imunocompetenţi
-
complicaţiile varicelei prin efectul direct al virusului Varicella-zoster
-
herpes zoster la pacienţii imunodeficitari
-
complicaţiile herpes zoster produse prin efectul direct al virusului Varicella-zoster
herpes zoster oftalmic, herpes zoster otic, herpes zoster în special la pacienţii peste 50 ani.
AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATA NR. 16223/2025/01Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
| Indicaţie | Dozarea pentru adulţi şi copiipeste 12 ani | Dozarea pentru copii de la 3 luni la 12 ani | Durata tratament ului |
| Infecţia cu Herpes simplex | 5 mg/kg la 8 ore | 250 mg/m2 la 8 ore | 5 zile |
| Encefalita herpetică | 10 mg/kg la 8 ore | 500 mg/m2 la 8 ore | 14 pânăla 21 zile |
| Infecţia cu virusul Varicella-zoster la pacienţi imunocompetenţi | 10 mg/kg la 8 ore | 500 mg/m2 la 8 ore | 7 până la10 zile |
| Infecţia cu virusul Varicella - zoster la pacienţi imunodeficienţi | 10 mg/kg la 8 ore | 500 mg/m2 la 8 ore | 7 până la10 zile |
| Prevenţia infecţiilor cuvirusul Herpes simplex | 250 mg/m2 la 8 ore | ||
Nou-născuți și copii cu vârsta mai mică de 3 luni
Doza se calculează în funcție de greutate.
Doza recomandată la copii suspectațicu herpes neonatal este 20 mg/kg greutate corporală i.v. la fiecare 8 ore, timp de 21 de zile, pentru boală diseminată la nivelul sistemului nervos central sau 14 zile pentru boală limitată la piele și mucoase.
Copii cu funcție renală alterată necesită modificarea dozei în funcție de gradul de afectare renală (vezi ”Însuficiența renală”).
Persoane vârstnice
La vârstnici trebuie luată în considerare afectarea funcției renale. Eliminarea aciclovirului la vârstnici scade în paralel cu clearance-ul creatininei. Prin urmare, doza trebuie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei.
Este recomandată o hidratare adecvată a pacienților pe durata tratamentului.
Insuficiența renală
Ajustarea dozei se face în funcție de clearance-ul creatininei, exprimat în ml/min, pentru adulți și adolescenți, și în funcție de suprafața corporală (ml/min/1,73 mp) la copii cu vârsta mai mică de 3 ani.
Se recomandă următoarele ajustări:
| Clearance creatinină | Doze |
| 25-50 ml/min | Doza recomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie administrată la intervalede 12 ore. |
| 10-25 ml/min. | Doza recomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie administrată la intervalede 24 ore. |
| 0-10 ml/min. | La pacienții cu dializă peritoneală continuă ambulatorie (DPCA) dozarecomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie înjumătățită și trebuie |
| administrată la intervale de 24 de ore. La pacienții cu hemodializă, dozarecomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie înjumătățită și trebuie administrată la intervale de 24 de ore, imediat după dializă. |
Ajustarea dozei la nou-născuți și copii:
| Clearance creatinină | Doze |
| 25-50 ml/min/1,73 m2 | Doza recomandată (250-500 mg/mp sau 20 mg/kg corp) trebuieadministrată la intervale de 12 ore. |
| 10-25 ml/min. /1,73 m2 | Doza recomandată (250-500 mg/mp sau 20 mg/kg corp) trebuieadministrată la intervale de 24 ore. |
| 0-10 ml/min. /1,73 m2 | La pacienții cu dializă peritoneală continuă ambulatorie (DPCA) doza recomandată (250-500 mg/mp sau 20 mg/kg corp) trebuie înjumătățită și trebuie administrată la intervale de 24 de ore. La pacienții cuhemodializă, doza recomandată (5-10 mg/kg corp) trebuie înjumătățită și trebuie administrată la intervale de 24 de ore după dializă. |
Mod de administrare
Administrarea intravenoasă de aciclovir va fi întotdeauna lentă; durata perfuziei trebuie să fie de cel puţin 1 oră.
Pentru instrucţiuni privind diluţia medicamantului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
Hipersensibilitate la aciclovir, valaciclovir sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Pacienții la care se administrează soluție perfuzabilă sau doze mari de aciclovir pe cale orală, trebuie hidratați adecvat.
Pentru evitarea precipitării aciclovirului la nivel renal, durata administrării perfuziei trebuie să fie de peste o oră; trebuie evitată administrarea rapidă sau în bolus.
Riscul insuficienței renale crește odată cu utilizarea altor medicamente nefrotoxice. Se recomandă precauție la administrarea i.v. a aciclovirului concomitent cu alte medicamente nefrotoxice.
Utilizare la pacienţii cu insuficienţă renală şi la persoane vârstnice
Aciclovir este eliminat prin clearance renal, de aceea doza trebuie ajustată la pacienţii cu disfuncţie renală (vezi pct. 4.2). Este posibil ca pacienţii vârstnici să prezinte o reducere a funcţiei renale şi astfel necesită ajustarea dozei. Persoanele vârstnice cât şi pacienții cu insuficienţă renală prezintă un risc crescut de dezvoltare a unor reacţii adverse neurologice, de aceea trebuie monitorizaţi. În cazurile raportate, aceste reacţii au fost, în general, reversibile la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.8).
Administrarea prelungită sau repetată a aciclovir la pacienţii cu imunodeficienţă severă poate determina selecţia tulpinilor virale cu sensibilitate scăzută, care pot să nu mai răspundă la tratamentul continuuu cu aciclovir (vezi pct. 5.1).
La pacienţii în tratament cu aciclovir soluție perfuzabilă în doze mari (de exemplu, pentru encefalită herpetică), este necesară o atenţie specifică privind funcţia renală, mai ales în cazul în care pacienţii sunt deshidrataţi sau prezintă insuficienţă renală de orice grad.
A se evita contactul soluţiei cu zona oftalmică sau bucală.
Informaţii importante privind unele componente ale Virolex
Virolex conţine 1,01 mmol (23,3 mg) sodiu per fiolă şi trebuie luat în considerare de către pacienţii cu
regim hiposodat.
Aciclovirul se elimină sub formă nemodificată pe cale urinară, prin secreţie renală tubulară activă. Orice alt medicament care se elimină prin acelaşi mecanism poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale aciclovirului. Probenecidul şi cimetidina cresc ASC a aciclovirului prin acest mecanism şi scad clearance-ul renal al aciclovirului. Totuşi, datorită indexului terapeutic larg al aciclovirului, nu este necesară ajustarea dozelor.
La pacienţii în tratament i.v. cu aciclovir, este necesară precauţie în cazul administrării concomitente de medicamente care prezintă acceaşi cale de eliminare cu aciclovirul, datorită potenţialului de creştere a concentraţiilor plasmatice ale unuia sau ambelor medicamente sau ale metaboliţilor acestora. În cazul administrării concomitente, s-au observat creşteri ale ASC pentru aciclovir şi pentru metabolitul inactiv al micofenolatului de mofetil, un imunodepresiv utilizat la pacienţii cu transplant de organ,
De asemenea, este necesară precauţie (cu monitorizarea funcţiei renale) la administrarea aciclovirului în perfuzie, concomitent cu medicamente care afectează alte aspecte fiziologice renale (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus).
În cazul administrării concomitente a litiului și unor doze mari de aciclovir soluție perfuzabilă, trebuie monitorizată atent litemia, din cauza riscului de toxicitate a litiului.
Un studiu clinic experimental la 5 pacienți bărbați a arătat că tratamentul concomitent cu aciclovir crește ASC a teofilinei cu aproximativ 50%. De aceea, se recomandă determinarea concentrațiilor plasmatice ale teofilinei în cazul unui tratament concomitent cu aciclovir.
Sarcina
Utilizarea aciclovirului trebuie luată în considerare numai dacă beneficiile potenţiale depăşesc posibilitatea apariţiei unor riscuri necunoscute. În perioada de după punerea pe piaţă au fost înregistrate efecte asupra sarcinii în cazul femeilor gravide în tratament cu orice formulare de aciclovir. Datele înregistrate nu au arătat creşterea numărului de efecte negative la naştere în rândul persoanelor expuse la aciclovir, comparativ cu populaţia generală şi nici unul dintre efectele negative la naştere nu a arătat un comportament unic şi consecvent, sugestiv pentru a sugera o cauză comună.
Administrarea sistemică a aciclovirului în cadrul testelor standard acceptate internaţional nu a determinat efecte embriotoxice sau teratogene la şobolan, iepure sau şoarece.
Într-un test non-standard la şobolan, au fost observate anormalităţi fetale, dar numai în cazul unor doze subcutanate mari, care au determinat toxicitate maternă. Relevanţa clinică a acestor semne este incertă.
Alăptarea
După administrarea orală de 200 mg acilovir de 5 ori pe zi, aciclovirul a fost detectat în lapte în concentraţii de 0,6 până la 4,1 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice. Aceste nivele pot expune sugarii la concentraţii potenţiale de până la 0,3 mg pe kg greutate corporală şi zi. De aceea, se recomandă precauţie la administrarea aciclovirului la femeile care alăptează.
Fertilitatea
Vezi pct. 5.3.
Aciclovir i.v. în soluţie perfuzailă este utilizat în general la pacienţii spitalizaţi şi datele asupra capacităţii
de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu sunt, de obicei, relevante.
Nu au fost efectuate studii pentru evaluarea efectului aciclovirului asupra capacităţii de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, aciclovir poate genera reacţii neurologice reversibile precum confuzie, halucinaţii, agitaţie, tremor, somnolenţă, psihoze şi comă.
Categoriile de frecvenţă asociate cu evenimentele adverse de mai jos sunt estimative. Pentru cele mai multe dintre aceste evenimente nu există date adecvate pentru evaluarea incidenţei. În plus, incidenţa evenimentelor adverse poate varia în funcţie de indicaţie.
-
Foarte frecvente (≥1/10)
- Frecvente (≥1/100 la <1/10)
-
Mai puţin frecvente (≥1/1000 la <1/100)
- Rare (≥1/10000 la <1/1000)
- Foarte rare (<1/10000),
-
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
Frecvente Mai puţin frecvente Foarte rare Tulburări hematologice şi limfatice anemie, trombocitopenie, leucopenie Tulburări alesistemului imunitar reacţie anafilactică Tulburări psihice1 agitaţie, confuzie, halucinaţii, psihoze Tulburări alesistemului nervos1 cefalee, ameţeli,comă, convulsii, tremor, somnolenţă, encefalopatie,disartrie, ataxie Tulburări vasculare flebită Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale dispnee Tulburări gastro- intestinale vărsături, greaţă diaree, durereabdominală Tulburări hepatobiliare creştere reversibilă a concentraţiilor plasmatice creştere reversibilă a concentraţiilor ale enzimelor hepatice plasmatice alebilirubinei, icter,hepatită Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat prurit, urticarie, erupţii cutanate tranzitorii (inclusiv fotosensibilitate) angioedem Tulburări renale şi ale căilor urinare creşterea uremiei şicreatininemiei2 disfuncţie renală,insuficienţă renală acută, durere renală3 Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare fatigabilitate, hipertermie, reacţii inflamatorii locale4 1 Reacţiile sunt în general reversibile şi de obicei apar la pacienţii cu disfuncţie renală sau alţi facotri de
risc (vezi pct. 4.4).
2 Creşterea rapidă a uremiei şi creatininemiei se crede că este asociată nivelelor maxime ale concentraţiilor plasmatice şi stării de hidratare a pacientului. Pentru evitarea acestor efecte, medicamentul nu trebuie administrat sub formă de bolus injectabil, ci sub forma unei perfuzii lente, într-o perioadă de 1 oră.
3 Se recomandă hidratare adecvată. De obicei, disfuncţia renală răspunde rapid la rehidratarea pacientului şi/sau la reducerea dozei sau întreruperea tratamentului. Numai în cazuri excepţionale apare insuficienţă renală acută. Insuficienţa renală poate fi asociată cu durere în loja renală.
4 În cazul în care substanţa perfuzată pătrunde paravenos, apar reacţii inflamatorii locale severe, uneori ducând până la leziuni cutanate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro
Simptome
Supradozajul aciclovirului administrat i.v. determină creşterea creatininemiei, uremiei şi insuficienţă renală ulterioară. În caz de supradozaj, au fost descrise efecte neurologice, incluzând confuzie, halucinaţii, agitaţie, convulsii şi comă.
Tratament
Pacienţii trebuie monitorizaţi atent pentru semne de toxicitate. Hemodializa determină creşterea semnificativă a eliminării din circulaţie a aciclovirului şi de aceea, poate fi considerată o opţiune de tratament în cazul supradozajului simptomatic.
Proprietăți farmacologice - VIROLEX 250mg
Grupa farmacoterapeutică: antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi nucleotide exclusiv inhibitori de reverstranscriptază, codul ATC: J05AB01
Aciclovir este agent antiviral cu efecte locale şi sistemice. Exercită acţiune virustatică şi este eficient
împotriva virusului Herpes simplex, tip 1 şi 2 (HSV-1 şi HSV-2), şi virusului Varicella-zoster (VZV).
În celulele infectate cu virusuri, aciclovirul este fosforilat în monofosfat de aciclovir. Reacţia este catalizată de enzima timidin kinaza, care este codată de virus mai bine decât de o celulă neinfectată. Kinazele celulare fosforilează monofosfatul de aciclovir în di şi trifosfat. Trifosfatul de aciclovir este o formă activă şi acţionează ca inhibitor şi substrat pentru polimerazele ADN viral. Previne sinteza ADN viral, fără să afecteze procesele normale celulare.
Distribuţie
Aciclovir penetrează bine în ţesuturi, organe şi fluide: creier, rinichi, plămâni, ficat, muşchi, splină, uter, mucoasa vaginală, secreţiile vaginale, lichidul cefalorahidian şi fluidul vezicular herpetic. 15,4% din aciclovir se leagă de proteinele plasmatice.
Metabolizare şi eliminare
Aciclovirul nu suferă metabolism de primă trecere.
T1/2 biologic al formei orale de administrare, la adulţii cu funcţie renală normală, este de aproximativ 3
ore.
La subiecţii sănătoşi, aciclovirul este excretat în formă nemodificată prin urină (80%); procesele principale de eliminare sunt secreţie tubulară şi filtrare glomerulară. 8,5 - 14% din aciclovir se excretă sub formă de metabolit carboximetoximetil guanină; în insuficienţa renală, aproape toată substanţa activă se prezintă sub această formă.
Aciclovirul este prezent şi în fecale într-un procent de sub 2% şi în aerul expirat, în cantităţi neglijabile. Parmacocinetica aciclovirului la copiii de peste 1 an este similară farmacocineticii adulţilor.
max
min
La nou-născuţi (cu vârsta de la 0 la 3 luni) trataţi cu doze de 10 mg/kg greutate corporală administrate în perfuzie într-o perioadă de 1 oră, la intervale de 8 ore, valoarea Css a fost de 61,2 micromoli (13,8 micrograme/ml) iar Css a fost de 10,1 micromoli (2,3 micrograme/ml). La un grup separat de nou- născuţi trataţi cu 15 mg/kg greutate corporală la intervale de 8 ore, s-au evidenţiat creşteri aproximativ proporţionale cu doza, cu un Cmax de 83,5 micromoli (18,8 micrograme/ml) şi Cmin de 14,1 micromoli (3,2 micrograme/ml).
Valorile DL50 la şobolan sunt: p.o. >20000 mg/kg.; i.v. >600 mg/kg; i.p. = 1210-1305 mg/kg. Valorile DL50 la şoarece sunt puţin mai scăzute: p.o. >10000 mg/kg; i.v. = 405 mg/kg; i.p. = 999-1454 mg/kg.
În studiile de toxicitate subacută la şoarece, la care s-a administrat per os aciclovir în doze de 50, 150 şi
450 mg/kg/zi, nu s-au observat semne de toxicitate. La şobolanii care au primit 20, 40 şi 80 mg
aciclovir/kg în injectare rapidă i.v., timp de 3 săptămâni, a apărut nefropatia obstructivă. Dozele de 5 - 10 mg aciclovir/kg nu au avut aceste efect. Leziunile renale apărute la şobolani datorită cristalelor de substanţă activă prin precipitarea aciclovirului în tubulii renali a fost reversibilă şi a dispărut după 2 săptămâni; ingredientul activ a fost administrat prin injecţie rapidă intravenoasă. Câinilor Beagle li s-au administrat doze de 10, 20, 25, 50 şi 100 mg aciclovir/kg prin injecţie rapidă intravenoasă administrată de 2 ori pe zi, timp de 1 lună. Câinii care au primit 100 mg/kg, de 2 ori pe zi au murit în ziua a 8-a de tratament; câinii care au primit 50 mg/kg, de 2 ori pe zi, au murit în perioada 21-31 de tratament.
Semnele clinice de toxicitate au fost numeroase şi au rezultat în principal din modificările morfologice şi funcţionale: hipoplazia mucoasei esofagiene şi gastrointestinale, a ţesutului limfatic şi măduvei oasoase. La 20 şi 25 mg/kg, de 2 ori pe zi, leziunile de organ s-au manifestat la nivelul rinichilor. Principalele semne ale leziunilor renale au fost acumularea de apă şi hipostenuria. Dozele de 10 mg aciclovir/kg, administrate de 2 ori pe zi, nu au avut efecte la câinii Beagle trataţi i.v..
Într-un studiu de fertilitate, aciclovirul administrat prin gavaj la 2 generaţii de şoareci F0 în doze de 50, 150 şi 450 mg aciclovir/kg/zi nu au produs reacţii adverse; unii şoareci au fost evaluaţi pentru efecte teratogenice, iar alţii pentru efecte asupra dezvoltării postnatale, inclusiv tulburări de comportament. Aciclovirul nu a fost embriotoxic şi nu a produs malformaţii fetale administrat la femelele gestante de şoareci şi şobolani, în doze de 12, 25 şi 50 mg/kg/zi, în timpul perioadei de organogeneză majoră. Aciclovirul, injectat subcutan la puii de şobolan nou-născuţi, în doze de 5, 20 şi 80 mg/kg/zi, timp de 19 zile, a produs o scădere semnificativă a greutăţii corporale numai la dozele cele mai mari. La aceste doze s-au observat leziuni uşoare renale, dar nu şi alte reacţii adverse asupra altor sisteme de organe. Conform unor studii de toxicologie preclinică, aciclovirul nu produce tulburări în dezvoltarea mamiferelor.
Şobolanii şi soarecii la care s-au administrat 50, 150 şi 450 mg aciclovir/kg prin gavaj, nu au prezentat
semne de carcinogenicitate.
Studiile in vitro de transformare celulară nu au avut rezultate clare, deoarece dozele foarte mari de aciclovir au produs modificări evidente numai într-unul dintre sisteme.
În unele studii pe animale, aciclovirul a avut efecte mutagenice la doze foarte mari.
Proprietăți farmaceutice - VIROLEX 250mg
Apa pentru preparate injectabile utilizată pentru diluţia pulberii pentru obţinerea soluţiei perfuzabilă, nu trebuie să conţină conservanţi (benzil alcool sau parabeni), datorită riscului de precipitare.
5 ani.
Perioada de valabilitate a soluţiei perfuzabile reconstituite este de 12 ore, în cazul păstrării la temperaturi
sub 25°C.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC. A se păstra în ambalajul original. Pentru precauţii de păstrare privind soluţia reconstituită, vezi pct. 6.3.
Cutie cu 5 flacoane din sticlă incoloră a câte 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă
Fără cerinţe speciale.
Conţinutul unui flacon trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile sau ser fiziologic. Soluţia astfel obţinută poate fi administrată cu o seringă. Pentru perfuzie i.v., este necesară o diluţie suplimentară cu cel puţin 50 ml lichid de perfuzie. Conţinutul a 2 flacoane de medicament trebuie amestecat cu 100 ml lichid de perfuzie. Dacă este necesară o doză mai mare de 500 mg, trebuie adăugată o cantitate adecvată de lichid pentru perfuzie.
Pentru copii la care dozele sunt de 100 mg sau mai puţin, conţinutul unui flacon trebuie întâi dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile sau ser fiziologic, după care se adaugă o cantitate adecvată, corespunzătoare dozei, în lichidul de perfuzie, într-un raport de 1:5 (de exemplu, 4 ml în 20 ml).
Pulberea pentru soluţie perfuzabilă trebuie dizolvată şi diluată îmediat înainte de utilizare, în mediu aseptic. Deoarece flacoanele nu conţin conservant, soluţia rămasă neutilizată, trebuie îndepărtată.
Agitaţi bine înainte de utilizare. Dacă devine opacă sau cristalizează, soluţia trebuie îndepărtată. Ca lichide de perfuzie pot fi utilizate soluţie de ser fiziologic sau soluţie Ringer lactat.