ISOPTIN RR 240 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

Tratamentul bolii coronariene (afecţiune caracterizată prin aport insuficient de oxigen către miocard), incluzând:

• angină pectorală cronică stabilă (angină de efort);

• angină pectorală instabilă:

  • angină agravată, angină de repaus, angină vasospastică (angina Prinzmetal);

  • angină precoce post-infarct la pacienţii fără insuficienţă cardiacă, în cazul în care beta-blocantele adrenergice sunt contraindicate.

    Prevenţia tulburărilor de ritm cardiac cum sunt tahicardie paroxistică supraventriculară, fibrilaţie atrială/ flutter atrial cu conducere atrio-ventriculară rapidă (cu excepţia sindromului

    Wolff-Parkinson-White). Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Doza de clorhidrat de verapamil trebuie ajustată individual în funcţie de severitatea afecţiunii. Experienţa clinică de lungă durată demonstrează că doza medie zilnică pentru toate indicaţiile este cuprinsă în intervalul de dozaj 240 mg - 360 mg.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 480 mg în cazul tratamentului de lungă durată; în cazul tratamentului de scurtă durată se poate administra o doză mai mare.

Tratamentul cu verapamil nu trebuie întrerupt brusc. Se recomandă scăderea treptată a dozei.

Pentru pacienţii care necesită doze mai mari (de la 240 mg până la 480 mg clorhidrat de verapamil pe zi), trebuie administrate alte formulări cu concentraţii adecvate ale substanţei active.

Adulţi

Boală coronariană, tahicardie paroxistică supraventriculară, fibrilaţie atrială şi flutter atrial

Doza recomandată este de 240-480 mg clorhidrat de verapamil, administrată în 1-2 prize.

Hipertensiune arterială

Doza recomandată este de 240-480 mg clorhidrat de verapamil, administrată în 1-2 prize.

Grupe speciale de pacienţi

Nu a fost stabilită siguranţa şi eficacitatea administrării verapamilului comprimate cu eliberare prelungită la copii şi adolescenţi.

Insuficienţă renală

Datele disponibile în prezent sunt detaliate la pct. 4.4.

La pacienţii cu insuficienţă renală, clorhidratul de verapamil trebuie administrat cu prudenţă, sub monitorizare atentă.

Insuficienţă hepatică

În funcţie de severitatea afectării hepatice, metabolizarea clorhidratului de verapamil este

întârziată, ceea ce determină intensificarea efectelor acestuia. De aceea, la acest grup de pacienţi doza trebuie ajustată şi tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă eficace (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Comprimatele cu eliberare prelungită vor fi înghiţite întregi sau divizate în doze egale, cu lichid, preferabil în timpul mesei sau imediat după masă. Comprimatele cu eliberare prelungită, administrate întregi sau divizate în doze egale, nu trebuie supte sau mestecate.

Verapamilul este contraindicat în:

• hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi;

• şoc cardiogen;

• bloc AV de grad II şi III, cu excepţia pacienţilor cu pacemaker artificial funcţional;

• boala nodului sinusal, cu excepţia pacienţilor cu pacemaker artificial funcţional;

• insuficienţă cardiacă cu fracţie de ejecţie scăzută sub 35%, şi/sau presiune capilară pulmonară blocată la mai mult de 20 mm Hg (cu excepţia cazului în care apare secundar la o tahicardie supraventriculară care cedează la terapia cu verapamil);

• fibrilaţie atrială/ flutter atrial în prezenţa unei căi accesorii (de exemplu, asociate cu sindrom Wolff-Parkinson-White sau sindrom Lown-Ganong-Levine). Aceşti pacienţi prezintă riscul de a

  dezvolta tahiaritmie ventriculară inclusiv fibrilaţie ventriculară la administrare de clorhidrat de verapamil;

• asocierea cu ivabradină (vezi pct. 4.5).

Infarct miocardic acut

Se recomandă utilizarea cu precauţie a clorhidratului de verapamil la pacienţi cu infarct miocardic acut complicat cu bradicardie, hipotensiune arterială marcată sau disfuncție ventriculară stângă.

Se recomandă administrarea cu prudenţă în următoarele cazuri:

Bloc cardiac/bloc atrio-ventricular (AV) gradul I/bradicardie/asistolie

Clorhidratul de verapamil afectează activitatea nodulului sinoatrial (SA) și a celui atrio-ventricular (AV) şi prelungeşte timpul de conducere atrio-ventricular. Se recomandă utilizarea cu precauţie

deoarece dezvoltarea unui bloc AV gradul II sau III (contraindicaţie) sau a unui bloc de ramură

unifascicular, bifascicular sau trifascicular necesită discontinuarea dozelor ulterioare de clorhidrat de verapamil şi, la nevoie, instituirea unei terapii adecvate.

Clorhidratul de verapamil afectează nodurile AV şi AS şi rareori poate produce bloc AV gradul II sau III, bradicardie, şi, în cazuri extreme, asistolă. Acest efect este mult mai probabil să apară la

pacienţii cu sindrom de nod sinusal (boală nodală SA), cu frecvenţă mai mare la pacienţii în vârstă.

Atiaritmice, beta-blocante

Potenţarea reciprocă a efectelor cardiovasculare (bloc AV de grad superior, grad mai mare de

scădere a ritmului cardiac, inducerea insuficienţei cardiace şi a hipotensiunii arteriale). Bradicardie asimptomatică (36 bătăi/minut) cu pacemaker atrial a fost observată la un pacient căruia i s-au

administrat concomitent picături oftalmice cu timolol (un blocant beta-adrenergic) şi clorhidrat de verapamil.

Digoxin

Dacă verapamil este administrat concomitent cu digoxin, doza de digoxin trebuie redusă. „Vezi secţiunea „Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune”.

Insuficienţă cardiacă

Insuficienţa cardiacă la pacienţi cu fracţia de ejecţie mai mare de 35%, trebuie compensată înaintea iniţierii tratamentul cu verapamil şi trebuie tratată adecvat pe perioada tratamentului cu verapamil.

Inhibitorii de HMG-CoA reductază („statine”) – A se vedea secţiunea „Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune”.

Boli care afectează transmiterea neuromusculară

Clorhidratul de verapamil trebuie folosit cu prudenţă la pacienţii la care transmiterea neuromusculară este afectată (miastenia gravis, sindrom Lambert-Earton, distrofia musculară progresivă Duchenne).

Altele

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

Deşi s-a demonstrat în studii comparative solide, efectuate la pacienţi în stadii terminale de insuficienţă renală, că insuficienţa renală nu influenţează farmacocinetica clorhidratului de

verapamil la pacienţi în stadii terminale de insuficienţă renală, mai multe cazuri raportate sugerează că verapamil trebuie utilizat cu prudenţă, sub monitorizare atentă, la pacienţii cu funcţie renală

alterată.

Clorhidratul de verapamil nu se elimină prin dializă.

Insuficienţă hepatică

Se recomandă utilizarea cu prudenţă la pacienţi cu funcţie hepatică sever alterată (vezi, de asemenea, secţiunea „Doze şi mod de administrare” în insuficienţa hepatică).

Studiile metabolice efectuate in vitro, au demonstrat că verapamilul este metabolizat prin intermediul sistemului enzimatic al citocromului P450: CYP3A4, CYP1A2, CYP2C8, CYP2C9 şi CYP2C18. S-a demonstrat că verapamilul este un inhibitor al enzimelor CYP3A4 şi a glicoproteinei P (P-gp).

Au fost raportate interacţiuni clinice semnificative cu inhibitori ai CYP3A4 determinând creşterea concentraţiilor plasmatice ale clorhidratului de verapamil, în timp inductorii CYP3A4 au determinat scăderea concentraţiilor plasmatice ale clorhidratului de verapamil, de aceea, pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte interacţiunile medicamentoase.

Următorul tabel prezintă o listă de interacţiuni medicamentoase posibile pe baza proprietăţilor farmacocinetice:

Interacţiuni potenţiale asociate administrării verapamilului

Alte interacţiuni medicamentoase şi informaţii suplimentare despre interacţiunile medicamentoase.

Agenţi antivirali HIV

Datorită potenţialului inhibitor al metabolizării unora dintre medicamentele antiretrovirale utilizate în infecţia HIV, cum este ritonavirul, concentraţiile plasmatice ale verapamilului pot să crească. Se recomandă administrarea cu prudenţă sau scăderea dozei de verapamil.

Litiu

La administrarea concomitentă a clorhidratului de verapamil cu litiu a fost raportată sensibilitate crescută la efectele litiului (neurotoxicitate) fie cu nicio modificare, fie cu o creştere a nivelelor

serice ale litiului. Cu toate acestea, adăugarea în schema de tratament clorhidratului de verapamil la pacienţii aflaţi în tratament stabil cu litiu, administrat oral, a avut ca rezultat scăderea nivelului

seric al litiului. Pacienţii care primesc concomitent ambele medicamente trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Blocante neuromusculare

Datele clinice şi studiile pe animale sugerează că clorhidratul de verapamil poate potenţa activitatea blocantelor neuromusculare (curarizante şi depolarizante). Poate fi necesară scăderea dozei de

clorhidrat de verapamil şi/sau doza blocantelor neuromusculare atunci când produsele medicamentoase sunt administrate concomitent.

Acid acetilsalicilic

Tendinţă crescută la sângerare.

Etanol (alcool etilic)

Creşterea concentraţiilor plasmatice ale alcoolului etilic.

Inhibitori ai HMG-CoA reductazei ("Statine”)

Tratamentul cu inhibitori ai HMG-CoA reductazei (de exemplu simvastatină,

atorvastatină/lovastatină) la pacienţii cărora li se administrează verapamil trebuie început cu doza minimă eficace şi crescut treptat. Trebuie luată în considerare o scădere a dozei de statină şi o reajustare în funcţie de concentraţiile plasmatice ale colesterolului, dacă tratamentul cu verapamil este adăugat pacienţilor cărora li se administrează deja inhibitori ai HMG-CoA reductazei (de

exemplu simvastatină, atorvastatină sau lovastatină).

Nu există date clinice directe in vivo de interacţiune cu atorvastatină şi verapamil, cu toate acestea, există o mare probabilitate ca verapamilul să influenţeze proprietăţile farmacocinetice ale

atorvastatinei şi în aceeaşi măsură ale simvastatinei şi lovastatinei.

Trebuie luate măsuri de precauţie la administrarea concomitentă a atorvastatinei cu verapamil.

Fluvastatina, pravastatina şi rosuvastatina nu sunt metabolizate prin intermediul CYP3A4 şi este puţin probabilă interacţiunea acestora cu verapamilul.

Sarcina

Nu sunt disponibile date clinice adecvate şi bine controlate privind utilizarea verapamilului la

femeile gravide. Studiile la animale nu indică efecte dăunătoare directe sau indirecte sau toxicitate asupra funcţiei de reproducere. Deoarece studiile de reproducere la animale nu sunt întotdeauna predictibile la oameni, acest medicament trebuie folosit în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar (vezi secţiunea Date de siguranţă preclinice).

Alăptarea

Verapamil traversează bariera feto-placentară şi poate fi detectat în sângele din vena ombilicală la naştere.

Clorhidratul de verapamilul/metaboliţii se excretă în laptele matern. Date limitate obţinute în urma administrării pe cale orală la femeile care alăptează, arată că doza transferată la copil este scăzută (0,1-1% din doza orală administrată mamei) şi că utilizarea verapamilului poate fi compatibilă cu alăptarea.

Un risc pentru nou-născuţi/sugari nu poate fi exclus. Din cauza potenţialului de apariţie al reacţiilor adverse la sugari, verapamil trebuie folosit în timpul alăptării doar dacă este esenţial pentru mamă. Sunt dovezi care indică faptul că verapamilul creşte secreţia de prolactină şi poate determina creşterea galactoreei în cazuri izolate.

În funcţie de răspunsul individual la tratament, clorhidratul de verapamil poate influenţa capacitatea de reacţie până la afectarea capacităţii de a conduce vehicule, de a folosi utilaje şi de a lucra în condiţii riscante.

Această situaţie apare în special la iniţierea tratamentului, la creşterea dozei, în cazul trecerii de la alt tratament la tratamentul cu verapamil sau în cazul asocierii cu alcool etilic. Verapamilul poate creşte concentraţia alcoolului etilic în sânge şi poate întârzia eliminarea lui. Prin urmare, efectele alcoolului etilic pot fi exagerate consumat concomitent cu verapamil.

Reacţiile adverse raportate au fost clasificate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10),

frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< /10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate au fost cefalee, ameteli, tulburări gastro-intestinale: greaţă, constipaţie şi dureri abdominale precum şi bradicardie, tahicardie, palpitaţii, hipotensiune arterială, înroşirea feţei, edeme periferice şi oboseală.

Reacțiile adverse raportate din studiile clinice cu verapamil și din activităţile de supraveghere după punerea pe piață

1 A fost raportat un singur caz de paralizie (tetrapareză) după punerea pe piaţă asociat administrării concomitente de verapamil cu colchicină. Acest lucru poate fi cauzat de colchicina care a traversat bariera hemato-encefalică, datorită inhibării CYP3A4 şi P-gp de către verapamil. Vezi pct. 4.5.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/ risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul

sistemului național de raportare:

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptome

Hipotensiune arterială, bradicardie până la bloc AV de grad înalt şi bloc sinoatrial, hiperglicemie, stupoare şi acidoză metabolică.

Ca urmare a supradozajului s-au înregistrat decese.

Tratament

Tratamentul în cazul supradozajului cu clorhidrat de verapamil trebuie să fie în principal de

susţinere şi individualizat. Astfel, administrarea parenterală de calciu, stimularea beta adrenergică şi lavajul gastro-intestinal au fost utilizate în tratamentul supradozajului cu verapamil. Reacţiile

hipotensive cu importanţă clinică sau blocul AV grad ridicat trebuiesc tratate cu agenţi vasopresori, respectiv stimulare cardiacă. Asistola trebuie tratată prin măsuri obişnuite incluzând stimulare beta adrenergică (de exemplu, clorhidrat de isoproterenol), alţi agenţi vasopresori sau resuscitare

cardiopulmonară.

Pacienţii trebuie supravegheaţi şi spitalizaţi timp de până la 48 ore din cauza posibilităţii absorbţiei prelungite în cazul formulărilor cu eliberare lentă.

Clorhidrat de verapamil nu poate fi eliminat prin hemodializă.