Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente

CRINONE 80 mg/g GEL VAGINAL

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

B - B: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 50% din prețul de referință.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

P6L - Medicamente eliberate cu prescriptie medicala care se retine de catre farmacie, dar se poate reinnoi (prescriptia medicala poate fi folosita timp de sase luni din momentul eliberarii)
Listă interacțiuni
0
0
34
0
Adăugați la "Interacțiuni"

Interacțiuni cu

Alimente
Plante
Suplimente
Obiceiuri

Restricții

Renală
Hepatic
Sarcină
Alăptarea

Alte informații

Numele medicamentului

CRINONE 80 mg/g GEL VAGINAL

Forma farmaceutică

GEL VAGINAL

Deținătorul de licență

MERCK ROMANIA SRL - ROMANIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.06.2021
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - CRINONE 80mg/g

Indicații

Suplimentare progesteronică a fazei luteale la adulți în cadrul tehnicilor de reproducere asistată (TRA).

Dozaj

Doze

Doza de 1.125 g gel (90 mg progesteron) Crinone gel vaginal trebuie introdusă în vagin o dată pe zi începând din ziua transferului embrionului. În cazul în care testele de laborator confirmă sarcina, tratamentul trebuie continuat până la o durată totală a tratamentului de 30 zile.

Globule mici albe pot apărea ca secreție vaginală, probabil din cauza acumulării de gel, până la câteva zile după utilizare.

Copii şi adolescenţi

Crinone nu prezintă utilizare relevantă la copii şi adolescenţi. Mod de administrare

Pacientele trebuie instruite privind administrarea de Crinone (vezi pct. 6.6)

Contraindicații

  • Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

  • Sângerare vaginală nediagnosticată

  • Certitudine sau suspiciune de cancer mamar sau genital

  • Porfirie

  • Tromboflebită, tulburări tromboembolice, apoplexie cerebrală sau pacienți cu aceste afecțiuni în antecedente.

  • Avort nefinalizat

Atenționări

Crinone conține acid sorbic ca excipient. Acidul sorbic poate provoca reacții cutanate locale (de exemplu dermatită de contact). De asemenea, pot apărea reacții cutanate locale la nivelul penisului partenerului în cazul contactului sexual după aplicarea vaginală de Crinone. Aceasta poate fi evitată prin folosirea prezervativului.

Sunt necesare controale ginecologice înainte și pe durata tratamentului cu acest medicament; în cazul tratamentului de lungă durată trebuie exclusă în special hiperplazia endometrială. Examinarea făcută înaintea tratamentului trebuie să se adreseze în special organelor pelvine și sânului, precum și efectuarea de frotiu Papanicolau.

Dacă în timpul tratamentului cu Crinone apare iminență de avort, ar trebui stabilită viabilitatea embrionului prin determinarea titrurilor de HCG și/sau prin examen ecografic.

Se recomandă administrarea cu prudență în cazul insuficienței hepatice severe.

Se vor lua în considerare cauze nefuncționale în caz de apariție a sângerării, ca și în toate cazurile de sângerări vaginale neregulate. Trebuie luate măsuri adecvate pentru diagnosticarea sângerărilor de cauză necunoscută.

Deoarece progesteronul poate determina într-o oarecare măsură retenţia fluidelor, afecţiunile care ar putea fi influenţate de acest factor (de exemplu epilepsie, migrenă, astm bronşic, disfuncţie cardiacă sau renală) necesită o atentă observaţie.

Medicul trebuie atenționat asupra tratamentului cu progesteron în cazul recoltării de probe relevante.

Este necesară menţinerea sub atentă observaţie a pacientelor cu istoric de depresie și se va întrerupe tratamentul dacă simptomele se agravează.

La un număr mic de paciente aflate în tratament cu medicamente conţinând combinaţia estrogen- progesteron s-a observat o scădere a toleranţei la glucoză. Mecanismul acestei scăderi nu este cunoscut. Din acest motiv, pacientele cu diabet trebuie ţinute sub atentă observaţie în timpul administrării terapiei cu progesteron.

Medicul trebuie să fie atent la manifestările precoce ale bolii tromboembolice (tromboflebită, tulburări cerebrovasculare, tromboembolism pulmonar și tromboză retiniană). În cazul în care se suspectează oricare dintre aceste boli tromboembolice, tratamentul trebuie întrerupt imediat. Pacienții cu risc de boli tromboembolice trebuie ținuți sub supraveghere atentă.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
0
0
34
0
Adăugați la "Interacțiuni"

Medicamentul nu trebuie administrat simultan cu alte medicamente administrate pe cale vaginală. Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile.

Sarcina

Sarcina

Crinone nu este indicat în timpul sarcinii, cu excepția stadiilor inițiale de sarcină pentru utilizare în cadrul tehnicilor de reproducere asistată (TRA) (vezi pct 4.2). O cantitate mare de informații privind

femeile însărcinate (peste 1000 de rezultate expuse) nu indică nicio asociere între utilizarea progesteronului natural la începutul sarcinii și malformațiile fetale.

Alăptarea

Utilizarea Crinone nu este recomandată pe durata alăptării.

Fertilitatea

Crinone este indicat pentru suplimentarea progesteronică a fazei luteale la adulți în cadrul tehnicilor de reproducere asistată (TRA).

Condus auto

Pe durata tratamentului cu Crinone, poate să apară o senzație de oboseală.

Se recomandă prudenţă în cazul persoanelor însărcinate care conduc vehicule sau folosesc utilaje. În particular, trebuie reamintit că, alcoolul poate altera suplimentar abilitatea de a conduce vehicule.

Reacții adverse

Reacţiile adverse sunt prezentate utilizând următoarea convenţie privind frecvenţa: Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1/100) Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări ale sistemului imunitar

Cu frecvenţă necunoscută: reacții de hipersensibilitate manifestate de obicei prin erupții cutanate,, de exemplu erupție trecătoare pe piele, umflare vulvovaginală, umflarea sânilor și a feței.

Tulburări psihice Frecvente: somnolență

Tulburări gastro-intestinale Frecvente: dureri abdominale, crampe

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului

Frecvente: sensibilitate a sânului, sângerări ușoare intermenstruale

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente: cefalee, iritare vaginală și alte reacții ușoare la locul de aplicare.

Post-autorizare, au fost raportate agregarea/coagularea/acumularea de Crinone gel. Aceste evenimente sunt de obicei de intensitate redusă și se prezintă ca secreție vaginală de culoare bej maroniu sau uneori ca o secreție albă opacă. Agregarea/coagularea/acumularea de gel poate fi asociată cu iritație vaginală, dureri și tumefiere vaginală; foarte rar, poate produce crampe și sângerări vaginale.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Supradozaj

Nu se anticipează supradozajul, deoarece fiecare doză se administrează cu un aplicator individual. Totuși, dacă apare supradozajul, tratamentul cu Crinone trebuie întrerupt.

Proprietăți farmacologice - CRINONE 80mg/g

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: hormoni sexuali și modulatori ai sistemului genital, Progestative, codul ATC: G03DA04.

Proprietățile sunt aceleași cu ale progesteronului secretat natural, cu inducerea fazei secretorii la nivelul endometrului.

Proprietăți farmacocinetice

Crinone reprezintă un sistem cu eliberare întârziată, bazat pe o combinație de carbomer-polimer policarbofil, care conduce la adeziunea gelului de mucoasa vaginală. În acest fel, eliberarea continuă a substanței active progesteron se realizează pe o perioadă de maximum 72 de ore și absorbția este prelungită.

Biodisponibilitatea relativă a Crinone este de aproximativ 20% comparativ cu progesteronul intramuscular.

Absorbţie

După o doză unică de Crinone, nivele plasmatice de aproximativ 11-15 ng/ml au fost măsurate după un interval de timp de aproximativ 7 ore.

După administrarea repetată a dozelor zilnice de Crinone, starea de echilibru a fost obținută în primele 24 de ore de tratament, concentrația medie în starea de echilibru fiind de aproximativ 9 ng/ml.

Metabolizare

Progesteronul este metabolizat în principal în ficat (prin reducere, hidroxilare și conjugare) cu glucuronidarea ulterioară a metaboliților.

Metabolitul principal este 3α, 5β pregnandiolul (pregnandiol).

Totuși, trebuie menționat că, datorită aplicării vaginale a progesteronului, primul pasaj hepatic este evitat.

Eliminare

Eliminarea are loc în principal pe cale renală sub forma metabolitului pregnandiol. Timpul de înjumătățire prin eliminare este de 34-48 de ore.

Grupe speciale de pacienți

Nu există date disponibile privind farmacocinetica la grupele speciale de pacienți (copii/adolescenți, vârstnici, pacienți cu insuficiență hepatică și renală).

  • Date preclinice de siguranţă

    Datorită diferențelor pronunțate în rândul animalelor de testare, precum și referitoare la oameni, studiile cu progesteron efectuate pe animale au o valoare predictivă limitată pentru utilizarea la om.

    Crinone a demonstrat o tolerabilitate vaginală acceptabilă la iepuri în cazul aplicărilor în număr crescut a unor doze mai mari decât cele terapeutice. Nu a fost evidențiat vreun potențial de sensibilitate dermică la porcii de guineea cărora li s-a administrat Crinone.

  • Proprietăți farmaceutice - CRINONE 80mg/g

    Lista excipienților

    Acid sorbic (E 200), glicerol,

    parafină lichidă,

    gliceride hidrogenate din ulei de palmier, carbomer 974P,

    policarbofil, hidroxid de sodiu, apă purificată.

    Incompatibilități

    Nu este cazul.

    Perioada de valabilitate

    3 ani

    Precauții speciale pentru păstrare

    A nu se păstra la temperaturi peste 250 C. A nu se congela.

    Natura și conținutul ambalajului

    Gelul vaginal este ambalat în aplicatoare vaginale de polietilenă albă cu un vârf care se desface prin răsucire, fiecare aplicator fiind ambalat separat într-o folie de hârtie/aluminiu/rășină.

    Fiecare aplicator conține o cantitate de 1,45 g gel vaginal, dar eliberează o cantitate controlată de 1,125 g gel vaginal.

    Medicamentul este disponibil în ambalaje de 6 sau 15 aplicatoare doză unică. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    şi alte instrucţiuni de manipulare

    Administrarea Crinone cu ajutorul aplicatorului este preferabil să se facă dimineața, în poziție culcată, cu genunchii ușor îndoiți.

    Scoateți aplicatorul din ambalaj, fără să-l deschideți imediat.

    Tineți strâns capătul gros al aplicatorului pentru câteva secunde, astfel încât conținutul să se strângă spre capătul subțire.

    Deschideți aplicatorul, plasați-l adânc în vagin, în timp ce sunteți în poziție culcată și apăsați ferm capătul gros al aplicatorului.

    Fiecare aplicator este destinat unei singure utilizări. Orice cantitate de gel vaginal rămasă în aplicator trebuie eliminată în conformitate cu reglementările locale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 6 aplicatoare doza unica din PE, continând gel vaginal, prevazute cu vârf care se desface prin rasucire, ambalate separat într-o folie din hârtie/Al/rasina ionomerica
    Preț
    80,95 lei
    Co-plata
    40,47 lei

    Lista de compensare

    B - B: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 50% din prețul de referință.
    Cutie cu 15 aplicatoare doza unica din PE, continând gel vaginal, prevazute cu vârf care se desface prin rasucire, ambalate separat într-o folie din hârtie/Al/rasina ionomerica
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.