HIDROCORTIZON ZENTIVA 19,6 mg/5 ml SOL. INJ.

Hidrogensuccinatul de hidrocortizon este indicat în stări de şoc, edem laringian, insuficienţă respiratorie acută, stare de rău astmatic, edem pulmonar toxic, edem Quincke, comă, encefalită acută, meningită acută, insuficienţă corticosuprarenaliană acută.

Acest medicament este destinat pacienţilor din toate grupele de vârstă; totuşi, administrarea la copii, adolescenţi şi vârstnici se face cu prudenţă.

Doze

Adulţi: dozele recomandate în stările de şoc sunt de 10 - 20 mg hidrogensuccinat de hidrocortizon/kg echivalent cu 7,8 – 15,7 mg hidrocortizon/kg (500 mg – 1000 mg hidrogensuccinat de hidrocortizon/doză, echivalent cu 392 – 784 mg hidrocortizon/doză), în injecţie intravenoasă lentă, repetat la nevoie. Pentru alte indicaţii pot fi suficiente doze de 100 - 200 mg hidrogensuccinat de hidrocortizon (echivalent cu 78,4 – 156,8 hidrocortizon).

Vârstnici: Hidrocortizonul este utilizat în principal în condiţii acute pe termen scurt. Nu există nicio informaţie care să sugereze că o schimbare a dozei este justificată de vârstă. Cu toate acestea, tratamentul pacienţilor în vârstă ar trebui să fie planificat ţinând cont de consecinţele grave ale reacţiilor adverse ale corticosteroizilor la pacienţii vârstnici şi este necesară supravegherea clinică atentă (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi: în insuficienţa corticosuprarenală acută doza recomandată este de 0,25-0,5 mg hidrogensuccinat de hidrocortizon/kg şi zi (echivalent cu 0,2 – 0,4 mg hidrocortizon/kg şi zi), administrată intravenos lent, fracţionat la intervale de 8 ore; pentru alte indicaţii doza recomandată este de 5 mg hidrogensuccinat de hidrocortizon/kg (echivalent cu 3,9 mg hidrocortizon/kg), repetat la nevoie. Tratamentul la copii şi adolescenţi ar trebui să fie planificat ţinând cont de consecinţele grave ale reacţiilor adverse ale corticosteroizilor la copii şi este necesară supravegherea clinică atentă (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Administrare injectabilă intravenoasă lentă (în 1-10 minute).

În general, tratamentul este de scurtă durată; la nevoie, se continuă administrarea orală.

Deoarece efectul apare în 2-6 ore, în anumite situaţii este necesară asocierea altor medicamente cu acţiune rapidă - de exemplu adrenalina în şocul anafilactic.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Micoze sistemice, cu excepţia cazurilor în care tratamentul antiinfecţios a fost instituit.

Administrarea de vaccinuri vii sau inactivate este contraindicată la pacienţii cărora li se administrează doze imunosupresoare de glucocorticoizi.

Nu există contraindicaţii absolute ale glucocorticoizilor, atunci când administrarea acestora este de importanţă vitală.

Glucocorticoizii sunt medicamente foarte eficace, deosebit de utile terapeutic, dar cu risc mare de reacţii adverse, inclusiv corticodependenţa. Prescrierea trebuie facută cu atenţie, tratamentul se face sub control medical şi, în măsura posibilului, se va evita administrarea timp îndelungat a dozelor mari.

Glucocorticoizii administraţi timp îndelungat, în doze mari, deprimă axul hipotalamo-hipofizo- corticosuprarenalian, cu fenomene de hipocorticism endogen şi dependenţă de tratamentul hormonal. Întreruperea bruscă a administrării poate determina exacerbarea simptomelor bolii tratate, chiar fenomene de insuficienţă suprarenală. Pentru a evita apariţia insuficienţei corticosuprarenale este necesară indicarea cu discernământ a medicaţiei cortizonice şi întreruperea tratamentului de lungă durată cu doze mari. Pentru evitarea fenomenelor de hipocorticism endogen, întreruperea tratamentului cortizonic se va face prin diminuarea progresivă a dozelor. Pacienţii aflaţi sub tratament cu glucocorticoizi trebuie avertizaţi asupra necesităţii creşterii dozei zilnice în situaţii de stres, de exemplu, în caz de intervenţii chirurgicale, traumatisme, infecţii etc.

Ulcerul gastro-duodenal activ reprezintă o contraindicaţie relativă a corticoterapiei; atunci când administrarea glucocorticoizilor este indispensabilă, se recomandă asocierea cu inhibitori ai secreţiei acide gastrice şi evitarea tratamentului prelungit. În caz de ulcer în antecedente, administrarea glucocorticoizilor necesită multă prudenţă şi supraveghere medicală atentă.

Tulburările de vedere pot apărea în cazul utilizării sistemice și topice de corticosteroizi. Dacă pacientul se prezintă cu simptome cum sunt vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere, trebuie luată în considerare trimiterea sa la un oftalmolog pentru evaluarea cauzelor posibile care pot include cataractă, glaucom sau boli rare, precum corioretinopatia centrală seroasă (CRSC), care au fost raportate după utilizarea sistemică și topică de corticosteroizi.Tratamentul sistemic cu glucocorticoizi poate provoca

corioretinopatie, care poate conduce la tulburări de vedere, inclusiv amauroză. Utilizarea prelungită a tratamentului sistemic cu glucocorticoizi, chiar şi în doze mici, poate provoca corioretinopatie.

După administrarea de corticosteroizi, s-au raportat crize de feocromocitom, care pot fi letale. Corticosteroizii trebuie administraţi pacienţilor suspectaţi sau diagnosticaţi cu feocromocitom numai după evaluarea corespunzătoare a raportului risc / beneficiu (vezi pct. 4.8).

Ca urmare a efectului imunosupresiv, glucocorticoizii favorizează dezvoltarea infecţiilor – infecţiile bacteriene localizate se pot generaliza, tuberculoza poate fi reactivată, micozele locale pot deveni sistemice, virozele (îndeosebi herpesul ocular, zona zoster şi varicela) se pot exacerba, unele parazitoze se agravează. Semnele evolutive de infecţie pot fi mascate. Dacă apare o infecţie în timpul tratamentului cortizonic, este obligatorie instituirea tratamentului antiinfecţios specific.

Glucocorticoizii pot fi utili în cazuri selecţionate de infecţii (acţionând prin creşterea capacităţii organismului de a face faţă situaţiei de criză şi/sau prin efectul antiinflamator).

Pot beneficia de glucocorticoizi infecţiile grave însoţite de şoc, formele grave de tuberculoză, encefalitele virale acute. Tratamentul cortizonic se efectuează obligatoriu sub protecţie cu chimioterapice antimicrobiene adecvate.

Glucocorticoizii favorizează dezvoltarea osteoporozei. Femeile în perioada de menopauză sunt o grupă specială de risc. Pentru profilaxia osteoporozei cortizonice se recomandă folosirea de doze cât mai mici, o dietă bogată în proteine şi tratament specific.

La copii şi adolescenţi, glucocorticoizii inhibă maturarea osoasă şi pot întârzia creşterea. Acest efect poate fi minimalizat prin evitarea tratamentului îndelungat cu doze mari.

Glucocorticoizii pot provoca fenomene de excitaţie centrală, chiar fenomene psihotice.

Indicarea la bolnavii cu antecedente psihotice este justificată numai în situaţii de excepţie, ţinând seama de posibilitatea decompensării afecţiunii psihice.

După administrarea de hidrocortizon la sugari prematuri, s-a raportat cardiomiopatie hipertrofică. La sugari trataţi cu hidrocortizon, trebuie efectuate ecografii cardiace pentru a monitoriza structura şi funcţia miocardului..

Glucocorticoizii au efect hiperglicemiant. Folosirea la persoanele cu antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat impune prudenţă. Diabetul manifest este o contraindicaţie relativă. Când administrarea de glucocorticoizi este indispensabilă, este necesară reevaluarea tratamentului antidiabetic, pentru menţinerea glicemiei sub control.

Hidrocortizonul trebuie folosit cu grijă în toate situaţiile în care retenţia hidrosalină poate fi dăunătoare: insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, epilepsie. În timpul tratamentului se recomandă evitarea consumului excesiv de sare.

Dozele mari şi tratamentul îndelungat cu glucocorticoizi pot provoca hipokaliemie.

Administrarea glucocorticoizilor necesită prudenţă la vârstnici, la pacienţii cu colită ulceroasă (risc de perforaţie), anastomoze intestinale recente, insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, miastenia gravis.

Sportivi

Acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Sodiu

Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Medicamente care pot provoca torsada vârfurilor (astemizol, terfenadină, bepridil, eritromicină intravenos, halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, sultopridă, vincamină), inclusiv unele antiaritmice (amiodaronă, bretilium, disopiramidă, chinidină, sotalol): risc crescut de aritmii severe, îndeosebi la

persoanele cu interval QT prelungit şi în condiţii de hipokaliemie. Asocierea este contraindicată, iar în cazul antiaritmicelor cu risc se impune multă prudenţă; hipokaliemia trebuie corectată.

Medicamente hipokaliemiante (diuretice, purgative, amfotericina B intravenos): risc crescut de hipokaliemie.

Digitalice: hipokaliemia provocată de dozele mari de glucocorticoizi, administrate timp îndelungat, creşte riscul aritmiilor digitalice.

Insulină, metformină, sulfamide antidiabetice: este posibilă micşorarea eficacităţii acestora din cauza favorizării hiperglicemiei de către glucocorticoizi; poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină sau antidiabetice orale.

Anticoagulante: risc hemoragic crescut în cazul asocierii cu glucocorticoizi în doze mari sau în tratament prelungit.

Antihipertensive: eficacitatea acestora poate fi micşorată din cauza favorizării retenţiei hidrosaline de către glucocorticoizi.

Acid acetilsalicilic: glucocorticoizii pot scădea salicilemia, prin creşterea eliminării salicilatului; la oprirea tratamentului cu glucocorticoizi salicilemia poate creşte.

Carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă, rifabutină, rifampicină şi alte medicamente inhibitoare enzimatice: posibilitatea micşorării concentraţiei plasmatice de glucocorticoizi, cu diminuarea eficacităţii.

Izoniazida: posibilitatea scăderii concentraţiei plasmatice a chimioterapicului, probabil din cauza favorizării metabolizării sale.

Este de așteptat ca tratamentul concomitent cu inhibitori ai CYP3A, inclusiv cu medicamente care conțin cobicistat, să mărească riscul de reacţii adverse sistemice. Administrarea concomitentă trebuie evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.

Glucocorticoizii traversează bariera feto-placentară. Studii epidemiologice nu au evidenţiat efecte malformative la om, în cazul utilizării glucocorticoizilor în primul trimestru de sarcină. Corticoterapia de lungă durată în timpul sarcinii poate întârzia creşterea fătului. Dozele mari administrate la femeia gravidă pot provoca, excepţional, insuficienţă corticosuprarenală la nou-născut. În general, glucocorticoizii trebuie administraţi în timpul sarcinii numai la recomandarea şi sub supravegherea medicului, după evaluarea atentă a raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern.

Deoarece glucocorticoizii se excretă în lapte, alăptarea trebuie evitată în timpul tratamentului.

Glucocorticoizii nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Este posibilă apariţia reacţiilor adverse specifice glucocorticoizilor. Apariţia reacţiilor adverse depinde de doză, durată şi frecvenţa administrării.

Administrarea de hidrocortizon pe perioade scurte, de obicei, este bine tolerată, rezultând puţine reacţii adverse de intensitate uşoară.

Administrate pe termen lung, dozele mari de hidrocortizon vor produce, de obicei, reacţii adverse previzibile, şi, eventual, grave.

Ori de câte ori este posibil, cele mai mici doze eficace de hidrocortizon trebuie utilizate pentru cea mai scurtă durată de timp, pentru a reduce la minim apariţia şi intensitatea reacţiilor adverse.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi

<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

* în special la copii

** cu posibilitatea unor consecinţe nedorite în caz de insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială

Reducerea rapidă a dozei administrate după un tratament prelungit poate duce la insuficienţă corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi deces. Aceste fenomene apar, de obicei, în cazurile în care este indicată terapie continuă, de lungă durată. Pot apărea, de asemenea, febră, mialgii, artralgii, rinită, conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, scădere în greutate.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Nu există manifestări clinice ale supradozajului acut. Hidrocortizonul este dializabil.