OSPAMOX 250 mg/5 ml PULB. PT. SUSP. ORALA
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - OSPAMOX 250mg/5ml
Ospamox este recomandat pentru tratamentul următoarelor infecţii la adulţi, adolescenţi şi copii (vezi punctele 4.2, 4.4 şi 5.1):
-
Sinuzită bacteriană acută
-
Otită medie acută
-
Amigdalită şi faringită streptococică acută
-
Exacerbări acute ale bronşitei cronice
-
Pneumonie dobândită în comunitate
-
Cistită acută
-
Bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii
-
Pielonefrită acută
-
Febră tifoidă şi paratifoidă
-
Abces dentar cu celulită răspândită
-
Infecţii la nivelul articulaţiilor protezate
-
Eradicarea Helicobacter pylori
-
Boala Lyme.
Ospamox este recomandat şi pentru profilaxia endocarditei.
Trebuie avute în vedere ghidurile oficiale referitoare la utilizarea corespunzătoare a substanţelor
antibacteriene.
Doze
Doza de Ospamox selectată pentru a trata o infecţie individuală trebuie să ia în considerare:
-
Microorganismele patogene anticipate şi posibila susceptibilitate a acestora la substanţele
antibacteriene (vezi punctul 4.4)
-
Gravitatea şi localizarea infecţiei
-
Vârsta, greutatea şi funcţia renală a pacientului; după cum este indicat mai jos.
Durata terapiei trebuie stabilită în funcţie de tipul infecţiei şi răspunsul pacientului şi, de regulă, ar trebui să fie cât mai scurtă posibil. Anumite infecţii necesită perioade mai lungi de tratament (vezi punctul 4.4, referitor la terapia prelungită).
Adulţi adolescenţi şi copii ≥ 40 kg:
| Indicaţie * | Doză * |
| Sinuzită bacteriană acutăBacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii Pielonefrită acutăAbces dentar cu celulită răspândită | 250 mg până la 500 mg la interval de 8 ore sau 750 mg până la 1 g la interval de 12 orePentru infecţii severe - 750 mg până la 1 g lainterval de 8 ore |
| Cistită acută | Cistita acută poate fi tratată cu o doză de 3 g administrată de două ori pe zi, timp de o zi. |
| Otită medie acutăAmigdalită şi faringită streptococică acută Exacerbări acute ale bronşitei cronice | 500 mg la interval de 8 ore, 750 mg până la 1 g lainterval de 12 orePentru infecţii severe -750 mg până la 1 g lainterval de 8 ore, timp de 10 zile |
| Pneumonie dobândită în comunitate | 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore |
| Febră tifoidă şi paratifoidă | 500 mg până la 2 g la interval de 8 ore |
| Infecţii ale articulaţiilor protetice | 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore |
| Profilaxia endocarditei | 2 g pe cale orală, o singură doză cu 30 până la 60minute înaintea procedurii |
| Eradicarea Helicobacter pylori | 750 mg până la 1 g de două ori pe zi în asociere cu un inhibitor de pompă de protoni (de exempluomeprazol, lansoprazol) şi alt antibiotic (deexemplu claritromicină, metronidazol) timp de 7zile |
| Boala Lyme (vezi punctul 4.4.) | Stadiu incipient: 500 mg până la 1 g la interval de 8 ore, până la maximum 4 g pe zi în doze divizate, timp de 14 zile (10 până la 21 de zile).Stadiu final (implicare sistemică): 500 mg până la 2 g la interval de 8 ore, până la maximum 6 g pe zi |
| în doze divizate, timp de 10 până la 30 de zile | |
| *Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale de tratament pentru fiecare recomandare | |
Copii < 40 kg
La copiii sub 6 ani este indicată administrarea de amoxicilină cu forme farmaceutice adecvate
vârstei.
La copiii care cântăresc 40 kg sau mai mult trebuie să se administreze doza recomandată pentru adult.
Doze recomandate:
| Indicaţie + | Doză + |
| Sinuzită bacteriană acută | 20 până la 90 mg/kg şi zi în doze divizate* |
| Otită medie acută | |
| Pneumonie dobândită în comunitate | |
| Cistită acută | |
| Pielonefrită acută | |
| Abces dentar cu celulită răspândită | |
| Amigdalită şi faringită streptococică acută | 40 până la 90 mg/kg şi zi în doze divizate* |
| Febra tifoidă şi paratifoidă | 100 mg/kg şi zi în trei doze divizate |
| Profilaxia endocarditei | O singură doză de 50 mg/kg, administrată oral, cu 30 până la 60 de minute înaintea procedurii |
| Boala Lyme (vezi punctul 4.4.) | Stadiu incipient: 25 până la 50 mg/kg şi zi în trei doze divizate, timp de 10 până la 21 de zile.Stadiu final (implicare sistemică): 100 mg/kg şi zi, în trei doze divizate, timp de 10 până la 30 de zile |
| +Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale de tratament pentru fiecare recomandare.*Schemele terapeutice cu administrare a dozei de două ori pe zi trebuie luate în considerare doaratunci când doze este situată în intervalul superior de valori de doze. | |
Vâstnici
Nu este considerată necesară ajustarea dozei.
Insuficienţă renală:
| RFG (ml/min) | Adulţi, adolescenţi şi copii ≥ 40 kg | Copii < 40 kg # |
| mai mare de 30 | nu este necesară ajustarea | nu este necesară ajustarea |
| 10 până la 30 | maximum 500 mg de două ori pe zi | 15 mg/kg de două ori pe zi(maximum 500 mg de două ori pe zi) |
| mai mică de 10 | maximum 500 mg pe zi | 15 mg/kg, sub formă de doză unică zilnică (maximum 500 mg) |
# În majoritatea cazurilor este preferată terapia parenterală.
La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă
Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţie prin hemodializă.
| Hemodializă | |
| Adulţi, adolescenţi şi copii ≥ 40 kg | 15 mg/kg şi zi, sub formă de doză unică zilnică.Înainte de hemodializă trebuie administrată o doză suplimentară de15mg/kg. Pentru a reface concentraţiile plasmatice ale medicamentului, după hemodializă trebuie administrată o altă doză de 15 mg/kg. |
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă peritoneală
Amoxicilină maximum 500 mg pe zi.
Insuficienţă hepatică
Este necesară o stabilire atentă a dozelor şi monitorizarea funcţiei hepatice la intervale regulate (vezi punctele 4.4 şi 4.8).
Mod de administrare
Ospamox se administrează oral.
Absorbţia Ospamox nu este afectată de alimente.
Terapia poate fi începută parenteral în conformitate cu recomandările de doze pentru forma farmaceutică cu administrare intravenoasă şi continuată cu o formă farmaceutică cu administrare orală.
Pentru instrucţiuni cu privire la reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi punctul
6.6.
Hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre peniciline sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la punctul 6.1.
Istoric de reacţie de hipersensibilitate imediată severă (de exemplu anafilaxie) la un alt medicament
beta-lactamic (de exemplu cefalosporină, carbapenem sau monobactam).
Reacții de hipersensibilitate
Înainte de iniţierea terapiei cu amoxicilină trebuie realizată o evaluare atentă în legătură cu reacţiile
de hipersensibilitate anterioare la peniciline, cefalosporine sau alte medicamente beta-lactamice
(vezi punctele 4.3 şi 4.8).
La pacienţii trataţi cu penicilină au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave şi ocazional letale (incluzând reacţii anafilactice şi reacţii adverse cutanate severe). De asemenea, reacțiile de hipersensibilitate pot evolua în sindromul Kounis, o reacție alergică gravă care poate determina
apariţia infarctului miocardic (vezi pct. 4.8). Este mai probabil ca aceste reacţii să se manifeste la persoanele cu istoric de hipersensibilitate la penicilină şi la persoanele cu teren atopic. Dacă se manifestă o reacţie alergică, tratamentul cu amoxicilină trebuie întrerupt şi trebuie instituit tratament alternativ corespunzător.
Sindromul de enterocolită indusă de medicamente (SEIM) a fost raportat în principal la copiii cărora li s-a administrat amoxicilină (vezi pct. 4.8). SEIM este o reacție alergică care are ca
simptom principal vărsăturile prelungite (1-4 ore după administrare) în absența simptomelor
alergice cutanate sau respiratorii. Alte simptome pot include dureri abdominale, diaree,
hipotensiune arterială sau leucocitoză cu neutrofilie. Au existat cazuri grave, inclusiv progresia spre șoc.
Microorganisme non-susceptibile
Amoxicilina nu este adecvată pentru tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care microorganismul patogen implicat este deja stabilit şi cunoscut ca fiind susceptibil sau există o foarte mare probabilitate ca tratamentul cu amoxicilină să fie adecvat pentru microorganismul patogen implicat (vezi punctul 5.1). Acest lucru este valabil mai ales atunci când se are în vedere tratamentul pacienţilor cu infecţii ale tractului urinar şi infecţii severe ale urechii, nasului şi gâtului.
Convulsii
Convulsiile se pot manifesta la pacienţii cu disfuncţie renală, la cei care utilizează doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie (de exemplu istoric de episoade convulsive, epilepsie sau tulburări de tip meningeal (vezi punctul 4.8).
Insuficiență renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de gradul de insuficienţă (vezi
punctul 4.2).
Reacții cutanate
Apariţia la începerea tratamentului a unui eritem generalizat, însoţit de febră şi apariţia de pustule poate reprezenta un simptom de pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG, vezi punctul 4.8). Această reacţie necesită întreruperea tratamentului cu amoxicilină şi reprezintă o
contraindicaţie pentru orice administrare ulterioară.
Amoxicilina trebuie evitată dacă există suspiciune de mononucleoză infecţioasă, întrucât apariţia unei iritaţii morbiliforme a fost asociată acestei afecţiuni, ca urmare a utilizării de amoxicilină.
Reacția Jarisch-Herxheimer
Reacţia Jarisch-Herxheimer a fost observată ca urmare a tratamentului cu amoxicilină pentru boala Lyme (vezi punctul 4.8). Este consecinţa directă a activităţii bactericide a amoxicilinei asupra
bacteriei care cauzează boala Lyme, spirocheta Borrelia burgdorferi. Pacienţii trebuie informaţi că aceasta este o consecinţă des întâlnită şi, de regulă, auto-limitantă a tratamentului cu antibiotice pentru boala Lyme.
Creşterea în exces a microorganismelor non-susceptibile
Utilizarea prelungită poate determina, ocazional, creşterea în exces a organismelor non-susceptibile.
Cazurile de colită asociate tratamentului cu antibiotic au fost raportate pentru aproape toate medicamentele antibacteriene, iar gravitatea poate varia de la uşoară la potenţial letală (vezi punctul 4.8).
Drept urmare, este importantă luarea în considerare a acestui diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul terapiei sau ca urmare a administrării oricăror antibiotice. În cazul în care se manifestă colita asociată tratamentului cu antibiotic, administrarea amoxicilinei trebuie întreruptă imediat, se vasolicita consult medical şi va fi începută o terapie corespunzătoare. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate în această situaţie.
Terapie prelungită
Evaluarea periodică a funcţiei organelor - în timpul terapiei prelungite se recomandă evaluarea
funcţiilor renală, hepatică şi hematopoietică. Au fost raportate cazuri de creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice şi de modificare a hemogramei (vezi punctul 4.8).
Anticoagulante
Prelungirea timpului de protrombină a fost rareori raportată la pacienţii trataţi cu amoxicilină. În
cazul prescrierii concomitente de anticoagulante este necesară o monitorizare corespunzătoare. Este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale, pentru a menţine nivelul dorit de anti-coagulare (vezi punctele 4.5 şi 4.8).
Cristaluria
La pacienţii cu debit urinar redus, cazurile de cristalurie (incluzând afecțiuni renale acute) au fost observate foarte rar, predominant în cazul terapiei administrate parenteral. În timpul administrării dozelor mari de amoxicilină, se recomandă să se păstreze un aport corespunzător de lichide şi un debit urinar adecvat pentru a scădea posibilitatea cristaluriei cu amoxicilină. La pacienţii cu sonde urinare, trebuie verificată regulat permeabilitatea sondei (vezi punctele 4.8 și 4.9).
Interferența cu investigaţiile diagnostice
Este posibil ca valorile mari ale concentraţiilor plasmatice şi urinare de amoxicilină să influenţeze anumite analize de laborator. Din cauza concentraţiilor mari de amoxicilină din urină, metodele
chimice generează adesea rezultate fals pozitive.
În timpul tratamentului cu amoxicilină, se recomandă ca la testarea prezenţei glucozei în urină să fie folosite metodele enzimatice bazate pe glucozoxidază.
Prezenţa amoxicilinei poate modifica rezultatele analizelor pentru estriol la femeile gravide. Informaţii importante despre excipienţi
Acest medicament conține aspartam, benzoat de sodiu, alcool benzilic, benzoat de benzil, sorbitol,
dioxid de sulf, glucoză, etanol și sodiu.
Acest medicament conține 8,5 mg aspartam în 5 ml suspensie orală reconstituită. Aspartamul este o sursă de fenilalanină. Acest medicament trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu fenilcetonurie (PKU). Nu sunt disponibile date non-clinice și clinice pentru evaluarea utilizării aspartamului la
sugarii cu vârsta sub 12 săptămâni.
Acest medicament conține 7,1 mg benzoat de sodiu în 5 ml suspensie orală reconstituită, fiind ușor iritant pentru ochi, piele și mucoasă. Acest medicament conține până la 0,44 mg benzoat de benzil în 5 ml de suspensie orală reconstituită. Benzoatul de sodiu și benzoatul de benzil pot crește riscul de apariție a icterului (îngălbenirea pielii și a ochilor) la nou-născuții (cu vârsta de până la 4
săptămâni).
Acest medicament conține până la 3,0 mg alcool benzilic în 5 ml de suspensie orală reconstituită. Alcoolul benzilic poate provoca reacții alergice. Alcoolul benzilic a fost asociat cu riscul unor efecte adverse severe, inclusiv probleme de respirație la copiii mici. Dozele mari trebuie utilizate
cu prudență și numai dacă este necesar, în special la subiecții cu insuficiență hepatică sau renală din
cauza riscului de acumulare și toxicitate (acidoză metabolică).
Acest medicament conține 0,14 mg sorbitol în 5 ml suspensie orală reconstituită.
Acest medicament conține 100 ng dioxid de sulf. Poate provoca rareori reacții de hipersensibilitate severă și bronhospasm.
Acest medicament conține 0,68 mg de glucoză. Pacienții cu malabsorbție de glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.
Acest medicament conține cantități mici de etanol, mai puțin de 100 mg în 5 ml de suspensie orală reconstituită.
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) în 5 ml suspensie orală reconstituită, adică practic „nu conține sodiu”".
Probenecid
Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu probenecid. Probenecidul scade secreţia tubulară renală de amoxicilină. Utilizarea concomitentă de probenecid poate determina concentraţii
plasmatice crescute şi prelungite de amoxicilină.
Alopurinol
Administrarea concomitentă de alopurinol în timpul tratamentului cu amoxicilină poate creşte probabilitatea producerii de reacţii cutanate alergice.
Tetracicline
Tetraciclinele şi alte medicamente bacteriostatice pot influenţa efectele bactericide ale
amoxicilinei.
Anticoagulante orale
Anticoagulantele orale şi antibioticele pe bază de penicilină au fost utilizate pe scară largă în
practică, fără a se raporta interacţiuni. Totuşi, în literatura de specialitate sunt menţionate cazuri de rate normalizate internaţionale crescute la pacienţii care au continuat tratamentul cu acenocumarol sau warfarină şi cărora le-a fost prescris concomitent şi tratament cu amoxicilină. Dacă este
necesară administrarea concomitentă, timpul de protrombină sau rata normalizată internaţională trebuie monitorizate cu atenţie după iniţierea sau oprirea tratamentului cu amoxicilină. Mai mult, este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale (vezi punctele 4.4 şi 4.8).
Metotrexat
Penicilinele pot reduce excreţia de metotrexat, cauzând o posibilă creştere a nivelului de toxicitate a acestuia.
Sarcină
Studiile la animale nu indică efecte nocive directe sau indirecte în ceea ce priveşte toxicitatea asupra funcţie de reproducere. Datele limitate referitoare la utilizarea amoxicilinei în timpul
sarcinii la om nu indică un risc accentuat de malformaţii congenitale. Amoxicilina poate fi utilizată în timpul sarcinii atunci când beneficiile potenţiale depăşesc riscurile potenţiale asociate tratamentului.
Alăptare
Amoxicilina este excretată în laptele matern în cantităţi mici, cu posibil risc de sensibilizare. Drept urmare, nou-născutul alăptat la sân poate prezenta diaree şi infecţie fungică a mucoaselor, astfel
încât este posibil să fie necesară întreruperea alăptării. Amoxicilina trebuie utilizată în timpul alăptării, doar după ce medicul curant evaluează raportul beneficii/riscuri.
Fertilitate
Nu există date referitoare la efectele amoxicilinei asupra fertilităţii la om. Studiile la animale referitoare la toxicitatea asupra funcţie de reproducere nu au arătat existenţa unor efecte asupra fertilităţii.
Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, pot apărea reacţii adverse (de exemplu reacţii alergice, ameţeală, convulsii), care pot influenţa abilitatea de a conduce vehicule şi a folosi utilaje (vezi punctul 4.8).
Cele mai des raportate reacţii adverse la medicament (RAM) sunt diareea, greaţa şi erupţiile
cutanate.
RAM la amoxicilină, derivate din studiile clinice şi urmărirea după punerea pe piaţă, sunt
clasificate conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi sunt enumerate mai jos.
Terminologia de mai jos este folosită pentru a clasifica incidenţa reacţiilor adverse. Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100) Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
| Infecţii şi infestări | |
| Foarte rare | Candidoză mucocutanată |
| Tulburări hematologice şi limfatice | |
| Foarte rare | Leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie sau agranulocitoză severă), trombocitopenie reversibilă şi anemie hemolitică.Prelungire a timpului de sângerare şi a timpului de protrombină (vezi punctul 4.4). |
| Tulburări ale sistemului imunitar | |
| Foarte rare | Reacţii alergice severe, inclusiv angioedem, anafilaxie, boala serului şi vasculită de hipersensibilitate (vezi secţiunea 4.4). |
| Cu frecvenţă necunoscută | Reacţia Jarisch-Herxheimer (vezi punctul 4.4). |
| Tulburări ale sistemului nervos | |
| Foarte rare | Hiperkinezie, ameţeală şi convulsii (vezi punctul 4.4). |
| Cu frecvență necunoscută | Meningita aseptică |
| Tulburări gastro-intestinale | |
| Date din cadrul studiilor clinice | |
| *Frecvente | Diaree și greață |
| *Mai puțin frecvente | Vărsături |
| Date după punerea pe piață | |
| Foarte rare | Colită asociată tratamentului cu antibiotic (inclusiv colită |
| pseudomembranoasă și colită hemoragică, vezi punctul4.4).Modificări superficiale ale culorii dinților. | |
| Cu frecvență necunoscută | Sindromul de enterocolită indusă de medicamente |
| Tulburări hepatobiliare | |
| Foarte rare | Icter hepatic şi colestatic. O creştere moderată a valorilor serice ale AST şi/sau ALT. |
| Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat | |
| Date din cadrul studiilor clinice | |
| *Frecvente | Erupții cutanate |
| *Mai puțin frecvente | Urticarie și prurit |
| Date după punerea pe piață | |
| Foarte rare | Reacții cutanate, cum sunt eritem polimorf, sindromul Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, dermatită buloasă și exfoliativă, pustuloză exantematoasăgeneralizată acută (PEGA) (vezi punctul 4.4) şi reacţie la medicament cu eozinofilie şi simptome sistemice (sindrom DRESS). |
| Cu frecvență necunoscută | Boala cu IgA liniară |
| Tulburări renale și ale căilor urinare | |
| Foarte rare | Nefrită interstițială |
| Cu frecvență necunoscută | Cristalurie (incluzând afecțiuni renale acute) (vezipunctele 4.4. și 4.9). |
| Tulburări cardiace | |
| Cu frecvență necunoscută | Sindromul Kounis |
| *Incidența acestor evenimente adverse a fost determinată în cadrul studiilor clinice la care au participat aproximativ 6000 de pacienți adulți, adolescenți și copii cărora le-a fost administrată amoxicilină.* Modificările superficiale ale culorii dinților au fost raportate la copii. O bună igienă orală poate ajuta la prevenirea modificării culorii dinților, întrucât, de regulă, aceste modificări de culoare se pot îndepărta prin periaj. | |
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro.
Simptomele gastrointestinale (cum sunt greaţa, vărsăturile şi diareea) şi tulburările echilibrelor
hidric şi electrolitic pot fi evidente. În cazul utilizării de amoxicilină, a fost observată cristalurie, în unele cazuri ducând la insuficienţă renală (vezi pct. 4.4). La pacienţii cu disfuncţie renală sau la cei cărora li se administrează doze mari pot apărea convulsii (vezi punctele 4.4 şi 4.8).
Abordarea terapeutică a intoxicației
Simptomele gastrointestinale pot fi tratate simptomatic, acordându-se o atenţie specială echilibrului hidroelectrolitic.
Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţia plasmatică prin hemodializă.
Proprietăți farmacologice - OSPAMOX 250mg/5ml
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice beta-lactamice, peniciline, peniciline cu spectru extins, codul ATC: J01CA04.
Mecanism de acţiune:
Amoxicilina este o penicilină semi-sintetică (antibiotic beta-lactamic) care inhibă una sau mai multe enzime (numite adesea proteine care leagă penicilina, PBP) din calea de biosinteză a
peptidoglicanului bacterian, care este o componentă structurală a peretelui celulei bacteriene.
Inhibarea sintezei peptidoglicanului determină o slăbire a peretelui celular, urmată de regulă de liza şi moartea celulei.
Amoxicilina este susceptibilă la degradare prin beta-lactamazele produse de bacteriile rezistente, drept urmare spectrul de acţiune al amoxicilinei în monoterapie nu include microorganismele care produc aceste enzime.
Relaţia farmacocinetică / farmacodinamică
Timpul peste concentraţia minimă inhibitorie (T>CMI) este considerat principalul parametru care evaluează eficacitatea amoxicilinei.
Mecanisme de rezistenţă
Principalele mecanisme de rezistenţă la amoxicilină sunt:
-
Inactivare prin beta-lactamaze bacteriene.
-
Modificarea PBP, care reduce afinitatea substanţei antibacteriene pentru ţintă.
Mecanismele de tipul impermeabilitatea bacteriei sau pompa de eflux pot cauza sau contribui la
rezistenţa bacteriană, mai ales a bacteriilor Gram-negativ. Valori critice
Valorile critice ale CMI pentru amoxicilină sunt cele ale Comitetului European pentru Testarea
Susceptibilităţii Antimicrobiene (EUCAST) versiunea 5.0.
| Microorganism | Valoare critică CMI (mg/l) | |
| Susceptibil ≤ | Rezistent > | |
| Enterobacteriaceae | 81 | 8 |
| Staphylococcus spp. | Notă2 | Notă2 |
| Enterococcus spp.3 | 4 | 8 |
| Streptococi din grupele A,B, C şi G | Notă4 | Notă4 |
| Streptococcus pneumoniae | Notă5 | Notă5 |
| Streptococi din grupul viridans | 0,5 | 2 |
| Haemophilus influenzae | 26 | 26 |
| Moraxella catarrhalis | Notă7 | Notă7 |
| Neisseria meningitidis | 0,125 | 1 |
| Anaerobi Gram-pozitiv, cu excepţiaClostridium difficile8 | 4 | 8 |
| Anaerobi Gram-negativ8 | 0,5 | 2 |
| Helicobacter pylori | 0,1259 | 0,1259 |
| Pasteurella multocida | 1 | 1 |
| Valori critice care nu au legătură cuspecia10 | 2 | 8 |
| 1 Tipul sălbatic de bacterii Enterobacteriaceae este clasificat ca fiind susceptibil la aminopeniciline.Anumite ţări preferă să clasifice tipurile sălbatice de E.coli şi P. Mirabilis ca fiind intermediare. Când acest lucru este valabil în cazul ţării dumneavoastră, se va lua în calcul valoarea critică CMI S≤ 0,5 mg/l.2 Cei mai mulţi stafilococi sunt producători de penicilinază, fapt care îi face rezistenţi la amoxicilină. Tipurile rezistente la meticilină sunt, cu câteva excepţii, rezistente la toate medicamentele beta-lactamice.3 Susceptibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la ampicilină.4 Susceptibilitatea grupelor de streptococi A, B, C şi G la peniciline este derivată din susceptibilitatea la benzilpenicilină.5 Valorile critice se referă doar la tipurile care nu sunt de tip meningeal. Pentru tipurile clasificate caintermediare faţă de ampicilină, se va evita tratamentul pe cale orală cu amoxicilină. Susceptibilitatea este derivată din CMI a ampicilinei.6 Valorile critice au la bază administrarea intravenoasă. Izolatele descoperite ca producătoare debeta-lactamaze trebuie raportate ca fiind rezistente.7 Micoorganismele producătoare de beta-lactamază trebuie raportate ca fiind rezistente.8 Susceptibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la benzilpenicilină.9 Valorile critice au la bază valorile limită epidemiologice (ECOFF), care fac distincţia între tipurile sălbatice şi cele cu susceptibilitate redusă.10 Valorile critice neasociate speciei au la bază administrarea de doze de cel puţin 0,5 g x 3 sau 4 doze zilnice (1,5 până la 2 g pe zi). | ||
Prevalenţa rezistenţei poate varia în funcţie de localizarea geografică şi de timp pentru speciile
selectate, fiind de dorit să existe informaţii locale referitoare la rezistenţă, mai ales în cazul tratării infecţiilor severe. După cum este necesar, se recomandă solicitarea opiniilor avizate atunci când prevalenţa rezistenţei este de asemenea natură încât utilitatea medicamentului în cel puţin câteva tipuri de infecţii este pusă la îndoială.
| Susceptibilitatea la amoxicilină a microorganismelor in vitro |
| Specii sensibile în mod frecvent |
| Aerobi Gram-pozitiv:Enterococcus faecalisStreptococi beta-hemolitici (Grupele A, B, C şi G)Listeria monocytogenes |
| Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă |
| Aerobi Gram-negativ: Escherichia coli Haemophilus influenzae Helicobacter pylori Proteus mirabilis Salmonella typhi Salmonella paratyphi Pasteurella multocida |
| Aerobi Gram-pozitiv: |
| Stafilococ coagulazo-negativ Staphylococcus aureus £ Streptococcus pneumoniae Streptococi din grupul viridans |
| Anaerobi Gram-pozitivClostridium spp. |
| Anaerobi Gram-negativ:Fusobacterium spp. |
| Altele:Borrelia brugdorferi |
| Microorganisme inerent rezistente† |
| Aerobi Gram-pozitiv:Enterococcus faecium† |
| Aerobi Gram-negativ:Acinetobacter spp. Enterobacter spp. Klebsiella spp.Pseudomonas spp. |
| Anaerobi Gram-negativ:Bacteroides spp. (multe tulpini de Bacteroides fragilis sunt rezistente). |
| Altele: Chlamidia spp. Mycoplasma spp. Legionella spp. |
†Susceptibilitate intermediară naturală în absenţa mecanismului de rezistenţă dobândit.
£Aproape toate tulpinile de S.aureus sunt rezistente la amoxicilină, din cauza faptului că produc penicilinază. În plus, toate tulpinile rezistente la meticilină sunt rezistente la amoxicilină.
Absorbţie
Amoxicilina disociază total în soluţie apoasă cu pH fiziologic. Este absorbită rapid şi eficient dacă este administrată pe cale orală. În urma administrării pe cale orală, amoxicilina este bio-disponibilă în proporţie de 70%. Timpul până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (T ) este de
max
aproximativ o oră.
Mai jos sunt prezentate rezultatele farmacocinetice pentru un studiu, în care o doză de amoxicilină de 250 mg a fost administrată preprandial de trei ori pe zi grupurilor de voluntari sănătoşi.
| Cmax | Tmax* | ASC (0-24 ore) | T1/2 |
| (μg/ml) | (ore) | (μg·oră/ml) | (ore) |
| 3,3 ± 1,12 | 1,5 (1,0-2,0) | 26,7 ± 4,56 | 1,36 ± 0,56 |
| *Medie (interval) | |||
În intervalul de doze de 250 până la 3000 mg, bio-disponibilitatea (măsurată ca C şi ASC) este
max
liniară proporţional cu doza. Absorbţia nu este influenţată de ingestia simultană de alimente. Pentru eliminarea amoxicilinei poate fi folosită hemodializa.
Distribuţie
Un procent de aproximativ 18% din totalul amoxicilinei plasmatice este legat de proteine, iar
volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 0,3 până la 0,4 l/kg.
În urma administrării intravenoase, amoxicilina a fost identificată în vezica urinară, ţesutul
abdominal, piele, grăsime, ţesuturile musculare, lichidele sinoviale şi peritoneale, fiere şi puroi. Amoxicilina nu difuzează corespunzător în lichidul cefalorahidian.
Din studiile la animale nu au rezultat dovezi referitoare la retenţia semnificativă în ţesuturi a metaboliţilor medicamentului. Amoxicilina, asemenea majorităţii penicilinelor, poate fi detectată în laptele matern (vezi punctul 4.6).
S-a demonstrat că amoxicilina poate străbate bariera placentară (vezi punctul 4.6).
Metabolizare
Amoxicilina este excretată parţial în urină sub forma acidului peniciloic inactiv, în cantităţi echivalente de până la 10 - 25% din doza iniţială.
Eliminare
Calea principală pentru eliminarea amoxicilinei este renală.
Amoxicilina are o durată medie a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de
aproximativ o oră şi un clearance total mediu de aproximativ 25 l/oră la subiecţi sănătoşi.
Aproximativ 60 până la 70% din doza de amoxicilină este excretată nemodificată în urină în primele 6 ore, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg de amoxicilină. Diferite studii au constatat că excreţia urinară este 50-85% pentru amoxicilină, pe parcursul a 24 de ore.
Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia amoxicilinei (vezi punctul 4.5).
Vârsta
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amoxicilinei este similar la copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 2 ani, copii mai mari, adolescenţi şi adulţi. Pentru copiii foarte mici (inclusiv nou-născuţii prematuri) în prima săptămână de viaţă frecvenţa de administrare nu trebuie să
depăşească două administrări pe zi, din cauza imaturităţii căii renale de eliminare. Întrucât pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să aibă funcţie renală deficitară, doza trebuie selectată cu atenţie şi
poate fi utilă monitorizarea funcţiei renale.
Sex
În urma administrării orale de amoxicilină la subiecţi sănătoşi de sex masculin şi feminin, sexul nu
a avut un impact semnificativ asupra farmacocineticii amoxicilinei.
Insuficienţă renală
Clearance-ul total al amoxicilinei serice scade proporţional cu scăderea funcţiei renale (vezi punctele 4.2 şi 4.4).
Insuficienţă hepatică
Dozele pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie selectate cu atenţie, iar funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale regulate.
Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi
toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.
Nu au fost desfăşurate studii cu amoxicilină în ceea ce priveşte carcinogenicitatea.
Proprietăți farmaceutice - OSPAMOX 250mg/5ml
Aromă de lămâie pulbere (conține glucoză, sorbitol (E 420), dioxid de sulf (E220))
Aromă de caisă-piersică pulbere (conține benzoat de benzil, etanol, sorbitol (E 420), dioxid de sulf
(E 220))
Acid citric anhidru Benzoat de sodiu (E 211) Aspartam (E 591)
Talc
Citrat trisodic anhidru
Aromă de portocală pulbere (conține alcool benzilic)
Gumă guar Dioxid de siliciu
După ambalarea pentru comercializare - 3 ani.
După reconstituire – maxim 14 zile
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Suspensia reconstituită poate fi păstrată maxim 14 zile la frigider (2°C - 8°C).
OSPAMOX 125 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală
Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 5,1 g pulbere pentru 60 ml suspensie orală şi o linguriţă dozatoare din PP.
Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 8,5 g pulbere pentru 100 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.
OSPAMOX 250 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală
Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 6,6 g pulbere pentru 60 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.
Cutie cu un flacon din sticlă brună, închis cu capac din PP/PE (sistem de închidere securizat pentru copii) ce conține 11 g pulbere pentru 100 ml suspensie orală și o linguriţă dozatoare din PP.
și alte instrucțiuni de manipulare
Prepararea suspensiei orale: se adaugă apă fiartă şi răcită până sub nivelul inelului indicator şi se agită bine. Apoi se completeză cu apă fiartă şi răcită până la nivelul inelului indicator şi se agită energic din nou.
Culoarea suspensiei reconstituite este albă până la crem.
Acest medicament nu trebuie utilizat dacă sunt vizibile aglomerări de pulbere în sticlă, înainte de reconstituire.
După reconstituire, medicamentul nu trebuie utilizat dacă culoarea suspensiei este diferită de cea descrisă anterior.
A se agita energic flaconul înainte de fiecare administrare.