ASPAVIM 36,2 mg/11,8 mg CAPS.

Stări de hipomagneziemie uşoare (stări de oboseală fizică, iritabilitate neuromusculară crescută, spasme musculare).

Ca medicaţie adjuvantă în boala coronariană şi aritmii.

Pentru profilaxia dezechilibrelor electrolitice în cazul folosirii de diuretice tiazidice sau furosemid.

Doze

Acest medicament este destinat adulţilor.

Adulţi:

Doza recomandată este de 1-2 capsule de trei ori pe zi. Doza poate fi crescută la 3 capsule de 3 ori pe zi.

Mod de administrare

Aciditatea gastrică poate afecta eficienţa tratamentului, de aceea se recomandă administrarea capsulelor după mese.

Hipersensibilitate la aspartat de potasiu hemihidrat, aspartat de magneziu tetrahidrat sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Stări de hipermagneziemie şi hiperkaliemie. Insuficienţă renală acută şi cronică.

Boala Addison.

Bloc AV de gradul III

Şoc cardiogen (HTA < 90 Hgmm)

La pacienţii la care boala de bază şi/sau tratamentul concomitent pot determina hiperkaliemie este necesar controlul regulat al ionogramei sanguine.

În cazul deficitului de calciu, se recomandă ca prima măsură, în majoritatea cazurilor, corectarea deficitului de magneziu înainte de a începe administrarea de calciu.

În caz de infecţii urinare cu creşterea eliminării fosfaţilor urinari, nu se recomandă administrarea de magneziu, deoarece există risc de precipitare a fosfaţilor amoniu-magneziu. În astfel de cazuri, este necesară rezolvarea infecţiei urinare, înaintea iniţierii oricărei terapii cu magneziu.

La pacienţii cu insuficienţă renală se recomandă supravegherea kaliemiei şi magneziemiei

Magneziul, ferul, fluorurile şi tetraciclinele îşi influenţează reciproc absorbţia. De aceea, se recomandă administrarea acestora la intervale de 2-3 ore.

Utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu şi/sau a inhibitorilor ECA este urmată de hiperkaliemie şi hipermagneziemie.

La pacienţii care primesc medicaţie anticolinergică există riscul de scădere a motilităţii gastrointestinale.

Medicamentele care conţin fosfaţi sau săruri de calciu inhibă absorbţia intestinală a magneziului.

Asocierea cu chinidină şi alte antiaritmice de tip chinidinic impune prudenţă, deoarece poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a chinidinei şi a riscului de efecte toxice, prin scăderea excreţiei renale a acesteia, datorită alcalinizării urinei.

Sarcina

Studii la animale nu au evidenţiat efecte teratogene.

Deoarece nu există studii controlate la femeile gravide, se recomandă evitarea administrării medicamentului în timpul sarciniii.

Din cauza efectului magneziului de a relaxa musculatura uterină, Aspavim este contraindicat în timpul naşterii.

Alăptarea

Deoarece magneziul se excretă în lapte, se recomandă evitarea administrării în perioada alăptării.

Aspavim nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Tulburări gastro-intestinale

Rareori tulburări digestive: greaţă, diaree, dureri abdominale.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Ingestia de doze foarte mari poate provoca fenomene de hipermagneziemie şi hiperkaliemie. Insuficienţa renală este un factor favorizant.

Hipermagneziemia este favorizată de insuficienţa renală, stări de deshidratare marcată, hipotiroidism, boala Cushing. Simptomele constau în greaţă, vărsături, hipotensiune artenială (apar la valori ale magneziului seric de 3-5 mEq/1), somnolenţă, hiporeflexie, slăbiciune musculară (la 7 mEq/1), comă cu deprimare respiratorie şi oprirea inimii (la 12-15 mEq/l). Electrocardiografic se observă o creştere uşoară a undelor T şi diminuarea amplitudinii undelor R.

Tratamentul constă în micşorarea aportului de magneziu, ingestia de lichide (pentru combaterea deshidratării), calciu intravenos. Dializa poate fi utilă.

Hiperpotasiemia este favonizată de insuficienţa renală şi de insuficienţa corticosuprarenaliană. Manifestările clinice, evidente când potasemia depăşeşte 8 mEq/l, constau în tulburări neuromusculare, tulburări cardiace - bradicardie, hipotensiune arterială, aritmii (mergând până la fibrilaţie ventriculară), modificări caracteristice ale electrocardiogramei (unde T ample şi ascuţite, ST izoelectric). Hiperpotasemia provoacă acidoză extracelulară datorită efluxului de H+ din celule şi micşorării secreţiei tubular renale a acestor ioni (predomină secreţia tubulară de K+).

Tratamentul constă în micşorarea aportului de potasiu, uneori este necesară administrarea de răşini schimbătoare de cationi (polistirensulfonat), care are o afinitate mare pentru ionul de potasiu. În caz de crize de hiperpotasiemie se folosesc săruri de calciu şi sodiu, care au acţiune antagonistă potasiului şi glucoză, care determină scăderea kaliemiei.