GLUCONAT DE CALCIU 94 mg/ml SOL. INJ.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Interacțiuni cu
Restricții de utilizare
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului

Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - GLUCONAT 94mg/ml
Concentraţia plasmatică a calciului total este cuprinsă între 2,25 – 2,75 mmol sau 4,5 – 5,5 mEq/l. Obiectivul tratamentului trebuie să fie refacerea acestor valori. Pe durata tratamentului, valorile serice ale calciului trebuie monitorizate atent.
Adulţi
La adulţi, doza uzuală este de 10 ml de gluconat de calciu 94 mg/ml, echivalent cu 2,25 mmol sau 4,52 mEq de calciu. Dacă este necesar, se poate repeta doza, în funcţie de starea clinică a pacientului. Dozele ulterioare trebuie ajustate pe baza ionogramei serice.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Doza şi modul de administrare depind de gradul hipocalcemiei şi de natura şi severitatea simptomatologiei. În cazul simptomelor neuromusculare uşoare, se preferă administrarea orală.
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11256/2018/01Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsuluiSugari şi copii cu vârsta sub 4 ani: 0,4 – 1 ml/kg corp (0,09 – 0,23 mmol [0,18 – 0,45 mEq] calciu/ kg).
Copii cu vârsta între 4 şi 12 ani: 0,2 – 0,5 ml/kg corp (0,05 – 0,1 mmol [0,1 – 0,2 mEq] calciu/kg).
Adolescenţi: pentru pacienţii cu vârsta peste 12 ani se va utiliza doza recomandată pentru adult.
Vârstnici
Cu toate că nu există dovezi că tolerabilitatea soluţie injectabile de gluconat de calciu este direct influenţată de înaintarea în vârstă, factori care pot fi asociaţi cu înaintarea în vârstă, cum sunt insuficienţa renală şi dieta hipocalorică, pot influenţa indirect tolerabilitatea şi se recomandă reducerea dozei.
Dacă apar simptome severe de hipocalcemie, de exemplu simptome cardiace, pot fi necesare doze iniţiale mai mari (până la 2 ml pe kg, 0,45 mmol [0,9 mEq] calciu/kg corp) pentru refacerea rapidă a valorilor serice normale ale calciului .
De asemenea, dacă este necesar, doza poate fi repetată, în funcţie de starea clinică a pacientului. Dozele ulterioare trebuie ajustate în funcţie de nivelul seric măsurat al calciului.
Terapia cu administrare intravenoasă trebuie urmată de administrare orală dacă este cazul, de ex., în cazurile de deficit de calciferol.
Mod de administrare
Adulţi
Injecţie intravenoasă lentă sau injecţie intramusculară profundă.
Din cauza riscului de apariţie a iritaţiilor locale, injectările intramusculare trebuie efectuate numai în cazul în care nu este posibilă administrarea intravenoasă. Se recomandă administrarea atentă a injecţiilor intramusculare pentru a fi suficient de profunde, preferabil în regiunea gluteală (vezi pct. 4.4 şi 4.8). În cazul pacienţilor supraponderali va fi necesar un ac mai lung pentru efectuarea în condiţii de siguranţă a injectării în muşchi şi nu la nivelul ţesutului adipos. Dacă sunt necesare injectări repetate, locul de administrare al acestora trebuie schimbat de fiecare dată.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Numai injectarea intravenoasă sau în perfuzie intravenoasă lentă după diluare, pentru obţinerea unei viteze de administrare suficient de reduse şi pentru a evita iritaţiile/necroza în cazul extravazării accidentale.
La copii şi adolescenţi nu trebuie efectuate injectări intramusculare.
Viteza de perfuzare nu trebuie să depăşească 50 mg de gluconat de calciu/minut. Pacientul trebuie să fie în decubit şi monitorizat cu atenţie în timpul administrării injecţiei. Monitorizarea trebuie să includă frecvenţa cardiacă sau ECG.
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1. Hipercalcemie,
Tratament cu preparate digitalice (vezi pct. 4.5),
Intoxicaţie cu glicozide tonicardiace; singura excepţie poate fi reprezentată de hipocalcemia severă cu potenţial letal, caz în care, administrarea intravenoasă de calciu este absolut necesară, în situaţiile în care nu sunt disponibile alternative terapeutice cu grad mai mare de siguranţă şi nu se poate administra calciu oral (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Nefrocalcinoză, Hipercalciurie, Insuficienţă renală severă.
Atenţionări speciale
În situaţia excepţională în care, la pacienţii trataţi cu glicozide tonicardiace li se administrează intravenos gluconat de calciu, este obligatorie monitorizarea cardiacă adecvată şi trebuie să fie disponibile metode de tratament de urgenţă în cazul apariţiei complicaţiilor cardiace, cum sunt aritmiile severe.
Sărurile de calciu trebuie administrate cu precauţie şi după stabilirea atentă a indicaţiei la pacienţii cu nefrocalcinoză, afecţiuni cardiace, sarcoidoză (boala Boeck), la pacienţii trataţi cu adrenalină (vezi pct. 4.5) sau la vârstnici.
Insuficienţa renală se poate asocia cu hipercalcemie şi hiperparatiroidism secundar. De aceea, la pacienţii cu insuficienţă renală, se va administra calciu parenteral numai după evaluarea atentă a indicaţiei,şi se va monitoriza echilibrul fosfo-calcic.
Indiferent de vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată concomitent cu soluţii intravenoase care conţin calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare diferite sau locuri diferite de administrare în perfuzie (vezi pct. 6.2).
Precauţii pentru utilizare
Soluţiile care conţin calciu trebuie administrate lent pentru a minimiza vasodilaţia periferică şi a reduce contractilitea cardiacă.
În timpul injectării intravenoase trebuie monitorizată frecvenţa cardiacă sau se va efectua ECG, deoarece bradicardia cu vasodilataţie sau aritmiile pot apărea atunci când viteza de administrare a calciului este prea mare.
La copii şi adolescenţi, gluconatul de calciu 94 mg/ml nu trebuie injectat intramuscular, ci doar intravenos, în perfuzie lentă.
Pacienţii trataţi cu săruri de calciu trebuie monitorizaţi atent pentru a asigura menţinerea echilibrului calcic fără acumulare în ţesuturi.
Valorile plasmatice şi excreţia urinară a calciului trebuie monitorizate în cazul administrării parenterale a unor doze mari de calciu.
Calciul este insolubil în ţesutul adipos şi, de aceea, poate determina infiltrare şi formarea de abcese, induraţie şi necroză tisulară.
După injecţia perivasculară sau intramusculară superficială pot apărea iritaţii locale, posibil urmate de despicarea pielii sau necroză tisulară (vezi pct. 4.8). Trebuie evitată extravazarea; se va monitoriza cu atenţie locul administrării injecţiei.
Trebuie evitată administrarea dozelor mari de vitamină D.
Calciul poate potenţa efectele digoxinei şi ale altor glicozide tonicardiace, ducând la toxicitate severă. De aceea, este contraindicată administrarea intravenoasă a preparatelor de calciu la pacienţii trataţi cu glicozide tonicardiace. Singura excepţie poate fi reprezentată de hipocalcemia severă cu potenţial letal, caz în care, administrarea intravenoasă de calciu este absolut necesară, în situaţiile în care nu sunt disponibile alternative terapeutice cu grad mai mare de siguranţă şi nu se poate administra calciu oral (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Administrarea concomitentă a calciului şi adrenalinei poate determina aritmii cardiace (vezi pct. 4.4).
Calciul şi magneziul îşi antagonizează reciproc efectele. Calciul poate antagoniza efectul blocantelor canalelor de calciu.
Administrarea în asociere cu diuretice tiazidice poate induce hipercalcemie, deoarece aceste medicamente reduc excreţia renală a calciului.
Interacţiunea cu ceftriaxona Vezi pct. 4.4 şi 6.2.
Sarcina
Calciul traversează bariera fetoplacentară; la făt, concentraţia plasmatică depăşeşte valorile plasmatice la mamă.
Gluconat de calciu 94 mg/ml nu trebuie utilizat în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care starea clinică a pacientei impune tratamentul. Doza administrată trebuie calculată atent, iar valorile serice ale calciului trebuie evaluate periodic pentru a se evita hipercalcemia, care poate avea efecte nocive la făt.
Alăptarea
Calciul se excretă în laptele matern. Trebuie avut în vedere acest aspect în cazul administrării calciului la femeile care alăptează.
Frecvenţa reacţiilor adverse enumerate în continuare este definită folosind următoarea convenţie: Frecvenţa reacţiilor adverse enumerate în continuare este definită folosind următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥1/10), Frecvente (≥1/100 şi <1/10), Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), Rare (≥1/10000 şi <1/1000), Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Reacţiile adverse cardiovasculare şi alte tipuri de reacţii adverse sistemice pot apărea în urma administrării intravenoase ca rezultat al supradozării sau a vitezei mari de injectare intravenoasă. Apariţia şi frecvenţa acestora este direct corelată cu viteza administrării şi cu doza administrată. În condiţiile administrării corecte, aceaste reacţii adverse sunt rare.
Tulburări cardiace
Rare: Bradicardie, aritmie cardiacă.
Tulburări vasculare
Rare: Hipotensiune arterială, vasodilataţie, colaps circulator (posibil letal), bufeuri, în special în cazurile unei viteze prea mari de administrare.
Tulburări gastro-intestinale
Rare: Greaţă, vărsături.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: Senzaţie de căldură, hiperhidroză.
Frecvente: Injectarea intramusculară poate fi însoţită de senzaţie de durere sau eritem.
Reacţii adverse care apar numai în cazul administrării incorecte:
În cazurile în care injectarea intramusculară este superficială, se poate produce infiltrarea în ţesutul adipos, care determină formarea de abcese, induraţii şi necroză tisulară.
S-a raportat calcificare la nivelul ţesuturilor moi, posibil urmată de necroză, datorată extravazării.
Eritem cutanat, senzaţia de arsură sau durere apărute în timpul injectării intravenoase pot indica injectare perivasculară accidentală, care poate determina necroză tisulară.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Simptome
Simptomele de hipercalcemie pot include: anorexie, greaţă, vărsături, constipaţie, durere abdominală, poliurie, polidipsie, deshidratare, slăbiciune musculară, durere osoasă, calcificări la nivel renal, ameţeli, somnolenţă, confuzie, hipertensiune arterială şi, în cazurile severe, aritmie cardiacă până la stop cardiac şi coma.
În cazul în care viteza injecţiei intravenoase este prea mare, pot apărea atât simptome de hipercalcemie cât şi gust calcaros, bufeuri şi hipotensiune arterială.
Tratament de urgenţă, antidoturi
Tratamentul trebuie să vizeze scăderea nivelurilor plasmatice ale calciului.
Măsurile iniţiale de management trebuie să includă rehidratare şi, în cazul hipercalcemiei severe, poate fi necesară administrarea clorurii de sodiu în perfuzie intravenoasă pentru creşterea spaţiului lichidian extracelular. Calcitonina se poate administra pentru a reduce concentraţiile crescute ale calciului.
Furosemidul poate fi administrat pentru a creşte excreţia calciului, însă diureticele tiazidice trebuie evitate deoarece pot creşte absorbţia renală a calciului.
Hemodializa sau dializa peritoneală pot fi avute în vedere în cazul eşecului altor metode şi în care pacientul prezintă în continuare simptomatologie acută. Nivelurile serice de electroliţi trebuie monitorizate atent pe durata tratamentului adresat supradozajului.
Proprietăți farmacologice - GLUCONAT 94mg/ml
Grupa farmacoterapeutica: suplimente minerale, calciu, codul ATC: A12AA03.
Calciul este cel mai răspîndit mineral din organismul uman (aproximativ 1,5 procente din întreaga greutate corporală). Mai mult de 99 procente din cantitatea totală de calciu din organism este conţinută în oase şi în dinţi, aproximativ 1 procent este dizolvat în lichidul intra – şi extracelular. Calciul total din plasmă este împărţit în trei fracţiuni – ionizată sau “calciul” liber (aproximativ 50 procente), calciul legat de proteine şi calciul legat în molecule complexe (aproximativ 15 procente). Concentraţia plasmatică normală a calciului total este de 2.1 – 2.9 mmol/l iar concentraţia plasmatică normală a calciului ionizat este de 1,05 – 1,35 mmol/l. Fracţia fiziologic activă este calciul ionizat. Proporţia sa este crescută de parathormon sau de acidoză, este scăzută de calcitonină sau de alcaloză. Modificările concentraţiei proteinelor plasmatice sunt însoţite, în paralel, de modificări ale concentraţiei calciului total – În hipoproteinemie concentraţia plasmatică a calciului total este scăzută, în hiperproteinemie concentraţia acestuia este crescută.
Calciul joacă un rol major în menţinerea integrităţii funcţionale a nervilor, muşchilor şi scheletului, membranelor celulare şi permeabilităţii capilare. Calciul activează multe enzime şi este implicat în coagularea sângelui, în reglarea echilibrelor hormonale şi ale neurotransmiţătorilor şi în procesele de reglare intracelulară.
Hipocalcemia (calciu total sub 2,5 mmol/l sau respectiv calciu ionizat sub 0,9 mmol/l) poate fi determinată de insuficienţa renală, de lipsa de vitamina D, de lipsa de magneziu
de transfuziile masive de sânge, de tumorile osteoblastice maligne, de hipoparatiroidism sau de intoxicaţia cu fosfaţi, oxalaţi, fluoruri, stronţiu sau radiu.
Hipocalcemia poate fi însoţită de următoarele simptome – excitabilitate neuromusculară crescută până la tetanie, parestezie, spasme carpopedale, spasme ale muşchilor netezi de exemplu sub forma colicilor intestinale, slăbiciune musculară, dizartrie, confuzie şi accese convulsive cerebrale.
Distribuţie
După injectare, calciul administrat prezintă acelaşi tip de distribuţie ca şi calciul endogen. Aproximativ 50% din calciul plasmatic total se prezintă sub formă ionică activă fiziologic, aproximativ 45% se leagă de proteinele plasmatice, în principal de albumină, iar 5% formează complexe cu anioni.
Metabolizare
După injectare, calciul administrat se adaugă depozitelor intravasculare de calciu.
Excreţie
Cea mai mare proporţie de calciu este eliminat prin materii fecale; restul este eliminat în principal prin urină, iar o proporţie redusă prin sudoraţie.
Datele nonclinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.
Nu există date nonclinice referitoare la genotoxicitate sau potenţialul carcinogen.
