Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente
Listă interacțiuni
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

Medicamentul nu este listat.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

OTC - Fără prescripție

Alte informații

Numele medicamentului

RENNIE PEPPERMINT 680 mg/80 mg COMPR. MAST.

Forma farmaceutică

COMPR. MAST.

Deținătorul de licență

BAYER S.R.L. - ROMANIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.02.2026
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - RENNIE 680mg/80mg

Indicații

Tratamentul simptomatic al manifestărilor produse de refluxul gastro-esofagian şi hiperaciditate (cum sunt regurgitaţia, pirozisul şi episoadele de gastralgie).

Dozaj

Doze

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani:

Doza recomandată este de 1-2 comprimate masticabile Rennie Peppermint, ce pot fi supte sau mestecate. În cazul apariţiei spontane de pirozis sau epigastralgie pot fi administrate încă 1-2 comprimate masticabile Rennie Peppermint.

Doza maximă zilnică de 8 g carbonat de calciu (11 comprimate Rennie Peppermint) nu trebuie depășită și nu

trebuie administrată neîntrerupt mai mult de 10 zile.

Nu se recomandă copiilor cu vârsta sub 12 ani.

Ca şi în cazul tuturor antiacidelor, dacă simptomele persistă în ciuda terapiei, se recomandă măsuri de diagnosticare suplimentare în scopul excluderii unor boli mai grave.

Mod de administrare

Este de preferat ca administrarea să se facă la 1 oră după masă şi înainte de culcare.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Insuficienţă renală severă

Hipercalcemie şi / sau condiţii de hipercalcemie Nefrolitiaza cu calculi ce conţin depozite de calciu Hipofosfatemie

Atenționări

Administrarea produsului la pacienţii cu funcţie renală afectată trebuie făcută cu prudenţă. În cazul pacienţilor cu funcţie renală afectată trebuie evitată administrarea produsului pe perioade îndelungate. În cazul administrării Rennie Peppermint la aceşti pacienţi, trebuie monitorizate cu regularitate concentraţiile plasmatice ale calciului şi magneziului.

Nu trebuie administrat Rennie Peppermint în caz de hipercalciurie .

Administrarea îndelungată de doze mari poate avea ca efect apariţia hipercalcemiei, hipermagneziemiei şi a sindromului calciu-alcalii, în special în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală. Administrarea îndelungată poate creşte riscul de formare a calculilor renali.Acest produs nu trebuie administrat cu cantitate mare de lapte sau produse lactate.

Rennie Peppermint conţine zahăr. Prin urmare se recomandă precauţie în cazul pacienţilor cu diabet zaharat.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
Adăugați la "Interacțiuni"

Modificările acidităţii gastrice, cum ar fi cele produse după administrarea de antiacide, pot afecta viteza şi proporţia în care sunt absorbite unele medicamente administrate concomitent. S-a demonstrat că antiacidele care conţin calciu sau magneziu pot modifica absorbţia unor antibiotice (cum sunt tetraciclinele şi chinolonele), glicozide cardiace (digoxin), bifosfonați, dolutegravir, diminuându-le absorbţia.

Sărurile de calciu şi magneziu pot afecta absorbţia fosfaţilor.

Sărurile de calciu reduc absorbţia produselor cu continut de fluor şi fier .

Diureticele tiazidice reduc excreţia urinară a calciului. Datorită riscului crescut de hipercalcemie calciul seric ar trebui monitorizat în cursul tratamentului cu diuretice tiazidice .

Datorită modificărilor posibile ale vitezei de absorbţie a medicamentelor administrate concomitent, se recomandă ca antiacidele să nu se administreze concomitent cu acestea, ci la un interval de 1-2 ore.

Sarcina

Sarcina

Studiile pe animale nu indică efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra funcției reproductive.

Nu a fost observată o creștere a riscului de apariție a malformațiilor congenitale ca urmare a administrării pe termen lung a carbonatului de calciu și a carbonatului de magneziu pe perioada sarcinii.

Rennie poate fi utilizat pe perioada sarcinii dacă este administrat conform recomandărilor.

Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depășită și nu trebuie administrată pentru mai mult de 10 zile neîntrerupt (vezi pct. 4.2).

Pentru a preveni excesul de calciu, femeile însărcinate ar trebui să evite consumul concomitent excesiv de produse lactate.

Alăptarea

Calciul și magneziul sunt excretate in laptele matern, dar la dozele terapeutice de Rennie Peppermint nu sunt așteptate efecte asupra nou nascutilor/sugarilor.

Fertilitatea

Nu există dovezi cunoscute care să sugereze că la doza recomandată de Rennie Peppermint ar exista efecte

adverse asupra fertilității umane.

Condus auto

Renie Peppermint nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse

Foarte rar, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate (erupţii cutanate, prurit, angioedem, dispnee și şoc

anafilactic).

Metabolism şi nutriţie:

În special la pacienţii cu insuficienţă renală, consumul prelungit de doze crescute poate provoca hipermagnezemie sau hipercalcemie si alcaloza.

Tulburări gastro-intestinale:

Pot apărea : greaţă , vărsături , disconfort gastric, constipație și diaree.

Tulburări musculo-scheletice şi tisulare : poate apărea slăbiciune musculară.

  1. Efecte adverse care pot apărea în cazul sindromului calciu – alcalii

    Tulburări gastro – intestinale

    Ageusia poate apărea în contextul sindromului: calciu-alcalii Tulburări generale şi codiţii de administrare:

    Calcinoza şi astenia pot apărea în contextul sindromului: calciu-alcalii

    Afectarea sistemului nervos :

    Cefaleea poate apărea în contextul sindromului: calciu-alcalii Afectare reno-urinară:

    Azotemia poate apărea în contextul sindromului: calciu-alcalii

    Raportarea reacțiilor adverse suspectate

    Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

    Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

    Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

    Bucuresti 011478- RO

    Tel: + 4 0757 117 259

    Fax: +4 0213 163 497

    e-mail: adr@anm.ro.

Supradozaj

Mai ales în cazul pacienţilor cu funcţie renală afectată, administrarea îndelungată de doze mari poate avea ca efect hipermagneziemie sau hipercalcemie şi alcaloză, ce pot fi însoţite de simptome gastrice (greaţă, vărsături) sau de slăbiciune musculară neobişnuită.

Proprietăți farmacologice - RENNIE 680mg/80mg

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiacide, combinaţii cu compuşi de aluminiu, calciu şi magneziu.Codul ATC: A02A D01

Comprimatele masticabile Rennie Peppermint conţin 2 substanţe active cu acţiune antiacidă (carbonatul de calciu şi carbonatul de magneziu). Acestea acţionează local, prin neutralizarea secreţiei acide gastrice, fără a fi influenţată de absorbţia sa sistemică.

Carbonatul de calciu are o acţiune neutralizantă rapidă, puternică, de lungă durată. Acest efect este potenţat de acţiunea carbonatului de magneziu care are, de asemenea, acţiune neutralizantă puternică.

Studiile de neutralizare in vitro (model artificial de stomac) au pus în evidență că Rennie crește pH-ul gastric de la 1,5-2 până la pH 3 în 40 s și reușește să atingă pH 4 în 1 minut și 13 secunde. Cel mai mare pH atins pe acest model a fost pH 5,24.

La voluntarii sănătoşi, o creştere pH-ului conţinutului gastric peste valoarea standard a fost obţinută în circa

2 minute.

Proprietăți farmacocinetice

La nivel gastric: carbonatul de calciu şi magneziu reacţionează cu componenta acidă a secreţiei gastrice, formând apa săruri minerale solubile.

Calciul şi magneziul pot fi absorbite din sărurile solubile.

Totuşi, gradul absorbţiei este dependent de doză şi poate varia de la un pacient la altul. Din doza administrată se absorb aproximativ 10% din cantitatea de calciu şi 15-20% din cantitatea de magneziu.

La persoanele sănătoase cantităţile mici de calciu şi magneziu absorbite sunt, de obicei, excretate rapid pe cale renală. În caz de afectare a funcţiei renale, concentraţiile plasmatice ale calciului şi ale magneziului pot creşte.

Datorită acţiunii diferitelor secreţii digestive, sărurile solubile sunt transformate în săruri insolubile în lumenul intestinal şi sunt excretate prin fecale.

  • Date preclinice de siguranţă

    Nu sunt disponibile.

  • Proprietăți farmaceutice - RENNIE 680mg/80mg

    Lista excipienților

    Zahăr

    Amidon de porumb pregelatinizat Amidon de cartofi

    Talc

    Stearat de magneziu Parafină lichidă uşoară Aromă Peppermint Aromă de lămâie

    Incompatibilități

    Nu este cazul.

    Perioada de valabilitate

    5 ani

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

    Natura și conținutul ambalajului

    Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 6 comprimate masticabile Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a câte 12 comprimate masticabile Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 4 blist. PVC/Al x 12 compr. mast.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.
    Cutie cu 4 blist. PVC/Al x 6 compr. mast.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.