Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului

Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - STEGLATRO 5mg
Steglatro este indicat pentru tratamentul adulților cu diabet zaharat de tip 2 insuficient controlat, ca
adjuvant la dietă și exercițiu fizic:
-
ca monoterapie când metformin este considerat inadecvat ca urmare a intoleranței sau contraindicațiilor.
-
în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat.
Pentru rezultatele studiilor cu privire la asocieri de terapii, efectele asupra controlului glicemic, evenimentele cardiovasculare și grupele de pacienți studiate, vezi pct. 4.4, 4.5 și 5.1.
Doze
Doza recomandată pentru inițierea tratamentului cu ertugliflozin este de 5 mg o dată pe zi. La pacienții care tolerează ertugliflozin 5 mg o dată pe zi, doza poate fi crescută la 15 mg o dată pe zi, dacă este
necesar un control glicemic suplimentar.
În cazul utilizării ertugliflozin în asociere cu insulină sau cu un secretagog al insulinei, poate fi necesară o doză mai mică de insulină sau de secretagog al insulinei, în scopul de a reduce riscul de hipoglicemie (vezi pct. 4.4, 4.5 și 4.8).
La pacienții cu depleție volemică se recomandă corectarea acestei afecțiuni înainte de inițierea
tratamentului cu ertugliflozin (vezi pct. 4.4).
Doză omisă
În cazul în care este omisă o doză, aceasta trebuie administrată imediat după ce pacientul îşi aminteşte. Pacienții nu trebuie să utilizeze două doze de Steglatro în aceeași zi.
Grupe speciale de pacienți
Insuficiență renală
Înainte de inițierea tratamentului cu Steglatro și ulterior periodic, se recomandă evaluarea funcției renale (vezi pct. 4.4).
Inițierea tratamentului cu acest medicament nu este recomandată în cazul pacienților cu o rată de filtrare glomerulară estimată (RFGe) mai mică de 45 ml/min/1,73 m2 sau clearence al creatininei (ClCr) sub 45 ml/min (vezi pct. 4.4).
La pacienții cu valori ale RFGe ≥ 45 și < 60 ml/min/1,73 m2, tratamentul cu Steglatro trebuie inițiat cu
doza de 5 mg și mărită la 15 mg, după cum este necesar pentru controlul glicemic.
Deoarece eficacitatea ertugliflozin privind scăderea glicemiei este redusă la pacienții cu insuficiență renală moderată și probabil absentă la pacienții cu insuficiență renală severă, dacă este necesar un control glicemic suplimentar, trebuie luată în considerare adăugarea altor medicamente
antihiperglicemice (vezi pct. 4.4).
Tratamentul cu Steglatro trebuie întrerupt în cazul persistenței unor valori ale RFGe sub 30 ml/min/1,73 m2sau persistenței ClCr sub 30 ml/min.
Steglatro nu trebuie utilizat la pacienții cu insuficiență renală severă, cu boală renală în stadiu terminal
(BRST) sau care efectuează dializă, întrucât nu sunt disponibile date clinice care să susțină eficacitatea
la acești pacienți.
Insuficiență hepatică
La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară sau moderată nu este necesară ajustarea dozei de ertugliflozin. Ertugliflozin nu a fost studiat la pacienți cu insuficiență hepatică severă și nu este recomandată utilizarea la acești pacienți (vezi pct. 5.2).
Vârstnici
Nu se recomandă ajustarea dozei de ertugliflozin în funcție de vârstă. Trebuie avute în vedere funcția renală și riscul de depleție volemică (vezi pct. 4.4 și 4.8).
Copii și adolescenți
Siguranța și eficacitatea ertugliflozin la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă
stabilite. Nu sunt disponibile date.
Mod de administrare
Steglatro trebuie administrat oral o dată pe zi dimineața, cu sau fără alimente. În cazul dificultăților la
înghițire, comprimatul poate fi rupt sau zdrobit, fiind o formă farmaceutică cu eliberare imediată.
Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.
Generalități
Steglatro nu trebuie administrat la pacienții cu diabet zaharat de tip 1. Poate crește riscul de
cetoacidoză diabetică (CAD) la acești pacienți. Hipotensiune arterială/Depleție volemică
Ertugliflozin determină diureză osmotică, ceea ce este posibil să genereze depleție volemică intravasculară. Prin urmare, este posibil ca după inițierea tratamentului cu Steglatro să apară hipotensiune arterială simptomatică (vezi pct. 4.8), în special la pacienții cu disfuncție renală (valori ale RFGe sub 60 ml/min/1,73 m2sau ClCr sub 60 ml/min), lapaciențiivârstnici(≥65 ani), lapacienții care utilizează diuretice sau la pacienții aflați sub tratament cu medicamente antihipertensive cu
antecedente de hipotensiune arterială. Înainte de inițierea tratamentului cu Steglatro, trebuie evaluat
statusul volemic și corectat, dacă este cazul. După inițierea tratamentului este necesară monitorizarea semnelor și simptomelor.
Pe baza mecanismului său de acțiune, ertugliflozin induce diureză osmotică și determină creșterea valorilor creatininei serice și scăderea valorilor RFGe. Creșterile valorilor creatininei serice și scăderile valorilor RFGe au fost mai mari la pacienții cu insuficiență renală moderată (vezi pct. 4.8).
În cazul unor afecțiuni care pot determina pierdere de lichide (de exemplu, boli gastrointestinale), se recomandă monitorizarea atentă a statusului volemic (de exemplu, efectuarea examenului fizic,
măsurarea tensiunii arteriale, teste de laborator, inclusiv determinarea hematocritului) și a electroliților la pacienții aflați în tratament cu ertugliflozin. Întreruperea temporară a tratamentului cu ertugliflozin trebuie avută în vedere până la corectarea pierderii de lichide.
Cetoacidoză diabetică
În studiile clinice și studiile efectuate după punerea pe piață, la pacienții tratați cu inhibitori ai
co-transportorului 2 pentru sodiu-glucoză (SGLT2 - sodium glucose co-transporter-2), incluzând ertugliflozin, au fost raportate cazuri rare de cetoacidoză diabetică (CAD), incluzând cazuri potențial letale și letale. Într-o serie de cazuri, tabloul clinic a fost atipic, cu valori moderat crescute ale glicemiei, sub 14 mmol/l (250 mg/dl). Nu se cunoaște dacă cetoacidoza diabetică este mai probabil să apară la administrarea unor doze mai mari de ertugliflozin.
Riscul de CAD trebuie avut în vedere în caz de simptome nespecifice, cum sunt greața, vărsăturile, anorexia, durerile abdominale, setea excesivă, dispneea, confuzia, fatigabilitatea neobișnuită sau somnolența. Pacienții trebuie evaluați imediat pentru cetoacidoză, dacă apar aceste simptome,
indiferent de valoarea glicemiei.
La pacienții cu cetoacidoză diabetică suspectată sau diagnosticată, tratamentul cu ertugliflozin trebuie
întrerupt imediat.
Tratamentul trebuie întrerupt la pacienții care au fost spitalizați pentru intervenții chirurgicale majore
sau afecțiuni medicale acute grave. La acești pacienți se recomandă monitorizarea cetonelor. Se
preferă măsurarea valorii cetonelor din sânge, față de valoarea din urină. Tratamentul cu ertugliflozin poate fi reînceput când valorile cetonelor s-au normalizat și starea pacientului a fost stabilizată.
Înainte de inițierea tratamentului cu ertugliflozin, trebuie avuți în vedere factorii predispozanți pentru cetoacidoză din antecedentele pacientului.
Pacienții care pot avea un risc crescut de cetoacidoză diabetică includ pacienții cu rezervă scăzută de celule beta funcționale (de exemplu, pacienți cu diabet zaharat de tip 2 care prezintă concentrații scăzute ale peptidului C sau diabet latent de cauză autoimună la adulți (DLAI) sau pacienții cu antecedente de pancreatită), pacienții cu afecțiuni care determină un aport alimentar limitat sau deshidratare severă, pacienții cărora li se reduc dozele de insulină și pacienții cu necesități crescute de insulină ca urmare a afecțiunilor medicale acute, a intervențiilor chirurgicale sau a abuzului de alcool. Inhibitorii SGLT2 trebuie utilizați cu prudență la acești pacienți.
Reluarea tratamentului cu un inhibitor al SGLT2 la pacienții cu cetoacidoză anterioară apărută pe parcursul tratamentului cu inhibitori ai SGLT2 nu este recomandată, cu excepția cazului în care se identifică un alt factor declanșator clar și se rezolvă.
Siguranța și eficacitatea ertugliflozin la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 nu au fost stabilite și ertugliflozin nu trebuie utilizat pentru tratarea pacienților cu diabet zaharat de tip 1. Date limitate din studiile clinice sugerează că cetoacidoza diabetică apare în mod frecvent la pacienții cu diabet zaharat de tip 1 tratați cu inhibitori ai SGLT2.
Amputații la nivelul membrelor inferioare
Într-un studiu pe termen lung de evaluare a efectelor cardiovasculare VERTIS CV (eValuation of ERTugliflozin effIcacy and Safety, CardioVascular), un studiu efectuat la pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită, amputațiile non-traumatice la nivelul membrelor inferioare (în special la nivelul halucelui), au fost raportate cu o incidență de 2%
(0,57 subiecți cu eveniment per 100 pacient-ani), 2,1% (0,60 subiecți cu eveniment per
100 pacient-ani) și 1,6% (0,47 subiecți cu eveniment per 100 pacient-ani), pentru grupurile la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și placebo. Rata evenimentelor de amputații la nivelul mebrelor inferioare a fost de 0,75 și 0,96, comparativ cu 0,74 evenimente per 100 pacient-ani pentru ertugliflozin 5 mg și, respectiv, ertugliflozin 15 mg, comparativ cu placebo. În studiile clinice
de lungă durată efectuate la pacienți cu diabet zaharat de tip 2, cu inhibitori ai SGLT2, a fost observată
o creștere a numărului de cazuri de amputație la nivelul membrelor inferioare (în special la nivelul halucelui). Nu se cunoaște dacă acesta este un efect de clasă. Este important ca pacienții cu diabet zaharat să fie sfătuiți cu privire la îngrijirea preventivă de rutină a piciorului.
Insuficiență renală
Eficacitatea ertugliflozin în ceea ce privește controlul glicemic este dependentă de funcția renală, eficacitatea privind controlul glicemic fiind redusă la pacienții cu insuficiență renală moderată și probabil absentă la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.2).
Tratamentul cu Steglatro nu trebuie inițiat la pacienții cu valori ale RFGe sub 45 ml/min/1,73 m2 sau ClCr sub 45 ml/min. Tratamentul cu Steglatro trebuie întrerupt în cazul persistenței unor valori ale RFGe sub 30 ml/min/1,73 m2sau persistenței ClCr sub 30 ml/min, ca urmare a diminuării eficacității.
Monitorizarea funcției renale este recomandată după cum urmează:
-
Înainte de inițierea tratamentului cu ertugliflozin și periodic pe parcursul tratamentului (vezi pct. 4.2).
-
Mai frecvent la pacienții cu valori ale RFGe sub 60 ml/min/1,73 m2 sau ClCr sub 60 ml/min.
Hipoglicemie în cazul utilizării în asociere cu insulină și secretagogi ai insulinei
Este posibil ca ertugliflozin să determine creșterea riscului de hipoglicemie în cazul utilizării în asociere cu insulina și/sau cu un secretagog al insulinei, despre care se știe că provoacă hipoglicemie (vezi pct. 4.8). Prin urmare, este posibil să fie necesară o doză mai mică de insulină sau de secretagog al insulinei, pentru a reduce la minimum riscul de hipoglicemie în cazul utilizării în asociere cu ertugliflozin (vezi pct. 4.2 și 4.5).
Infecții genitale micotice
Tratamentul cu ertugliflozin determină creșterea riscului de infecții genitale micotice. În studiile
clinice efectuate cu inhibitori de SGLT2, la pacienții cu antecedente de infecții genitale micotice și pacienții de sex masculin necircumciși au apărut, cu o probabilitate mai mare, infecții genitale micotice (vezi pct. 4.8). Pacienții trebuie monitorizați și tratați corespunzător.
Infecții ale tractului urinar
Excreția glucozei în urină poate fi asociată cu un risc crescut de infecții ale tractului urinar (vezi pct. 4.8). În cazul tratării pielonefritei sau sepsisului de la nivelul tractului urinar trebuie luată în considerare întreruperea temporară a administrării ertugliflozin.
Fasceită necrozantă care afectează perineul (gangrena Fournier)
După punerea pe piață, s-au raportat cazuri de fasceită necrozantă care afectează perineul (afecțiune cunoscută și ca gangrena Fournier) la pacienți de ambele sexe tratați cu inhibitori de SGLT2. Este un eveniment rar, însă grav, care poate pune viața în pericol și care necesită intervenție chirurgicală urgentă și tratament cu antibiotice.
Pacienții trebuie sfătuiți să solicite asistență medicală în cazul în care se confruntă cu o combinație de simptome cum ar fi durere, sensibilitate, eritem sau tumefiere în zona genitală sau perineală, cu febră sau stare generală de rău. Trebuie să se țină cont de faptul că o infecție uro-genitală sau un abces perineal poate fi premergător fasceitei necrozante. În cazul în care există suspiciunea de gangrenă Fournier, se va întrerupe administrarea Steglatro și se va institui imediat tratament (inclusiv antibiotice și debridare chirurgicală).
Pacienți vârstnici
Pacienții vârstnici pot să prezinte un risc crescut de depleție volemică și de insuficiență renală. Pacienții cu vârsta de 65 ani și peste tratați cu ertugliflozin au prezentat o incidență mai mare a reacțiilor adverse asociate cu depleția volemică, în comparație cu pacienții mai tineri. Într-un studiu pe termen lung de evaluare a efectelor cardiovasculare VERTIS CV, siguranța și eficacitatea au fost similare pentru pacienții cu vârsta de 65 ani și peste, în comparație cu pacienții cu vârsta sub 65 de ani (vezi pct. 4.2 și 4.8).
Insuficiență cardiacă
Nu există experiență în studiile clinice cu ertugliflozin la pacienții cu insuficiență cardiacă încadrată în
clasa IV conform New York Heart Association (NYHA).
Teste de laborator pentru examenul de urină
Ca urmare a mecanismului de acțiune, pacienții care utilizează Steglatro vor prezenta glicozurie. Este
necesară utilizarea unor metode alternative de monitorizare a controlului glicemic.
Interferența cu testul 1,5-anhidroglucitol (1,5-AG)
Monitorizarea controlului glicemic cu ajutorul testului 1,5-AG nu este recomandată, întrucât determinarea concentrațiilor 1,5-AG nu este fiabilă din perspectiva evaluării controlului glicemic la
pacienții aflați în tratament cu inhibitori de SGLT2. Este necesară utilizarea unor metode alternative de monitorizare a controlului glicemic.
Lactoză
Steglatro conține lactoză monohidrat. Pacienții cu boli ereditare rare cum sunt intoleranța la galactoză, deficitul total de lactază sau sindromul de malabsorbție a glucozei-galactozei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.
Interacțiuni farmacodinamice
Diuretice
Este posibil ca ertugliflozin să intensifice efectul diuretic al diureticelor și să amplifice riscul de deshidratare și de hipotensiune arterială (vezi pct. 4.4).
Insulină și secretagogi ai insulinei
Insulina și secretagogii insulinei, cum sunt sulfonilureicele, determină apariția hipoglicemiei. Este posibil ca ertugliflozin să amplifice riscul de hipoglicemie în cazul utilizării în asociere cu insulina și/sau un secretagog al insulinei. Prin urmare, este posibil să fie necesară o doză mai mică de insulină sau de sectretagog al insulinei, pentru a reduce riscul de hipoglicemie în cazul utilizării în asociere cu ertugliflozin (vezi pct. 4.2, 4.4 și 4.8).
Interacțiuni farmacocinetice
Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii ertugliflozin
Metabolizarea mediată de UGT1A9 și UGT2B7 este mecanismul principal de eliminare a ertugliflozin.
Studiile privind interacțiunile medicamentoase efectuate la subiecți sănătoși, utilizând o doză unică, sugerează că farmacocinetica ertugliflozin nu este modificată de sitagliptin, metformin, glimepiridă sau simvastatină.
Administrarea unor doze repetate de rifampicină (un inductor al uridin
5’-difosfo-glucuronoziltransferaza [UGT] și citocromului P450 [CYP]) scade aria de sub curba concentrației în funcţie detimp (ASC)și concentrația plasmatică maximă(Cmax) ale ertugliflozin cu 39% și, respectiv, 15%. Această scădere a expunerii nu este considerată clinic relevantă și, prin urmare, nu se recomandă ajustarea dozei. În cazul altor inductori (de exemplu, carbamazepină, fenitoină, fenobarbital) nu se anticipează un efect clinic relevant.
Impactul inhibitorilor UGT asupra farmacocineticii ertugliflozin nu a fost studiat clinic, dar o creștere potențială a expunerii la ertugliflozin determinată de inhibarea UGT nu este considerată clinic relevantă.
Efectele ertugliflozin asupra farmacocineticii altor medicamente
Studiile privind interacțiunile medicamentoase efectuate la voluntari sănătoși sugerează că
ertugliflozin nu a exercitat efecte clinic relevante asupra farmacocineticii sitagliptinului, metforminului sau glimepiridei.
Administrarea concomitentă a simvastatinei cu ertugliflozin a determinat o creștere de 24% și 19% a ASC și, respectiv, Cmax ale simvastatinei și o creștere de 30% și 16% a ASC și, respectiv, Cmax ale acidului simvastatinic. Mecanismul creșterilor reduse ale ASC și Cmax ale simvastatinei și acidului simvastatinic nu este cunoscut și nu se realizează prin inhibarea polipeptidei transportoare de anioni organici (OATP) de către ertugliflozin. Aceste creșteri nu sunt considerate a fi clinic semnificative.
Sarcina
Sunt disponibile date limitate privind utilizarea ertugliflozin la femei gravide. Pe baza rezultatelor din studiile efectuate la animale, este posibil ca ertugliflozin să influențeze dezvoltarea și maturarea renală (vezi pct. 5.3). Prin urmare, Steglatro nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.
Alăptarea
Nu sunt disponibile informații privind prezența ertugliflozin în laptele matern, efectele asupra sugarului alăptat sau efectele asupra secreției lactate. Ertugliflozin este prezent în laptele femelelor de șobolan și determină efecte la puii alăptați. Efectele mediate farmacologic au fost observate la șobolanii tineri (vezi pct. 5.3). Întrucât maturarea renală la om se produce in utero și pe parcursul
primilor 2 ani de viață, atunci când este posibilă expunerea la medicament prin laptele matern, un risc asupra nou-născuților/sugarilor nu poate fi exclus. Steglatro nu trebuie utilizat în timpul alăptării.
Fertilitatea
La om, efectul ertugliflozin asupra fertilității nu a fost studiat. În studiile efectuate la animale nu au fost observate efecte asupra fertilității (vezi pct. 5.3).
Ertugliflozin nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pacienții trebuie avertizați asupra riscului de hipoglicemie în cazul utilizării Steglatro în asociere cu insulina sau cu un secretagog al insulinei, precum și asupra riscului
crescut de apariție a reacțiilor adverse asociate cu depleția volemică, cum este vertijul postural (vezi pct. 4.2, 4.4 și 4.8).
Rezumatul profilului de siguranță
Siguranța și tolerabilitatea ertugliflozin au fost evaluate în 7 studii controlate cu placebo sau comparator activ care au inclus un număr total de 3 409 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 tratați cu ertugliflozin 5 mg sau 15 mg. În plus, siguranța și tolerabilitatea ertugliflozin la pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită au fost evaluate în VERTIS CV (vezi pct. 5.1), un studiu care a inclus un număr total de 5 493 pacienți tratați cu ertugliflozin 5 mg sau 15 mg și cu o durată medie de expunere de 2,9 ani.
Date cumulate ale studiilor clinice controlate cu placebo, care evaluează Steglatro 5 mg și 15 mg Evaluarea primară a siguranței a fost efectuată prin trei studii cumulate a câte 26 săptămâni, controlate cu placebo. Ertugliflozin a fost utilizat ca monoterapie într-un studiu clinic și ca tratament adăugat în două studii clinice (vezi pct. 5.1). Aceste date reflectă expunerea la ertugliflozin a 1 029 pacienți, cu o
durată medie de expunere de aproximativ 25 săptămâni. Pacienților li s-a administrat ertugliflozin 5 mg (N=519), ertugliflozin 15 mg (N=510) sau placebo (N=515), o dată pe zi.
Cele mai frecvent raportate reacții adverse în cadrul programului clinic au fost infecții ale tractului urinar, infecția micotică vulvovaginală și alte infecții micotice ale tractului genital feminin. CAD gravă a apărut rar (vezi pct. 4.4).
Lista tabelară a reacțiilor adverse
Reacţiile adverse enumerate mai jos sunt clasificate în funcție de frecvență pe clase de aparate, sisteme şi organe (ASO), în cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității. Categoriile de frecvență sunt definite conform convenției următoare: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1 000 şi <1/100), rare
(≥1/10 000 şi <1/1 000), foarte rare ( <1/10 000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată
din datele disponibile).
Tabelul 1: Reacții adverse din studiile clinice controlate cu placebo și comparator activ și din experiența după punerea pe piață| Aparate, sisteme și organeFrecvență | Reacție adversă |
| Infecții și infestări | |
| Foarte frecventeFrecventeCu frecvență necunoscută | Infecții ale tractului urinar†Infecție micotică vulvovaginală și alte infecții micotice ale tractului genital feminin*,†Balanită candidozică și alte infecții micotice ale tractului genital masculin*,†Fasceită necrozantă care afectează perineul(gangrena Fournier)*,a |
| Tulburări metabolice și de nutriție | |
| FreventeRare | Hipoglicemie*,†CAD*,† |
| Tulburări vasculare | |
| Frecvente | Depleție volemică*,† |
| Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat | |
| Cu frecvență necunoscută | Erupţie cutanată tranzitoriea |
| Tulburări renale și ale căilor urinare | |
| FrecventeMai puțin frecvente | Poliurie‡Disurie, creatininemie crescută/rată defiltrare glomerulară scăzutㆠ|
| Tulburări ale aparatului genital și sânului | |
| Frecvente | Prurit vulvovaginal |
| Tulburări generale și la nivelul locului de administrare | |
| Frecvente | Senzație de sete§ |
| Investigații diagnostice | |
| Frecvente | Modificare a valorilor lipidelor serice¶, creștere a valorii hemoglobinei**, creștere a valorii azotului ureic din sânge(BUN - blood urea nitrogen)¶¶ |
* Vezi pct. 4.4.
† Vezi subpunctele de mai jos pentru informații suplimentare
‡ Include: polakiurie, urgență micțională, poliurie, diureză crescută și nicturie.
§ Include: senzație de sete, polidipsie.
¶ Valorile medii ale modificărilor procentuale față de valoarea inițială, în cazul administrării dozei de ertugliflozin 5 mg și respectiv dozei de ertugliflozin 15 mg, comparativ cu placebo, au fost colesterol de tip lipoproteină cu densitate mică (low-density lipoprotein cholesterol – LDL-C) 5,8% şi 8,4% comparativ cu 3,2%; colesterol total 2,8% şi 5,7% comparativ cu 1,1%; totuși, colesterol de tip lipoproteină cu densitate mare (high-density lipoprotein cholesterol - HDL-C) 6,2% și 7,6% comparativ cu 1,9%. Valorile medii ale modificărilor procentuale față de valoarea inițială în cazul administrării dozelor de ertugliflozin 5 mg şi ertugliflozin 15 mg, comparativ cu placebo, au fost trigliceride –3,9% și -1,7% comparativ cu 4,5%.
** Procentul de subiecți care au avut cel puțin o creștere a valorii hemoglobinei > 2 g/dl a fost mai mare
în grupurile la care s-a utilizat ertugliflozin 5 mg și 15 mg (4,7% și respectiv 4,1%), comparativ cu
grupul la care s-a utilizat placebo (0,6%).
¶¶ Procentul de subiecți cu orice creștere a valorilor azotului ureic sanguin (blood urea
nitrogen – BUN) cu ≥ 50% și valori > limita superioară a valorilor normale (LSVN) a fost mai mare din punct de vedere numeric în grupul tratat cu ertugliflozin 5 mg și în grupul tratat cu ertugliflozin 15 mg (7,9% și respectiv 9,8%) comparativ cu grupul la care s-a utilizat placebo (5,1%).
a Reacţiile adverse au fost identificate prin supraveghere după punerea pe piaţă. Descrierea reacțiilor adverse selectate
Depleție volemică
Ertugliflozin determină diureză osmotică, care poate să ducă la depleţie volemică intravasculară și la reacții adverse asociate cu depleția volemică. În studiile clinice cumulate și controlate cu placebo, incidența evenimentelor adverse asociate cu depleția volemică (deshidratare, vertij postural, presincopă, sincopă, hipotensiune arterială și hipotensiune arterială ortostatică) a fost scăzută (< 2%) și nu a fost semnificativ diferită între grupurile de tratament cu ertugliflozin și grupul cu administrarea de placebo. În cadrul analizelor subgrupurilor din lotul mai amplu de studii clinice de fază 3, subiecții cu RFGe < 60 ml/min/1,73 m2, subiecții cu vârsta ≥ 65 ani și subiecții tratați cu diuretice din grupurile de tratament cu ertugliflozin au prezentat o incidență mai mare a depleției volemice, comparativ cu grupul cu tratament comparator (vezi pct. 4.2 și 4.4). La subiecții cu RFGe < 60 ml/min/1,73 m2, incidența depleției volemice a fost de 5,1% în grupul de tratament cu ertugliflozin 5 mg, de 2,6% în grupul de tratament cu ertugliflozin 15 mg și de 0,5%, în grupul cu tratament cu comparator, iar pentru
subiecții cu RFGe cu valori cuprinse între 45 și < 60 ml/min/1,73 m2, incidența depleției volemice a fost de 6,4%, 3,7% și respectiv 0%.
Hipoglicemie
Conform datelor cumulate din studiile controlate cu placebo, incidența hipoglicemiei documentate a fost crescută la pacienții tratați cu ertugliflozin 5 mg și 15 mg (5% și 4,5%), comparativ cu placebo (2,9%). La această populație de studiu, incidența hipoglicemiei severe a fost de 0,4% în fiecare grup de tratament. Când a fost utilizat ca monoterapie, incidența evenimentelor hipoglicemice în grupurile la care s-a administrat ertugliflozin a fost de 2,6% în ambele grupuri și de 0,7% în grupul la care s-a administrat placebo. Când ertugliflozin a fost utilizat ca tratament adăugat la terapia cu metformin, incidența evenimentelor hipoglicemice a fost de 7,2% în grupul la care s-a administrat ertugliflozin
5 mg, de 7,8% în grupul la care s-a administrat ertugliflozin 15 mg și de 4,3% în grupul la care s-a administrat placebo.
În cazul utilizării de ertugliflozin în asociere cu metformin, comparativ cu utilizarea de sulfoniluree,
incidența hipoglicemiei a fost mai mare în grupul de tratament cu sulfoniluree (27%), comparativ cu grupurile de tratament cu ertugliflozin (5,6% pentru ertugliflozin 5 mg și 8,2% pentru ertugliflozin 15 mg).
În sub-studiile VERTIS CV, în cazul administrării ertugliflozin în asociere cu insulină, cu sau fără metformin, incidența hipoglicemiei documentate a fost de 39,4%, 38,9% și 37,5% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo. În cazul administrării ertugliflozin în asociere cu o sulfoniluree, incidența hipoglicemiei a fost de 7,3%, 9,3% și 4,2% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo. În cazul administrării ertugliflozin în asociere cu metformin și o sulfoniluree, incidența hipoglicemiei a fost de 20%, 26,5% și 14,5% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și,
respectiv, placebo.
La pacienții cu insuficiență renală moderată care au utilizat insuline, sulfonilureice sau meglitinide ca medicație de fond, hipoglicemia documentată a fost observată la 36% dintre pacienții din grupul de
tratament cu ertugliflozin 5 mg, la 27% dintre pacienții din grupul de tratament cu ertugliflozin 15 mg
și la 36% dintre pacienții din grupul la care s-a administrat placebo (vezi pct. 4.2, 4.4 și 4.5).
Cetoacidoză diabetică
În VERTIS CV, cetoacidoza diabetică a fost identificată la 19 (0,3%) pacienți cărora li s-a administrat ertugliflozin și la 2 (0,1%) pacienți cărora li s-a administrat placebo. În cadrul altor 7 studii clinice de fază 3 din programul de dezvoltare a ertugliflozin, cetoacidoza a fost identificată la 3 (0,1%) pacienți
tratați cu ertugliflozin și la 0 (0%) dintre pacienții cărora li s-a administrat tratament cu comparator (vezi pct. 4.4).
Creatininemie crescută/Rată scăzută a filtrării glomerulare și evenimente renale asociate Creșterile inițiale ale valorilor medii ale creatininei și scăderile valorilor medii ale RFGe la pacienții tratați cu ertugliflozin au fost în general tranzitorii pe parcursul tratamentului administrat continuu.
Pacienții cu insuficiență renală moderată la momentul inițial au prezentat valori medii mai ample ale modificărilor, care nu au revenit la valoarea inițială în săptămâna 26; aceste modificări au evoluat în sens invers după întreruperea tratamentului.
În VERTIS CV, tratamentul cu ertugliflozin a fost asociat cu o scădere inițială a valorilor medii ale RFGe (la săptămâna 6, -2,7, -3,8 și -0,4 ml/min/1,73 m2 la pacienții din grupurile la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo) urmată de o revenire către valorile inițiale. Tratamentul pe termen lung, continuu cu ertugliflozin a fost asociat cu o scădere mai lentă a RFGe comparativ cu placebo (până la săptămâna 260).
În VERTIS CV, incidența reacțiilor adverse renale (de exemplu, afecțiuni renale acute, insuficiență renală, insuficiență prerenală acută) a fost de 4,2%, 4,3% și 4,7% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo în cadrul populației generale; și de 9,7%, 10% și 10,2% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo la pacienții cu valori ale RFGe de la 30 până la mai puțin de 60 ml/min/1,73 m2.
Infecții genitale micotice
Datele cumulate din trei studii clinice controlate cu placebo au arătat că infecțiile genitale micotice la femei (de exemplu, candidoza genitală, infecția genitală fungică, infecția vaginală, vulvita, candidoza vulvovaginală, infecția vulvovaginală micotică, vulvovaginita) au apărut la 9,1%, 12% și 3% dintre
pacientele la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo.
Întreruperea tratamentului ca urmare a infecțiilor genitale micotice s-a produs la 0,6% dintre pacientele tratate cu ertugliflozin și la 0% dintre pacientele la care s-a administrat placebo (vezi pct. 4.4).
Aceleași date cumulate au arătat că infecțiile genitale micotice la bărbați (mai exact balanită candidozică, balanopostită, infecție genitală, infecție genitală fungică) au apărut la 3,7%, 4,2% și 0,4% dintre pacienții de sex masculin la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo. Infecțiile genitale micotice s-au manifestat mai frecvent la pacienții de sex masculin necircumciși. Întreruperea tratamentului ca urmare a infecțiilor genitale micotice s-a produs la 0,2% dintre pacienții tratați cu ertugliflozin și la 0% dintre pacienții la care s-a administrat placebo. În cazuri rare, a fost raportată fimoza și, uneori, a fost efectuată circumcizia (vezi pct. 4.4).
Infecții ale tractului urinar
În VERTIS CV, infecții ale tractului urinar au apărut la 12,2%, 12% și 10,2% dintre pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo. Incidența infecțiilor grave ale tractului urinar a fost de 0,9%, 0,4%, și 0,8% la pacienții la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg și, respectiv, placebo.
În cadrul altor 7 studii clinice de fază 3 din programul de dezvoltare a ertugliflozin, incidența infecțiilor tractului urinar a fost de 4% și 4,1% la pacienții din grupurile la care s-a administrat ertugliflozin 5 mg și ertugliflozin 15 mg și 3,9% la pacienții din grupul la care s-a administrat placebo.
Majoritatea evenimentelor au fost ușoare sau moderate și nu a fost raportat nici un caz grav. Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare, astfel cum este menționat în Anexa V.
Ertugliflozin nu a demonstrat toxicitate la subiecții sănătoși în cazul administrării orale a unei doze unice de până la 300 mg și a unor doze repetate de până la 100 mg pe zi, timp de 2 săptămâni. Nu au
fost identificate posibile simptome și semne acute de supradozaj.
În cazul unui supradozaj, trebuie luate măsurile de susținere uzuale (de exemplu, eliminarea substanței neabsorbite din tractul gastrointestinal, monitorizare clinică și instituirea unui tratament de susținere), așa cum este impus de starea clinică a pacientului. Eliminarea ertugliflozin prin hemodializă nu a fost studiată.
Proprietăți farmacologice - STEGLATRO 5mg
Grupa farmacoterapeutică: medicamente antidiabetice, inhibitori ai co-transportorului 2 pentru sodiu și glucoză (SGLT2) , codul ATC: A10BK04.
Mecanism de acțiune
SGLT2 este transportorul predominant responsabil pentru reabsorbția glucozei din filtratul glomerular
în circulația sanguină. Ertugliflozin este un inhibitor al SGLT2 potent, cu acțiune selectivă și reversibilă. Prin inhibarea SGLT2, ertugliflozin reduce reabsorbția renală a glucozei filtrate și scade pragul renal pentru glucoză, determinând în consecință excreția urinară a glucozei.
Efecte farmacodinamice
Excreția urinară a glucozei și volumul urinar
La subiecții sănătoși și la pacienții cu diabet zaharat de tip 2, după administrarea de ertugliflozin în doză unică și în doze repetate au fost observate creșteri dependente de doză ale cantității de glucoză excretată în urină. Modelul doză-răspuns indică faptul că ertugliflozin în doze de 5 mg și 15 mg determină excreția cvasi-maximală a glucozei urinare (UGE - urinary glucose excretion) în cazul pacienților cu diabet zaharat de tip 2, ceea ce reprezintă 87% și respectiv 96% din nivelul de inhibare maximă.
Eficacitate și siguranță clinică
Atât îmbunătățirea controlului glicemic, cât și reducerea morbidității și mortalității de etiologie cardiovasculară sunt părți integrante ale tratamentului diabetului zaharat de tip 2.
Ertugliflozin a fost studiat ca monoterapie și în asociere cu metformin, sitagliptin, o sulfoniluree, insulină (cu sau fără metformin), metformin plus sitagliptin, metformin plus o sulfoniluree și comparat cu o sulfoniluree (glimepiridă). Ertugliflozin a fost, de asemenea, studiat la pacienții cu diabet zaharat de tip 2, care prezintă insuficiență renală moderată.
Eficacitatea privind controlul glicemic și siguranța administrării ertugliflozin au fost evaluate în 7 studii clinice de fază 3, multicentrice, randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo sau cu comparator activ, la care au participat 4 863 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, inclusiv un studiu efectuat la 468 pacienți cu insuficiență renală moderată. Distribuția pacienților din perspectiva
caracteristicilor etnice a fost 76,8% caucazieni, 13,3% asiatici, 5% negri și 4,8% alte rase. Pacienții hispanici sau latino-americani au reprezentat 24,2% din populația inclusă în studiu. Pacienții au avut o vârstă medie de 57,8 ani (interval de la 21 ani până la 87 ani), cu 25,8% dintre pacienți având vârsta
≥ 65 ani și 4,5% având vârsta ≥ 75 ani.
În plus, a fost efectuat un studiu de evaluare a efectelor cardiovasculare (VERTIS CV). VERTIS CV a înrolat 8 246 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită
incluzând 1 776 pacienți cu insuficiență renală moderată. VERTIS CV a inclus, de asemenea, sub-studii pentru a evalua eficacitatea privind controlul glicemic și siguranța administrării ertugliflozin în asociere cu alte tratamente pentru control glicemic.
Control glicemic
Monoterapie
Un număr total de 461 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, controlat inadecvat cu regim alimentar și exerciții fizice, au participat la un studiu randomizat, dublu-orb, multicentric, desfășurat pe parcursul unei perioade de 26 săptămâni, controlat cu placebo, pentru a evalua eficacitatea și siguranța ertugliflozin admininistrat ca monoterapie. Acești pacienți, care nu utilizau niciun tratament antihiperglicemic de fond, au fost randomizați pentru administrarea ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg sau placebo, o dată pe zi (vezi Tabelul 2).
Tabelul 2: Rezultate obținute la săptămâna 26 în cadrul unui studiu controlat cu placebo cu ertugliflozin în monoterapie*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%)Valoare inițială (medie)Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | N = 156 | N = 151 | N = 153 |
| 8,2 | 8,4 | 8,1 | |
| -0,8 | -1 | 0,2 | |
| -1‡ (-1,2; -0,8) | -1,2‡ (-1,4; - | ||
| 0,9) | |||
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c < 7% | 44 (28,2)§ | 54 (35,8)§ | 20 (13,1) |
| Greutate corporală (kg)Valoare inițială (medie)Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | N = 156 | N = 152 | N = 153 |
| 94 | 90,6 | 94,2 | |
| -3,2 | -3,6 | -1,4 | |
| -1,8‡ (-2,6; -0,9) | -2,2‡ (-3,0; - | ||
| 1,3) |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată,
medicația antihiperglicemică anterioară, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu placebo.
§ p< 0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului
probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile
datelor incomplete).
Ertugliflozin ca terapie adăugată la terapia cu metformin
Un număr total de 621 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, controlat inadecvat cu metformin administrat în monoterapie (≥ 1 500 mg/zi) au participat la un studiu randomizat, dublu orb, multicentric, controlat cu placebo, desfășurat pe parcursul unei perioade de 26 săptămâni, pentru a evalua eficacitatea și siguranța administrării ertugliflozin în asociere cu metformin. Pacienții au fost randomizați pentru a li se administra ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg sau placebo, o dată pe zi,
ca tratament adăugat la metfomin, administrat în continuare, ca tratament de fond (vezi Tabelul 3).
Tabelul 3: Rezultate obținute la săptămâna 26 în cadrul unui studiu controlat cu placebo cu ertugliflozin administrat în asociere cu metformin*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 207 | N = 205 | N = 209 |
| Valoare inițială (medie) | 8,1 | 8,1 | 8,2 |
| Modificarea față de valoarea inițială | -0,7 | -0,9 | -0 |
| (valoarea medie obținută cu ajutorul | |||
| metodei celor mai mici pătrate†) | |||
| Diferența față de placebo (valoarea medie | -0,7‡ (-0,9, - | -0,9‡ (-1,1, -0,7) | |
| obținută cu ajutorul metodei celor mai | 0,5) | ||
| mici pătrate†, IÎ 95%) | |||
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c < 7% | 73 (35,3)§ | 82 (40)§ | 33 (15,8) |
| Greutate corporală (kg) | N = 207 | N = 205 | N = 209 |
| Valoare inițială (medie) | 84,9 | 85,3 | 84,5 |
| Modificarea față de valoarea inițială | -3,0 | -2,9 | -1,3 |
| (valoarea medie obținută cu ajutorul | |||
| metodei celor mai mici pătrate†) | |||
| Diferența față de placebo (valoarea medie | -1,7‡ (-2,2; - | -1,6‡ (-2,2; -1,0) | |
| obținută cu ajutorul metodei celor mai | 1,1) | ||
| mici pătrate†, IÎ 95%) |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată,
medicația antihiperglicemică anterioară, valorile inițiale ale RFGe, stratul de randomizare în funcție
de statusul menopauzei și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p≤ 0,001 comparativ cu placebo
§ p< 0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului
probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile
datelor incomplete).
Studiu controlat cu comparator activ, de evaluare a ertugliflozin comparativ cu glimepiridă, ca tratament adăugat la terapia cu metformin
Un număr total de 1 326 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 controlat inadecvat cu metformin administrat în monoterapie au participat la un studiu randomizat, dublu-orb, multicentric, controlat cu un comparator activ și desfășurat pe parcursul unei perioade de 52 săptămâni, care a evaluat eficacitatea și siguranța ertugliflozin în asociere cu metformin. Acești pacienți aflați în tratament cu
metformin ca monoterapie (≥ 1 500 mg/zi), au fost randomizați pentru a li se administra ertugliflozin
5 mg, ertugliflozin 15 mg sau glimepiridă, o dată pe zi, ca terapie adăugată la terapia de fond cu metformin, administrat ăîn continuare. Tratamentul cu glimepiridă a fost inițiat cu o doză de 1 mg/zi, mărită progresiv până la o doză maximă de 6 sau 8 mg/zi (în funcție de doza maximă aprobată în
fiecare țară) sau până la doză maximă tolerată ori scăzută progresiv, în scopul de a evita sau de a aborda terapeutic corect hipoglicemia. Doza zilnică medie de glimepiridă a fost de 3 mg (vezi Tabelul 4).
Tabelul 4: Rezultate obținute la săptămâna 52 în cadrul unui studiu cu comparator activ, de evaluare comparativă a ertugliflozin și glimepiridei, ca tratament adăugat la pacienții controlați inadecvat cu metformin*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Glimepiridă | |
| HbA1c (%)Valoare inițială (medie) Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de glimepiridă (valoarea medie obținută cu ajutorul metodeicelor mai mici pătrate†, IÎ 95%) | N = 4487,8-0,60,2 (0,1; 0,3) | N = 4407,8-0,60,1‡ (-0,0; 0,2) | N = 4377,8-0,7 |
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c < 7% | 154 (34,4) | 167 (38,0) | 190 (43,5) |
| Greutate corporală (kg)Valoare inițială (medie)Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de glimepiridă (valoarea medie obținută cu ajutorul metodeicelor mai mici pătrate†, IÎ 95%) | N = 448 | N = 440 | N = 437 |
| 87,9 | 85,6 | 86,8 | |
| -3,0 | -3,4 | 0,9 | |
| -3,9 (-4,4; -3,4) | -4,3§ (-4,8; -3,8) |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată, medicația antihiperglicemică anterioară, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ Non inferioritatea este afirmată în cazul în care limita superioară a intervalului de încredere bidirecțional 95% (IÎ) pentru diferența medie este mai mică de 0,3%.
§ p< 0,001 comparativ cu glimepirida.
Studiu cu protocol factorial de evaluare a ertugliflozin și sitagliptin ca tratament adăugat la terapia
cu metformin
Un număr total de 1 233 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 au participat la un studiu randomizat, dublu-orb, multicentric, controlat cu comparator activ și desfășurat pe parcursul unei perioade de
26 săptămâni, pentru a evalua eficacitatea și siguranța administrării tratamentului cu ertugliflozin 5 mg sau 15 mg în asociere cu sitagliptin 100 mg, comparativ cu componentele individuale. Pacienții cu diabet zaharat de tip 2, controlați inadecvat cu metformin administrat în monoterapie (≥ 1 500 mg/zi), au fost randomizați în unul dintre cele cinci brațe de studiu cu tratament activ: ertugliflozin 5 mg sau
15 mg, sitagliptin 100 mg sau sitagliptin 100 mg în asociere cu ertugliflozin 5 mg sau 15 mg administrat o dată pe zi, ca tratament adăugat la metformin, administrat în continuare ca terapie de fond (vezi Tabelul 5).
Tabelul 5: Rezultatele obținute la săptămâna 26 în cadrul unui studiu cu protocol factorial cu ertugliflozin și sitagliptin ca tratament adăugat la terapia cu metformin, comparativ cu componentele individuale*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Sitagliptin 100 mg | Ertugliflozin 5 mg + Sitagliptin100 mg | Ertugliflozin 15 mg + Sitagliptin100 mg | |
| HbA1c (%)Valoare inițială (medie)Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținutăcu ajutorul metodei celor maimici pătrate†) Diferența față deSitagliptin Ertugliflozin 5 mgErtugliflozin 15 mg(valoarea medie cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†,IÎ 95%) | N = 250 | N = 248 | N = 247 | N = 243 | N = 244 |
| 8,6 | 8,6 | 8,5 | 8,6 | 8,6 | |
| -1 | -1,1 | -1,1 | -1,5 | -1,5 | |
| -0,4‡ (-0,6; -0,3) | -0,5‡ (-0,6; -0,3) | ||||
| -0,5‡ (-0,6; -0,3) | |||||
| -0,4‡ (-0,6; -0,3) | |||||
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c < 7% | 66 (26,4) | 79 (31,9) | 81 (32,8) | 127 (52,3)§ | 120 (49,2)§ |
| Greutate corporală (kg) | N = 250 | N = 248 | N = 247 | N = 243 | N = 244 |
| Valoare inițială (medie) | 88,6 | 88,0 | 89,8 | 89,5 | 87,5 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținutăcu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) | -2,7 | -3,7 | -0,7 | -2,5 | -2,9 |
| Diferența față de sitagliptin | -1,8‡ (-2,5, -1,2) | -2,3‡ (-2,9, -1,6) | |||
| (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai micipătrate†, IÎ 95%) |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu grupul martor.
§ p< 0,001 comparativ cu doza corespunzătoare de ertugliflozin sau sitagliptin (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile datelor incomplete).
Ertugliflozin ca terapie adăugată la terapia cu metformin în asociere cu sitagliptin
Un număr total de 463 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, controlat inadecvat cu metformin
(≥ 1 500 mg/zi) și sitagliptin 100 mg o dată pe zi, au participat la un studiu randomizat, dublu-orb,
multicentric, controlat cu placebo, desfășurat pe parcursul unei perioade de 26 săptămâni, pentru a evalua eficacitatea și siguranța ertugliflozin. Pacienții au fost randomizați pentru a li se administra ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg sau placebo, o dată pe zi, ca tratament adăugat la metformin,
administrat în continuare ca terapie de fond (vezi Tabelul 6).
Tabelul 6: Rezultate obținute la săptămâna 26 în cadrul unui studiu cu ertugliflozin ca tratament adăugat la asocierea metformin cu sitagliptin*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 156 | N = 153 | N = 153 |
| Valoare inițială (medie) | 8,1 | 8 | 8 |
| Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | -0,8-0,7‡ (-0,9; -0,5) | -0,9-0,8‡ (-0,9; -0,6) | -0,1 |
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c < 7% | 50 (32,1)§ | 61 (39,9)§ | 26 (17,0) |
| Greutate corporală (kg) | N = 156 | N = 153 | N = 153 |
| Valoare inițială (medie) | 87,6 | 86,6 | 86,5 |
| Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%)) | -3,3-2,0‡ (-2,6; -1,4) | -3-1,7‡ (-2,3; -1,1) | -1,3 |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată, medicația antihiperglicemică anterioară, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării
cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu placebo.
§ p< 0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile
datelor incomplete).
Ertugliflozin în asociere cu sitagliptin
Un număr total de 291 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, controlat inadecvat prin regim alimentar și exerciții fizice, au participat la un studiu clinic randomizat, dublu-orb, multicentric, controlat cu placebo, desfășurat pe parcursul unei perioade de 26 săptămâni, pentru a evalua eficacitatea și siguranța ertugliflozin administrat în asociere cu sitagliptin. Acești pacienți, cărora nu li se administra
niciun tratament antihiperglicemic de fond, au fost randomizați în grupul de tratament cu ertugliflozin 5 mg sau ertugliflozin 15 mg, administrat în asociere cu sitagliptin (100 mg) sau în grupul cu administrare de placebo, o dată pe zi (vezi Tabelul 7).
Tabelul 7: Rezultate obținute la săptămâna 26 în cadrul unui studiu cu ertugliflozin și sitagliptin administrate în asociere*| Ertugliflozin 5 mg+ Sitagliptin | Ertugliflozin 15 mg+ Sitagliptin | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 98 | N = 96 | N = 96 |
| Valoare inițială (medie) | 8,9 | 9 | 9 |
| Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) | -1,6 | -1,7 | -0,4 |
| Diferența față de placebo (valoareamedie obținută cu ajutorul metodei celormai mici pătrate†, IÎ 95%) | -1,2‡ (-1,5; -0,8) | -1,2‡ (-1,6; -0,9) | |
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c <7% | 35 (35,7)§ | 30 (31,3)§ | 8 (8,3) |
| Greutate corporală (kg) | N = 98 | N = 96 | N = 97 |
| Valoare inițială (medie) | 90,8 | 91,3 | 95 |
| Modificarea față de valoarea inițială(valoarea medie obținută cu ajutorulmetodei celor mai mici pătrate†) | -2,9 | -3 | -0,9 |
| Diferența față de placebo (valoareamedie obținută cu ajutorul metodei celormai mici pătrate†, IÎ 95%) | -2,0‡ (-3,0; -1,0) | -2,1‡ (-3,1; -1,1) |
* N include toți pacienții care au utilizat cel puțin o doză din medicația de studiu și au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată și
interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p<0,001 comparativ cu placebo.
§ p<0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului
probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru
valorile datelor incomplete).
Ertugliflozin ca terapie adăugată la terapia cu insulină (cu sau fără metformin)
Într-un sub-studiu privind evaluarea controlului glicemic, randomizat, dublu orb, multicentric, controlat cu placebo desfășurat pe parcursul unei perioade de 18 săptămâni, al VERTIS CV, un număr total de 1 065 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită cu control glicemic inadecvat (hemoglobină A1c [HbA1c] între 7% și 10,5%) cu terapie de fond insulină
≥20 unități/zi (59% dintre pacienți utilizau și metformin ≥1 500 mg/zi) au fost randomizați pentru administrarea ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg sau placebo, o dată pe zi (vezi Tabelul 8).
Tabelul 8: Rezultate obținute la săptămâna 18 în cadrul unui studiu cu ertugliflozin catratament adăugat la insulină (cu sau fără metformin) la pacienți cu diabet zaharat de tip 2*
| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 348 | N = 370 | N = 347 |
| Valoare inițială (medie) | 8,4 | 8,4 | 8,4 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medieobținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†, IÎ 95%) | -0,8-0,6‡ (-0,7; -0,4) | -0,8-0,6‡ (-0,8; -0,5) | -0,2 |
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c <7% | 72 (20,7)§ | 78 (21,1)§ | 37 (10,7) |
| Greutate corporală (kg) | N = 348 | N = 370 | N = 347 |
| Valoare inițială (medie) | 93,8 | 92,1 | 93,3 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | -1,9-1,6‡ (-2,1; -1,1) | -2,1-1,9‡ (-2,4; -1,4) | -0,2 |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată, stratul de insulină, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu placebo.
§ p< 0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile
datelor incomplete).
Ertugliflozin ca terapie adăugată la terapia cu metformin și sulfoniluree
Într-un sub-studiu privind evaluarea controlului glicemic, randomizat, dublu orb, multicentric,
controlat cu placebo desfășurat pe parcursul unei perioade de 18 săptămâni, al VERTIS CV, un număr total de 330 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită cu control glicemic inadecvat (HbA1c între 7% și 10,5%) cu terapie de fond metformin ≥1 500 mg/zi și o sulfoniluree au fost randomizați pentru administrarea ertugliflozin 5 mg, ertugliflozin 15 mg sau placebo, o dată pe zi (vezi Tabelul 9).
Tabelul 9: Rezultate obținute la săptămâna 18 în cadrul unui studiu cu ertugliflozin ca tratament adăugat la asocierea metformin cu o sulfoniluree la pacienți cu diabet zaharat de tip 2*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 100 | N = 113 | N = 117 |
| Valoare inițială (medie) | 8,4 | 8,3 | 8,3 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | -0,9-0,7‡ (-0,9; -0,4) | -1,0-0,8‡ (-1,0; -0,5) | -0,2 |
| Pacienți [N (%)] cu HbA1c <7% | 37 (37,0)§ | 37 (32,7)§ | 15 (12,8) |
| Greutate corporală (kg) | N = 100 | N = 113 | N = 117 |
| Valoare inițială (medie) | 92,1 | 92,9 | 90,5 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medieobținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†, IÎ 95%) | -2,0-1,6‡ (-2,3; -0,8) | -2,4-1,9‡ (-2,6; -1,2) | -0,5 |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată, valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu placebo.
§ p< 0,001 comparativ cu placebo (pe baza comparațiilor ajustate ale valorilor raportului
probabilităților în cadrul unui model de regresie logistică, utilizând imputări multiple pentru valorile
datelor incomplete).
Insuficiență renală moderată
Studiu controlat cu placebo desfășurat pe parcursul unei perioade de 26 săptămâni
De asemenea, eficacitatea administrării ertugliflozin a fost evaluată separat în cadrul unui studiu clinic dedicat, la care au participat pacienți cu diabet zaharat cu insuficiență renală moderată (468 pacienți cu RFGe ≥ 30 și <60 ml/min/1,73 m2).
Modificările valorii medii (IÎ 95%) obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate (least
square - LS) față de valoarea inițială pentru HbA1c au fost de -0,26 (-0,42; -0,11), -0,29 (-0,44; -0,14) și -0,41 (-0.56; -0,27) pentru grupurile la care s-a administrat placebo, ertugliflozin 5 mg și, respectiv, ertugliflozin 15 mg. Reducerile HbA1C în brațele de tratament cu ertugliflozin nu au fost semnificativ diferite față de brațul la care s-a administrat placebo. Analiza pre-specificată a eficacității din punct de vedere al controlului glicemic a fost modificată de utilizarea concomitentă a medicamentelor antidiabetice interzise. Într-o analiză ulterioară, care a exclus subiecții care au utilizat medicamente interzise, administrarea dozelor de ertugliflozin 5 mg și 15 mg a fost asociată cu reduceri ale HbA1cde -0,14 (-0,36, 0,08) și -0,33 (-0,55, -0,11), comparativ cu placebo.
Studiu controlat cu placebo desfășurat pe parcursul unei perioade de 18 săptămâni
În studiul VERTIS CV, 1 776 pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită au prezentat insuficiență renală moderată (RFGe ≥30 și <60 ml/min/1,73 m2). Dintre aceștia, 1 319 pacienți au avut RFGe ≥45 și <60 ml/min/1,73 m2, incluzând 879 pacienți care au fost expuși la ertugliflozin (vezi Tabelul 10) și 457 pacienți au avut RFGe ≥30 și <45 ml/min/1,73 m2, incluzând 299 pacienți care au fost expuși la ertugliflozin.
Tabelul 10: Rezultate obținute la săptămâna 18 în cadrul unui studiu cu ertugliflozin la pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară, cu valori inițiale ale RFGe ≥45 și <60 ml/min/1,73 m2*| Ertugliflozin 5 mg | Ertugliflozin 15 mg | Placebo | |
| HbA1c (%) | N = 465 | N = 413 | N = 439 |
| Valoare inițială (medie) | 8,2 | 8,2 | 8,2 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | -0,5-0,3‡ (-0,4; -0,1) | -0,6-0,3‡ (-0,4; -0,2) | -0,3 |
| Greutate corporală (kg) | N = 465 | N = 413 | N = 439 |
| Valoare inițială (medie) | 92,1 | 92,5 | 92,3 |
| Modificarea față de valoarea inițială (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate†) Diferența față de placebo (valoarea medie obținută cu ajutorul metodei celor maimici pătrate†, IÎ 95%) | -1,8-1,3‡ (-1,7; -0,9) | -1,9-1,4‡ (-1,8; -1,0) | -0,5 |
* N include toți pacienții randomizați, tratați, care au beneficiat de minimum o evaluare a variabilei cu
rol de rezultat.
† Valori medii obținute cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate, ajustate în funcție de durată,
valorile inițiale ale RFGe și interacțiunea duratei administrării cu tratamentul.
‡ p< 0,001 comparativ cu placebo.
La pacienții cu RFGe ≥30 și <45 ml/min/1,73 m2, scăderea HbA1c de la valorile inițiale până la săptămâna 18, a fost semnificativ diferită între placebo și ertugliflozin 5 mg dar nu a fost semificativ diferită între placebo și ertugliflozin 15 mg.
Glicemie în condiții de repaus alimentar
În trei studii clinice controlate cu placebo, ertugliflozin a determinat scăderi semnificative statistic ale glicemiei în condiții de repaus alimentar (fasting plasma glucose - FPG). În cazul administrării dozelor de ertugliflozin 5 mg și, respectiv, ertugliflozin 15 mg, reducerile glicemiei în condiții de repaus alimentarau fost de 1,92 și 2,44 mmol/l în cazul monoterapiei, de 1,48 și 2,12 mmol/l în cazul tratamentului în asociere cu metformin și de 1,40 și 1,74 mmol/l în cazul tratamentului adăugat la metformin și sitagliptin, comparativ cu placebo.
Administrarea de ertugliflozin în asociere cu sitagliptin a determinat scăderi semnificativ mai mari ale glicemiei în condiții de repaus alimentar, comparativ cu administrarea de sitagliptin sau ertugliflozin în monoterapie sau cu placebo. Administrarea de ertugliflozin în doze de 5 mg sau 15 mg în asociere
cu sitagliptin a determinat scăderi incrementale ale glicemiei în condiții de repaus alimentar de 0,46 până la 0,65 mmol/l, comparativ cu ertugliflozin în monoterapie sau de 1,02 până la 1,28 mmol/l, comparativ cu sitagliptin în monoterapie. Comparativ cu placebo, scăderile glicemiei în condiții de repaus alimentar în cazul administrării dozelor de ertugliflozin 5 mg sau ertugliflozin 15 mg în asociere cu sitagliptin au fost de 2,16 și 2,56 mmol/l.
Eficacitatea la pacienții cu HbA1c ≥ 8% la momentul inițial
În studiul cu monoterapie efectuat în condiții de regim alimentar și exercițiu fizic la pacienți cu valori
inițiale ale HbA1c cuprinse în intervalul 7-10,5%, subgrupul pacienților din studiu cu valori inițiale ale HbA1c ≥ 8% a prezentat scăderi ale HbA1cde 1,11% și 1,52% în cazul administrării de ertugliflozin
5 mg sau respectiv 15 mg, comparativ cu placebo.
În studiul cu ertugliflozin administrat ca tratament adăugat la terapia cu metformin, efectuat la pacienți cu valoarea inițială a HbA1c cuprinsă în intervalul 7-10,5%, scăderile HbA1c comparativ cu placebo pentru subgrupul pacienților din studiu cu valoarea inițială a HbA1c ≥ 9% au fost de 1,31% în cazul administrării de ertugliflozin 5 mg și de 1,43% în cazul administrării de ertugliflozin 15 mg.
În studiul care a inclus pacienți controlați inadecvat cu metformin, a căror valoare inițială a HbA1c a fost cuprinsă în intervalul 7,5-11%, în subgrupul pacienților din studiu cu valoare inițială a HbA1c
≥ 10% administrarea de ertugliflozin 5 mg sau 15 mg în asociere cu sitagliptin a determinat scăderi ale HbA1c de 2,35% și 2,66%, comparativ cu 2,10% pentru ertugliflozin 5 mg, 1,30% pentru ertugliflozin 15 mg, și 1,82% pentru sitagliptin, toate administrate în monoterapie.
Glicemie post-prandială
În studiul cu monoterapie, administrarea dozelor de ertugliflozin 5 mg și 15 mg a determinat scăderi semnificative statistic ale valorilor glicemiei postprandiale (GPP) la 2 ore, de 3,83 și 3,74 mmol/l, comparativ cu placebo.
Tensiune arterială
În trei studii clinice controlate cu placebo, cu durata de 26 săptămâni, ertugliflozin a redus tensiunea arterială sistolică (TAS). În cazul administrării dozelor de ertugliflozin 5 mg și 15 mg, reducerile TAS semnificative statistic, comparativ cu placebo, au variat de la 2,9 mmHg până la 3,7 mmHg și respectiv de la 1,7 mmHg până la 4,5 mmHg.
Într-un studiu controlat activ, cu durata de 52 săptămâni, comparativ cu glimepiridă, scăderea TAS față de valoarea inițială a fost de 2,2 mmHg și de 3,8 mmHg pentru ertugliflozin 5 mg și, respectiv, ertugliflozin 15 mg, în timp ce subiecții tratați cu glimepiridă au avut o creștere a TAS față de momentul inițial de 1 mmHg.
Analize de subgrup
La pacienții cu diabet zaharat de tip 2 tratați cu ertugliflozin, au fost observate scăderi semnificative clinic ale valorilor HbA1c în subgrupurile definite pe baza vârstei, sexului, rasei, etnicității, regiunii geografice, valorii inițiale a indicelui de masă corporală (IMC), valorilor inițiale ale HbA1c și duratei
de evoluție a diabetului zaharat de tip 2.
Efecte cardiovasculare
Efectul ertugliflozin asupra riscului cardiovascular la pacienți adulți cu diabet zaharat de tip 2 și cu boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită a fost evaluat în cadrul studiului VERTIS CV, un studiu multicentric, multinațional, randomizat, dublu orb, controlat cu placebo, bazat pe evenimente. Studiul
a comparat riscul de a prezenta un eveniment advers cardiovascular major (MACE) între ertugliflozin
și placebo, când acestea au fost adaugate și utilizate concomitent cu terapia standard pentru diabet și boală cardiovasculară aterosclerotică.
Un număr total de 8 246 pacienți au fost randomizați (placebo N=2 747, ertugliflozin 5 mg N=2 752, ertugliflozin 15 mg N=2 747) și urmăriți pentru o perioadă mediană de 3 ani. Vârsta medie a fost de 64 ani și aproximativ 70% au fost bărbați.
Toți pacienții din studiu au avut la momentul inițial diabet zaharat de tip 2 controlat inadecvat (HbA1c mai mare sau egal cu 7%). Durata medie a diabetului zaharat de tip 2 a fost de 13 ani, valoarea medie a HbA1c la momentul inițial a fost de 8,2% și valorea medie a RFGe a fost de 76 ml/min/1,73 m2. La
momentul inițial, pacienții erau tratați cu unul (32%) sau mai multe (67%) medicamente antidiabetice
incluzând metformin (76%), insulină (47%), sulfoniluree (41%), inhibitori ai
dipeptidil peptidazei-4 (DPP-4) (11%) și agoniști ai receptorului peptidul 1 glucagon-like (GLP-1) (3%).
Aproape toți pacienții (99%) aveau, la momentul inițial, boală cardiovasculară aterosclerotică stabilită. Aproximativ 24% dintre pacienți aveau antecedente de insuficiența cardiacă. Criteriul final pricipal de evaluare în VERTIS CV a fost timpul până la prima apariție a MACE [deces de cauză cardiovasculară,
infarct miocardic (IM) neletal sau accident vascular cerebral neletal].
Ertugliflozin a demonstrat non-inferioritate comparativ cu placebo pentru MACE (vezi Tabelul 11). Rezultatele pentru dozele individuale de 5 mg și 15 mg au fost în concordanță cu rezultatele pentru grupurile cu doze combinate.
La pacienții tratați cu ertugliflozin, rata spitalizării pentru insuficiență cardiacă a fost mai mică decât
cea pentru pacienții la care s-a administrat placebo (vezi Tabelul 11 și Figura 1).
Tabelul 11: Analiza MACE și a componentelor sale și a spitalizării pentru insuficiență cardiacă din studiul VERTIS CV*| Criteriu final de evaluare† | Placebo (N=2 747) | Ertugliflozin (N=5 499) | Rata de risc vs placebo (IÎ)‡ | ||
| N (%) | Rata evenimentului (per 100persoană-ani) | N (%) | Rata evenimentului (per 100persoană-ani) | ||
| MACE (deces CV, IM | 327 (11,9) | 4,0 | 653 | 3,9 | 0,97 |
| neletal, sau accident vascular cerebral | (11,9) | (0,85; 1,11) | |||
| neletal) | |||||
| IM neletal | 148 (5,4) | 1,6 | 310 (5,6) | 1,7 | 1,04(0,86; 1,27) |
| Accident vascular | 78 (2,8) | 0,8 | 157 (2,9) | 0,8 | 1,00 |
| cerebral neletal | (0,76; 1,32) | ||||
| Deces CV | 184 (6,7) | 1,9 | 341 (6,2) | 1,8 | 0,92(0,77; 1,11) |
| Spitalizare pentru | 99 (3,6) | 1,1 | 139 (2,5) | 0,7 | 0,70 |
| insuficiență cardiacă# | (0,54; 0,90) | ||||
N=Număr pacienți, IÎ=Interval de Încredere, CV=Cardiovascular, IM=Infarct Miocardic.
* Set de analiză intenție de tratament
† MACE a fost evaluat la subiecții care au luat cel puțin o doză din medicația de studiu și pentru subiecții care au întrerupt medicația de studiu înainte de finalul studiului, evenimentele care au avut loc la mai mult de 365 zile după ultima doză de medicație de studiu au fost cenzurate. Alte criterii
finale au fost evaluate folosind toți subiecții randomizați și evenimentele care au avut loc oricând dupa prima doză de medicație de studiu până la data ultimului contact. Numărul total de prime evenimente a
fost analizat pentru fiecare criteriu final.
‡ Pentru MACE este prezentat un IÎ de 95,6%, pentru alte criterii finale de evaluare este prezentat un IÎ de 95%.
# Nu a fost evaluat pentru semnificația statistică, deoarece nu a făcut parte din procedura de testare
secvențială prespecificată.
Figura 1: Timpul până la prima apariție a spitalizării pentru insuficiență cardiacăCopii și adolescenți
Agenția Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligația de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu ertugliflozin la unul sau mai multe subgrupe de copii și adolescenți în diabetul zaharat de tip 2 (vezi pct. 4.2 pentru informații privind utilizarea la copii și adolescenți).
Introducere generală
Farmacocinetica ertugliflozin este similară la subiecții sănătoși și la pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Valorile medii aleASC și Cmax plasmaticăla starea de echilibru au fost de 398 ngoră/ml și respectiv 81 ng/ml în cazul administrării tratamentului cu ertugliflozin 5 mg o dată pe zi și
1 193 ng oră/ml și respectiv 268 ng/ml în cazul administrării tratamentului cu ertugliflozin 15 mg o
dată pe zi. Starea de echilibru este atinsă după 4 până la 6 zile de administrare a ertugliflozin o dată pe zi. Ertugliflozin nu prezintă o farmacocinetică dependentă de timp și se acumulează la nivel plasmatic în proporție de 10%-40% după administrarea de doze repetate.
Absorbție
După administrarea orală a unor doze unice de ertugliflozin 5 mg și 15 mg, concentrațiile plasmatice maxime (timpul medianpână la concentrația plasmatică maximă[Tmax]) ale ertugliflozin apar la 1oră după administrarea în condiții de repaus alimentar. Cmax plasmatică și ASC ale ertugliflozin cresc într-o manieră proporțională cu doza după administrarea unor doze unice, de la 0,5 mg până la 300 mg, și după administrarea unor doze repetate, de la 1 mg până la 100 mg. Biodisponibilitatea orală absolută a
ertugliflozin după administrarea unei doze de 15 mg este de aproximativ 100%.
Administrarea ertugliflozin cu o masă hiperlipidică și hipercalorică reduce Cmax a ertugliflozin cu 29% și prelungește Tmax cu o oră, însă nu modifică ASC comparativ cu administrarea în condiții de repaus alimentar. Efectul observat al alimentelor asupra farmacocineticii ertugliflozin nu este considerat
relevant clinic, iar ertugliflozin poate fi administrat cu sau fără alimente. În studiile clinice de fază 3, Steglatro a fost administrat indiferent de orarul meselor.
Ertugliflozin este un substrat al transportorilor glicoproteina-P (gp-P) și proteina asociată rezistenței la
cancerul mamar (BCRP - breast cancer resistance protein).
Distribuție
Volumul mediu de distribuție la starea de echilibru al ertugliflozin după administrarea intravenoasă a
unei doze este de 86 l. Ertugliflozin se leagă de proteinele plasmatice în proporție de 93,6%,
independent de concentrațiile sale plasmatice. Legarea de proteinele plasmatice nu este modificată în mod semnificativ la pacienții cu insuficiență renală sau hepatică. Pentru ertugliflozin, raportul dintre concentrația sanguină și concentrația plasmatică este de 0,66.
In vitro, ertugliflozin nu este un substrat al transportorilor organici anionici (OAT1, OAT3), al transportorilor de cationi organici (OCT1, OCT2) sau al polipeptidelor organice transportoare de anioni (OATP1B1, OATP1B3)
Metabolizare
Metabolizarea este mecanismul principal de eliminare al ertugliflozin. Calea metabolică principală a ertugliflozin este O-glucuronoconjugarea mediată de UGT1A9 și UGT2B7, din care rezultă doi compuși glucuronoconjugați, farmacologic inactivi la concentrații relevante clinic. Metabolizarea mediată de CYP (oxidativă) a ertugliflozin este minimă (12%).
Eliminare
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic sistemic după administrarea intravenoasă a unei doze de 100 μg a fost de 11 l/oră. La pacienții cu diabet zaharat de tip 2 cu funcție renală normală, valoarea medie a timpului de înjumătățire plasmatică prin eliminare a fost estimată la 17 ore, pe baza analizei farmacocinetice populaționale. După administrarea unei soluții orale de ertugliflozin marcat cu 14C la subiecți sănătoși, radioactivitatea asociată cu medicamentul a fost eliminată în proporție de aproximativ 41% în materiile fecale și în proporție de aproximativ 50% în urină. Doar 1,5% din doza administrată a fost excretată ca ertugliflozin nemodificat în urină și 34% din doza administrată a fost excretată ca ertugliflozin nemodificat în materiile fecale, fapt determinat probabil de excreția biliară a metaboliților glucuronoconjugați și de hidroliza ulterioară la compusul precursor.
Grupe speciale de pacienți
Insuficiență renală
Într-un studiu de farmacologie clinică de fază 1, efectuat la pacienți cu diabet zaharat de tip 2 și insuficiență renală ușoară, moderată sau severă (clasificare stabilită pe baza RFGe), după
administrarea unei doze unice de ertugliflozin 15 mg, ASC pentru ertugliflozin a crescut în medie de
≤ 1,7 ori, comparativ cu subiecții cu funcție renală normală. Aceste creșteri ale ASC pentru
ertugliflozin nu sunt considerate relevante clinic. Nu au existat diferențe semnificative clinic între
grupurile cu funcție renală diferită, din perspectiva valorilor Cmax ale ertugliflozin. Excreția de glucoză
în urină în decurs de 24 ore a scăzut o dată cu creșterea severității insuficienței renale (vezi pct. 4.4). Legarea ertugliflozin de proteinele plasmatice nu a fost influențată la pacienții cu insuficiență renală.
Insuficiență hepatică
Insuficiența hepatică moderată (stabilită pe baza clasificării Child-Pugh) nu a determinat creșterea expunerii la ertugliflozin. ASC pentru ertugliflozina scăzut cu aproximativ 13%, iar Cmax a scăzut cu aproximativ 21%, comparativ cu subiecții care prezintă funcție hepatică normală. Această scădere a expunerii la ertugliflozin nu este considerată semnificativă clinic. Nu există experiență clinică la pacienții cu insuficiență hepatică de clasă C Child-Pugh (severă). Legarea ertugliflozin de proteinele plasmatice nu a fost influențată la pacienții cu insuficiență hepatică moderată.
Copii și adolescenți
Nu au fost efectuate studii cu ertugliflozin la copii și adolescenți.
Efectele vârstei, greutății corporale, sexului și rasei
Din perspectiva unei analize farmacocinetice populaționale, vârsta, greutatea corporală, sexul și rasa nu exercită un efect relevant clinic asupra farmacocineticii ertugliflozin.
Interacțiuni cu alte medicamente
Evaluarea in vitro a ertugliflozin
În studiile efectuate in vitro, ertugliflozin și metaboliții săi glucuronoconjugați nu au inhibat sau inactivat izoformele CYP 1A2, 2C9, 2C19, 2C8, 2B6, 2D6 sau 3A4 și nu au indus izoformele CYP 1A2, 2B6 sau 3A4. Ertugliflozin și metaboliții săi glucuronoconjugați nu au inhibat in vitro
activitatea izoformelor UGT 1A6, 1A9 sau 2B7. In vitro, ertugliflozin a fost un inhibitor slab al izoformelor UGT 1A1 și 1A4, la concentrații mai mari, care nu sunt relevante clinic. Metaboliții glucuronoconjugați ai ertugliflozin nu au avut efect asupra acestor izoforme. În general, este puțin probabil ca ertugliflozin să influențeze farmacocinetica medicamentelor administrate concomitent care sunt eliminate prin acțiunea acestor enzime.
In vitro, la concentrații relevante clinic, ertugliflozin sau metaboliții săi glucuronoconjugați nu inhibă semnificativ transportorii P-gp, OCT2, OAT1 sau OAT3 sau polipeptidele transportatoare OATP1B1, OATP1B3. În general, este puțin probabil ca ertugliflozin să influențeze farmacocinetica medicamentelor administrate concomitent și care constituie substraturi ale acestor transportatori.
Date preclinice de siguranță
Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea și potențialul carcinogen.
Toxicitate generală
Studiile de toxicitate cu doze repetate administrate pe cale orală au fost efectuate la șoareci, șobolani și câini pe parcursul unei durate de până la 13, 26 și respectiv 39 săptămâni. Semnele de toxicitate considerate adverse au fost observate, în general, la expuneri mai mari sau egale cu o expunere de
77 ori mai mare față de expunerea la fracția nelegată de proteinele plasmatice (ASC) pentru doza maximă recomandată la om (DMRO), de 15 mg/zi. În cea mai mare parte, toxicitatea a fost
concordantă cu farmacologia corelată cu glicozuria și a inclus scăderea greutății corporale și a țesutului adipos, creșterea consumului alimentar, diareea, deshidratarea, scăderea glicemiei și creșterea valorilor altor parametri serici care reflectă creșterea metabolismului proteinelor, gluconeogeneza și dezechilibrele electrolitice și modificări urinare cum sunt poliuria, glicozuria și calciuria. Modificările microscopice asociate cu glicozuria și/sau calciuria, observate numai la rozătoare, au inclus dilatarea tubulilor renali, hipertrofia zonei glomerulare a glandelor suprarenale (la șobolani) și hipertrofia
țesutului osos trabecular (la șobolani). Cu excepția emezei, nu au fost observate reacții adverse toxice
la câini, la o expunere mai mare de 379 ori față de expunerea la fracția nelegată de proteinele plasmatice (ASC) pentru DMRO de 15 mg/zi.
Carcinogeneză
În cadrul studiului de carcinogenitate efectuat la șoareci timp de 2 ani, ertugliflozin a fost administrat prin gavaj oral în doze de 5 mg, 15 mg și 40 mg/kg pe zi. Nu au fost depistate leziuni neoplazice asociate cu administrarea ertugliflozin în doze de până la 40 mg/kg/zi (o expunere de aproximativ
41 ori mai mare față de expunerea la fracția nelegată de proteinele plasmatice pentru DMRO de
15 mg/zi, calculată pe baza ASC). În studiul de carcinogenitate desfășurat timp de 2 ani la șobolani, ertugliflozin a fost administrat prin gavaj oral în doze de 1,5 mg, 5 mg și 15 mg/kg pe zi. Leziunile neoplazice asociate cu ertugliflozin au inclus o incidență crescută a feocromocitomului medulosuprarenal benign la șobolanii masculi, în cazul administrării unor doze de 15 mg/kg pe zi. Acest rezultat a fost atribuit malabsorbției glucidelor, care a determinat modificarea homeostaziei calciului și nu a fost considerată relevantă pentru riscul la om. Valoarea dozei la care nu se observă reacții adverse (NOEL) de tip neoplazic a fost de 5 mg/kg pe zi (de aproximativ 16 ori mai mare față
de expunerea la fracția nefixată pe proteinele plasmatice pentru DMRO de 15 mg/zi).
Mutageneză
Ertugliflozin nu a fost mutagen sau clastogen în prezența sau în absența activării metabolice a mutației microbiene inverse, a testelor citogenetice in vitro (limfocite umane) și a testelor in vivo pe micronuclei la șobolan.
Toxicitate asupra funcției de reproducere
În studiul privind fertilitatea și dezvoltarea embrionară efectuat la șobolani, ertugliflozin a fost administrat în doze de 5 mg, 25 mg și 250 mg/kg pe zi la șobolani masculi și femele. Nu au fost observate efecte asupra fertilității la administrarea unor doze de 250 mg/kg pe zi (expunere de aproximativ 386 ori mai mare față de expunerea la om la fracția nelegată de proteinele plasmatice pentru DMRO de 15 mg pe zi, calculată pe baza comparațiilor ASC). Ertugliflozin nu a influențat negativ rezultatele procesului de dezvoltare la șobolani și iepuri, în condiții de expunere maternă de 239 și respectiv de 1 069 ori mai mare față de expunerea la om la doza maximă clinică de 15 mg/zi, calculată pe baza ASC. În cazul administrării unei doze toxice materne la șobolani (250 mg/kg și zi), s-a observat o viabilitate mai scăzută a fetusului și o incidență mai mare de malformații viscerale, în condiții de expunere maternă la o doză de 510 ori mai mare față de doza maximă clinică de 15 mg pe
zi.
În studiul privind dezvoltarea pre- și postnatală, au fost observate diminuarea creșterii și dezvoltării postnatale la șobolanii la care au fost administrate doze de ertugliflozin de ≥ 100 mg/kg pe zi, din
ziua 6 de gestație până în ziua 21 de lactație (expunere estimată mai mare de 239 ori față de expunerea la doza maximă clinică la om, de 15 mg/zi, calculată pe baza ASC). Maturizarea sexuală a fost întârziată la ambele sexe în cazul administrării unei doze de 250 mg/kg și zi (estimată de 620 ori mai mare față de DMRO de 15 mg/zi, calculată pe baza ASC).
În cazul administrării ertugliflozin la șobolani tineri din ziua postnatală 21 până la ziua postnatală 90, au fost observate o perioadă de dezvoltare renală corespunzătoare sfârșitului trimestrului doi și trimestrului trei al sarcinii la om, creșterea greutății rinichilor, dilatarea pelvisului renal și a tubulilor renali, iar mineralizarea tubulilor renali la o expunere de 13 ori mai mare față de doza clinică maximă de 15 mg/zi, calculată pe baza ASC. Efectele asupra osului (lungimea scăzută a femurului, creșterea țesutului osos trabecular din femur), precum și efectele pubertății întârziate au fost observate la o
expunere de 817 ori mai mare față de DMRO de 15 mg pe zi, calculată pe baza ASC. Efectele asupra
rinichilor și osului nu s-au inversat complet după perioada de recuperare de 1 lună.
Proprietăți farmaceutice - STEGLATRO 5mg
Nucleul comprimatului
Celuloză microcristalină (E460)
Lactoză monohidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A) Stearat de magneziu (E470b)
Filmul comprimatului
Hipromeloză 2910/6 (E464)
Lactoză monohidrat
Macrogol 3350 (E1521) Triacetină (E1518) Dioxid de titan (E171) Oxid roșu de fer (E172)
Blistere din Al-PVC-PA/Al.
Cutii cu 14, 28, 30, 84, 90 și 98 comprimate filmate în blistere neperforate.
Cutii cu 30x1 comprimate filmate în blistere perforate pentru eliberarea unei doze unitare.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Precauții speciale pentru eliminare
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.