LOKREN 20 mg COMPR. FILM.

Hipertensiune arterială

Profilaxia crizelor de angină pectorală de efort

Doze

Lokren este rezervat adulţilor.

Doza uzuală pentru cele două indicaţii este de un comprimat filmat Lokren (20 mg clorhidrat de

betaxolol) administrat o dată pe zi.

Copii şi adolescenţi

Anexa 2

Siguranţa şi eficacitatea betaxololului nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Prin urmare, utilizarea betaxololului nu este recomandată la copii şi adolescenţi.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

Se recomandă ajustarea dozelor în funcţie de gradul insuficienţei renale: ajustarea dozelor nu este necesară dacă clearance-ul creatininei este mai mare de 20 ml/min. Cu toate acestea, se recomandă monitorizare clinică la începutul tratamentului, până la echilibrarea concentraţiilor plasmatice (4 zile, în medie).

La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/min), doza iniţială recomandată este 10 mg clorhidrat de betaxolol pe zi (indiferent de frecvenţa şi durata şedinţelor de dializă la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă).

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu este necesară ajustarea dozelor; cu toate acestea, se recomandă supraveghere clinică la începutul tratamentului.

Vârstnici

La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, asigurându-se o supraveghere atentă.

Mod de administrare

Lokren se administrează pe cale orală, într-o singură priză.

Comprimatul se înghite întreg, nemestecat, cu puţină apă.

În cazul în care se recomandă doze mai mici, comprimatele pot fi divizate în doze egale.

• Hipersensibilitate la betaxolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

• Forme severe de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă

• Insuficienţă cardiacă necontrolată prin tratament

• Şoc cardiogen

• Bloc atrioventricular de gradul II şi III, la pacienţii fără implant de pacemaker

• Angină variantă Prinzmetal (în formele tipice şi ca monoterapie)

• Disfuncţie sinoatrială (inclusiv bloc sinoatrial)

• Bradicardie (frecvenţă cardiacă < 45-50 bătăi/minut)

• Forme severe de sindrom Raynaud şi boli arteriale periferice

• Feocromocitom netratat

• Hipotensiune arterială

• Istoric de reacţii anafilactice

• Acidoză metabolică

• În asociere cu floctafenină (vezi pct. 4.5)

• În asociere cu sultopridă (vezi pct. 4.5).

Atenţionări

Tratamentul nu trebuie niciodată întrerupt brusc la pacienţii cu angină pectorală: oprirea bruscă a tratamentului poate determina tulburări grave de ritm cardiac, infarct miocardic sau moarte subită.

Precauţii pentru utilizare

Întreruperea tratamentului

La toate categoriile de pacienţi tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu boală coronariană. Doza trebuie scăzută treptat, de exemplu pe parcursul a 1 până la 2 săptămâni, iar începerea unui tratament de substituţie, dacă este necesar, se va face concomitent, pentru a evita agravarea anginei pectorale.

Astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă

Beta-blocantele pot fi administrate numai la pacienții cu forme ușoare ale acestor boli, fiind ales un beta-blocant selectiv și utilizat inițial în doză mică. Se recomandă efectuarea testelor funcționale pulmonare înaintea începerii tratamentului.

Un bronhodilatator beta-2-agonist poate fi utilizat dacă apare o criză de astm în timpul tratamentului.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii a căror insuficienţă cardiacă este controlată prin tratament, dacă este neapărat necesar, betaxololul poate fi administrat, dar în doze foarte mici, care se vor creşte progresiv, sub supraveghere medicală strictă.

Bradicardie

Doza trebuie scăzută dacă frecvenţa cardiacă de repaus a pacientului scade sub 50-55 de

bătăi/minut şi pacientul prezintă simptome determinate de bradicardie.

Bloc atrioventricular de gradul I

Din cauza efectului dromotrop negativ al beta-blocantelor, betaxololul trebuie administrat doar cu

prudenţă la pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul I.

Angină variantă Prinzmetal

La pacienţii cu angină variantă Prinzmetal, frecvenţa şi durata crizelor anginoase pot fi crescute de beta- ^{blocante. Un beta}1^{-blocant cardioselectiv poate fi utilizat pentru formele uşoare şi intricate, cu condiţia} administrării concomitente a unui vasodilatator.

Afecţiuni arteriale periferice

Beta-blocantele pot determina o agravare a stării pacienţilor cu afecţiuni arteriale periferice

(boală sau sindrom Raynaud, arterită sau boală arterială cronică obliterantă a membrelor inferioare).

Feocromocitom

Utilizarea beta-blocantelor în tratamentul hipertensiunii arteriale, în cazul feocromocitomului pentru care se administrează tratament, necesită o supraveghere atentă a tensiunii arteriale a pacientului.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea betaxololului la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Prin urmare,

betaxololul nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi.

La copii, efectul hipoglicemiant al beta-blocantelor poate apărea mai rapid, ceea ce duce la un risc crescut de convulsii la această grupă de vârstă.

Vârstnici (vezi pct. 4.2)

La vârstnici, este obligatorie respectarea absolută a contraindicaţiilor. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, asigurându-se o supraveghere atentă.

Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2)

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de concentraţia plasmatică a creatininei sau în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2).

Pacienţi cu diabet zaharat (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8)

Pacientul trebuie avertizat şi instruit să-şi urmărească singur valoarea glicemiei de la începerea tratamentului. Semnele de avertizare ale hipoglicemiei pot fi mascate de tratamentul cu beta-blocante, în special tahicardia, palpitaţiile şi hipersudoraţia.

Psoriazis (vezi pct. 4.8)

Beneficiul administrării beta-blocantelor la pacienţii cu psoriazis trebuie evaluat atent, deoarece s-a

raportat că determină o agravare a acestuia.

Reacţii alergice

La pacienţii predispuşi să dezvolte o reacţie anafilactică severă, indiferent de etiologie, în special la substanţe de contrast care conţin iod sau la floctafenină (vezi pct. 4.5) sau în cursul terapiei de desensibilizare, tratamentul cu beta-blocante poate conduce la exacerbarea reacţiei şi la ineficienţa tratamentului cu adrenalină în dozele uzuale.

Anestezie generală

Beta-blocantele determină atenuarea tahicardiei reflexe şi un risc crescut de hipotensiune arterială. Continuarea tratamentului cu beta-blocante scade riscul de aritmie, ischemie miocardică şi crize hipertensive. Medicul anestezist trebuie informat că pacientul este tratat cu un beta-blocant.

Dacă întreruperea tratamentului este considerată necesară, se apreciază că întreruperea 48 de ore este suficientă pentru restabilirea sensibilităţii la catecolamine.

În unele cazuri, tratamentul cu beta-blocante nu poate fi întrerupt:

• la pacienţi cu insuficienţă coronariană, este de dorit ca tratamentul să continue până în

  momentul intervenţiei, având în vedere riscul legat de întreruperea bruscă a beta-blocantelor.

• în caz de urgenţă sau dacă întreruperea tratamentului nu este posibilă, pacientul trebuie protejat de efectele predominanţei vagale printr-o premedicaţie adecvată cu atropină, repetată dacă este necesar.

• trebuie utilizate anestezicele cu cele mai mici efecte deprimante miocardice şi trebuie compensate pierderile de sânge. Trebuie avut în vedere riscul de apariţie a unei reacţii anafilactice.

Oftalmologie

Blocarea beta-adrenergică scade presiunea intraoculară şi poate cauza interferențe în testul de screening pentru glaucom. Medicul oftalmolog trebuie informat că pacientul ia betaxolol. Pacienţii

care primesc tratament pe cale generală şi intraoculară cu un beta-blocant trebuie monitorizaţi pentru

un potențial efect de adiție.

Tireotoxicoză

Beta-blocantele pot masca semnele cardiovasculare ale tireotoxicozei.

Sportivi

Acest medicament conţine clorhidrat de betaxolol care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Excipienți

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Numeroase medicamente pot induce bradicardie. Acestea includ beta-blocante, antiaritmice din clasa Ia (chinidină, disopiramidă), clasa III (amiodaronă şi sotalol), clasa IV (diltiazem şi verapamil), digitalice, clonidină, guanfacină, meflochină şi medicamente anticolinesterazice indicate în tratamentul bolii Alzheimer.

Asocieri contraindicate:

• Floctafenină

  În caz de şoc sau hipotensiune arterială determinate de floctafenină, beta-blocantele determină o

  reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.

• Sultopridă

  Tulburări ale automatismului (bradicardie excesivă), din cauza adiţiei efectelor bradicardizante.

  Asocieri nerecomandate:

• Amiodaronă

  Utilizarea concomitentă a betaxololului și amiodaronei poate induce tulburări ale automatismului cardiac, contractilității și conducerii cardiace din cauza suprimării mecanismelor compensatorii simpatice.

• Digitalice

  Asociere care poate prelungi timpul de conducere atrioventriculară şi poate determina bradicardie.

• Betaxololul nu trebuie utilizat în asociere cu verapamilul sau timp de câteva zile după întreruperea tratamentului cu verapamil (şi invers).

• Fingolimod

  Administrarea concomitentă de fingolimod cu beta-blocante poate potenţa efectele bradicardizante şi nu este recomandată. Atunci când co-administrarea este considerată necesară,

  se recomandă monitorizarea adecvată la iniţierea tratamentului, adică, se recomandă

  supravegherea cel puţin în timpul nopţii.

  Asocieri care necesită precauţii:

• Anestezice inhalatorii halogenate

  Beta-blocantele determină o reducere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare (blocarea beta-adrenergică poate fi anulată în timpul intervenţiei chirurgicale prin utilizarea de agonişti beta-adrenergici). Ca regulă generală, tratamentul beta-blocant nu trebuie întrerupt: întreruperea bruscă trebuie evitată în toate cazurile. Informaţi anestezistul despre tratamentul beta-blocant.

• Blocante ale canalelor de calciu (bepridil, diltiazem, verapamil şi mebefradil):

  Tulburări ale automatismului (bradicardie marcată, oprire sinusală), tulburări ale conducerii atrioventriculare şi insuficienţă cardiacă (efecte sinergice). Această asociere nu trebuie realizată decât sub monitorizare strictă, clinică şi electrocardiografică, mai ales la începutul tratamentului. Diltiazem: a fost raportat un risc crescut de depresie atunci când beta-blocantele sunt administrate concomitent cu diltiazem (vezi pct. 4.8).

• Medicamente care pot produce torsada vârfurilor (cu excepţia sultopridei) - antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) şi din clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, sotalol), unele neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină), benzamidice (amisulpridă, sulpiridă, tiapridă), butirofenonice (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice (pimozidă) şi alte medicamente (cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, moxifloxacină, pentamidină, spiramicină i.v., vincamină i.v.: risc crescut de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant). Este necesară monitorizare clinică şi electrocardiografică.

• Medicamentele antiaritmice (propafenonă şi antiaritmice din clasa Ia: chinidină, hidrochinidină şi disopiramidă)

  Tulburări ale contractilităţii, automatismului şi conducerii (suprimarea mecanismelor compensatorii simpatice). Este necesară monitorizare clinică şi electrocardiografică.

• Baclofen

  Creşterea efectului antihipertensiv; tensiunea arterială trebuie supravegheată şi, dacă este necesar,

  trebuie ajustată doza de medicament antihipertensiv.

• Insulina şi antidiabetice orale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8)

  Toate beta-blocantele pot masca anumite simptome ale hipoglicemiei, cum sunt palpitaţiile şi

  tahicardia.

  Pacientul trebuie avertizat şi convins să îşi intensifice monitorizarea glicemiei, în special la

  începutul tratamentului.

• Anticolinesterazice (ambenomiu, donepezil, galantamină, neostigmină, piridostigmină, rivastigmină, tacrin)

  Risc de bradicardie marcată (adiţia efectelor bradicardizante). Este necesară monitorizare clinică.

• Pacienţii la care urmează să se întrerupă tratamentul cu clonidină (sau alte medicamente

  antihipertensive cu acţiune centrală, cum sunt apraclonidină, alfametildopa, guanfacină, moxonidină, rilmenidină) şi care primesc în asociere un medicament beta-blocant, trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia hipertensiunii arteriale. Tratamentul cu beta-blocant trebuie întrerupt cu câteva zile înainte de scăderea treptată a dozelor de clonidină.

• Lidocaină

  Interacţiuni descrise cu propranolol, metoprolol şi nadolol.

  Creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, cu posibila accentuare a reacţiilor adverse neurologice şi cardiace (prin reducerea metabolizării hepatice a lidocainei).

  Doza de lidocaină trebuie ajustată. În timpul tratamentului cu beta-blocant şi după întreruperea acestuia trebuie efectuate monitorizare clinică, electrocardiografică şi, eventual, monitorizarea concentraţiei plasmatice a lidocainei.

• Substanţele de contrast care conţin iod

  În cazurile de şoc sau hipotensiune arterială provocate de substanţele de contrast care conţin iod, beta-blocantele determină o scădere a reacţiilor compensatorii cardiovasculare.

  Ori de câte ori este posibil, tratamentul beta-blocant trebuie întrerupt treptat înainte de vizualizarea radiologică. Dacă continuarea tratamentului este esențială, medicul trebuie să aibă la dispoziție unități de terapie intensivă adecvate.

  Asocieri care trebuie luate în considerare:

• Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi de COX-2: reducerea efectului antihipertensiv (prin inhibarea de către AINS a sintezei prostaglandinelor vasodilatatoare şi prin retenţia hidrosalină determinată de AINS cu structură de pirazolonă).

• Blocante ale canalelor de calciu: dihidropiridine, cum este nifedipina

  Hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă latentă sau necontrolată (efectul inotrop negativ al dihidropiridinelor variază ca intensitate in vitro în funcţie de medicamentul în cauză şi este posibil să se adiţioneze efectelor inotrop negative ale beta-blocantelor). De asemenea, tratamentul beta-blocant concomitent poate reduce la minimum reacţiile simpatice reflexe determinate de modificările hemodinamice exagerate.

• Antidepresive triciclice (de exemplu: imipramină), neuroleptice

  Creşterea efectului antihipertensiv şi risc de hipotensiune ortostatică (prin efect aditiv).

• Glucocorticoizii şi tetracosactidul

  Scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de glucocorticoizi).

• Meflochină

  Risc de bradicardie (adiţia efectelor bradicardizante).

• Medicamente simpatomimetice

  Risc de scădere a efectelor medicamentelor beta-blocante.

• Dipiridamol (administrat i.v.): creşterea efectului antihipertensiv.

• Alfa-blocante utilizate în urologie (alfuzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin):

  creşterea efectului antihipertensiv. Risc crescut de hipotensiune ortostatică.

• Amifostină: creşterea efectului antihipertensiv.

• Oprirea sinusală poate apărea atunci când beta-blocantele, inclusiv Lokren, sunt utilizate în asociere cu alte medicamente cunoscute că induc oprire sinusală (vezi pct. 4.8).

Sarcina Teratogenitate

La animale nu s-au semnalat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-au raportat efecte teratogene la om, iar rezultatele studiilor controlate prospective nu au relevat apariţia malformaţiilor congenitale. Medicamentele beta-blocante reduc perfuzia placentară, ceea ce poate conduce la deces fetal intrauterin, naşteri imature şi premature. În plus, pot apărea la făt reacţii adverse (în special hipoglicemie şi bradicardie).

Perioada neonatală

Dacă mama este tratată cu beta-blocante, acţiunea acestora se menţine la nou-născut timp de câteva zile după naştere: în perioada postnatală, există un risc crescut de apariţie a complicaţiilor cardiace şi pulmonare la nou-născut. În cazul apariţiei insuficienţei cardiace, este necesară spitalizarea nou-născutului într-o unitate de terapie intensivă (vezi pct. 4.9), situaţie în care utilizarea substituenţilor de plasmă trebuie evitată (risc de edem pulmonar acut). Au fost raportate şi bradicardie, detresă respiratorie şi hipoglicemie. Ca urmare, se recomandă supravegherea atentă a nou-născutului (frecvenţa cardiacă şi glicemia în primele 3-5 zile de viaţă), într-o unitate specializată.

Prin urmare, nu este recomandată utilizarea betaxololului în timpul sarcinii, decât dacă beneficiul

terapeutic depăşeşte posibilele riscuri.

Alăptarea

Clorhidratul de betaxolol se excretă în laptele uman (vezi pct. 5.2). Nu au fost evaluate riscurile de apariţie a hipoglicemiei şi bradicardiei: în consecinţă, ca o măsură de precauţie, alăptarea nu este recomandată pe durata tratamentului.

Nu există studii privind efectul betaxololului asupra capacităţii de a conduce vehicule. Pacienţii trebuie avertizaţi că Lokren 20 mg poate produce ocazional ameţeli sau fatigabilitate, ceea ce poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos, utilizând convenţia MedDRA de clasificare pe aparate, sisteme şi organe, şi în ordinea descrescătoare a frecvenţei: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptome de supradozaj

În funcție de gradul de intoxicație, tabloul clinic se caracterizează în principal prin simptome cardiovasculare și nervoase centrale. Supradozajul poate duce la hipotensiune arterială severă, bradicardie și chiar stop cardiac, insuficiență cardiacă și șoc cardiogen. În cazuri de supradozaj, a fost raportată și oprire sinusală. În plus, pot apărea dificultăți respiratorii, bronhospasm, vărsături, tulburări ale stării de conștiență și, ocazional, convulsii generalizate.

Management

În caz de bradicardie sau de scădere excesivă a tensiunii arteriale, trebuie administrate:

• atropină 1 până la 2 mg intravenos,

• glucagon 1 mg (repetat la nevoie),

• dacă este necesar, ulterior se administrează izoprenalină în doză de 25 µg, injectată lent sau

  dobutamină în doză de 2,5 - 10 µg/kg şi minut.

  În caz de decompensare cardiacă la nou-născuţii ai căror mame au primit tratament cu beta-blocante:

• glucagon 0,3 mg/kg,

• spitalizare într-o unitate de terapie intensivă,

• izoprenalină şi dobutamină: tratamentul prelungit şi, în general, dozele crescute necesită

supraveghere specializată.