Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente

IMIPENEM/CILASTATIN NORIDEM 500 mg/500 mg PULB. PT. SOL. PERF.

Listă interacțiuni
1
6
6
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

Medicamentul nu este listat.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

PRF - Medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala, prescriptie care ramane in farmacie si nu se reinnoieste

Alte informații

Numele medicamentului

IMIPENEM/CILASTATIN NORIDEM 500 mg/500 mg PULB. PT. SOL. PERF.

Forma farmaceutică

PULB. PT. SOL. PERF.

Deținătorul de licență

NORIDEM ENTERPRISES LIMITED - CIPRU

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.10.2025
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - IMIPENEM/CILASTATIN 500mg/500mg

Indicații

Imipenem/Cilastatin Noridem este indicat pentru tratamentul următoarelor infecții la adulți și copii cu vârsta de 1 an și peste (vezi pct. 4.4 și 5.1):

  • infecții intraabdominale complicate

  • pneumonii severe, care includ pneumonii nosocomiale și pneumonii asociate ventilației

    mecanice

  • infecții intra- și postpartum

  • infecții complicate ale tractului urinar

  • infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi

    Imipenem/Cilastatin Noridem poate fi utilizat în tratamentul pacienților cu neutropenie cu febră despre care se suspectează că este cauzată de o infecție bacteriană.

    Tratamentul pacienţilor cu bacteriemie care apare în asociere cu, sau este suspectată a fi asociată cu, oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.

    Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibiotice.

Dozaj

Doze

Doza de Imipenem/Cilastatin Noridem recomandată reprezintă cantitatea de imipenem/cilastatină care trebuie administrată.

Doza zilnică de imipenem/cilastatină trebuie să se bazeze pe tipul de infecție și să se administreze divizat, în mod egal, luând în considerare gradul de sensibilitate al microorganismului (microorganismelor) și funcția renală a pacientului (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Adulți și adolescenți

Pentru pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 90 ml/min), schemele de dozaj recomandate sunt:

500 mg/500 mg la interval de 6 ore SAU

1000 mg/1000 mg la la fiecare 8 ore SAU la fiecare 6 ore

Trebuie respectată recomandarea ca în tratamentul infecțiilor despre care se suspectează sau care sunt diagnosticate ca fiind provocate de specii bacteriene mai puțin sensibile (cum ar fi Pseudomonas aeruginosa) și al infecțiilor foarte severe (de exemplu, la pacienții neutropenici cu febră) să fie administrate 1000 mg/1000 mg la fiecare 6 ore.

Este necesară o scădere a dozei atunci când clearance-ul creatininei este < 90 ml/min (vezi tabelul 1).

Doza zilnică totală maximă nu trebuie să depășească 4000 mg/4000 mg.

Insuficiență renală

Pentru a determina doza redusă pentru pacienții adulți cu insuficiență renală:

  1. Trebuie selectată doza zilnică totală (adică 2000/2000 mg, 3000/3000 mg sau 4000/4000 mg) care în mod uzual este recomandată la pacienții cu funcție renală normală.

  2. Din tabelul 1 se selectează schema corespunzătoare cu doză redusă, în funcție de clearance-ul creatininei pacientului. Pentru timpii de perfuzie, vezi „Mod de administrare“.

Tabelul 1

Clearance-ul creatininei(ml/min) este: Dacă DOZA ZILNICĂTOTALĂ este:2000 mg/zi Dacă DOZA ZILNICĂTOTALĂ este:3000 mg/zi Dacă DOZA ZILNICĂTOTALĂ este:4000 mg/zi
≥ 90 (normal) 500la interval de 6 ore 1000la interval de 8 ore 1000la interval de 6 ore
doză redusă (mg) pentru pacienții cu insuficiență renală:
< 90 - ≥ 60 400la interval de 6 ore 500la interval de 6 ore 750la interval de 8 ore
< 60 - ≥ 30 300la interval de 6 ore 500la interval de 8 ore 500la interval de 6 ore
< 30 - ≥ 15 200la interval de 6 ore 500la interval de 12 ore 500la interval de 12 ore

Pacienți cu un clearance al creatininei <15 ml/min

Acestor pacienți nu trebuie să li se administreze Imipenem/Cilastatin Noridem numai dacă

hemodializa este inițiată în decurs de 48 ore.

Pacienți cu hemodializă

Pentru tratamentul pacienților cu un clearance al creatininei < 15 ml/min și cărora li se efecuează

dializă, se utilizează doza recomandată pentru pacienții cu un clearance al creatininei cuprins între 15 și 29 ml/min (vezi tabelul 1).

Atât imipenemul, cât şi cilastatina sunt eliminate din circulaţie în timpul hemodializei. Pacientului trebuie să i se administreze Imipenem/Cilastatin Noridem după hemodializă și la intervale de 12 ore de la sfârșitul ședinței de hemodializă. Pacienții dializați, în special cei cu afecțiuni de fond ale sistemului

nervos central (SNC), trebuie monitorizați cu atenție; pentru pacienții hemodializați, Imipenem/Cilastatin Noridem este recomandat numai dacă beneficiul depășește riscul potențial de convulsii (vezi pct. 4.4).

Datele existente în prezent nu recomandă utilizarea Imipenem/Cilastatin Noridem la pacienții cu dializă peritoneală.

Insuficiență hepatică

Nu se recomandă ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi pct. 5.2).

Pacienți vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții the elderly cu funcție renală normală (vezi pct. 5.2).

Adolescenți și copii cu vârsta ≥ 1 an

Pentru adolescenți și copii cu vârsta ≥ 1 an, doza recomandată este 15/15 mg/kg/doză sau

25/25 mg/kg/doză, administrată la fiecare 6 ore.

Trebuie respectată recomandarea ca în tratamentul infecțiilor despre care se suspectează sau care sunt diagnosticate ca fiind provocate de specii bacteriene mai puțin sensibile (cum ar fi Pseudomonas aeruginosa) și al infecțiilor foarte severe (de exemplu, la pacienții neutropenici cu febră) să fie administrate 25 mg/25 mg la fiecare 6 ore.

Copii cu vârsta <1 an

Nu există date clinice suficiente pentru a recomanda scheme de dozaj la copii cu vârsta sub 1 an.

Copii și adolescenți cu insuficiență renală

Nu există date clinice suficiente pentru a recomanda scheme de dozaj la pacienții copii și adolescenți cu insuficiență renală (creatininemie > 2 mg/dl). Vezi pct. 4.4.

Mod de administrare

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și dizolvarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.2, 6.3 și 6.6.

Fiecare doză ≤ 500 mg/500 mg trebuie administrată prin perfuzie intravenoasă în decurs de

20 – 30 minute.

Fiecare doză > 500 mg/500 mg trebuie perfuzată în decurs de 40 - 60 minute. La pacienții la care apare

greață în timpul perfuziei rata perfuziei trebuie scăzută.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1. Hipersensibilitate la orice antibiotic carbapenemic.

Hipersensibilitate severă (de exemplu reacție anafilactică, reacție cutanată severă) la orice tip de

antibiotic beta-lactamic (de exemplu peniciline sau cefalosporine).

Atenționări

Generale

Alegerea Imipenem/Cilastatin Noridem pentru tratamentul unui pacient trebuie să ia în considerare oportunitatea utilizării unui antibiotic carbapenemic pe baza unor factori precum severitatea infecției, prevalența rezistenței la alte antibiotice adecvate și riscul de selectare a bacteriilor rezistente la carbapenem.

Hipersensibilitate

Au fost raportate reacții de hipersensibilitate (anafilactice) grave și ocazional letale la pacienții cărora

li s-a administrat tratament cu antibiotice beta-lactamice. Aceste reacții prezintă o posibilitate crescută

de apariție la persoane cu istoric de sensibilitate la alergeni multipli. Înainte de a începe tratamentul cu Imipenem/Cilastatin Noridem, trebuie efectuată o anamneză atentă privind reacțiile anterioare de hipersensibilitate la carbapeneme, peniciline, cefalosporine, alte beta-lactamice și alți alergeni (vezi pct. 4.3) Dacă apare o reacție alergică la Imipenem/Cilastatin Noridem, tratamentul trebuie întrerupt imediat. Reacțiile anafilactice grave necesită tratament de urgență imediat.

Afectare hepatică

Funcția hepatică trebuie monitorizată atent în timpul tratamentului cu imipenem/cilastatină din cauza riscului de toxicitate hepatică (cum sunt creșterea transaminazelor, insuficiență hepatică și hepatită fulminantă).

Utilizarea la pacienții cu afecțiuni hepatice: pacienții cu afecțiuni hepatice preexistente trebuie să aibă funcția hepatică monitorizată în timpul tratamentului cu imipenem/cilastatină. Nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2).

Afectare hematologică

În timpul tratamentului cu imipenem/cilastatină poate să apară pozitivarea testului Coombs direct sau

indirect.

Spectrul antibacterian

Spectrul antibacterian al imipenem/cilastatină trebuie luat în considerare în special în cazul

afecţiunilor care pun viaţa în pericol înainte de iniţierea oricărui tratament empiric. În plus, datorită sensibilității limitate la imipenem/cilastatină a microorganismelor patogene specifice asociate de

exemplu cu infecții bacteriene ale pielii și țesuturilor moi, trebuie manifestată prudenţă. Utilizarea imipenemului/cilastatinei nu este adecvată pentru tratamentul acestor tipuri de infecții, cu excepția cazului în care microorganismul patogen este deja diagnosticat și cunoscut ca fiind sensibil sau există o probabilitate foarte mare ca majoritatea microorganismelor patogene să fie sensibile la tratament.

Utilizarea concomitentă a unui antibiotic anti-MRSA adecvat poate fi indicată atunci când infecțiile cu MRSA sunt suspectate sau dovedite ca fiind implicate în indicațiile aprobate. Utilizarea concomitentă a unui aminoglicozid poate fi indicată atunci când infecțiile cu Pseudomonas aeruginosa sunt suspectate sau diagnosticate ca fiind implicate în indicațiile aprobate (vezi pct. 4.1).

Interacțiunea cu acidul valproic

Nu se recomandă administrarea concomitentă de imipenem/cilastatină și acid valproic (vezi pct. 4.5).

Clostridioides difficile

Colita şi colita pseudomembranoasă asociate utilizării de antibiotice au fost raportate în cazul tratamentului cu imipenem/cilastatină și cu aproape toate antibioticele și pot varia în severitate de la forme ușoare până la forme grave care pot pune viaţa în pericol. Este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienții care dezvoltă diaree în timpul sau după administrarea de

imipenem/cilastatină (vezi pct. 4.8). Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu imipenem/cilastatină și administrarea unui tratament specific pentru Clostridioides difficile. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul intestinal.

Meningită

Imipenem/Cilastatin Noridem nu se recomandă pentru tratamentul meningitei.

Insuficiență renală

Imipenemul-cilastatina se acumulează la pacienții cu funcție renală scăzută. Pot apărea reacții adverse

ale sistemului nervos central (SNC) dacă doza nu este ajustată corespunzător funcţiei renale, vezi pct.

4.2 și 4.4 „Sistemul nervos central“.

Sistemul nervos central

Au fost raportate reacții adverse ale SNC, cum sunt activitate mioclonică, stări confuzionale sau convulsii, în special atunci când au fost depășite dozele recomandate pe baza funcției renale și

greutății corporale. Aceste experiențe au fost raportate cel mai frecvent la pacienții cu afecțiuni ale SNC (de exemplu, leziuni cerebrale sau istoric de convulsii) și/sau funcție renală compromisă la care poate apărea acumularea dozelor administrate. Prin urmare, se recomandă respectarea strictă a

schemelor de administrare recomandate în special la acești pacienți (vezi pct. 4.2). Terapia anticonvulsivantă trebuie continuată la pacienții cu tulburare convulsivă cunoscută.

O atenţie specială trebuie acordată simptomelor neurologice sau convulsiilor la copii cu factori de risc cunoscuți pentru convulsii, sau la tratamentul concomitent cu medicamente care scad pragul convulsivant.

Dacă apar tremor focal, mioclonii sau convulsii, pacienții trebuie evaluați neurologic și li se va

administra tratament anticonvulsivant, dacă acesta nu a fost deja instituit. Dacă simptomele SNC

continuă, doza de Imipenem/Cilastatin Noridem trebuie scăzută sau administrarea trebuie întreruptă.

Pacienților cu un clearance al creatininei ≤ 15 ml/min nu trebuie să primească Imipenem/Cilastatin Noridem numai dacă hemodializa este inițiată în următoarele 48 ore. Pentru pacienții cu hemodializă, Imipenem/Cilastatin Noridem se recomandă numai dacă beneficiul depășește riscul potențial de convulsii (vezi pct. 4.2).

Copii și adolescenți

Datele clinice sunt insuficiente pentru a recomanda Imipenem/Cilastatin Noridem la copii cu vârsta sub 1 an sau la copii și adolescenți cu funcție renală alterată (creatininemie > 2 mg/dl). Vezi și pct. Sistemul nervos central.

Sodiu

Acest medicament conține 37,6 mg (1,6 mmol) de sodiu (componenta principală din sarea de masă/de gătit) în fiecare doză de 500 mg. Această cantitate este echivalentă cu 1,9% din doza zilnică maximă de sodiu recomandată la adult.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
1
0
6
6
Adăugați la "Interacțiuni"

Au fost raportate convulsii generalizate la pacienții cărora li s-a administrat ganciclovir și Imipenem/Cilastatin Noridem. Aceste medicamente nu trebuie administrate concomitent, cu excepția cazului în care beneficiile potențiale depășesc riscurile.

Scăderi ale concentrațiilor de acid valproic sub intervalul terapeutic au fost raportate atunci când

acidul valproic a fost administrat concomitent cu antibiotice carbapeneme. Concentrațiile scăzute de acid valproic pot duce la un control inadecvat al convulsiilor; prin urmare, administrarea concomitentă de imipenem și acid valproic/valproat de sodiu nu este recomandată și trebuie avute în vedere alte tratamente antibiotice sau anticonvulsivante (vezi pct. 4.4).

Anticoagulante orale

Administrarea simultană de antibiotice împreună cu warfarină poate accentua efectele anticoagulante ale acesteia. Au fost raportate numeroase cazuri de creștere a efectelor anticoagulante pentru anticoagulantele orale care includ warfarina, la pacienții cărora li se administrează concomitent

antibiotice. Riscul poate varia în funcție de infecția subiacentă, vârsta și starea generală a pacientului, prin urmare contribuția antibioticului la creșterea INR-ului (raportul internațional normalizat) este

dificil de evaluat. Se recomandă ca INR-ul să fie monitorizat frecvent în timpul și la scurt timp după

administrarea de antibiotice concomitent cu un medicament anticoagulant oral.

Administrarea concomitentă de Imipenem/Cilastatin Noridem și probenecid a determinat creșteri minime ale concentrațiilor plasmatice și ale timpului de înjumătățire plasmatică a imipenemului.

Recuperarea imipenemului activ (nemetabolizat) în urină a scăzut la aproximativ 60% din doză atunci când Imipenem/Cilastatin Noridem a fost administrat cu probenecid. Administrarea concomitentă de Imipenem/Cilastatin Noridem și probenecid a dublat concentrația plasmatică și timpul de înjumătățire plasmatică al cilastatinei, dar nu a avut niciun efect asupra recuperării cilastatinei în urină.

Copii și adolescenți

Au fost efectuate studii privind interacțiunile numai la adulți.

Sarcina

Sarcina

Nu există studii adecvate și bine controlate privind utilizarea imipenemului/cilastatinei la femeile

gravide.

Studiile efectuate la maimuțe gestante au evidențiat toxicitate asupra funcției de reproducere (vezi

pct. 5.3). Riscul potențial pentru om este necunoscut.

Imipenem/Cilastatin Noridem trebuie administrat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul potențial depășește riscul potențial pentru făt.

Alăptarea

Imipenemul și cilastatina sunt excretate în laptele matern în cantități mici. În urma administrării orale are loc o absorbție scăzută a celor doi compuși. Prin urmare, este puțin probabil ca sugarul alăptat să fie expus la cantități semnificative. În cazul în care administrarea Imipenem/Cilastatin Noridem este considerată necesară, trebuie evaluat beneficiul alăptării copilului în comparație cu riscul posibil pentru copil.

Fertilitatea

Nu sunt disponibile date privind efectele potențiale ale tratamentului cu imipenem/cilastatină asupra fertilității la bărbat sau femeie.

Condus auto

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Cu toate acestea, există unele reacții adverse (cum sunt halucinații, amețeală, somnolență și vertij) asociate cu acest medicament, care pot afecta capacitatea unor pacienți de a conduce vehicule și de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8).

Reacții adverse

În studiile clinice care au inclus 1723 pacienți tratați cu imipenem/cilastatină pe cale intravenoasă, reacțiile adverse sistemice raportate cel mai frecvent și care au fost cel puțin posibil legate de tratament au fost: greață (2%), diaree (1,8%), vărsături (1,5%), erupții cutanate tranzitorii (0,9%),

febră (0,5%), hipotensiune arterială (0,4%), convulsii (0,4%) (vezi pct. 4.4), amețeli (0,3%), prurit (0,3%), urticarie (0,2%), somnolență (0,2%). În mod similar, reacțiile adverse locale raportate cel mai frecvent au fost: flebită/tromboflebită (3,1%), durere la nivelul locului de injectare (0,7%), eritem la nivelul locului de injectare (0,4%) și indurație venoasă (0,2%). De asemenea, creșteri ale

transaminazelor serice și ale fosfatazei alcaline sunt raportate frecvent.

Următoarele reacții adverse au fost raportate în cadrul studiilor clinice sau în timpul experienței după punerea medicamentului pe piață.

Toate reacțiile adverse sunt enumerate în funcție de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe și de frecvență: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < <1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și

< 1/100); rare (≥ 1/10000 și < 1/1000), foarte rare (< 1/10000) și cu frecvență necunoscută (care nu

poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității.

Clasificarea pe aparate,sisteme și organe Frecvență Eveniment advers
Infecții și infestări Rare Colită pseudomembranoasă, candidoză
Foarte rare Gastro-enterită
Tulburări hematologice șilimfatice Frecvente Eozinofilie
Mai puținfrecvente Pancitopenie, neutropenie, leucopenie,trombocitopenie, trombocitoză
Rare Agranulocitoză
Foarte rare Anemie hemolitică, depresie a măduvei osoase
Tulburări ale sistemuluiimunitar Rare Reacții anafilactice
Tulburări psihice Mai puținfrecvente Tulburări psihice, care includ halucinații și stăriconfuzionale
Tulburări ale sistemuluinervos Mai puținfrecvente Convulsii, activitate mioclonică, amețeală, somnolență
Rare Encefalopatie, parestezie, tremor focal, disgeuzie
Foarte rare Agravare a miasteniei gravis, cefalee
Cu frecvență necunoscută Agitație, dischinezie
Tulburări acustice şivestibulare Rare Hipoacuzie, surditate
Foarte rare Vertij, tinitus
Tulburări cardiace Foarte rare Cianoză, tahicardie, palpitații
Tulburări vasculare Frecvente Tromboflebită
Mai puținfrecvente Hipotensiune arterială
Foarte rare Eritem facial
Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale Foarte rare Dispnee, hiperventilație și durere faringiană
Tulburări gastro-intestinale Frecvente Diaree, vărsături, greațăGreața și/sau vărsăturile legate de medicament pot apărea mai frecvent la pacienții cu granulocitopenie decât la pacienții fără granulocitopenie tratați cu<Imipenem/Cilastatin Noridem>
Rare Modificări de culoare la nivelul dinților și/sau limbii
Foarte rare Colită hemoragică, durere abdominală, reflux gastric acid, glosită, hipertrofie a papilelor limbii, sialoree
Tulburări hepatobiliare Rare Insuficiență hepatică, hepatită
Foarte rare: Hepatită fulminantă
Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat Frecvente Erupție cutanată tranzitorie (de exemplu, exantem)
Mai puținfrecvente Urticarie, prurit
Rare Necroliză epidermică toxică, angioedem, sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf, dermatită exfoliativă
Foarte rare Hiperhidroză, modificări de structură ale pielii
Tulburări musculo-scheletice și ale țesutului conjunctiv Foarte rare Poliartralgie, toracalgie
Tulburări renale și ale căilorurinare Rare Insuficiență renală acută, oligurie/anurie, poliurie,urină de culoare modificată (fără semnificațiepatologică, nu trebuie confundată cu hematuria) Este dificil de evaluat rolul Imipenem/Cilastatin Noridem în modificările funcției renale deoarecefactorii care predispun la azotemie prerenală sau afectarea funcției renale au fost de obicei prezenți.
Tulburări ale aparatului genital și sânului Foarte rare Prurit vulvar
Tulburări generale și la nivelul locului de administrare Mai puţinfrecvente Febră, durere locală și indurație la nivelul locului injectării, eritem la nivelul locului injectării
Foarte rare Disconfort toracic, astenie/slăbiciune
Investigații diagnostice Frecvente Creșterea concentrației plasmatice a transaminazelor și fosfatazei alcaline
Mai puținfrecvente Test Coombs direct pozitiv, timp de protrombină prelungit, hemoglobină scăzută, bilirubină serică crescută, creatinină serică crescută, uree sericăcrescută

Adolescenți și copii cu vârsta ≥ 3 luni)

În studiile efectuate la 178 pacienți adolescenți și copii cu vârsta de cel puțin 3 luni, reacțiile adverse raportate au fost în concordanță cu cele raportate la adulți.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din

domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Supradozaj

Simptomele de supradozaj care pot apărea sunt în concordanță cu profilul reacțiilor adverse; acestea pot include convulsii, confuzie, tremor, greață, vărsături, hipotensiune arterială, bradicardie. Nu sunt disponibile informații specifice privind tratamentul supradozajului cu Imipenem/Cilastatin Noridem.

Imipenem-cilastatină sodică este hemodializabil. Cu toate acestea, utilitatea acestei proceduri în caz de

supradozaj nu este cunoscută.

Proprietăți farmacologice - IMIPENEM/CILASTATIN 500mg/500mg

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente antibiotice pentru uz sistemic, carbapeneme,

codul ATC: J01DH51.

Mecanism de acțiune

Imipenem/Cilastatin Noridem este alcătuit din două componente: imipenem și cilastatină sodică în

raport de masă de 1:1

Imipenemul, cunoscut de asemenea sub formă de N-formimidoil-tienamicină, este un derivat

semisintetic de tienamicină, compusul parental produs de filamentele bacteriei Streptomyces cattleya.

Imipenemul își exercită activitatea bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian al bacteriilor Gram-pozitiv și Gram-negativ prin legarea de proteinele receptor care leagă penicilina (PLP).

Cilastatina sodică este un inhibitor competitiv, reversibil și specific al dehidropeptidazei-I, enzima

renală care metabolizează și inactivează imipenemul. Cilastatina nu are activitate antibacteriană intrinsecă și nu afectează activitatea antibacteriană a imipenemului.

Relație farmacocinetică/farmacodinamică (FC/FD)

Similar altor antibiotice beta-lactamice, s-a demonstrat că timpul în care concentrațiile de imipenem depășesc CMI (T>CMI) este cel mai bine corelat cu eficacitatea.

Mecanism de rezistență

Rezistența la imipenem poate fi cauzată de următoarele:

  • Scăderea permeabilității membranei externe a bacteriilor Gram-negativ (datorită producției

    diminuate de porine)

  • Afinitatea redusă a PLP față de imipenem

  • Imipenemul este stabil la hidroliza de către majoritatea beta-lactamazelor, inclusiv penicilinazele

    și cefalosporinazele produse de bacteriile Gram-pozitiv și Gram-negativ, cu excepția beta-

    lactamazelor relativ rare care hidrolizează carbapeneme. Speciile rezistente la alte carbapeneme exprimă, în general, rezistență concomitentă la imipenem. Nu există rezistență încrucișată bazată pe țintă între imipenem și medicamente din clasele chinolonelor, aminoglicozidelor, macrolidelor și tetraciclinelor.

    Puncte de referință

  • Punctele de referință ale CMI conform EUCAST pentru imipenem, pentru a separa microorganismele patogene sensibile (S) de cele rezistente (R) sunt următoarele (v. 14.0, valabil de la 01-01-2024):

  • Enterobacteriaceae (cu excepția Morganellaceae): S ≤ 2 mg/l, R > 4 mg/l

  • Enterobacteriaceae1(Morganellaceae): S ≤ 0,001 mg/l, R > 4 mg/l

  • Pseudomonas spp.: S ≤ 0,001 mg/l, R > 4 mg/l

  • Acinetobacter spp.: S ≤ 2 mg/l, R > 4 mg/l

  • Staphylococcus spp.2: indicată de sensibilitatea la cefoxitină

  • Enterococcus spp.: S ≤ 0,001 mg/l, R > 4 mg/l

  • Streptococcus A, B, C, G: Sensibilitatea streptococului de grup A, B, C şi G la carbapenemi este indicată de sensibilitatea la benzilpenicilină.

  • Streptococcus pneumoniae: S ≤ 2 mg/l, R > 2 mg/l

  • Streptococi de grup viridans: S ≤ 2 mg/l, R > 2 mg/l

  • Haemophilus influenzae: S ≤ 2 mg/l, R > 2 mg/l Nu pentru meningită (meropenemul este singurul carbapenem utilizat pentru meningită).

  • Moraxella catarrhalis3: S ≤ 2 mg/l, R > 2 mg/l

  • Neisseria gonorrhoeae: Nu există suficiente date.

  • Neisseria meningitidis: Punctele de referință pentru infecțiile sistemice grave cu N. meningitidis

    (meningită cu sau fără septicemie) au fost determinate numai pentru meropenem.

  • Bacteroides spp.: S ≤ 1 mg/l, R > 1 mg/l

  • Prevotella spp.4: S ≤ 0,125 mg/l, R > 0,125 mg/l

  • Fusobacterium necrophorum4: S ≤ 0,125 mg/l, R > 0,125 mg/l

  • Clostridium perfringens4: S ≤ 0,5 mg/l, R > 0,5 mg/l

  • Cutibacterium acnes4: S ≤ 0,3 mg/l, R > 0,3 mg/l

  • Bacillus spp.: S ≤ 0,5 mg/l, R > 0,5 mg/l

  • Burkholderia pseudomallei: S ≤ 2 mg/l, R > 2 mg/l

1 Activitatea intrinsecă scăzută a imipenemului împotriva Morganella morganii, Proteus spp. și Providencia spp. necesită expunerea crescută a imipenemului.

2 Sensibilitatea stafilococilor la carbapenemi este indicată de sensibilitatea la cefoxitină.

3 Tulpinile rezistente sunt rare sau nu au fost încă raportate. Identificarea și testele de sensibilitate antimicrobiană pentru oricare dintre aceste tulpini trebuie repetate și, dacă rezultatul se confirmă, tulpina trebuie trimisă ca referință de laborator.

4 Tulpinile sensibile la benzilpenicilină pot fi raportate ca sensibile la toate antibioticele beta-lactamice cu puncte de referință (inclusiv cele cu Notă) fără testare suplimentară. Tulpinile rezistente la

benzilpenicilină trebuie testate pentru sensibilitatea la antibiotice individuale.

Sensibilitate

Prevalența rezistenței dobândite poate varia geografic și în timp pentru speciile selectate și se

recomandă cunoașterea informațiilor locale referitoare la rezistență, în special în cazul tratamentului infecțiilor severe. După caz, trebuie solicitat sfatul unui expert atunci când prevalența locală a

rezistenței este de așa natură încât utilitatea antibioticului în cel puțin câteva tipuri de infecții este discutabilă.

Specii sensibile în mod frecvent:
Aerobi Gram-pozitiv:
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină)*
Staphylococcus coagulază negativ (sensibil la meticilină)
Streptococcus agalactiae
Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes
Grupul Streptococcus viridans
Aerobi Gram-negativ:
Citrobacter freundii
Enterobacter cloacae
Escherichia coli
Haemophilus influenzae
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae
Klebsiella aerogenes (anterior Enterobacter aerogenes)
Moraxella catarrhalis
Serratia marcescens
Anaerobi Gram-pozitiv:
Clostridium perfringens**
Peptostreptococcus spp.**
Anaerobi Gram-negativ:
Bacteroides fragilis
Grupul Bacteroides fragilis
Fusobacterium spp.
Porphyromonas asaccharolytica
Prevotella spp.
Veillonella spp.
Specii pentru care rezistența dobândită poate fi o problemă:
Aerobi Gram-negativ:
Complexul Acinetobacter calcoaceticus baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Specii inerent rezistente:
Aerobi Gram-pozitiv:
Enterococcus faecium
Aerobi Gram-negativ:
Unele tulpini ale complexului Burkholderia cepacia
Legionella spp.
Stenotrophomonas maltophilia (anterior Xanthomonas maltophilia, anteriorPseudomonas maltophilia)
Altele:
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Mycoplasma spp.
Ureoplasma urealyticum

* Toți stafilococii rezistenți la meticilină sunt rezistenți la imipenem/cilastatină.

** Se utilizează punctul de referință EUCAST nelegat de specie.

Proprietăți farmacocinetice

Imipenem

Absorbție

La voluntarii sănătoși, administrarea Imipenem/Cilastatin Noridem în decurs de 20 minute a

determinat concentrații plasmatice maxime de imipenem cuprinse între 12 și 20 micrograme/ml pentru doza de 250 mg/250 mg, între 21 și 58 micrograme/ml pentru doza de 500 mg/500 mg și între 41 și

83 micrograme/ml pentru doza de 1000 mg/1000 mg. Concentrațiile plasmatice maxime medii ale imipenemului după administrarea dozelor de 250 mg/250 mg, 500 mg/500 mg și 1000 mg/1000 mg au fost de 17, 39 și, respectiv, 66 micrograme/ml. La aceste doze, concentrațiile plasmatice de imipenem scad sub 1 microgram/ml sau mai puțin în patru până la șase ore.

Distribuție

Legarea imipenemului de proteinele plasmatice este de aproximativ 20%.

Metabolizare

Atunci când este administrat în monoterapie, imipenemul este metabolizat la nivel renal de dehidropeptidaza-I. Procentul care se regăsește în urină a variat individual în intervale cuprinse între 5 și 40%, cu o valoare medie de 15-20% în mai multe studii.

Cilastatina este un inhibitor specific al enzimei dehidropeptidaza-I și inhibă în mod eficace metabolizarea imipenemului, astfel încât administrarea concomitentă de imipenem și cilastatină permite atingerea unor concentrații antibacteriene terapeutice de imipenem atât în urină cât și în plasmă.

Eliminare

Timpul de înjumătățire plasmatică a imipenemului este de o oră. Aproximativ 70% din antibioticul administrat a fost recuperat nemodificat în urină în decurs de zece ore și nu s-a detectat nicio excreție urinară suplimentară de imipenem. Concentrațiile urinare de imipenem depășesc 10 μg/ml pentru cel mult opt ore după administrarea unei doze de 500 mg/500 mg de Imipenem/Cilastatin Noridem. Restul dozei administrate a fost recuperat în urină sub formă de metaboliți fără activitate antibacteriană, iar eliminarea fecală a imipenemului a fost practic absentă.

La pacienții cu funcție renală normală nu a fost observată nicio acumularea imipenemului în plasmă sau urină cu doze de Imipenem/Cilastatin Noridem administrate la intervale de șase ore.

Cilastatină

Absorbție

După administrarea unei perfuzii intravenoase de Imipenem/Cilastatin Noridem în decurs de

20 minute, concentrațiile plasmatice maxime de cilastatină au fost cuprinse între 21 și

26 micrograme/ml pentru doza de 250 mg/250 mg, între 21 și 55 micrograme/ml pentru doza de 500 mg/500 mg și între 56 și 88 micrograme/ml pentru doza de 1000 mg/1000 mg. Concentrațiile plasmatice maxime medii de cilastatină după administrarea dozelor de 250 mg/250 mg,

500 mg/500 mg și 1000 mg/1000 mg au fost de 22, 42 și, respectiv, 72 micrograme/ml.

Distribuție

Legarea cilastatinei de proteinele plasmatice este de aproximativ 40%.

Metabolizare și eliminare

Timpul de înjumătățire plasmatică al cilastatinei este de aproximativ o oră. Aproximativ 70-80% din doza de cilastatină se elimină sub formă nemodificată în urină în decurs de 10 ore de la administrarea de Imipenem/Cilastatin Noridem>. Nicio urmă de cilastatină nu a fost regăsită ulterior în urină.

Aproximativ 10% se regăsește sub formă de metabolit N-acetil, care are activitate inhibitoare împotriva dehidropeptidazei, comparabilă cu cea a cilastatinei. Activitatea dehidropeptidazei-I în rinichi revine la valori normale la scurt timp după eliminarea cilastatinei din circulație.

Farmacocinetica la grupe speciale de pacienți Insuficiență renală

În urma administrării unei singure doze intravenoase de 250 mg/250 mg de Imipenem/Cilastatin Noridem, aria de sub curba concetrației plasmatice în funcție de timp (ASC) pentru imipenem a crescut de 1,1 ori, 1,9 ori și 2,7 ori la subiecții cu insuficiență renală ușoară (clearance-ul creatininei (CrCL) 50-80 ml/min și 1,73 m2) , moderată (CrCL 30 - < 50 ml/min și 1,73 m2) și, respectiv, severă

(CrCL < 30 ml/min și 1,73 m2), comparativ cu subiecții cu funcție renală normală (CrCL > 80 ml/min și 1,73 m2), iar ASC pentru cilastatină au crescut de 1,6 ori, 2,0 ori și 6,2 ori la subiecții cu insuficiență renală ușoară, moderată și, respectiv, severă, comparativ cu subiecții cu funcție renală normală. În urma administrării unei singure doze intravenoase de 250 mg/250 mg de Imipenem/Cilastatin Noridem la 24 ore după hemodializă, ASC pentru imipenem și cilastatină au fost de 3,7 ori și respectiv, de

16,4 ori mai mari comparativ cu subiecții cu funcție renală normală. Recuperarea urinară, clearance-ul renal și clearance-ul plasmatic ale imipenemului și cilastatinei scad odată cu scăderea funcției renale

după administrarea intravenoasă de Imipenem/Cilastatin Noridem. Ajustarea dozei este necesară la pacienții cu insuficiență renală (vezi pct. 4.2).

Insuficiență hepatică

Nu s-a stabilit farmacocinetica imipenemului la pacienții cu insuficiență hepatică. Având în vedere gradul limitat de metabolizare hepatică a imipenemului, nu se anticipează ca farmacocinetica acestuia să fie afectată de insuficiența hepatică. Prin urmare, nu se recomandă ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi pct. 4.2).

Copii și adolescenți

Clearance-ul mediu (CL) și volumul de distribuție (Vdss) pentru imipenem au fost cu aproximativ 45% mai mari la pacienții copii și adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 14 ani) comparativ cu adulții. ASC pentru imipenem în urma administrării de imipenem/cilastatină 15/15 mg per kg greutate corporală la pacienții copii și adolescenți a fost cu aproximativ 30% mai mare decât expunerea la

adulții care au primit o doză de 500 mg/500 mg. La doza mai mare, expunerea în urma administrării de

imipenem/cilastatină 25/25 mg/kg la copii a fost cu 9% mai mare comparativ cu expunerea la adulții care au primit o doză de 1000 mg/1000 mg.

Vârstnici

La voluntarii vârstnici sănătoși (cu vârsta cuprinsă între 65 și 75 de ani, cu funcție renală normală pentru vârsta lor), farmacocinetica unei doze unice de Imipenem/Cilastatin Noridem administrată

intravenos timp de 20 minute a fost în concordanță cu cea anticipată la subiecții cu insuficiență renală

ușoară pentru care nu se consideră necesară modificarea dozei. Timpurile de înjumătățire plasmatice medii ale imipenemului și cilastatinei au fost de 91 ± 7,0 minute și, respectiv, de 69 ± 15 minute.

Dozele multiple nu au niciun efect asupra farmacocineticii imipenemului sau cilastatinei și nu s-a observat nicio acumulare de imipenem/cilastatină (vezi pct. 4.2).

  • Date preclinice de siguranță

    Datele preclinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței, toxicitatea după doze repetate și genotoxicitatea.

    Studiile la animale au arătat că toxicitatea produsă de imipenem în monoterapie a fost limitată la rinichi. Administrarea concomitentă a cilastatinei cu imipenem în raport 1:1 a prevenit efectele

    nefrotoxice ale imipenemului la iepure și maimuță. Datele disponibile sugerează că cilastatina previne

    nefrotoxicitatea prin împiedicarea intrării imipenemului în celulele tubulare.

    Un studiu teratologic efectuat la maimuțe cynomolgus gestante cărora li s-a administrat imipenem-cilastatină sodică în doze de 40/40 mg/kg și zi (injecție intravenoasă în bolus) a evidențiat toxicitate maternă care a inclus vărsături, inapetență, scădere a greutății corporale, diaree, avort și, în unele cazuri, deces. Atunci când au fost administrate doze de imipenem-cilastatină sodică (aproximativ

    100/100 mg/kg și zi sau aproximativ de 3 ori doza intravenoasă zilnică uzuală recomandată la om) la maimuțe cynomolgus gestante la o rată de perfuzie intravenoasă care imită utilizarea clinică la om, s-a observat intoleranță maternă minimă (vărsatură ocazională), niciun deces matern, nicio dovadă de teratogenitate, dar o creștere a pierderilor embrionare în raport cu grupurile de control (vezi pct. 4.6).

    Nu au fost efectuate studii pe termen lung la animale pentru a evalua potențialul carcinogen al

    imipenemului-cilastatinei.

  • Proprietăți farmaceutice - IMIPENEM/CILASTATIN 500mg/500mg

    Lista excipienților

    Bicarbonat de sodiu.

    Incompatibilități

    Acest medicament este incompatibil chimic cu lactatul și nu trebuie reconstituit cu soluții perfuzabile care conțin lactat. Cu toate acestea, poate fi administrat într-un sistem intravenos (branulă cu port lateral) prin care se perfuzează o soluție de lactat.

    Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate la

    punctul 6.6.

    Perioada de valabilitate

    3 ani.

    După reconstituire:

    Soluțiile diluate trebuie utilizate imediat. Intervalul de timp între începerea reconstituirii și terminarea perfuziei intravenoase nu trebuie să depășească două ore.

    Precauții speciale pentru păstrare

    A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC. A nu se congela soluția reconstituită.

    Pentru condițiile de păstrare ale medicamentelor după reconstituire, vezi pct. 6.3.

    Natura și conținutul ambalajului

    Flacon din sticlă tip III cu capacitatea de 20 ml, cu dop din cauciuc bromobutilic și capac din aluminiu

    cu sigiliu detașabil din plastic.

    Medicamentul este disponibil în ambalaje a câte 1 flacon, 10 flacoane și 25 de flacoane. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    și alte instrucțiuni de manipulare

    Flaconul este numai pentru o singură utilizare.

    Reconstituire

    Conținutul fiecărui flacon trebuie transferat în 100 ml de soluție perfuzabilă adecvată (vezi pct. 6.2 și 6.3): clorură de sodiu 0,9%. În situaţii excepționale, în care clorura de sodiu 0,9% nu poate fi utilizată din motive clinice, se poate utiliza în schimb glucoză 5%.

    O procedură sugerată este adăugarea în flacon a aproximativ 10 ml din soluția perfuzabilă corespunzătoare. Se agită bine și se transferă amestecul rezultat în recipientul pentru soluția perfuzabilă.

    ATENȚIE: AMESTECUL REZULTAT DUPĂ RECONSTITUIRE NU ESTE PENTRU PERFUZARE DIRECTĂ.

    Se repetă procedura adăugând încă 10 ml de soluție perfuzabilă pentru a se asigura transferul complet al conținutului flaconului în soluția perfuzabilă. Amestecul rezultat trebuie agitat până când devine limpede.

    Concentrația soluției reconstituite în urma procedurii de mai sus este de aproximativ 5 mg/ml atât

    pentru imipenem, cât și pentru cilastatină.

    Soluția perfuzabilă gata de utilizare trebuie inspectată vizual înainte de utilizare. Trebuie utilizate numai soluții limpezi, practic lipsite de particule.

    Variațiile de culoare, de la incolor la galben, nu afectează eficacitatea medicamentului.

    Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

    locale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 1 flac. din sticla tip III, cu capacitatea de 20 ml cu pulb. pt. sol. perf.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.
    Cutie cu 10 flac. din sticla tip III, cu capacitatea de 20 ml cu pulb. pt. sol. perf.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.
    Cutie cu 25 flac. din sticla tip III, cu capacitatea de 20 ml cu pulb. pt. sol. perf.
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.