• Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

• Tratamentul simptomatic al episoadelor acute de diaree asociată sindromului de colon iritabil la adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani, după confirmarea diagnosticului.

În textul referitor la dozele recomandate, Loprex 2 mg capsule va fi numit Loprex.

Diaree acută

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loprex), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loprex) după fiecare scaun diareic.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loprex).

Diaree acută asociată sindromului de colon iritabil, după confirmarea diagnosticului

Adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loprex), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loprex) după fiecare scaun diareic, sau la recomandarea medicului.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loprex).

Pacienţi vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Copii cu vârsta sub 12 ani

La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă, indiferent de orarul meselor.

-Hipersensibilitate la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţi (enumeraţi la punctul

6.1.).

-Copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi concentraţiei).

Loperamida nu trebuie utilizată ca tratament de bază:

• la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;

• la pacienţii cu colită ulceroasă acută;

• la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme agresive, incluzând

  Salmonella, Shigella şi Campylobacter;

• la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.

În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea

peristaltismului, datorită posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi

megacolon toxic.

Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau

ileus.

Tratamentul diareii cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific.

În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.

În diaree, organismul pierde multe lichide şi poate să apară deshidratarea. Incidenţa şi riscurile

asociate deshidratării sunt mai mari în cazul copiilor mici, vârstnicilor şi persoanelor cu boli cronice şi cresc în funcţie de severitatea deshidratării. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareei, vârsta şi starea clinică a

pacientului. Pentru prevenirea deshidratării se recomandă pacienţilor cu diaree, atunci când este

posibil, să crească consumul de lichide, eventual să utilizeze săruri de rehidratare orală.

În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la

apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA şi colită de etiologie

infecţioasă sau virală cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de

constipaţie şi risc crescut de megacolon toxic.

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj. Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul SNC.

Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.

În cazul pacienţilor la care se administrează loperamidă pentru controlul episoadelor de diaree asociate sindromului de colon iritabil diagnosticat, dacă după 48 de ore nu se obţine o îmbunatăţire a stării

clinice tratamentul cu loperamidă trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie informaţi asupra acestui lucru şi trebuie avertizaţi să consulte medicul, mai ales dacă:

• au scaune cu sânge;

• prezintă constipaţie, stare generală de rau, vărsături sau dureri/dificultăţi la urinare;

• fac febră;

• au călătorit de curând în ţări îndepărtate;

• au peste 40 ani şi manifestările bolii s-au modificat comparativ cu cele precedente sau a trecut mai mult timp de la ultimul episod diareic.

Au fost raportate evenimente cardiace, inclusiv prelungirea intervalului QT şi a complexului QRS,

torsada vârfurilor, în asociere cu supradozajul. Unele cazuri s-au soldat cu deces (vezi pct. 4.9).

Supradozajul poate scoate în evidență existența sindromului Brugada. Pacienţii nu trebuie să depăşească doza şi/sau durata recomandată a tratamentului.

Excipienţi

Loprex 2 mg capsule conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Loprex 2 mg capsule conţine carmoisină (E122) care poate provoca reacții alergice.

Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau asemănătoare.

Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea

concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare

de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată. Administrarea concomitentă de

loperamidă (o doză unică de 4 mg) şi itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă.

În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a

loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului nervos central (SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de exemplu somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test).

Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupilometrie.

Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro-intestinale încetinite.

Este posibil ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să potențeze efectul loperamidei,

iar medicamentele care accelerează tranzitul gastrointestinal să scadă efectul său.

Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om, loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată.

Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, putând influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratamentul diareei acute a fost evaluată în 26 de studii clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de loperamidă au fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă (1,7%), cefalee (1,2%) şi greaţă (1,1%).

O parte dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a

loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere

abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă). Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.

În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute şi după punerea pe piaţă au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Simptomatologie

În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară: simptome neurologice (stupoare, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi mult mai susceptibili la efectele asupra SNC.

La persoanele care au ingerat doze de loperamidă mai mari decât cele recomandate, au fost observate tulburări cardiace, cum ar fi prelungirea intervalului QT și a complexului QRS, torsada vârfurilor, alte aritmii ventriculare grave, stop cardiac şi sincopă (vezi pct. 4.4). Supradozajul poate scoate în evidență existența sindromului Brugada. De asemenea, au fost raportate cazuri letale.

Abordare terapeutică

Tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea

repetată a antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.