Absorbţie

Conform datelor din literatură, timpul de înjumătăţire plasmatică al particulelor lipidice este mic. În timpul injectării, etomidatul se separă rapid de particulele lipidice, fapt demonstrat de valorile concentraţiei plasmatice, comparabile cu cele obţinute după administrarea formei apoase. Dispariţia emulsiei lipidice nu influenţează timpul de înjumătăţire a etomidatului.

Distribuţie

Etomidat - Lipuro are timp de înjumătăţire plasmatică, distribuţie şi durata de activitate comparabilă cu formula apoasă. Nu au putut fi detectate diferenţe semnificative din punct de vedere statistic.

Etomidatul se leagă în proporţie de 76,5% de proteinele plasmatice (îndeosebi de albumină); legarea este redusă în disfuncţii renale şi afecţiuni cronice hepatice. Nu s-a observat acumulare.

Volumul aparent de distribuţie, total, de 4.6 ± 2.2 l/kg, este foarte mare şi indică o concentraţie tisulară considerabilă; volumul de distribuţie în compartimentul central de 24,2 ± 4,2 l sau 21,2 ± 2,8 l sau 23,2 ± 11,41 l este mult mai mare decât volumul plasmatic; de asemenea, compartimentul central include organe cu flux sanguin mare (de exemplu ficatul, creierul), redistribuţia din compartimentul profund periferic în cel central determină viteza de eliminare.

Metabolizare

Curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp are 3 faze, care pot fi suprapuse unui model tricompartimental. Distribuţia rapidă din compartimentul central în cel periferic şi în compartimentul periferic profund, precum şi viteza de eliminare mai mare, determină scăderea rapidă a concentraţiei plasmatice după o singură administrare (timpul de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie este de 1,3 pănă la 4,5 minute). Volumul mare de distribuţie determină un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare relativ lung (timp de înjumătăţire terminal 2,4 – 5 ore) deşi rata extracţiei hepatice este mare.

Proprietăţile lipofile determină trecerea rapidă prin bariera hemato-encefalică. Concentraţia în lichidul cefalo-rahidian corespunde, aproximativ, concentraţiei etomidatului liber, nelegat de proteinele plasmatice (25 ± 3%).

Prima etapă în cadrul metabolizării este reprezentată de hidroliza etil esterului în ficat. De asemenea, o proporţie mică este supusă N-dezalchilării oxidative. Toţi metaboliţii cunoscuţi sunt inactivi din punct de vedere farmacologic.

Eliminare

După injectarea intravenoasă a 15 mg etomidat ( marcat radioactiv), aproximativ 75% din radioactivitatea totala s-a detectat în urină în decurs de 24 de ore. Aproximativ 50% din doză a apărut în urină, în primele 4 ore de la injectare. Extrapolarea rezultatelor a permis să se estimeze, faptul că aproximativ 87% din doză s-ar excretat în urină după o perioadă suficient de lungă, adică alte căi de excreţie având un rol minor.

Metabolitul major din urină este reprezentat de produsul de hidroliză al etomidatului, anume acidul R – (+) – 1 – (α-metilbenzil)-5-imidazolcarboxilic, din care o parte este prezent ca glucuronid, care este responsabil pentru aproximativ 80% din radioactivitatea din urină; din care 55-59% sub forma de acid si 21-24% sub formă de glucuronid.

Date preclinice de siguranţă

Toxicitatea acută

Valorile LD50 sunt disponibile atât pentru soluţiile de etomidat, cât şi pentru Etomidat - Lipuro:

Specie	LD50 (mg/kg)		DE 50 (mg/kg)	Raport terapeutic
	S	E		S	E
Şoarece	29,5	37,0	1,0	29	37
Şobolan	18,5	16,8	0,6	31	28
Cobai	7,1	-	0,1	50	-
Iepure	11,9	-	0,5	24	-
Câine	7,6	-	0,5	16	-

S = soluţie, E = Etomidat - Lipuro, Doza terapeutică = LD50/ DE50

Toxicitate subcronică

ECG, tensiunea arterială, analizele hematologice şi biochimice, examenul de urină şi histopatologic nu au evidenţiat reacţii adverse determinate de medicament, după administrarea zilnică de etomidat la şobolan timp de peste 3 săptămâni (cea mai mare doză 5,0 mg/kg corp) şi la câine timp de peste 2 săptămâni (cea mai

mare doză de 1,50 mg/kg corp).

Efecte asupra funcţiei de reproducere

Studii efectuate la şobolan si iepuri, în care etomidatul s-a administrat în doze de 5 mg/kg corp şi zi sau 4,5 mg/kg corp şi zi în timp organogenezei, nu au evidenţiat nici un efect teratogen sau alte efecte embriotoxice. Nu s-au făcut studii în timpul dezvoltării fetale. Experienţa privind administrarea la femeile gravide, este limitată la perioada naşterii. Etomidatul traversează placenta, atunci când este utilizat pentru anestezia obstetricală. Scorurile Apgar ale nou-născuţilor sunt comparabile cu cele obţinute după administrarea altor hipnotice.

Nu se cunosc gradul şi efectele clinice ale inhibiţiei sintezei steroidiene în corticosuprarenala copilului.

Studii de mutagenitate/carcinogenitate

Etomidatul nu a fost studiat privind eventualele efecte mutagene. În principiu, nu se pot exclude asemenea efecte.

La animale, nu sunt disponibile studii de carcinogenitate de lungă durată.