Hipertensiune arterială esenţială uşoară sau moderată.

Doze

Doza iniţială obişnuită este de un comprimat filmat de Lodoz 2,5 mg/6,25 mg o dată pe zi.

Dacă efectul antihipertensiv al acestei doze este inadecvat, doza zilnică va fi crescută la un comprimat filmat de Lodoz 5 mg/6,25 mg, iar dacă răspunsul este în continuare inadecvat se va administra un comprimat filmat de Lodoz 10 mg/6,25 mg zilnic.

Durata tratamentului

Tratamentul cu Lodoz este, în general, un tratament de lungă durată.

Se recomandă întreruperea treptată a tratamentului cu bisoprolol, deoarece întreruperea bruscă poate conduce la deteriorarea acută a stării pacientului, în special la bolnavii cu afecţiuni cardiace ischemice.

Mod de administrare

Comprimatele filmate de Lodoz se vor administra dimineaţa, cu sau fără alimente. Acestea trebuie înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid şi nu trebuie mestecate. Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

Nu sunt necesare ajustări ale dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată sau cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (clearance creatinină > 30 ml/min).

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei, în mod normal.

Copii şi adolescenţi

Experienţa privind administrarea medicamentului Lodoz la copii şi adolescenţi este limitată, de aceea utilizarea acestuia nu poate fi recomandată pentru această grupă de vârstă.

Lodoz este contraindicat la pacienţii cu

• hipersensibilitate la bisoprolol, hidroclorotiazidă, alte tiazide, sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

• insuficienţă cardiacă acută sau episoade de decompensare cardiacă ce necesită administrare intravenoasă de medicaţie inotropă

• şoc cardiogen

• bloc A-V de gradul doi sau trei (fără pacemaker)

• sindrom de sinus bolnav

• bloc sinoatrial

• bradicardie simptomatică

• astm bronşic sever

• forme severe de sindrom Raynaud sau forme severe de arteriopatii periferice obstructive

• feocromocitom netratat

• insuficienţă renală severă (clearance creatinină ≤ 30 ml/min)

• afectare hepatică severă

• acidoză metabolică

• hipokaliemie refractară

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie oprit brusc decât în cazul unei indicaţii clare, deoarece întreruperea bruscă a tratamentului cu bisoprolol poate duce la deteriorarea acută a stării pacientului, în special la bolnavii cu boli cardiace ischemice (vezi pct. 4.2).

Lodoz trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu

• insuficienţă cardiacă

- diabet zaharat cu fluctuaţii mari ale valorilor glicemiei; simptomele hipoglicemiei (de exemplu tahicardie, palpitaţii sau transpiraţie) pot fi mascate.

• regim alimentar restrictiv

• bloc A-V gradul I

• angină Prinzmetal

• arteriopatie periferică ocluzivă. Poate avea loc agravarea simptomelor în special la iniţierea terapiei.

• hipovolemie

• insuficienţă hepatică

Precum alte beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea pentru alergeni cât şi severitatea

reacţiilor anafilactice. Acest lucru este valabil şi în cazul terapiei de desensibilizare. Este posibil ca în urma tratamentului cu epinefrină să nu se obţină rezultatele dorite.

În cazul pacienţilor cu psoriazis sau cu istoric de psoriazis, administrarea beta-blocantelor (de exemplu bisoprolol) se face numai după evaluarea atentă a raportului beneficiu-risc.

Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.

La bolnavii cu feocromocitom nu se va administra Lodoz decât după blocarea alfa - receptorilor.

La pacienţii care urmează să fie supuşi anesteziei generale, blocada receptorilor beta reduce însă riscul de producere a aritmiilor şi a ischemiei cardiace în timpul inducerii anesteziei, intubării şi perioadei post- operatorii. În prezent se recomandă menţinerea blocadei receptorilor beta în perioada pre- şi post-operatorie. Medicul anestezist trebuie informat de tratamentul cu beta-blocante datorită potenţialului de interacţiuni cu alte medicamente, interacţiuni ce pot conduce la bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi la reducerea

capacităţii reflexe de a compensa pierderea de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea terapiei cu beta-blocante înaintea operaţiei, aceasta trebuie făcută treptat şi finalizată cu 48 de ore înaintea anesteziei.

Deși β-blocantele selective (beta1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât

β-blocantele neselective și ca toate β-blocantele, acestea ar trebui să fie evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru utilizarea lor. În

cazul în care astfel de motive există, Lodoz poate fi folosit, cu precauție. În astmul bronşic sau în alte boli cronice obstructive, care pot duce la apariţia unor simptome, este recomandată utilizarea concomitentă a terapiei bronhodilatatoare. Ocazional o creştere a rezistenţei aeriene poate apărea la pacienţii cu astm, de aceea poate fi necesară o creştere a dozei de agonişti β2.

Pot apărea reacţii de fotosensibilitate datorită diureticului tiazidic.

Dacă aceasta se întâmplă, se recomandă protejarea zonelor afectate de lumina soarelui sau de lumină UV artificială. În cazuri grave, poate fi necesară oprirea tratamentului.

Tratamentul continuu, pe termen lung cu hidroclorotiazidă poate duce la apariţia unor tulburări electrolitice, în special hipopotasemie, hiponatremie, precum şi hipomagneziemie, hipocloremie, hipercalcemie.

Hipopotasemia favorizează apariţia aritmiilor severe, în special a celor de tipul torsada vârfurilor, care poate fi fatală.

În timpul tratamentului de lungă durată cu Lodoz, este recomandată monitorizarea concentraţiilor plasmatice de electroliţi (în special potasiu, sodiu, calciu), creatinină, uree, lipide serice (colesterol şi trigliceride), acid uric precum şi glucoză.

La bolnavii cu hiperuricemie, riscul atacurilor de gută poate fi crescut.

Sportivii de performanţă trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă ce poate da rezultate pozitive la testele de dopaj.

Hidroclorotiazida poate provoca o reacţie idiosincratică rezultând miopie tranzitorie acută şi glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debut acut de scădere a acuităţii vizuale, durere oculară şi apar de obicei în câteva ore până la câteva săptămâni de la începerea administrării medicamentului.

Netratat, glaucomul acut cu unghi închis poate duce la pierderea permanentă a vederii.

Tratamentul primar constă în oprirea administrării hidroclorotiazidei cât mai repede posibil.

Lodoz poate intensifica efectul cardiotoxic şi neurotoxic al litiului prin diminuarea excreţiei litiului.

Efecte negative asupra contractilităţii şi conducerii atrioventriculare. Administrarea intravenoasă a

verapamilului la pacienţii aflaţi sub tratament cu beta-blocante poate duce la hipotensiune profundă şi bloc atrioventricular.

Utilizarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune, iar riscul de deteriorare suplimentară a funcţiei ventriculare de pompă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă nu poate fi exclus.

Risc de scădere semnificativă a presiunii sanguine şi/sau insuficienţă renală la iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA la bolnavii cu depleţie sodică preexistentă (mai ales la persoanele cu stenoză a arterei renale).

Dacă terapia diuretică deja administrată a produs depleţie sodică, fie se va opri diureticul cu 3 zile înaintea începerii tratamentului cu inhibitori ai ECA, fie se va iniţia terapia cu inhibitori de ECA cu o doză mică.

Pot potenţa efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară.

Utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-ventriculară şi riscul de bradicardie.

Intensificarea efectului hipoglicemiant. Blocarea receptorilor adrenergici beta poate masca simptomele hipoglicemiei.

Atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune (pentru informaţii suplimentare referitoare la anestezia generală, vezi punctul 4.4.).

Creşterea timpului de conducere atrio-ventriculară, reducerea frecvenţei cardiace.

Dacă în timpul tratamentului cu Lodoz apare hipopotasemie şi/sau hipomagneziemie, sensibilitatea

miocardului la glicozidele cardiotonice poate creşte, conducând la intensificarea efectului acestora şi apariţia reacţiilor adverse.

AINS-urile pot diminua efectul hipotensiv. La pacienţii cu hipovolemie, administrarea concomitentă de AINS poate genera insuficienţă renală acută.

Asocierea cu bisoprololul poate reduce efectele ambelor medicamente.

Asocierea cu bisoprolol poate amplifica efectele vasoconstrictoare mediate prin intermediul receptorilor alfa conducând la creşterea tensiunii arteriale şi la claudicaţie intermitentă exacerbată.

Aceste interacţiuni sunt mai probabile la asocierea cu beta blocante neselective.

Utilizarea concomitentă poate conduce la creşterea excreţiei de potasiu.

Hemoliză datorită formării de anticorpi pentru hidroclorotiazidă a fost descrisă în cazuri izolate.

Efectul medicamentelor hipouricemiante poate fi diminuat la administrarea concomitentă de Lodoz.

Reduc absorbţia hidroclorotiazidei, substanţă activă din Lodoz.

Risc crescut de bradicardie.

Diminuarea efectului antihipertensiv (retenţie hidro-salină indusă de corticosteroizi).

Sarcina

Lodoz nu este recomandat în sarcină deoarece conţine un diuretic tiazidic.

Bisoprololul are efecte farmacologice care pot fi dăunătoare pentru sarcină şi/sau făt/nou-născut.

În general, blocantele receptorilor beta adrenergici, reduc perfuzia placentară, fapt asociat cu întârzierea creşterii, moarte intrauterină, avort sau naştere prematură.

La făt şi la copilul nou-născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemie şi bradicardie).

Dacă tratamentul cu blocantele receptorilor beta-adrenergici este necesar, se preferă utilizarea blocantelor beta 1 selective.

Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc consecutiv de apariţie a hipotrofiei fetale. Este posibil ca hidroclorotiazida să producă trombocitopenie la nou-născut.

Alăptarea

Lodoz nu este recomandat femeilor care alăptează, deoarece este probabil ca bisoprololul să fie excretat în lapte, iar hidroclorotiazida se excretă în laptele matern în cantităţi minime.

Hidroclorotiazida poate inhiba secreţia de lapte.

În general, Lodoz nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, în funcţie de răspunsul individual al pacientului la tratament, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată.Trebuie să se ţină cont de aceasta în special la începutul tratamentului, la schimbarea medicamentelor sau la asocierea cu alcoolul.

Frecvente (≥1 % dar <10%), mai puţin frecvente (≥ 0,1% dar <1 %), rare (≥0,01 % dar <0,1 %), foarte rare (<0,01 %), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Mai puţin frecvente: scăderea apetitului, hiperglicemie şi glucozurie, hiperuricemie, tulburări ale homeostaziei hidro-electrolitice (mai ales hipopotasemie şi hiponatremie dar şi hipomagneziemie, hipocloremie şi hipercalcemie)

Foarte rare: alcaloză metabolică

Mai puţin frecvente: tulburări de somn, depresie Rare: coşmaruri, halucinaţii

Frecvente: ameţeală*, cefalee*

Rare: hipolacrimaţie (atenţie la pacienţii cu lentile de contact), tulburări de vedere Foarte rare: conjunctivită

Rare: tulburări de auz

Mai puţin frecvente: bradicardie, tulburări de conducere AV, agravarea insuficienţei cardiace preexistente

Frecvente: parestezii şi senzaţie de frig la extremităţi Mai puţin frecvente: hipotensiune ortostatică

Rare: sincopă

Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau obstrucţii ale căilor respiratorii în antecedente

Rare: rinită alergică

Cu frecvenţă necunoscută: boală pulmonară interstiţială.

Frecvente: tulburări gastro-intestinale precum greaţă, vărsături, diaree, constipaţie Mai puţin frecvente: dureri abdominale

Foarte rare: pancreatită

Rare: hepatită, icter

Rare: reacţii de hipersensibilitate precum prurit, eritem în special la nivelul feţei dar şi în alte regiuni ale corpului, erupţii cutanate, exantem fotoalergic, purpură, urticarie;

Foarte rare: alopecie, lupus eritematos cutanat.

Beta-blocantele pot provoca sau agrava psoriazisul sau pot induce un rash psoriaziform.

Mai puţin frecvente: astenie şi crampe musculare

Rare: tulburări ale potenţei

Frecvente: oboseală*

Mai puţin frecvente: astenie Foarte rare: dureri ale pieptului

Mai puţin frecvente: creştere a amilazelor, creştere reversibilă a creatininei serice şi ureei, nivel crescut al trigliceridelor şi colesterolului, glicozurie

Rare: creşterea enzimelor hepatice (ASAT, ALAT)

* Aceste simptome apar mai ales la începutul tratamentului. Sunt în general uşoare şi dispar adesea în 1-2 săptămâni.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro

Cele mai frecvente simptome ale supradozei de beta-blocante sunt: bradicardie, hipotensiune, bronhospasm, insuficienţă cardiacă acută şi hipoglicemie.

Există o variaţie interindividuală mare în ceea ce priveşte sensibilitatea la o doză unică ridicată de bisoprolol şi este probabil ca pacienţii cu insuficienţă cardiacă să fie foarte sensibili.

Tabloul clinic în cazul supradozajului acut sau cronic cu hidroclorotiazidă este caracterizat prin pierdere

crescută de lichide şi electroliţi. Cele mai frecvente semne sunt ameţeală, greaţă, somnolenţă, hipovolemie, hipotensiune, hipopotasemie.

În general, dacă se produce supradozarea, se recomandă întreruperea tratamentului cu Lodoz şi tratament de suport şi simptomatic.

Date limitate sugerează faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Gradul în care hidroclorotiazida poate fi eliminată prin hemodializă nu a fost stabilit.