AFLAMIL 100 mg PULB. PT. SUSP. ORALA

Tratamentul simptomatic al durerilor şi inflamaţiilor din boala artrozică, poliartrita reumatoidă şi spondilita anchilozantă, ca şi a altor sindroame dureroase ale aparatului locomotor (de exemplu, periartrită scapulo-humerală şi reumatism extraarticular). Analgezic în episoade dureroase (inclusiv dureri lombare sau dentare şi dismenoree primară).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Administrare orală. Conţinutul unui plic trebuie dizolvat în circa 40-60 ml de apă şi luat imediat.

Aflamil poate fi luat cu alimente.

Adulţi

Doza zilnică recomandată este de 200 mg aceclofenac, administrată în două prize separate de 100 mg, un plic dimineaţa şi unul seara.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Aflamil la copii şi adolescenţi nu au fost complet stabilite.

Vârstnici

În general, nu este necesară reducerea dozei; totuşi, se impune prudenţă în administrare (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatică

Se recomandă reducerea dozei de aceclofenac la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Doza iniţială recomandată este de 100 mg aceclofenac pe zi.

Insuficienţă renală

Nu sunt dovezi că pacienţii cu insuficienţă renală uşoară ar necesita modificarea dozei; totuşi, se recomandă prudenţă în administrare în cazul acestora.

Aceclofenacul este contraindicat în următoarele situaţii:

• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

• La pacienţii la care administrarea substanţelor cu acţiune similară (de exemplu, acid

  acetilsalicilic sau alte AINS) precipită crizele de astm bronşic, bronhospasmul, rinita acută sau urticaria sau hipersensibilitate la aceste substanţe;

• Pacienţi cu antecedente de sângerare sau perforaţie gastrointestinală legate de tratamentul

  anterior cu AINS. Ulcer peptic/hemoragie active sau recidivante în antecedente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau sângerare dovedită);

• Pacienţi cu sângerare activă sau tulburări de sângerare (hemofilie sau tulburări de coagulare);

• Pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă diagnosticată (clasa II-IV NYHA), boală cardiacă ischemică, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară;

• Pacienţi cu deteriorare severă a funcţiei hepatice sau renale;

• Sarcină, în special în timpul ultimelor trei luni de sarcină, doar dacă sunt motive care să impună acest lucru. În acest caz, trebuie utilizată cea mai mică doză eficace (vezi pct. 4.6).

Utilizarea Aflamil concomitent cu alte AINS, inclusiv inhibitorii selectivi de ciclooxigenază-2, trebuie

evitată.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastrointestinale şi cardiovasculare, prezentate mai jos).

Efecte gastro-intestinale

Sângerare GI fatală sau ulceraţie sau perforaţie, au fost raportate la toate AINS în orice moment în timpul tratamentului, cu sau fără simptome de atenţionare, cu sau fără antecedente de evenimente gastrointestinale severe.

Riscul de sângerare gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie este mai mare la creşterea dozelor de AINS la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special cel complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză

disponibilă. Tratamentul asociat cu medicamente protectoare gastrice (de exemplu: misoprosol sau inhibitorii pompei de protoni) trebuie avut în vedere la aceşti pacienţi, şi, de asemenea, la pacienţii

care necesită tratament concomitent cu doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot

creşte riscul gastro-intestinal (vezi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptom abdominal neobişnuit (mai ales sângerare gastro-intestinală), mai ales în stadiul incipient al tratamentului. Se recomandă precauţie la pacienţii în tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de sângerare sau ulceraţie, cum sunt: corticosteroizii sistemici, anticoagulantele (cum este warfarina), inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamente antiplachetare (cum este acidul acetilsalicilic), (vezi pct. 4.5).

Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar sângerare GI sau ulceraţie la pacienţii la care se administrează

Aflamil.

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece au fost raportate retenţie lichidiană şi edem în legătură cu tratamentul cu AINS.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă (clasa I NYHA) şi pacienţii cu factori de risc majori pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat, fumat), trebuie trataţi cu aceclofenac numai după o evaluare atentă. Deoarece riscul cardiovascular

pentru aceclofenac poate creşte cu doza şi durata administrării, trebuie utilizată cea mai mică doză

zilnicǎ eficace pentru cea mai scurtă perioadă. Pacientul trebuie reevaluat periodic privind ameliorarea

simptomelor şi răspunsul la tratament.

Aceclofenacul trebuie administrat cu prudenţă şi sub strictă supraveghere medicală la pacienţii cu antecedente de sângerare cerebrovasculară.

Aceclofenacul trebuie administrat cu precauţie şi sub strictă supraveghere medicală la pacienţii cu următoarele afecţiuni, deoarece acestea pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8):

• Simptome indicând tulburări gastrointestinale care implică fie tractul gastrointestinal superior,

  fie cel inferior

• Antecedente de ulceraţie gastrointestinală, sângerare sau perforaţie

• Colită ulcerativă

• Boală Crohn

• Anomalii hematologice, lupus eritematos sistemic, porfirie şi tulburări ale hematopoiezei.

Efecte hepatice şi renale

Administrarea unui AINS poate cauza o reducere a formării de prostaglandine dependentă de doză şi poate precipita insuficienţă renală. Importanţa prostaglandinelor în menţinerea fluxului sanguin renal trebuie luată în considerare la pacienţii cu funcţie cardiacă sau renală afectată, disfuncţie hepatică, cei care sunt trataţi cu diuretice sau în recuperare după o intervenţie chirurgicală majoră şi la vârstnici.

Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală uşoară până la moderată şi la

pacienţii cu predispoziţie la retenţie lichidiană. La aceşti pacienţi, administrarea AINS poate determina afectarea funcţiei renale şi retenţie lichidiană. De asemenea, se recomandă prudenţă în cazul

pacienţilor trataţi cu diuretice sau cu alt risc de hipovolemie. Trebuie administrată doza minimă eficace şi trebuie monitorizată periodic funcţia renală. Efectele asupra funcţiei renale sunt de obicei reversibile la întreruperea aceclofenacului.

Aceclofenacul trebuie întrerupt dacă rezultatele anormale ale testelor hepatice persistă sau se agravează, dacă apar semne sau simptome clinice concordante cu boala hepatică sau apar alte manifestări (eozinofilie, erupţii cutanate tranzitorii).

Hepatita poate apărea fără simptome prodromale.

Administrarea AINS la pacienţii cu porfirie hepatică poate declanşa un atac.

Lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv există un risc crescut de

apariţie a meningitei aseptice.

Hipersensibilitate şi reacţii cutanate

Similar altor AINS, pot apărea reacţii alergice, inclusiv reacţii anafilactice/anafilactoide, fără o

expunere prealabilă la medicament. Reacţii cutanate severe, unele dintre ele cu potenţial letal, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică au fost raportate foarte

rar în legătură cu administrarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că cel mai mare risc de apariţie a

acestor reacţii este la începutul tratamentului, declanşarea reacţiilor apărând în majoritatea cazurilor în cadrul primei luni de tratament. Aceclofenacul trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiei cutanate, leziunilor mucoasei sau a oricăror alte semne de hipersensibilitate.

În mod excepţional, varicela poate declanşa complicaţii cutanate severe şi infecţii ale ţesuturilor moi. Până în prezent, rolul de contribuţie a AINS la agravarea acestor infecţii nu poate fi exclus. De aceea, se recomandă evitarea administrării Aflamil în caz de varicelă.

Efecte hematologice

Aceclofenac poate inhiba reversibil agregarea plachetară (vezi pct. 4.5).

Tulburări respiratorii

Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţi suferind de sau cu antecedente de astm bronşic, deoarece s-a raportat că AINS precipită bronhospasmul la astfel de pacienţi.

Vârstnici

Vârstnicii au o frecvenţă crescută de reacţii adverse la AINS mai ales sângerare gastrointestinală şi perforaţie, ce pot fi fatale (vezi pct. 4.2). Pacienţii vârstnici par a suferi mai frecvent de insuficienţă renală, cardiacă şi hepatică.

Tratamentul pe termen lung

Toţi pacienţii aflaţi sub tratament cu AINS pe termen lung trebuie monitorizaţi, ca măsură de precauţie (de exemplu: hemoleucograme, monitorizarea funcţiilor hepatică şi renală).

Afectarea fertilităţii la femei

Utilizarea Aflamil, ca şi a altor inhibitori ai ciclooxigenazei/sintezei prostagladinelor poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care doresc să rămână gravide. În cazul femeilor cu

dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie avută în vedere

întreruperea tratamentului cu Aflamil.

Aflamil conţine sorbitol (E 420) care poate cauza dureri de stomac şi diaree. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie sǎ utilizeze acest medicament.

Aflamil conţine aspartam (E 951). Este sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru persoanele cu

fenilcetonurie.

Nu s-au efectuat alte studii privind interacţiunile medicamentoase, cu excepţia studiilor referitoare la interacţiunea cu warfarina.

Aceclofenacul este metabolizat prin intermediul citocromului P450 (izoenzima CYP 2C9) şi studiile în vitro indică faptul că aceclofenacul poate inhiba această enzimă.

Există un risc de interacţiuni farmacocinetice cu fenitoina, cimetidina, tolbutamida, fenilbutazona,

amiodarona, miconazolul sau sulfenazolul.

Similar altor AINS, există un risc de interacţiuni farmacocinetice cu medicamente eliminate prin

excreţie renală, cum sunt: metotrexatul şi litiul. Aceclofenacul este aproape complet legat de albumina plasmatică şi în consecinţă, trebuie avută în vedere posibilitatea de interacţiune cu alte medicamente

care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.

În absenţa studiilor de interacţiune farmacocinetică, recomandările următoare sunt bazate pe informaţiile culese de la alte AINS.

Următoarele asocieri trebuie evitate:

Metotrexat

Trebuie avută în vedere posibila interacţiune între AINS şi metotrexat, chiar şi în cazul utilizării metotrexatului în doze reduse, în special la pacienţii cu funcţie renală redusă. Dacă sunt administrate concomitent, trebuie monitorizată cu atenţie funcţia renală. Se recomandă prudenţă dacă AINS şi

metotrexatul sunt administrate în interval de 24 de ore, deoarece nivelele plasmatice de metotrexat pot

creşte, atingând valori toxice.

Litiu şi digoxină

Mai multe AINS inhibă clearance-ul renal al litiului şi digoxinei, determinând concentraţii plasmatice crescute ale ambelor. Asocierea trebuie evitată, cu excepţia cazului în care poate fi efectuată o monitorizare frecventă a nivelelor plasmatice ale litiului şi digoxinei.

Anticoagulante

AINS inhibă agregarea plachetară şi lezează mucoasa tractului gastro-intestinal, care poate cauza activitate anticoagulantă crescută şi risc de hemoragii gastrointestinale la pacienţii trataţi cu anticoagulante.

Agenţii antiplachetari şi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)

Risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

Se recomandă evitarea asocierii aceclofenacului cu anticoagulante orale aparţinând grupului

cumarinicelor, ticlopidinei, tromboliticelor sau heparinei dacă nu se poate asigura monitorizare atentă.

Următoarele asocieri pot necesita ajustarea dozelor şi precauţie în administrare:

Ciclosporină şi tacrolimus

Riscul de nefrotoxicitate poate fi crescut din cauza efectului AINS de scădere a sintezei

prostaglandinelor renale.

De aceea, în timpul tratamentului asociat este importantă monitorizarea atentă a funcţiei renale.

Alte AINS

Administrarea concomitentă de acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene poate crește frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse şi, de aceea, se recomandă precauţie la administrare.

Diuretice

Ca şi alte AINS, aceclofenacul poate inhiba activitatea diureticelor, poate reduce acţiunea diuretică a furosemidei, bumetadinei şi efectul andihipertensiv al diureticelor tiazidice. Tratamentul concomitent cu diuretice care economisesc potasiu poate fi asociat cu nivele crescute ale potasemiei şi, de aceea, se recomandă monitorizarea potasemiei.

Antihipertensive

AINS pot reduce, de asemenea, efectele anumitor medicamente antihipertensive.

Administrarea inhibitorilor ECA sau antagoniştilor receptorilor angiotensinei II în asociere cu AINS pot determina o deteriorare a funcţiei renale. Riscul de insuficienţă renală acută, de regulă reversibilă, poate fi crescut la pacienţii care au decompensare a funcţiei renale (de exemplu: pacienţii deshidrataţi sau pacienţii vârstnici). De aceea, se recomandă precauţie în cazul asocierii aceclofenacului cu aceste

medicamente, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi adecvat şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale.

Nu s-a demonstrat că aceclofenacul ar modifica tensiunea arterială dacă este administrat concomitent cu bendrofluazida, dar o interacţiune cu medicamentele antihipertensive, ca de exemplu,

betablocantele nu poate fi exclusă.

Anticoagulante

Ca şi alte AINS, aceclofenacul poate intensifica efectul anticoagulantelor. În tratamentul asociat al

anticoagulantelor cu aceclofenacul trebuie efectuată monitorizarea atentă.

Corticosteroizi

Risc crescut de ulceraţie gastro-intestinală sau sângerare (vezi pct. 4.4).

Antidiabetice orale

Studii clinice au arătat că diclofenacul poate fi administrat în asociere cu antidiabetice orale fără a influenţa efectul lor clinic. Totuşi, s-au raportat cazuri izolate de efecte hipoglicemiante şi hiperglicemiante datorate aceclofenacului. Dozele medicamentelor ce pot determina hipoglicemie trebuie ajustate în cazul asocierii cu aceclofenacul.

Zidovudina

Există un risc crescut de toxicitate hematologică când AINS sunt administrate în asociere cu zidovudina. Există dovada unui risc crescut de hemartroze şi hematoame la pacienţii cu hemofilie cu HIV (+) cărora li se administrează concomitent zidovudină şi ibuprofen.

Sarcina

Nu s-au efectuat studii clinice privind administrarea aceclofenacului la gravide.

Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate afecta negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrionară/fetală.

Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort spontan şi de malformaţii

cardiace şi gastroschizis după utilizarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul absolut al malformaţiilor cardiace a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Riscul pare să crească cu doza şi durata tratamentului.

S-a demonstrat că administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor la animale determină o creştere a pierderilor pre- şi post-nidare şi a letalităţii embriofetale. În plus, s-au raportat creşteri ale incidenţei diferitelor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, la animalele care au fost tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în timpul organogenezei.

În timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, aceclofenacul nu trebuie administrat,

decât dacă este absolut necesar. În cazul în care aceclofenacul se administrează femeii care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului sau celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie

cât mai mică şi durata administrării cât mai scurtă posibil.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină, administrarea tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine poate expune fătul la:

• toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);

• disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;

  mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

• o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect anti-agregant care poate să apară chiar la

  doze foarte mici;

• inhibare a contracţiilor uterine ale mamei, ce poate conduce la întârzierea sau prelungirea

travaliului.

În consecinţă, aceclofenacul este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină (vezi pct.4.3 şi 4.4).

Alăptarea

Nu există date privind secreţia aceclofenacului în laptele matern. Totuşi, nu a fost niciun transfer

notabil al aceclofenacului radio-marcat (C¹⁴) în laptele şobolanilor care alăptează.

De aceea, utilizarea aceclofenacului trebuie evitată pe perioada sarcinii şi alăptării, cu excepţia cazului în care beneficiile potenţiale pentru mamă depăşesc riscurile posibile la făt.

Fertilitatea

Utilizarea Aflamil ca şi în cazul oricărui medicament cunoscut că inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femei care intenţionează să rămână gravide. La femeile care prezintă dificultăţi în a rămâne gravide sau care la care se efectuează o investigare a infertilităţii, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu Aflamil.

Pacienţii care, în timpul tratamentului cu AINS, prezintă ameţeli, vertij sau alte tulburări ale SNC, trebuie să evite să conducă vehicule sau să folosească utilaje.

Tulburări gastro-intestinale: reacţiile adverse cel mai frecvent observate sunt cele de natură gastro-

intestinală. Ulcere peptice, perforaţie sau sângerare GI uneori fatală, mai ales la vârstnici, pot apărea în utilizarea AINS (vezi pct. 4.4). Pe parcursul administrării de AINS au fost raportate greaţă, vărsături,

diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită

ulcerativă, exacerbare a colitei şi boală Crohn (vezi pct. 4.4). A fost observată mai puţin frecvent

gastrita.

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă.

Aceclofenacul este înrudit structural cu diclofenacul şi este metabolizat la diclofenac, pentru care există studiile clinice şi datele epidemiologice care sugerează un risc crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (infarct miocardic sau accident vascular cerebral), în special în tratamentul de lungă durată cu doze mari. De asemenea, date epidemiologice au demonstrat un risc crescut de apariţie a sindromului coronarian acut şi infarctului miocardic asociat cu utilizarea aceclofenacului (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Următorul tabel cuprinde reacţiile adverse raportate în timpul studiilor clinice şi la utilizarea aceclofenacului după autorizare, clasificate pe organe, aparate şi sisteme şi frecvenţe estimate: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 până la <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1.000 până la <1/100), rare (≥1/10.000 până la <1/1.000), foarte rare (<1/10.000).

Alte reacţii adverse raportate legate de administrarea AINS sunt:

Foarte rare (<1/10.000):

Tulburări renale şi ale căilor urinare: nefrită interstiţială.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: reacţii buloase, inclusiv sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică (foarte rare).

În mod excepţional, în cazul varicelei a fost raportată apariţia unor complicaţii infecțioase grave la

nivelul pielii şi ţesuturilor moi în legătură cu tratamentul cu AINS. Vezi şi pct. 4.4 şi 4.5.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Nu există studii disponibile la om privind consecinţele supradozării cu aceclofenac.

Simptomele pot fi: greaţă, vărsături, dureri abdominale, ameţeli, somnolenţă şi cefalee.

Tratamentul intoxicaţiei acute cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene constă, în principal, din antiacide la nevoie şi alt tratament de susţinere şi simptomatic al complicaţiilor cum sunt: hipotensiune arterială, insuficienţă renală, convulsii, iritaţie gastrointestinală şi depresie respiratorie.

Conduita terapeutică în cazul intoxicaţiei acute cu aceclofenac pe cale orală constă în prevenirea absorbţiei cât mai curând posibil după supradozaj prin lavaj gastric şi tratament cu cărbune activat în doze repetate. Datorită legării în proporţie mare de proteinele plasmatice şi metabolizării extensive, este posibil ca diureza forţată, dializa sau hemoperfuzia să nu poată elimina AINS.