RILUZOL PMCS 50 mg COMPR. FILM.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Continuare prescriere medic familie
Interacțiuni cu
Restricții de utilizare
Protocoale terapeutice
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - RILUZOL 50 mg
RILUZOL PMCS 50 mg este indicat pentru prelungirea supravieţuirii sau a perioadei până la instituirea ventilaţiei mecanice la pacienţii cu scleroză laterală amiotrofică (SLA).
Studiile clinice au demonstrat că riluzolul prelungeşte supravieţuirea la pacienţii cu SLA (vezi pct. 5.1). Supravieţuirea a fost definită în funcţie de pacienţii care au supravieţuit neintubaţi în vederea ventilaţiei mecanice şi fără traheotomie.
Nu există dovezi că riluzolul are efecte terapeutice asupra funcţiei motorii, funcţiei pulmonare, fasciculaţiilor, forţei musculare şi simptomelor motorii. Riluzolul nu s-a dovedit a fi eficace în stadiile avansate ale SLA.
Siguranţa şi eficacitatea riluzolului au fost studiate numai în SLA. Prin urmare, riluzolul nu trebuie utilizat la pacienţii cu orice alte forme de boală a neuronului motor.
Tratamentul cu riluzol trebuie iniţiat numai de către medici specialişti cu experienţă în tratamentul bolilor de neuron motor.
Doze
Doza zilnică recomandată la adulţi şi vârstnici este de 100 mg pe zi (50 mg la interval de 12 ore). Nu sunt de aşteptat beneficii semnificative de la o doză zilnică mai mare.
Grupuri speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Riluzol nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea riluzolului în oricare dintre bolile neurodegenerative ale copiilor sau adolescenţilor.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Riluzolul nu este recomandat pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece nu s-au efectuat studii cu doze repetate pentru acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.4).
Vârstnici
Pe baza datelor de farmacocinetică, nu există instrucţiuni speciale pentru utilizarea riluzol la acest grup de pacienţi.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Vezi pct. 4.3, pct. 4.4 şi pct. 5.2.
Mod de administrare Administrare orală
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Patologie hepatică sau valori iniţiale ale transaminazelor de 3 ori mai mari decât limita superioară a valorilor normale.
Paciente gravide sau care alăptează.
Insuficienţă hepatică
Riluzolul trebuie prescris cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de disfuncţie hepatică sau la cei cu valori uşor crescute ale transaminazelor plasmatice (ALT/SGPT; AST/SGOT până la o valoare de 3 ori mai mare decât limita superioară a valorilor normale (LSVN)), ale bilirubinei şi/sau gama-glutamil transferazei (GGT). Creşterea valorilor faţă de cele iniţiale pentru mai multe teste funcţionale hepatice (mai ales bilirubină crescută) trebuie să excludă utilizarea riluzolului (vezi pct. 4.8).
Ca urmare a riscului de apariţie a hepatitei, transaminazele plasmatice, inclusiv ALT, trebuie evaluate înaintea şi în timpul tratamentului cu riluzol. ALT trebuie evaluată în fiecare lună în timpul primelor 3 luni de tratament, la interval de 3 luni în cursul primului an şi apoi periodic. Evaluarea trebuie efectuată mai des la pacienţii care prezintă valori mari ale ALT.
Tratamentul cu riluzol trebuie întrerupt în cazul în care valorile ALT ating de 5 ori LSVN. Nu există experienţă privind reducerea dozei sau readministrarea ulterioară la pacienţii care au dezvoltat o creştere a ALT de până la 5 ori LSVN. În această situaţie, nu poate fi recomandată readministrarea riluzolului la pacienţi.
Neutropenie
Pacienţii trebuie atenţionaţi să-şi informeze medicii despre apariţia oricărei afecţiuni febrile. Anunţarea/apariţia unei afecţiuni febrile trebuie să determine medicii să verifice imediat numărul leucocitelor şi să întrerupă tratamentul cu riluzol în caz de neutropenie (vezi pct. 4.8).
Boală pulmonară interstiţială
Au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială la pacienţi trataţi cu riluzol; unele dintre acestea au fost severe (vezi pct. 4.8). În cazul în care apar simptome respiratorii, cum sunt tuse uscată şi/sau dispnee, trebuie efectuată radiografie toraco-pulmonară; tratamentul cu riluzol trebuie întrerupt imediat în
cazul identificării unor imagini sugestive pentru boală pulmonară interstiţială (de exemplu opacităţi pulmonare difuze bilateral). În majoritatea cazurilor raportate, simptomele s-au remis după întreruperea tratamentului cu riluzol şi administrarea unui tratament simptomatic.
Insuficienţă renală
Nu s-au efectuat studii cu doze repetate la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).
RILUZOL PMCS conține sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.
Nu au fost efectuate studii care să evalueze interacţiunile riluzolului cu alte medicamente.
Studiile in vitro care au utilizat preparate hepatice microzomale umane sugerează că CYP-1A2 este principala izoenzimă implicată în metabolizarea oxidativă iniţială a riluzolului. Este posibil ca inhibitorii CYP-1A2 (de exemplu cafeină, diclofenac, diazepam, nicergolină, clomipramină, imipramină, fluvoxamină, fenacetină, teofilină, amitriptilină şi chinolone) să scadă eliminarea riluzolului, în timp ce inductorii CYP-1A2 (de exemplu fumul de ţigară, mâncarea preparată la grătar, rifampicina şi omeprazolul) ar putea creşte eliminarea riluzolului.
Sarcina
Riluzolul este contraindicat în timpul sarcinii (vezi pct. 4.3 şi 5.3). Nu există experienţă clinică cu riluzol la femeile gravide.
Alăptarea
Riluzolul este contraindicat la femei care alăptează (vezi pct. 4.3 şi 5.3). Nu se cunoaşte dacă riluzolul se excretă prin laptele matern.
Fertilitatea
Studiile de fertilitate efectuate la şobolan au evidenţiat afectarea uşoară a funcţiei de reproducere şi a fertilităţii la doze de 15 mg/kg şi zi (care sunt mai mari decât doza terapeutică), probabil din cauza sedării şi letargiei.
Pacienţii trebuie avertizaţi despre posibilitatea apariţiei de ameţeli sau vertij şi sfătuiţi să nu conducă vehicule şi să nu folosească utilaje dacă apar astfel de simptome.
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Rezumatul profilului de siguranţă
În studiile de fază III efectuate la pacienţi cu SLA trataţi cu riluzol, cele mai frecvent raportate reacţii adverse au fost: astenie, greaţă, modificări ale valorilor testelor funcţionale hepatice.
Rezumatul reacţiilor adverse
Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos, clasificate în funcţie de frecvenţa acestora, definită prin următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 până la <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 până la <1/100), rare (≥1/10000 până la <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Cu frecvenţă necunoscută: neutropenie severă (vezi pct. 4.4)
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţie anafilactoidă, angioedem
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, ameţeli, parestezii periorale şi somnolenţă
Tulburări cardiace
Frecvente: tahicardie
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: boală pulmonară interstiţială (vezi pct. 4.4)
Tulburări gastrointestinale
Foarte frecvente: greaţă
Frecvente: diaree, durere abdominală, vărsături
Mai puţin frecvente: pancreatită
Tulburări hepatobiliare
Foarte frecvente: modificări ale valorilor testelor funcţionale hepatice*. De obicei, creşteri ale valorilor concentraţiei plasmatice ale alanin-aminotransferazei apar în decurs de 3 luni după începerea tratamentului cu riluzol; acestea sunt în general tranzitorii, iar valorile revin sub dublul LSVN după 2 până la 6 luni, în cazul continuării tratamentului. Aceste creşteri se pot asocia cu icter. La pacienţii (n=20) ce au fost incluşi în studiile clinice cu creşteri ale ALT de peste 5 ori mai mari decât LSVN, tratamentul a fost întrerupt şi valorile au revenit, în majoritatea cazurilor, sub dublul LSVN în 2 până la 4 luni (vezi pct.
4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: hepatită
Tulburări cutanate și ale țesutului cutanat
Necunoscută: erupție cutanată
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente: astenie
Frecvente: durere
* Datele obţinute din studiile clinice indică faptul că pacienţii asiatici sunt mai susceptibili la modificări ale testelor funcţionale hepatice − 3,2% (194/5995) dintre pacienţii asiatici şi 1,8% (100/5641) dintre pacienţii caucazieni.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro
Proprietăți farmacologice - RILUZOL 50 mg
Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru sistemul nervos, codul ATC: N07XX02 Mecanism de acţiune
Cu toate că etiologia SLA nu este complet elucidată, se consideră că glutamatul (neurotransmiţătorul excitator principal din sistemul nervos central) joacă un rol în moartea celulelor din cadrul acestei boli.
Se presupune că riluzolul acţionează prin inhibarea proceselor care implică glutamatul. Mecanismul de acţiune este neclar.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Într-un studiu clinic efectuat la 155 pacienţi care au fost randomizaţi pentru administrare de riluzol 100 mg pe zi (50 mg de două ori pe zi) sau placebo şi au fost urmăriţi timp de 12 până la 21 de luni, supravieţuirea, definită în paragraful al doilea al pct. 4.1, a fost semnificativ mai mare la pacienţii trataţi cu riluzol, comparativ cu cei ce au utilizat placebo. Valoarea mediană a timpului de supravieţuire a fost de 17,7 luni pentru riluzol şi, respectiv, 14,9 luni pentru placebo.
Într-un studiu doză-răspuns, 959 pacienţi cu SLA au fost randomizaţi într-unul din patru grupuri terapeutice: riluzol 50, 100, 200 mg/ zi sau placebo şi au fost urmăriţi timp de 18 luni. La pacienţii trataţi cu riluzol 100 mg/ zi, supravieţuirea a fost semnificativ mai mare comparativ cu cei ce au utilizat placebo. Efectul riluzolului la 50 mg/ zi nu a fost semnificativ statistic comparativ cu placebo, iar efectul riluzolului la 200 mg/ zi a fost comparabil cu cel la 100 mg/ zi. Valoarea mediană a timpului de supravieţuire a fost de aproximativ 16,5 luni pentru riluzol 100 mg/ zi, comparativ cu 13,5 luni cu placebo.
Într-un studiu pe grupuri paralele realizat pentru evaluarea eficacităţii şi siguranţei riluzolului la pacienţi într-un stadiu avansat al bolii, timpul de supravieţuire şi funcţia motorie sub tratamentul cu riluzol nu au fost diferite semnificativ statistic faţă de placebo. În acest studiu, majoritatea pacienţilor au avut o capacitate vitală sub 60%.
Într-un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, realizat pentru a evalua eficacitatea şi siguranţa riluzolului la pacienţi japonezi, 204 pacienţi au fost randomizaţi pentru administrare de riluzol 100 mg/ zi (50 mg de două ori pe zi) sau placebo şi au fost urmăriţi timp de 18 luni. În acest studiu, criteriile de evaluare a eficacităţii au fost incapacitatea de a merge singur, pierderea funcţiei membrelor superioare, traheostomie, necesitatea ventilaţiei mecanice, alimentare pe sondă gastrică sau deces. La pacienţii trataţi cu riluzol, supravieţuirea fără traheostomie nu a fost diferită semnificativ faţă de cei trataţi cu placebo. Cu toate acestea, puterea acestui studiu de a detecta diferenţe între grupurile terapeutice a fost mică. Meta-analiza care a inclus acest studiu şi pe cele descrise mai sus a relevat un efect mai puţin marcat al riluzolului asupra ratei de supravieţuire, comparativ cu placebo, cu toate că diferenţele au rămas semnificative statistic.
Farmacocinetica riluzolului a fost evaluată la voluntari sănătoşi de sex masculin după o administrare unică pe cale orală de 25 până la 300 mg şi după administrare pe cale orală de doze repetate de 25 până la 100 mg, de două ori pe zi. Concentraţiile plasmatice au crescut liniar cu doza, iar profilul farmacocinetic este independent de doză. După administrări repetate (10 zile de tratament cu 50 mg riluzol de două ori pe zi),
concentraţia plasmatică a riluzolului nemodificat a crescut de 2 ori, iar starea de echilibru a fost atinsă în mai puţin de 5 zile.
Absorbţie
După administrare pe cale orală, riluzolul se absoarbe rapid, atingând concentraţia plasmatică maximă în 60 până la 90 minute (Cmax = 173 ± 72 (DS) ng/ml). Aproximativ 90% din doză se absoarbe, iar biodisponibilitatea absolută este de 60 ± 18%.
Viteza şi gradul absorbţiei sunt reduse atunci când riluzolul este administrat cu alimente cu conţinut lipidic mare (scădere a Cmax de 44%, scădere a ASC de 17%).
Distribuţie
Riluzolul se distribuie în proporţie mare în tot organismul şi s-a dovedit că traversează bariera hemato- encefalică. Volumul aparent de distribuţie al riluzolului este de aproximativ 245 ± 69 l (3,4 l/kg).
Riluzolul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 97%, în special de albumina plasmatică şi de lipoproteine.
Metabolizare
În plasmă, riluzolul se regăseşte predominant nemodificat şi este metabolizat intensiv în principal la nivelul citocromului P450 şi, ulterior, prin glucuronoconjugare. Studii in vitro, pe preparate hepatice umane, au demonstrat că 1A2 este principala izoenzimă a citocromului P450 implicată în metabolizarea riluzolului. În urină, sunt identificaţi ca metaboliţi trei derivaţi fenolici, un ureo-derivat, precum şi riluzol nemodificat.
Mecanismul principal de metabolizare a riluzolului este oxidarea iniţială de către izoenzima 1A2 a citocromului P450 cu producere de N-hidroxi-riluzol (RPR112512), metabolitul activ principal al riluzolului. Acest metabolit este rapid glucuronoconjugat în O- şi N-glucuronoconjugaţi.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 9 până la 15 ore. Riluzolul se elimină în principal prin urină. Excreţia urinară totală realizează eliminarea a aproximativ 90% din doză. Glucuronoconjugaţii reprezintă mai mult de 85% din metaboliţii din urină. Numai 2% din doză a fost regăsită în urină sub formă de riluzol nemodificat.
Grupuri speciale de pacienţi
Insuficienţă renală
După administrarea pe cale orală a unei doze unice de 50 mg riluzol, nu
s-au observat diferenţe semnificative între parametrii farmacocinetici ai riluzolului la pacienţii cu insuficienţă renală cronică moderată sau severă (clearance al creatininei între 10 şi 50 ml/min) faţă de voluntarii sănătoşi.
Vârstnici
Parametrii farmacocinetici ai riluzolului după administrare repetată (4,5 zile de tratament cu 50 mg riluzol, de două ori pe zi) nu sunt afectaţi la pacienţii vârstnici (>70 de ani).
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
ASC a riluzolului după o doză unică administrată oral de 50 mg a crescut de aproximativ 1,7 ori la pacienţii cu insuficienţă hepatică cronică uşoară şi de aproximativ 3 ori la pacienţii cu insuficienţă hepatică cronică moderată.
Rasă
Un studiu clinic efectuat pentru evaluarea farmacocineticii riluzolului şi metabolitului său N-hidroxi- riluzol după administrarea repetată, pe cale orală, de 2 ori pe zi, timp de 8 zile, la 16 bărbaţi sănătoşi japonezi şi 16 bărbaţi sănătoşi caucazieni a arătat în grupul subiecţilor japonezi o expunere mai redusă la
riluzol (Cmax 0,85 [IÎ 90% 0,68-1,08] şi ASCinf. 0,88 [IÎ 90% 0,69-1,13] şi o expunere similară la metabolit. Semnificaţia clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.
Date preclinice de siguranţă
La şobolan şi şoarece, riluzolul nu a dovedit potenţial carcinogen.
Studiile standard de genotoxicitate realizate cu riluzol au fost negative. Studiile cu metabolitul activ principal al riluzolului au avut rezultate pozitive în două teste in vitro. Studiile intensive cuprinzând alte şapte teste standard in vivo sau in vitro nu au relevat un potenţial genotoxic al metabolitului. Pe baza acestor date şi ţinând cont de rezultatele negative ale studiilor de carcinogeneză efectuate cu riluzol la şoarece şi şobolan, efectul genotoxic al acestui metabolit nu este considerat relevant la om.
În studii de toxicitate subacută şi cronică efectuate la şobolani şi maimuţe, s-au observat în mod inconstant reducerea parametrilor celulelor roşii şi/sau alterarea parametrilor hepatici. La câine, s-a observat anemie hemolitică.
Într-un singur studiu de toxicitate, absenţa corpului luteal a fost semnalată cu o incidenţă mai mare la ovarele femelelor de şobolan tratate cu riluzol, comparativ cu grupul martor. Acest caz izolat nu a fost semnalat în niciun alt studiu sau la nicio altă specie.
Toate aceste constatări s-au făcut la doze mai mari de 2-10 ori decât doza de 100 mg pe zi recomandată la om.
La femelele şobolan gestante s-a observat traversarea placentei de către riluzolul marcat cu 14C. La şobolan, riluzolul a redus rata sarcinii şi numărul de implantări la niveluri de expunere de cel puţin două ori expunerea sistemică la om în cadrul tratamentului clinic. În studiile privind funcţia de reproducere la animale, nu s-au observat malformaţii.
Riluzolul marcat cu 14C a fost detectat în laptele femelelor şobolan.
Proprietăți farmaceutice - RILUZOL 50 mg
Nucleu:
Hidrogenofosfat de calciu anhidru Celuloză microcristalină Croscarmeloză sodică
Dioxid de siliciu coloidal anhidru Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză 6 cP Dioxid de titan (E171) Macrogol 400
Cutie cu blistere din OPA-Al-PVC/Al sau blistere perforate unidoză. Fiecare ambalaj conţine 10, 30, 50, 56, 60, 90 şi 100 comprimate filmate. (1x10, 3x10, 5x10, 4x14 sau 8x7, 6x10, 9x10 şi 10x10 comprimate filmate).
