ONKOTRONE 2 mg/ml CONC. PT. SOL. INJ.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Continuare prescriere medic familie
Interacțiuni cu
Restricții de utilizare
Protocoale terapeutice
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - ONKOTRONE 2mg/ml
-
carcinom mamar
-
limfoame non-hodgkiniene
-
leucemia acută mieloidă
-
carcinom hepatic primitiv
-
carcinom ovarian
Doza trebuie atent adaptată pentru fiecare pacient în parte.
Administrare intravenoasă
Carcinom mamar, limfoame non-Hodgkiniene, carcinoame hepatice primitive, carcinom ovarian
Doza iniţială recomandată în cazul monoterapiei, pentru primul ciclu, este de 14 mg mitoxantronă/m2. Această doză poate fi repetată după 21 zile.
La pacienţii cu deprimare medulară datorită iradierii şi/sau chimioterapiei anterioare sau la pacienţi cu stare generală alterată, doza iniţială trebuie scăzută la 12 mg mitoxantronă/m2 sau corespunzător parametrilor hematologici.
Pentru fiecare administrare ulterioară de Onkotrone, doza trebuie ajustată în concordanţă cu evoluţia stării pacientului, gradul şi durata mielosupresiei.
Pot fi luate în considerare următoarele recomandări cu caracter general:
| Cea mai mică valoare (nadirul) aleucocitelor şi trombocitelor (număr elemente/mm3 - ca regulă, vor fi determinate in intervalul 6-15 zile de la administrare) | Revenirea la valorile normale | Doze recomandate, după revenirea la valorile normale hematologice |
| Mai mult de 1500 leucocite şi mai mult de 50000 trombocite | 21 zile sau mai puţin | Se repeta doza anterioară sau se crește cu 2 mg/m2 dacă mielosupresia nu este considerată suficientă |
| Mai mult de 1500 leucocite şi mai mult de 50000 trombocite | Mai mult de 21 zile | Se va aştepta revenirea la valorile normale şi apoi seadministrează o doză egală cu cea anterioară |
| Mai puţin de 1500 leucocite sau mai puţin de 50000 trombocite | Independent de timpul de revenire la normal | Se va reduce doza cu 2 mg/m2 faţă de cea anterioară, după revenirea la valorile normale |
| Mai puţin de 1000 leucocite sau mai puţin de 25000 trombocite | Independent de timpul de revenire la normal | Se va reduce doza cu 4 mg/m2 faţă de cea anterioară după revenirea la valorile normale |
În cazul asocierii Onkotrone cu un alt citostatic mielotoxic, este recomandată reducerea dozei iniţiale cu 2 - 4 mg/m2 faţă de cea utilizată ca monoterapie.
În curele ulterioare de tratament, doza de mitoxantronă va trebui modificată în funcţie de evoluţia pacientului sau de durata şi gradul mielosupresiei.
Leucemia acută
Pentru tratamentul de inducţie, în cazul bolnavilor adulţi cu leucemie acută, se recomandă administrarea unei doze zilnice de 10 - 12 mg/m2 timp de 5 zile consecutiv (doza totală fiind de 50 - 60 mg/m2).
Pot fi obţinute rate de remisiune mai mari la doze de 12 mg/m2 administrate timp de 5 zile. Doze mai mari vor fi administrate numai luând în considerare starea pacientului.
În cazul administrării asociate de Onkotrone cu alte citostatice, poate fi necesară modificarea dozelor în
funcţie de starea pacientului atât în cursul primei cure de chimioterapie (cea de inducţie) cât şi în cursul curelor ulterioare.
Dacă pe parcursul primei cure de tratament cu mitoxantronă apar reacţii adverse non - hematologice severe sau care pun în pericol viaţa pacientului, o nouă cură de tratament cu Onkotrone va fi administrată numai
după dispariţia oricăror forme de manifestare a acestora.
Instilarea intrapleurală (de exemplu metastaze pleurale din cancerul mamar sau din limfoamele non- Hodgkiniene)
Pentru instilarea intrapleurală se recomandă o doză unică de 20 - 30 mg mitoxantronă. Orice exudat pleural trebuie îndepărtat cât mai devreme posibil. Timpul de retenţie al mitoxantronei în cavitatea intrapleurală este de 48 ore. Pacienţii vor fi menţinuţi activi pe parcursul acestei perioade pentru a realiza o bună distribuţie a agentului citostatic în cavitatea pleurală.
După aceste 48 ore se va efectua din nou drenarea cavităţii intrapleurale.
Primul ciclu de tratament se consideră încheiat în momentul în care cantitatea de exudat evacuată este mai mică de 200 ml. Dacă volumul este mai mare de 200 ml, se vor instila suplimentar 30 mg mitoxantronă. Înaintea acestei a doua administrări se vor verifica parametrii hematologici. A doua doză intrapleurală de mitoxantronă va fi lăsată pe loc. Doza maximă pentru o cură de tratament este de 60 mg mitoxantronă.
Se poate repeta instilarea intrapleurală dacă după 4 săptămâni de tratament numărătoarea leucocitelor şi a trombocitelor evidenţiază valori normale.
Terapia sistemică cu alţi agenţi chimioterapici va trebui evitată timp de 4 săptămâni înainte şi după administarea intrapleurală de Onkotrone.
Doze la pacienţii cu insuficienţă renală
Nu este necesară scăderea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (vezi pct. 5.2.).
Doze la pacienţii cu insuficienţă hepatică
Nu este necesară modificarea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată.
Pentru modificarea dozei sau prelungirea intervalului de administrare trebuie să se ţină cont doar de starea generală de sănătate a pacientului şi severitatea reacţiilor adverse hematologice şi non-hematologice (vezi pct. 5.2.).
Mod de administrare
Administrarea de Onkotrone trebuie făcută numai de către un medic specialist oncolog.
-Administrarea intravenoasă
Onkotrone poate fi administrat prin injectare intravenoasă lentă (timp de cel puţin 5 minute). Cel mai adecvat procedeu de administrare este prin injectarea lentă în tubulatura unei perfuzii care funcţionează. Ca lichid de transport şi dizolvare poate fi utilizată o soluţie de clorură de sodiu sau de glucoza 5%, izotone.
Onkotrone poate fi administrat ca perfuzie de scurtă durată (15-30 minute). Doza va fi diluată în 50-100 ml dintr-una din soluţiile menţionate anterior.
Dacă se produce extravazarea soluţiei, administrarea va fi imediat întreruptă şi reluată în alt loc.
Până în prezent au fost raportate doar cazuri izolate de reacţii locale severe (necroză tisulară) datorată introducerii accidentale paravenoase.
-Instilarea intrapleurală
Pentru instilarea intrapleurală, Onkotrone se diluează cu 50 ml soluţie izotonă de clorură de sodiu.
Soluţia de mitoxantronă astfel obţinută va fi adusă la temperatura corpului şi instilată foarte lent (5-10 minute), evitând o presiune de perfuzie mare.
Durata administrării
Pentru toate indicaţiile, când se ajunge la o doză cumulată de 200 mg/m2 se va întrerupe administrarea mitoxantronei.
Precauţii speciale pentru administrarea în condiţii de siguranţă
Se recomandă evitarea contaminării în timpul manipulării produsului (prin utilizarea de mănuşi de protecţie).
După contactul accidental al soluţiei Onkotrone cu tegumentele sau mucoasele, aria contaminată va trebui spălată bine cu apă călduţă (nu fierbinte). Ochii trebuie bine clătiţi cu multă apă. Dacă este necesar se
recomandă consult oftalmologic, (vezi pct. 6.6.).
Hipersensibilitate la mitoxantronă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Sarcină.
Alăptare.
Onkotrone va fi utilizat cu prudenţă la pacienţii cu pancitopenie sau infecţii severe, în stadiul acut. De asemenea, este necesară prudenţă şi în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică şi/sau renală severe.
Riscul de cardiotoxicitate poate fi crescut la pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare sau pacienţilor trataţi
anterior cu antracicline şi/sau iradiere mediastinală. La pacienţii cu unul sau mai mulţi din factorii de risc enumeraţi anterior sau în cazul administrării asociate de Onkotrone cu citostatice cardiotoxice sau alte medicamente cardiotoxice, tratamentul trebuie să fie monitorizat cu atenţie (se reduc dozele dacă este
necesar), totodată fiind obligatoriu şi controlul regulat al funcţiei cardiace.
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă răspund în general la tratamentul cu digitalice şi/sau diuretice (vezi pct. 4.8.).
Leucemia acută mieloidă secundară a fost raportată la pacienţi cu cancer trataţi cu inhibitori de topoizomerază II de tipul mitoxantronei. Apariţia leucemiei secundare refractare este mai frecventă atunci cănd inhibitorii de topoizomerază II sunt administraţi în asociere cu alte medicamente antineoplazice care care afectează ADN-ul sau radioterapie, atunci când pacienţii sunt trataţi anterior intensiv cu medicamente
citotoxice, sau când dozele de inhibitorii de topoizomerază II au fost depăşite. Incidenţa acestor evenimente nu a fost cuantificată (vezi , de asemenea, 4.8).
Pacienţii de vârsta fertilă trebuie să folosească măsuri de contracepţie sigure, pe parcursul efectuării tratamentului cu Onkotrone, precum şi 3 luni după chimioterapie.
Parametrii hematologici trebuie monitorizaţi înaintea fiecărei administrări de Onkotrone, precum şi cel puţin o dată pe parcursul fiecărei cure de chimioterapie. După depăşirea unei doze cumulate de 160 mg/m2 (la
pacienţii cu risc 140 mg/m2), este recomandat controlul funcţiei cardiace.
Parametrii de laborator descrişi la pct. 4.8., în special valorile testelor hepatice, trebuie monitorizaţi înainte şi pe parcursul tratamentului.
Notă: Onkotrone determină o coloraţie albastru-verzui a urinei timp de l - 2 zile după administrare.
Medicamentul conține sodiu.
În cazul asocierii mitoxantronei cu alte citostatice este de aşteptat o creştere a efectelor toxice, în special, mielo- şi cardiotoxice.
Medicamentul trebuie utilizat cu precauție in asociere cu terapia imunosupresoare.
Onkotrone este contraindicat în timpul sarcinii şi alăptării.
Nu au fost efectuate studii adecvate şi bine controlate la gravide şi mame în perioada de alăptare. Experienţele efectuate la animale nu au evidenţiat efecte teratogene sau embriotoxice.
Riscul carcinogen al mitoxantronei la om nu este încă elucidat, în prezent nu se cunoaşte dacă mitoxantrona traversează bariera placentară sau este secretată în laptele matern.
În condiţiile administrării conform instrucţiunilor, acest medicament nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Sânge şi măduvă hematopoietică
Deprimarea medulară poate să apară pe parcursul tratamentului cu mitoxantronă, chiar în limitele terapeutice normale. Linia leucocitară este în mod deosebit susceptibilă. Leucocitopenia poate creşte riscul infecţiilor
secundare, care pot pune viaţa în pericol. La pacienţii care au efectuat anterior chimioterapie şi/sau
radioterapie ca şi la cei cu stare de sănătate precară, poate să apară un grad accentuat de deprimare medulară. Cel mai redus număr de leucocite se înregistrează, în general, între zilele 6 şi 15 de la administrare.
Activitatea medulară şi statusul hematologic, se refac de regulă, după un interval de 21 zile. Trombocitopenia şi scăderea numărului eritrocitelor sunt rareori observate.
Tract gastro-intestinal
Greaţa şi vărsăturile pot să apară temporar, în cele mai multe cazuri ele sunt de intensitate uşoară până la moderată. Foarte rar pot să apară: constipaţie, hemoragii gastro-intestinale, dureri abdominale, diaree şi inapetenţă.
Foarte rar pot apare fenomene de stomatită şi mucozită (de cele mai multe ori minore) – aceste manifestări sunt mai frecvent şi mai accentuate în cazul tratamentelor leucemiilor.
Sistem cardiovascular şi pulmonar
După administrarea de mitoxantronă pot să apară reacţii adverse cardiace cum ar fi: modificări tranzitorii ale ECG, aritmii, scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng, dar şi cazuri de insuficienţă cardiacă şi dureri precordiale. Aceste efecte cardio-toxice se observă în special la pacienţii cu risc crescut, cum sunt cei cu
leucemie sau sau cu boli cardiovasculare preexistente. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă răspund în general la tratamentul cu digitalice şi/sau diuretice (vezi pct. 4.4.).
Tegumente şi anexe
Alopecia s-a observat în aproximativ 20%-30% din cazuri, fiind reversibilă de cele mai multe ori la întreruperea tratamentului.
Sistem imunitar
Foarte rar pot să apară reacţii de hipersensibilizare. Excepţional, acestea se pot manifesta ca reacţii alergice generalizate (reacţii anafilactice). A fost raportată imunosupresia.
Ficat
Valorile enzimelor hepatice şi bilirubinei pot creşte tranzitoriu în anumite cazuri. Au fost semnalate uneori valori patologice ale enzimelor hepatice şi insuficienţa hepatică poate să apară, foarte rar, la pacienţii cu
leucemie acută trataţi cu mitoxantronă.
Rinichi şi tract urinar
Pot să apară creşterea tranzitorie a creatininemiei şi uremiei. Mitoxantrona determină o coloraţie albastru- verzui a urinei timp de l - 2 zile după administrare. În cazuri rare, au fost observate coloraţie albastră a
sclerelor, venelor şi ţesutului perivenos, precum şi a unghiilor (inclusiv onicoliză).
Alte reacţii adverse
Foarte rar pot să apară: astenie, amenoree, febră, dispnee, manifestări neurologice nespecifice.
Reacţii locale severe (necroze) au fost raportate numai după administrarea paravenoasă a medicamentului.
În cazul instilării intrapleurale pot să apară dureri şi reacţii adverse similare celor apărute în cazul administrării sistemice.
Inhibitorii de topoizomerază II, inclusiv mitoxantrona, în asociere cu alte medicamente antineoplazice, au fost asociate cu apariţia leucemiei acute.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportareAgenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Simptome ale supradozajului
În cazul supradozajului acut sau cronic, sunt amplificate reacţiile adverse menţionate (vezi pct. 4.8.). Agravarea deprimării medulare până la agranulocitoză însoţită de angină necrotizantă şi trombocitopenie critică determină conduita de urmat în cazul supradozajului acut sau cronic.
Se pot produce ulceraţii ale mucoasei bucale şi ale tractului gastro-intestinal, enterocolită hemoragică cu sângerare masivă, diaree şi simptomele persistente de toxicitate hepatică şi renală. Dacă aplazia măduvei
osoase apare ca rezultat al supradozajului acut, aceasta va persista pe o perioadă îndelungată (aproximativ 3 săptămâni), aşa cum rezultă din experienţa actuală.
Rareori, la pacienţii cu leucemie acută, supradozajul poate determina şi o stomatită accentuată. Ca urmare, se vor lua măsurile necesare profilaxiei şi tratamentului acesteia.
În cazuri izolate pot să apară simptome cardiace cu diferite grade de severitate.
Tratamentul supradozajului
Nu se cunoaşte un antidot specific pentru mitoxantronă.
Mitoxantrona este rapid eliminată din plasmă şi are o mare afinitate pentru ţesuturi. De aceea, nu poate fi eliminată prin dializă.
Dacă se confirmă diagnosticul de supradozaj, atunci se va iniţia profilaxia infecţiilor prin antibioterapie.
Pentru a evita agranulocitoza şi trombocitopenia se recomandă transfuzii de sânge integral sau concentrate leucocitare şi eritrocitare. Măsurile uzuale în tratamentul de susţinere constau în monitorizarea echilibrului hidroelectrolitic, a funcţiilor hepatice şi renale, a activităţii cardio-vasculare, profilaxia candidozelor, etc.
Fiecare caz de supradozaj necesită urmărirea atentă a evoluţiei clinice pentru evitarea posibilelor complicaţii tardive.
Proprietăți farmacologice - ONKOTRONE 2mg/ml
Grupa farmacoterapeutică: Antineoplazice. Antracicline şi substanţe înrudite, codul ATC: L01DB07
Onkotrone (clorhidratul de mitoxantronă), o antracendionă sintetică, este un agent citostatic cu o substanţială activitate antitumorală (vezi pct. 4.1.).
Mecanismul exact de acţiune şi distrugere tumorală nu a fost complet elucidat.
Mitoxantrona, ca şi alte antracicline se intercalează în lanţurile de ADN provocând consecutiv inhibarea sintezei de acizi nucleici cu moartea celulei.
Mitoxantrona inhibă sinteza ADN şi ARN, exercită un efect de agregare şi induce aberaţii nucleare cu
dispersie cromozomială. Mai mult, mitoxantrona determină legare încrucişată la nivelul proteinelor ADN şi rupturi monocatenare asociate proteinelor cu aproximativ un punct de rupere pentru fiecare legătură
încrucişată.
În plus, a fost descris un mecanism de acţiune adiţional constând în legarea electrostatică a mitoxantronei de ADN, conducând la numeroase scindări ale lanţului ADN.
Mitoxantrona acţionează atât asupra celulelor proliferante, cât şi asupra celor neproliferante. Acţiunea sa este independentă de fazele ciclului celular. Blochează în special faza G2, provocând o creştere a ARN celular cu poliploidie.
Mitoxantrona prezintă o tendinţă scăzută de activare a radicalilor liberi semichinonici şi, în acelaşi timp, inhibă peroxidarea lipidelor. Ambele reacţii biochimice sunt considerate responsabile de dezvoltarea
cardiotoxicităţii specifice la antracicline. Acestea explică cardiotoxicitatea scăzută a mitoxantronei
comparativ cu alte antracicline. în plus faţă de activitatea antineoplazică, mitoxantrona prezintă proprietăţi antivirale, antibacteriene, antiprotozoare şi imunomodulatoare.
Distribuţia
După administrarea intravenoasă, mitoxantrona este rapid eliminată din plasmă şi distribuită în ţesuturi (cu excepţia SNC) având astfel un volum mare de distribuţie.
Concentraţiile de mitoxantronă în compartimentul tisular la 5 - 22 ore după administrare sunt mai mari decât cele plasmatice.
Cele mai mari concentraţii proporţionale cu doza administrată au fost găsite în ficat şi plămâni, concentraţii mai mici se realizează la nivelul cordului, tiroidei, splinei, pancreasului, glandelor suprarenale şi a rinichilor.
Pătrunderea la nivelul umorilor
Cantităţi nesemnificative de mitoxantronă traversează bariera hemato-encefalică.
Legarea de proteinele plasmatice
90% din cantitatea de mitoxantronă din sânge se leagă de proteinele plasmatice.
Timpul de înjumătăţire plasmatică
Eliminarea plasmatică poate fi descrisă ca un sistem deschis cu trei compartimente. În faza iniţială de
distribuţie, timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 12 minute (0,027 - 0,39 ore), în faza a doua de distribuţie timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 93 minute (0,5 - 3 ore). Timpul de înjumătăţire plasmatică terminal prezintă variaţii individuale considerabile. Este estimat la minimum 215 ore (aproximativ 9 zile).
Durata mare a timpului de înjumătăţire plasmatică terminal şi volumul mare de distribuţie sugerează că mitoxantronă se leagă profund în ţesuturi, de unde este eliberată lent.
Eliminarea
Căile principale de eliminare ale mitoxantronei sunt calea biliară şi fecală. Excreţia renală este de importanţă secundară. Pe parcursul a 5 zile, un procent de 18,3% (13,6% - 24,8%) din cantitatea de mitoxantronă
marcată cu izotopi C14 se excretă prin scaun, în timp ce doar 6,5% (5,2% -7,9%) se excretă pe cale renală. Clearance-ul renal este de 26 ml/minut. Au fost identificaţi în urină 4 metaboliţi, acidul dicarboxilic al mitoxantronei fiind cel mai important.
Eliminarea în cazul insuficienţei renale
Nu au fost raportate diferenţe majore ale clearance-ului substanţei la pacienţii cu funcţie normală faţă de cei cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2. Doze la pacienţii cu insuficienţă renală).
Eliminarea în cazul insuficienţei hepatice
Datele privind farmacocinetica mitoxantronei la pacienţii cu o funcţie hepatică redusă datorită metastazelor sau tumorilor hepatice sunt limitate. Aceşti pacienţi tind să aibă un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung
pentru eliminare şi, implicit, un clearance prelungit (Vezi pct. 4.2. Doze la pacienţii cu insuficienţă hepatică).
Date preclinice de siguranţă
Toxicitatea după doză unică
Toxicitatea acută a mitoxantronei a fost studiată la şoarece şi şobolan folosind calea intravenoasă şi, parţial cea intraperitoneală şi subcutanată.
| Specia animalului | Mod de administrare | DL50 |
| Şoarece | i.v.i.p.s.c. | 18 mg/kg24 mg/kg21 mg/kg |
| Şobolan | i.v. | 5 mg/kg |
Toxicitatea după doze repetate
Experimentele la animale pentru determinarea toxicităţii cronice la animal au evidenţiat mai ales deprimarea medulară cu infecţii secundare. La administrarea repetată, au fost observate următoarele alte simptome ale intoxicaţiei:
-
la câine - diaree, vărsături, sialoree, leziuni cutanate, edeme ale membrelor, apatie;
-
la şobolani - scădere în greutate, meteorism, ascită, creşterea moderată a valorilor enzimelor hepatice, insuficienţă renală.
Pentru a studia efectele cardiotoxice ale mitoxantronei, s-au efectuat teste toxicologice la şobolan, câine, iepure şi alte specii animale. S-a putut demonstra în câteva experimente că mitoxantrona, administrată intermitent, nu a generat cardiomiopatie sau cardiotoxicitate, tipice antraciclinelor. Examenul histopatologic al miocardului a arătat că mitoxantrona produce alterări ale miocitelor reversibile datorate capacităţii de
adaptare. Prin contrast, alterările produse de derivaţi de antracicline sunt ireversibile.
Alterarea miocitelor observată în cazul tratamentului cu mitoxantronă sugerează desfăşurarea unui mecanism de regenerare subcelulară, care lasă celule nealterate decât cardiotoxicitate progresivă specifică antraciclinelor.
Teratogenitate, carcinogeneză
Mitoxantrona nu a determinat efecte teratogene sau embriotoxice în experienţele la animale. Efectul carcinogen al mitoxantronei la om este discutabil.
Documente PDF
Ambalaj și preț
Lista de compensare
G14: SCLEROZA MULTIPLA Tratamentul se iniţiază de către medicul din specialitatea neurologie.
Lista de compensare
Lista de compensare
Lista de compensare
G14: SCLEROZA MULTIPLA Tratamentul se iniţiază de către medicul din specialitatea neurologie.
