MEROPENEM ATB 500 mg PULB. PT. SOL. INJ./PERF.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Interacțiuni cu
Restricții de utilizare
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului
Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - MEROPENEM 500mg
Meropenem Atb este indicat în tratamentul următoarelor infecţii la adulţi şi copii cu vârsta peste 3 luni (vezi pct. 5.1):
-
pneumonie, inclusiv pneumonie comunitară dobândită şi pneumonie nosocomială;
-
infecţii bronhopulmonare în fibroza chistică;
-
infecţii complicate ale tractului urinar;
-
infecţii complicate intraabdominale;
-
infecţii intra- şi post-partum;
-
complicaţii ale infecţiilor cutanate şi ale ţesuturilor moi;
-
meningita bacteriană acută.
Meropenem Atb poate fi utilizat în tratamentul pacienţilor cu neutropenie şi cu febră care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană.
Trebuie avute în vedere ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a antibioticelor.
Tabelele de mai jos prezintă recomandări generale privind dozajul.
Doza administrată de meropenem şi durata tratamentului trebuie luate în considerare în funcţie de tipul infecţiei ce trebuie tratată, inclusiv de severitatea acesteia şi de răspunsul clinic.
În tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cum sunt cele nosocomiale determinate de Pseudomonas aeruginosa sau Acinetobacter spp., o doză de până la 2 g de trei ori pe zi la adulţi şi adolescenţi şi de până la 40 mg/kg de trei ori pe zi la copii poate fi foarte adecvată.
Consideraţii suplimentare privind dozajul sunt necesare când se tratează pacienţi cu insuficienţă renală (vezi mai jos).
Adulţi şi adolescenţi
| Infecţie | Doza de administrat la fiecare 8 ore |
| Pneumonie, inclusiv pneumonie comunitarădobândită şi pneumonie nosocomială | 500 mg sau 1 g |
| Infecţii bronhopulmonare în fibroza chistică | 2 g |
| Infecţii complicate ale tractului urinar | 500 mg sau 1 g |
| Infecţii complicate intraabdominale | 500 mg sau 1 g |
| Infecţii intra- sau post-partum | 500 mg sau 1 g |
| Complicaţii ale infecţiilor cutanate şi aleţesuturilor moi | 500 mg sau 1 g |
| Meningită bacteriană acută | 2 g |
| Tratamentul pacienţilor cu neutropenie febrilă | 1 g |
Meropenemul este, de regulă, administrat prin perfuzie intravenoasă timp de aproximativ 15 până la 30 minute (vezi pct. 6.2, 6.3 şi 6.6).
Alternativ, doze de până la 1 g pot fi administrate prin injecţie intravenoasă în bolus timp de aproximativ 5 minute. Există date limitate privind siguranţa în ceea ce priveşte administrarea unei doze de 2 g la adulţi ca injecţie intravenoasă în bolus.
Insuficienţă renală
Doza la adulţi sau adolescenţi trebuie ajustată când clearance-ul creatininei este mai mic de 51 ml/min, aşa cum este prezentat mai jos. Există date limitate care să vină în sprijinul utilizării acestor doze ajustate pentru o unitate de doză de 2 g.
| Clearance-ul creatininei(ml/min) | Doză (pe baza intervalului de “unitate” dedoză de 500 mg, 1g sau 2 g, vezi mai sus) | Frecvenţă |
| 26-50 | O unitate de doză | La fiecare 12 ore |
| 10-25 | Jumătate dintr-o unitate de doză | La fiecare 12 ore |
| <10 | Jumătate dintr-o unitate de doză | La fiecare 24 ore |
Meropenemul este eliminat prin hemodializă şi hemofiltrare. Doza necesară trebuie administrată după terminarea ședinţei de hemodializă.
Nu există recomandări privind dozajul în cazul administrării la pacienţii supuşi dializei peritoneale.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici cu funcţie renală normală sau la care valorile clearance- ului creatininei sunt mai mari de 50 ml/min.
Populaţia pediatrică
Copii cu vârsta sub 3 luni
Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu meropenem la copiii cu vârsta sub 3 luni iar schema optimă de administrare nu a fost stabilită. Cu toate acestea, date farmacocinetice limitate sugerează că o doză de 20 mg/kg la fiecare 8 ore poate fi o schemă de administrare adecvată (vezi pct. 5.2).
Copii cu vârsta între 3 luni şi 11 ani şi cu greutate corporală până la 50 kg
Schemele de administrare recomandate sunt indicate în tabelul următor:
| Infecţie | Doza de administrat la fiecare 8 ore |
| Pneumonie, inclusiv pneumonie comunitară dobândită şipneumonie nosocomială | 10 sau 20 mg/kg |
| Infecţii bronhopulmonare asociate fibrozei chistice | 40 mg/kg |
| Complicaţii ale infecţiilor tractului urinar | 10 sau 20 mg/kg |
| Complicaţii ale infecţiilor intraabdominale | 10 sau 20 mg/kg |
| Complicaţii ale infecţiilor cutanate şi ale ţesuturilor moi | 10 sau 20 mg/kg |
| Meningită bacteriană acută | 40 mg/kg |
| Tratamentul pacienţilor cu neutropenie febrilă | 20 mg/kg |
Copii cu greutatea peste 50 kg
Trebuie administrată doza de la adulţi.
Nu există experienţă la copiii cu insuficienţă renală.
Mod de administrare
Meropenem Atb se administrează, de regulă, în perfuzie intravenoasă timp de aproximativ 15 până la 30 minute (vezi pct. 6.2, 6.3 şi 6.6). Alternativ, doze de meropenem de până la 20 mg/kg pot fi administrate în bolus intravenos timp de aproximativ 5 minute. Există date limitate privind siguranţa care să vină în sprijinul administrării unei doze de 40 mg/kg la copii, ca injecţie intravenoasă în bolus.
Pentru instrucțiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct 6.6.
Hipersensibilitate la meropenem, alte antibiotice din clasa carbapenemelor sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1;
Hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică, reacţie cutanată severă) la orice alt tip de antibiotic beta-lactamic (de exemplu, peniciline sau cefalosporine).
Alegerea meropenemului pentru tratamentul unui pacient ar trebui să ia în considerare utilizarea adecvată a unui antibiotic din grupa carbapenemelor în funcţie de severitatea infecţiei, prevalenţa rezistenţei la alte antibiotice corespunzătoare şi riscul de selecţie a bacteriilor rezistente la carbapeneme.
Similar tuturor antibioticelor beta-lactamice au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave şi, rar, letale (vezi pct. 4.8).
Pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate la carbapeneme, peniciline sau alte antibiotice beta- lactamice pot fi, de asemenea, hipersensibili la meropenem. Înainte de iniţierea tratamentului cu meropenem, trebuie făcută o anamneză atentă privind reacţiile de hipersensibilitate anterioare la antibioticele beta-lactamice.
Dacă apare o reacţie alergică severă, trebuie întreruptă administrarea medicamentului şi trebuie luate măsurile adecvate.
Colită asociată utilizării de antibiotice și colita pseudomembranoasă au fost raportate în cazul majorității antibioticelor, inclusiv meropenem și poate varia ca severitate de la o formă ușoară până la o formă care poate pune viața în pericol. Ca urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienții care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de meropenem (vezi pct. 4.8). Întreruperea tratamentului cu meropenem și administrarea terapiei specifice pentru Clostridium difficile trebuie luate în considerare. Medicamentele care inhibă peristaltismul nu trebuie administrate.
Convulsii au fost raportate rar în timpul tratamentului cu carbapeneme, inclusiv meropenem (vezi pct. 4.8).
Funcţia hepatică trebuie monitorizată atent pe durata tratamentului cu meropenem datorită riscului de toxicitate hepatică (afectarea funcţiei hepatice cu citoliză şi colestază) (vezi pct. 4.8).
Utilizarea la pacienţii cu afecţiuni hepatice: pacienţilor cu tulburări hepatice preexistente li se va monitoriza funcţia hepatică în timpul tratamentului cu meropenem. Nu este necesară nicio ajustare a dozei (vezi pct. 4.2).
În timpul tratamentului cu meropenem poate apare un test Coombs pozitiv, direct sau indirect.
Tratamentul concomitent cu meropenem şi acid valproic/valproat de sodiu nu este recomandat (vezi pct. 4.5).
Meropenem Atb conține sodiu
Un flacon de Meropenem Atb 500 mg conţine 38,58 mg sodiu echivalent cu 1,929 % din doza maximă zilnică de 2 g sodiu recomandată de OMS pentru un adult. Doza zilnică maximă a acestui produs este echivalentă cu ≥ 27 % din aportul zilnic maxim recomandat de OMS pentru sodiu. Meropenem este considerat bogat în sodiu, lucru ce trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
Un flacon de Meropenem Atb 1000 mg conţine 77,16 mg sodiu, echivalent cu 3,858 % din doza maximă zilnică de 2 g sodiu recomandată de OMS pentru un adult. Doza zilnică maximă a acestui produs este echivalentă cu ≥ 27 % din aportul zilnic maxim recomandat de OMS pentru sodiu. Meropenem este considerat bogat în sodiu, lucru ce trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
Nu s-au realizat studii de interacţiune medicamentoasă specifice cu alte medicamente în afară de probenecid.
Probenecid se află în competiţie cu meropenem în procesul de secreţie tubulară activă şi inhibă astfel excreţia renală a meropenemului, având ca efect creşterea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare şi a concentraţiilor plasmatice ale meropenem. Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente de meropenem şi probenecid.
Nu a fost studiat efectul potenţial al meropenem privind legarea de proteinele plasmatice a altor medicamente sau privind metabolizarea altor medicamente. Cu toate acestea, proporţia legării de proteinele plasmatice este atât de mică încât nu se aşteaptă apariţia unor interacţiuni cu alţi compuşi datorită acestui mecanism.
Au fost raportate scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale acidului valproic în cazul administrării concomitente ale acestuia cu carbapeneme, având ca rezultat o scădere de 60-100% a valorilor acidului valproic în aproximativ două zile. Datorită debutului rapid şi scăderii marcate, se consideră că administrarea concomitentă a acidului valproic cu carbapeneme nu poate fi controlată şi, ca urmare, trebuie evitată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulante orale
Administrarea concomitentă a antibioticelor cu warfarină poate creşte efectele anticoagulante. Există multiple raportări privind creşterea efectului anticoagulant al medicamentelor anticoagulante administrate pe cale orală, inclusiv warfarina, la pacienţii aflaţi sub antibioticoterapie concomitentă.
Riscul poate varia în funcţie de infecţia subiacentă, vârstă şi statusul general al pacientului, astfel încât contribuţia antibioticului la creşterea INR (International Normalised Ratio – raportul internaţional normalizat) este dificil de evaluat. Se recomandă monitorizarea frecventă a INR pe durata şi imediat după administrarea concomitentă a antibioticelor cu un anticoagulant oral.
Sarcină
Datele provenite din utilizarea meropenemului la femeile gravide sunt inexistente sau limitate.
Studiile la animale sunt insuficiente pentru evidenţierea efectelor toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Meropenem Atb nu este recomandat în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă meropenemul se excretă în laptele uman. Datele farmacodinamice la animale au evidenţiat excreţia în cantităţi mici a meropenemului în lapte. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe tratamentul cu meropenem, având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie.
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Într-o analiză a 4872 de pacienţi cu 5026 expuneri terapeutice la meropenem, reacţiile adverse legate de meropenem cel mai frecvent raportate au fost diaree (2,3%), erupţie cutanată tranzitorie (1,4%), greaţă/vărsături (1,4%) şi inflamaţie la locul injecţiei (1,1%). Cele mai frecvente evenimente adverse privind testele de laborator legate de utilizarea meropenemului au fost trombocitoza (1,6%) şi creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice (1,5-4,3%).
Reacţiile adverse enumerate în tabel „cu frecvenţă necunoscută” nu au fost observate la cei 2367 de pacienţi înrolaţi în studiile clinice dinainte de autorizarea meropenemului administrat intravenos şi intramuscular, dar au fost raportate în timpul perioadei după punerea pe piaţă.
În tabelul de mai jos sunt enumerate toate reacţiile adverse în funcţie de clasificarea pe aparate,
sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< 1/10000) şi cu
frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecarei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
| Aparate, sisteme şi organe | Frecvenţă | Reacţie/eveniment advers(ă) |
| Infecţii şi infestări | Mai puţin frecvente | Candidoză orală şi vaginală |
| Tulburări hematologice şi limfatice | Frecvente | Trombocitemie |
| Mai puţin frecvente | Eozinofilie, trombocitopenie, leucopenie, neutropenie, | |
| Cu frecvență necunoscută | Agranulocitoză, anemie hemolitică | |
| Tulburări ale sistemului imunitar | Cu frecvență necunoscută | Angioedem, anafilaxie (vezi pct. 4.4) |
| Tulburări ale sistemului nervos | Frecvente | Cefalee |
| Mai puţin frecvente | Parestezie | |
| Rare | Convulsii (vezi pct. 4.4.) | |
| Tulburări gastro-intestinale | Frecvente | Diaree, vărsături, greaţă, durere abdominală |
| Cu frecvență necunoscută | Colită asociată cu antibioticele(vezi pct. 4.4.) | |
| Tulburări hepatobiliare | Frecvente | Creşterea valorilor serice ale transaminazelor, creştere a fosfatazei alcaline, creştere a concentraţiei plasmatice delactat-dehidrogenază |
| Mai puţin frecvente | Creştere a bilirubinei | |
| Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat | Frecvente | Erupţie cutanată tranzitorie, prurit |
| Mai puţin frecvente | Urticarie, | |
| Cu frecvență necunoscută | Necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson,eritem polimorf | |
| Afecţiuni renale şi urinare | Mai puţin frecvente | Creştere a creatininemiei şi uremiei |
| Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare | Frecvente | Inflamaţie, durere |
| Mai puţin frecvente | Tromboflebită | |
| Cu frecvență necunoscută | durere la locul de injecţie |
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Supradozajul relativ poate fi posibil la pacienţii cu insuficienţă renală dacă doza nu este ajustată conform descrierii de la pct. 4.2. Experienţa limitată după punerea pe piaţă a medicamentului indică faptul că, dacă reacţiile adverse apar după supradozaj, ele sunt în conformitate cu profilul reacţiilor adverse descrise la pct. 4.8, sunt, în general, uşoare şi se rezolvă prin întreruperea sau reducerea dozei. Trebuie luat în considerare tratamentul simptomatic.
La pacienţii cu funcţie renală normală, se produce o eliminare renală rapidă. Meropenem şi metabolitul său sunt eliminaţi prin hemodializă.
Proprietăți farmacologice - MEROPENEM 500mg
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, alte antibiotice betalactamice, carbapeneme, codul ATC: J01DH02.
Mecanism de acţiune
Meropenem exercită acţiunea sa bactericidă prin inhibarea sintezei peretelui celular bacterian al bacteriilor Gram-pozitiv şi Gram-negativ, legându-se de proteinele care leagă penicilinele (PBPs – penicillin-binding proteins).
Relaţia farmacocinetică / farmacodinamie (FC/FD)
Similar altor antibiotice beta-lactamice, s-a demonstrat că timpul în care concentraţiile meropenemului depăşesc concentraţiile minime inhibitorii (T > CMI) se corelează cel mai bine cu eficacitatea. În modelele preclinice activitatea meropenemului a fost demonstrată când concentraţiile plasmatice au depăşit CMI pentru organismul infectant pentru aproximativ 40% din intervalul de dozaj. Aceasta ţintă nu a fost stabilită clinic.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa bacteriană la meropenem poate rezulta din: (1) scăderea permeabilităţii membranei externe a bacteriilor Gram-negativ (datorată diminuării producţiei de porine); (2) reducerea afinităţii PBPs ţintă;
(3) creşterea expresiei componentelor pompei de eflux şi (4) producţia de beta-lactamaze care pot hidroliza carbapenemele.
În Uniunea Europeană au fost raportate focare localizate de infecţii determinate de bacterii rezistente la carbapeneme.
Nu există rezistenţă încrucişată între meropenem şi alte medicamente, cum sunt chinolonele, aminoglicozidele, macrolidele sau tetraciclinele. Cu toate acestea, microorganismele pot manifesta rezistenţă la mai multe clase de medicamente antibacteriene când mecanismul implicat include impermeabilitate şi/sau pompă (pompe) de eflux.
Valori critice
Valorile critice ale CMI clinice stabilite de EUCAST (European Committee on Antimicrobial Susceptibility Testing) sunt prezentate mai jos.
Valori critice EUCAST ale CMI clinice pentru meropenem (2009-06-05, v 3.1)
| Microorganism | Sensibil (S) (mg/l) | Rezistent (R) (mg/l) |
| Enterobacteriaceae | ≤ 2 | > 8 |
| Pseudomonas spp. | ≤ 2 | > 8 |
| Acinetobacter spp. | ≤ 2 | > 8 |
| Streptococcus groups A, B, C and G | ≤ 2 | > 2 |
| Streptococcus pneumoniae1 | ≤ 2 | > 2 |
| Viridans group streptococci2 | ≤ 2 | > 2 |
| Enterococcus spp. | -- | -- |
| Staphylococcus spp. | notă 3 | notă 3 |
| Haemophilus influenzae1,2 and Moraxella catarrhalis2 | ≤ 2 | > 2 |
| Neisseria meningitidis2,4 | ≤ 0.25 | > 0.25 |
| Anaerobi Gram-positiv exc Clostridium difficile | ≤ 2 | > 8 |
| Anaerobi Gram-negativ | ≤ 2 | > 8 |
| Listeria monocytogenes | ≤ 0.25 | > 0.25 |
| Valori critice nelegate de specii5 | ≤ 2 | > 8 |
1Valorile critice ale meropenem pentru Streptococcus pneumoniae şi Haemophilus influenzae în cazul pacienţilor cu meningită sunt 0,25/1 mg/l.
2Tulpinile cu valori CMI peste valoarea critică S/I sunt rare sau încă neraportate. Testele pentru identificare şi testarea sensibilităţii antimicrobiene efectuate asupra unor astfel de tulpini izolate trebuie repetate şi, dacă rezultatul se confirmă, izolatul trebuie trimis la un laborator de referinţă. Până la apariţia unor dovezi privind răspunsul clinic pentru izolatele confirmate cu valori CMI peste valoarea critică a rezistenţei actuale, (caractere italice), ele vor trebui raportate ca rezistente.
3Sensibilitatea stafilococilor la meropenem se deduce din sensibilitatea la meticilină.
4Valorile critice ale meropenemului pentru Neisseria meningitidis se refera exclusiv la meningită. 5Valorile critice nelegate de specii au fost determinate, în principal, din datele de PK/PD şi sunt independente de distribuţiile CMI valabile pentru specii specifice. Acestea trebuie utilizate pentru specii care nu sunt menţionate în tabel sau în notele de subsol.
--Nu se recomandă testarea sensibilitităţii la specia care este o ţintă slabă pentru terapia cu medicamente. Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia în funcţie de regiunea geografică şi în timp pentru speciile selectate şi sunt necesare informaţii locale despre rezistenţa, în special în tratamentul infecţiilor severe. Dacă este necesar, se va apela la sfaturile experţilor când prevalenţa locală a rezistenţei este de aşa fel încât utilitatea medicamentului este incertă în tratamentul infecţiilor determinate de anumite tulpini.
Tabelul următor cu microorganismele enumerate este alcatuit pe baza experienţei clinice şi a recomandărilor terapeutice.
Specii frecvent sensibile
Aerobi Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis$
Staphylococcus aureus (tulpinile sensibile la meticilină)£
Staphylococcus spp. (tulpinile sensibile la meticilină), inclusiv Staphylococcus epidermidis Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupul Streptococcus milleri (S. anginosus, S. constellatus şi S. intermedius) Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes (grup A)
Aerobi Gram-negativ Citrobacter freudii Citrobacter koseri Enterobacter aerogenes Enterobacter cloacae Escherichia coli Haemophilus influenzae Klebsiella oxytoca Klebsiella pneumoniae Morganella morganii Neisseria meningitidis Proteus mirabilis Proteus vulgaris Serratia marcescens
Anaerobi Gram-pozitiv Clostridium perfringens Peptoniphilus asaccharolyticus
Peptostreptococcus spp. (inclusiv P. micros, P. anaerobius, P. magnus)
Anaerobi Gram-negativ
Bacteroides caccae
Grupul Bacteroides fragilis Prevotella bivia
Prevotella disiens
Specii în cazul cărora rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă Aerobi Gram-pozitiv
Enterococcus faecium$†
Aerobi Gram-negativ
Acinetobacter spp. Burkholderia cepacia Pseudomonas aeruginosa
Microorganisme natural rezistente Aerobi Gram-negativ Stenotrophomonas maltophilia Legionella spp.
Alte microorganisme Chlamydophila pneumoniae Chlamydophila psittaci Coxiella burnetii Mycoplasma pneumoniae
$Specii care demonstrează sensibilitatea intermediară naturală.
£Toţi stafilococii rezistenţi la meticilină sunt rezistenţi şi la meropenem.
†Rata rezistenţei ≥ 50% într-una sau mai multe tări din UE.
La subiecţii sănătoşi, valoarea medie a timpului de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1 oră; valoarea medie a volumului de distribuţie este de aproximativ 0,25 l/kg (11-27 l) şi valoarea medie a clearance-ului este de 287 ml/min la doza de 250 mg scăzând până la 205 ml/min la doza de 2 g.
Dozele de 500, 1000 şi 2000 mg administrate într-o perfuzie cu durata de peste 30 minute determină valori medii ale Cmax de aproximativ 23, 49, respectiv 115 µg/ml, iar valorile ASC corespunzătoare au fost de 39,3, 62,3 şi 153 µg.h/ml. După o perfuzie cu durata de peste 5 minute valorile Cmax sunt de 52 şi 112 µg/ml după doze de 500, respectiv 1000 mg. Administrarea de doze repetate la fiecare 8 ore subiecţilor cu funcţie renală normală nu produce acumularea dozelor de meropenem.
Un studiu care a înrolat 12 pacienţi cărora li s-a administrat 1000 mg meropenem pentru infecţiile intraabdominale la fiecare 8 ore după intervenţia chirurgicală a demonstrat o valoare Cmax şi un timp de înjumătăţire plasmatică comparabile cu cele observate la subiecţii normali, dar un volum de distribuţie mai mare, cu o valoare de 27 l.
Distribuţie
Valoarea medie a proporţiei de legare de proteinele plasmatice a meropenemului a fost de aproximativ 2% şi a fost independentă de concentraţie. După administrarea rapidă (5 minute sau mai puţin) farmacocinetica este biexponenţială, aspect mult mai puţin evidenţiat după o perfuzie cu durata de 30 de minute. S-a demonstrat că meropenemul pătrunde bine în mai multe lichide şi ţesuturi: inclusiv în plamâni, secreţii bronşice, bilă, lichid cerebrospinal, ţesuturi de la nivelul aparatului genital, la nivel cutanat, fascii, muşchi şi exudate peritoneale.
Metabolizare
Meropenemul este metabolizat prin hidroliza inelului beta-lactamic generând un metabolit inactiv din punct de vedere microbiologic. In vitro, meropenemul demonstrează sensibilitate redusă la hidrolizarea de către dehidropeptidaza-I (DHP-I) umană, comparativ cu imipenemul, nefiind necesară administrarea concomitentă a inhibitorului DHP-I.
Eliminare
Meropenemul este, în principal, excretat sub formă nemodificată pe cale renală; aproximativ 70% (50- 75%) din doză se excretă nemodificată în decurs de 12 ore. Un plus de 28% este recuperată ca metabolit inactiv din punct de vedere microbiologic. În materiile fecale s-a regăsit numai aproximativ 2% din doză. Clearance-ul renal măsurat şi efectul probenecidului arată că meropenemul este supus atât filtrării, cât şi secreţiei tubulare.
Insuficienţa renală
Insuficienţa renală rezultă din valorile plasmatice mai mari ale ASC şi un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung demonstrate pentru meropenem. Au existat creşteri ale ASC de 2,4 ori la pacienţii cu insuficienţă moderată (ClCr 33-74 ml/min), de 5 ori în cazul insuficienţei severe (ClCr 4-23 ml/min) şi de 10 ori la pacienţii hemodializaţi (ClCr < 2 ml/min), comparativ cu subiecţii sănătoşi (ClCr > 80 ml/min). ASC a metaboliţilor inactivi din punct de vedere microbiologic cu inel deschis a fost, de asemenea, considerabil crescută la pacienţii cu insuficienţă renală. Se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată şi severă (vezi pct. 4.2).
Meropenemul este eliminat prin hemodializă, în timpul hemodializei clearance-ul fiind de aproximativ 4 ori mai mare decât la pacienţii cu anurie.
Insuficienţa hepatică
Un studiu care a înrolat pacienţi cu ciroză alcoolică nu a arătat niciun efect al afecţiunii hepatice asupra farmacocineticii meropenemului după doze repetate.
Pacienţi adulţi
Studiile de farmacocinetică efectuate la pacienţi nu au demonstrat diferenţe semnificative de farmacocinetică faţă de subiecţii sănătoşi cu funcţie renală echivalentă. Un model populaţional elaborat pe baza datelor provenite de la 79 de pacienţi cu infecţii intraabdominale sau pneumonie a arătat că volumul central este dependent de greutate şi clearance-ul dependent de clearance-ul creatininei şi de vârstă.
Populația pediatrică
Farmacocinetica la sugari şi copii cu infecţii trataţi cu doze de 10, 20 şi 40 mg/kg a evidenţiat valori ale Cmax aproximativ echivalente cu cele observate la adulţi după administrarea unor doze de 500, 1000, respectiv 2000 mg. Comparaţia a demonstrat parametri farmacocinetici consecvenţi între doze şi timpii de înjumătăţire plasmatică similari cu cei observaţi la adulţi, cu excepţia subiecţilor mai mici (< 6 luni t 1/2 1,6 ore). Valorile medii ale clearance-ului meropenemului au fost de 5,8 ml/min/kg (6-12 ani), 6,2 ml/min/kg (2-5 ani), 5,3 ml/min/kg (6-23 luni) şi 4,3 ml/min/kg (2-5 luni). Aproximativ 60% din doză este excretată în urină după 12 ore, alte 12% fiind excretate sub forma metabolitului.
Concentraţiile meropenemului în LCR la copiii cu meningită sunt de aproximativ 20% din valorile plasmatice concomitente, deşi există variaţii semnificative inter-individuale.
Farmacocinetica meropenemului la nou-născuţii care necesită tratament antiinfecţios a demonstrat valori mai mari ale clearance-ului la nou-născuţii cu vârsta cronologică sau gestaţională mai mare, cu o medie generală al timpului de înjumătăţire plasmatică de 2,9 ore. Simularea Monte Carlo bazată pe un model populaţional FC a demonstrat că o schemă de administrare de 20 mg/kg la 8 ore a dus la obţinerea a T > CMI de 60% pentru P. aeruginosa pentru 95% dintre prematuri şi 91% dintre copiii născuţi la termen.
Vârstnici
Studiile de farmacocinetică la subiecţi vârstnici sănătoşi (cu vârsta de 65-80 ani) au demonstrat o reducere a clearance-ului plasmatic care s-a corelat cu o reducere legată de vârstă a clearance-ului creatininei şi o reducere mai mică a clearance-ului non-renal. Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienţii vârstnici, cu excepţia celor cu insuficienţă renală moderată până la severă (vezi pct. 4.2).
Date preclinice de siguranță
Studiile la animale indică faptul că meropenemul este bine tolerat la nivel renal. Dovezile histologice ale leziunilor tubulare renale au fost observate la şoareci şi câini numai la doze de 2000 mg/kg şi mai mari, după o singură administrare şi la maimuţe la doze de 500 mg/kg într-un studiu cu durata de 7 zile. Meropenemul este, în general, bine tolerat la nivelul sistemului nervos central. Efectele au fost observate în studiile privind toxicitatea după doză unică la rozătoare la doze mai mari de 1000 mg/kg.
DL50 al meropenemului administrat intravenos la rozătoare este mai mare de 2000 mg/kg.
În studii cu doze repetate şi cu durata de până la 6 luni, au fost observate numai efecte minore, inclusiv o scădere a parametrilor eritrocitari la câini.
Nu au existat dovezi de potenţial mutagen într-o baterie de teste convenţionale şi nici dovezi de toxicitate asupra funcţiei de reproducere sau de potenţial teratogen în studiile efectuate la şobolani cu doze de până la 750 mg/kg şi la maimuţe cu doze de până la 360 mg/kg.
Într-un studiu preliminar efectuat la maimuţe s-a demonstrat o creştere a cazurilor de avort la doza de 500 mg/kg.
Nu au existat dovezi de creştere a sensibilităţii la meropenem la pui, comparativ cu animalele adulte. Formula pentru administrare intravenoasă a fost bine tolerată în studiile efectuate la animale.
Singurul metabolit al meropenemului a avut un profil de toxicitate similar, în studiile efectuate la animale.
