HELICOBACTER TEST INFAI PT COPII INTRE 3-11ANI PULB. PT. SOL. ORALA

Grup farmacoterapeutic: alte diagnostice, cod ATC: VO4CX

Pentru o cantitate de 45 mg uree ¹³C, care se administrează ca doză unică pentru testul de respiraţie, nu este descrisă nici o activitate farmacodinamică.

După administrarea orală a ureei marcate marcat ajunge la mucoasa stomacului. În prezenţa Helicobacter

Pylori uree ¹³C se metabolizează prin enzima urează a Helicobacter Pylori.

2H2N(¹³CO)NH2 + 2H2O ^{Enzimă: urează} 4NH3 + 2¹³CO2

Dioxidul de carbon pătrunde în vasele de sânge. De acolo este transportat sub forma de bicarbonat în plămâni şi expirat sub forma de ¹³CO2.

În prezenţa ureazei bacteriene, raportul izotopilor de carbon ¹³C/¹²C se modifică în mod semnificativ. ^{Cantitatea de13CO}2 ^{din probele de aer expirat este stabilită cu ajutorul spectometriei de masă pentru} stabilirea raportului de izotopi (IRMS) şi este indicată drept raport absolut (valoare-𝚫ᵝ) între valoare la 00-minute- şi cea la 30-minute.

Ureaza este produsă în stomac în mod eclusiv de Helicobacter Pylori. Alte bacterii producătoare de urează nu

au putut fi depistate decât foarte rar în flora stomacului.

Valoarea limită pentru diferenţierea pacienţilor cu Helicobacter Pylori negativ şi pozitiv este stabilită ca valoare 𝚫ᵝ din 4 ‰. Aceasta înseamnă că o creştere a valorii 𝚫ᵝ indică o infecţie cu peste 4 ‰. În comparaţie cu diagnosticele bioptice pentru depistarea unei infecţii cu Helicobacter Pylori, testul de respiraţie a atins într-un studiu clinic pe 168 pacienţi cu vârste cuprinse între 3 – 11 ani, o senzitivitate de 98,4% [90 %-CI: ≥93,9% ] şi o specificitate de 98,1% [90 %-CI: ≥95,1 %].

4

În cazul absenţei ureazei bacteriene, întreaga cantitate de uree administrată este metabolizată după absorbţie prin tractul gastrointestinal precum şi uree endogenă. Amonicaul produs din cauza hidrolizei descrise mai sus este preluat sub forma de NH ⁺ în metabolism.

Acest medicament a primit o “aprobare condiţionată”.

Aceasta înseamnă că sunt aşteptate dovezi suplimentare despre acest medicament.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) va revizui în fiecare an informaţiile noi privind medicamentul şi acest RCP va fi actualizat, după cum va fi necesar.

Ureea ¹³C administrată oral este metabolizată în dioxid de carbon şi amonica sau se integrează în ciclul de uree propriu corpului. Fiecare creştere de ¹³CO2 este măsurată prin analiza-izotopilor.

Absorbţia şi distribuţia de ¹³CO2 este mai rapidă decât reacţia ureazei. Împărţirea ureei ¹³C prin ureaza

Helicobacter reprezintă de aceea pasul care determină viteza întregului proces.

Numai la pacienţii cu Helicobacter pozitiv, administrarea a 45 mg de uree marcată duce în primele 30 de minute la o creştere semnificativă a ¹³CO2 în proba de aer expirat.

Niciuna.

Nu este cazul.

3 ani

A nu se depozita la peste 25°C.

O trusă de testare conţine următoarele componente:

şi alte instrucţiuni de manipulare

1. Testul trebuie efectuat în prezenţa unei persoane calificate profesional.

2. Fiecare pacient trebuie documentat cu ajutorul formularului corespunzător. Se recomandă efectuarea testului de către pacient, în poziţia întinsă.

3. Testul începe cu colectarea de probe pentru stabilirea valorilor iniţiale (valoarea 00-minute):

   • Se iau paiul şi ambele eprubete cu inscripţionarea " Ora de prelevare a probei: valoarea 00-minute" din setul testului.

   • Se îndepărtează capacul unei eprubete, se depachetează paiul şi se ţine în recipient.

   • Se expiră uniform prin pai, până când se abureşte peretele interior al eprubetei.

   • Paiul se extrage din eprubetă expirându-se în continuare şi se închide imediat eprubeta cu capacul. (În cazul în care eprubeta rămâne deschisă mai mult de 30 de secunde, rezultatul testului poate avea valori incorecte!)

   • Eprubeta trebuie ţinută în poziţie verticală şi se aplică eticheta cu codul de bare "valoare 00-minute" pe eprubetă, astfel încât liniile codului de bare să fie aliniate în linie orizontală.

4. După aceea se umple şi cea de-a doua eprubetă cu (inscripţionarea: "Ora de prelevare a probei:

   valoarea 00-minute") cu aer, urmându-se paşii descrişi mai sus.

5. Apoi se beau repede 200 ml de suc de portocale 100 % natural sau 1g acid citric dizolvat în 200 ml de

   apă.

6. Apoi are loc prepararea soluţiei pentru test:

   • Se scoate recipientul cu inscripţionarea “uree ¹³C pulbere“ din setul testului, se deschide şi se umple aproximativ trei sferturi din volumul său cu apă potabilă.

   • Se închide recipientul şi se agită uşor, până când se dizolvă complet pulberea.

   • Se varsă conţinutul într-un pahar.

   • Recipientul cu uree ¹³C se umple o a doua şi o a treia oară plin cu apă şi se varsă de fiecare dată conţinutul în pahar.

7. Soluţia trebuie băută imediat de către pacient şi se va nota ora la care a fost administrată.

8. La 30 de minute după administrarea soluţiei (punctul 7) se colectează probele cu "valoarea la 30-minute" în ambele eprubete rămase în ambalaj (inscripţionarea: "Ora de prelevare a probei: valoarea 30-minute") precum este descris la paşii 3 şi 4. Pentru aceste probe se utilizează etichetele cu codul de bare "Valoarea 30minute".

9. Eticheta cu codul de bare prevăzută pentru formularul de documentare a pacientului se aplică pe

   formular.

   După încheierea testului ambalajul se închide cu ajutorul aotocolantului special.

10. Eprubetele trebuie trimise apoi în ambalajul original la un laborator calificat pentru a fi analizate.

    Analiza probelor de aer expirat şi specificaţii ale testului pentru laboratoare

    Probele de aer expirat colectate în eprubetele de 10 ml din sticlă sau material plast sunt analizate cu ajutorul unui spectometru de masă pentru stabilirea raportului izotopilor (IRMS).

    Stabilirea raportului izotopilor ¹³C/¹²C al dioxidului de carbon din probele de aer expirat reprezintă o parte componentă integrată a setului testului Helicobacter INFAI pentru copii cu vârste cuprinse între 3 - 11 ani. Exactitatea testului depinde în mod semnificativ de calitatea analizei aerului expirat. Specificaţiile aparatelor spectrometrului de masă precum linearitatea, stabilitatea (precizia gazului de referinţă) şi precizia măsurării joacă un rol foarte important pentru exactitatea analizei.

    Trebuie să se asigure că analiza este efectuată de către un laborator calificat. Metoda aprobată în cererea de aprobare este descrisă după cum urmează:

    • Pregătirea probelor pentru IRMS

      Pentru stabilirea cu ajutorul spectometrului de masă a raportului ¹³C/¹²C în dioxidul de carbon al probelor de aer expirat, dioxidul de carbon trebuie izolat din probă şi introdus în spectometrul de masă. Sistemul automat de pregătire a probelor pentru spectometrul de masă pentru izotopi prevăzut pentru analiza testului de respiraţie se bazează pe o separare gazcromatografică cu ajutorul tehnicii „Continuous-flow“.

      Apa din proba de aer expirat este îndepărtată cu ajutorul unui condensator nafion sau cu ajutorul sistemului gazcromatografic, care separă fiecare componentă în parte sub formă de gaz cu helium în calitate de eluent. Gazele din aerul expirat izolate prin separare sunt depistate cu ajutorul unui detector de ionizare. Dioxidul de carbon este identificat prin durata caracteristică de retenţie şi este transferat în sistemul de spectometrie de masă.

    • Analiza prin spectometria de masă

      Pentru analiza dioxidului de carbon izolat se ionizează moleculele de gaz, sunt adunate într-o rază ionică, accelerate într-un câmp electric, deviate şi desfăcute într-un câmp magnetic şi apoi sunt înregistrate cantitativ. Aceşti cinci paşi au loc în aşa-numitul analizator al spectometrului de masă, care poate fi împărţit în domeniile sursă, ţeavă şi colector. Ionizarea, colectarea într-un fascicul de raze şi accelerarea au loc în sursă, devierea magnetică are loc în ţeavă, iar în colector sunt numărate componentele izotopilor.

    • Introducerea probei

      Pentru introducerea dioxidului de carbon în analizator sunt disponibile mai multe sisteme. Pentru analiza probelor de aer expirat este esenţială egalizarea individuală a dioxidului de carbon din probele de aer expirat cu un gaz standard-de referinţă-dioxid de carbon. Această egalizare asigură exactitatea sistemului, deoarece

      calcularea conţinutului de izotopi din dioxidul de carbon al probei de aer expirat are loc în comparaţie directă

      cu un standard independent.

    • Specificaţii pentru stabilirea raportului ¹³C/¹²C

Baza testului de respiraţie o reprezintă administrarea unei ureei ¹³C specific marcate, a cărui descompunere metabolică poate fi redat prin măsurarea ¹³CO2 în aerul expirat.

Spectometrul de masă trebuie să fie dotat cu:

Reproducţie multiplă: cel puţin 3 analize multiple ale unei probe în timpul măsurării Limitare de siguranţă: Memorarea parametrilor de măsurare şi a rezultatelor măsurătorilor cu

limitarea accesului, pentru împiedicarea manipulărilor ulterioare

Etalonare: Raport ¹³C/¹²C în comparaţie cu PDB (Pee Dee Beliminate)

Volum probă: < 200 µl

Respectarea specificaţiilor se verifică prin teste privind linearitatea, stabilitatea (precizia gazului de referinţă) şi privind precizia măsurătorii.

Toate spectometrele de masă, care sunt utilizate pentru analiza probelor de aer expirat, tebuie să îndeplinească următoarele specificaţii:

Linearitate: ^≤ 0,5 ‰ la probe de aer expirat, cu o concentraţie de CO2 între 1 % şi 7 %

Stabilitate: ≤ 0,2 ‰ la 10 măsurători consecutive

Precizia măsurători: ≤ 0,3 ‰ la ¹³C în frecvenţă naturală în eprubete pentru probe de aer expirat

de 10 ml cu o concentraţie de 3 % CO2 în probă

O infecţie cu Helicobacter pylori este depistată, atunci când diferenţa raportului ¹³C/¹²C valorii de bază şi a valorii la 30 de minute depăşeşte 4,0 ‰.

În mod alternativ poate fi utilizată oricare altă metodă validată, atâta timp cât este efectuată în laboratoare

calificate.