SEFTRION 1 g PULB. PT. SOL. INJ./PERF.

Seftrion este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţii la termen (de la naştere), pentru tratamentul următoarelor infecţii:

• Meningită bacteriană

• Pneumonie comunitară dobândită

• Pneumonie dobândită în spital

• Otită medie acută

• Infecţii intraabdominale

• Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)

• Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

• Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi

• Gonoree

• Sifilis

• Endocardită bacteriană Seftrion poate fi utilizat:

  Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.

  Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (stadiul III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţi cu vârsta peste 15 zile.

  Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.

  În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană.

  Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.

  Seftrion trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).

  Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.

Doze
Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei hepato- renale ale pacientului.

Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În cazuri severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de tratament specifice:

Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1-2 g Seftrion. Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 1-2 g pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 2 g ca doză unică administrată preoperator.

Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.

Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg-1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în cazul neurosifilisului, timp de 10-14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III]) 2 g o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Copii şi adolescenţi
Nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Seftrion. Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial aeşuat, Seftrion poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 50-80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50-80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Nou-născuţi cu vârsta între 0-14 zile
Seftrion este contraindicat la nou-născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.

Indicaţii pentru nou-născuţii cu vârsta între 0-14 zile care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg Seftrion. Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 20-50 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.
Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice, administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.

Pacienţi vârstnici
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).

Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance-ul creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.

Mod de administrare

Seftrion poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă de injecţie intramusculară profundă. Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12 ani, dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou-născuţi, dozele trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatieibilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile intramusculare trebuie
administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într-un singur loc de administrare. Administrarea pe calea intramusculară trebuie luată în considerare atunci când administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos (vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou-născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxonatrebuie administrată cu 30-90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de antibiotic beta- lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).

Ceftriaxona este contraindicată la:

• Nou-născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică)*

• Nou-născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):

• cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*

• dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).

  *Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.

  Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din rezumatul

  caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.

  Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.

Reacţii de hipersensibilitate

Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta-lactamice, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de

hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are antecedente de

reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la orice alt tip de antibiotic beta- lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate non-severe la alte antibiotice beta-lactamice.

Au fost raportate reacţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom

Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută (vezi pct. 4.8).

Interacţiuni cu produse care conţin calciu

La prematuri şi la nou-născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu-ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia dintre ei i s-au

administrat ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare intravenoase diferite. În

datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări intravasculare la pacienţi, alţii decât nou-născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau orice alte produse care conţin calciu. Studiile in vitro au demonstrat că nou-născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu- ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.

La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio soluţie

intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi

administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu soluţie de ser fiziologic, pentru a se evita

precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii

pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de perfuzare diferite şi în

locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuziei de soluţie NPT ar putea fi oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Seftrion la nou-născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor cefalosporine, poate deplasa bilirubina de pe albuminele plasmatice.

Seftrion este contraindicat la prematuri şi la nou-născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).

Anemia hemolitică mediată imun

O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Seftrion (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu Seftrion au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât şi la copii.

Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.

Tratamentul pe termen lung

În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale regulate.

Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente

Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate,de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi

pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.

Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.

Insuficienţă renală şi hepatică severe

În cazul insuficienţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).

Interferenţa cu testarea serologică

Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate fals- pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Seftrion poate conduce la obţinerea de rezultate fals- pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).

Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate fals-

pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Seftrion trebuie efectuată prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).

Sodiu

Fiecare gram de Seftrion conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii careurmează o dietă cu aport controlat de sodiu.

Spectru antibacterian

Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru utilizarea ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea patogenului (vezi pct.

4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includmicroorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administrarea unui antibiotic suplimentar.

Utilizarea lidocainei

În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare contraindicaţiile, atenţionările şi

alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).

Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.

Litiază biliară

Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tratamentului cu

ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non-invaziv, iar decizia de întrerupere a tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţei beneficiu-risc (vezi pct. 4.8).

Stază biliară

La pacienţii trataţi cu Seftrion au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie

parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Seftrion, în raport cu formarea de precipitate biliare.

Litiază renală

Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de utilizare la pacienţi cu

antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza evaluării balanţei beneficiu-risc pentru fiecare pacient.

Medicamentul conține sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu

Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuieutilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Seftrion sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului

reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat.

Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecatăcu

soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou-născuţilor, dacă liniile de

perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au utilizatplasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou-născuţilor au demonstrat că nounăscuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).

Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea Raportului

Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentului cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).

Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă

monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).

Într-un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.

Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu (administrate pe cale intravenoasă sau orală).

Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals-pozitive ale testului Coombs. Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie. De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals-pozitive.

De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin metode enzimatice.

Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).

Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.

Sarcina

Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare asupra

dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul tratamentului depăşeşte riscul acestuia.

Alăptarea

Ceftriaxona se excretează în laptele uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi a infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării. Trebuie luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă, ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.

Fertilitatea

Studiile asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei sau bărbaţi.

În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) care pot afecta

abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când conduc sau folosesc utilaje.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor hepatice.

Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice. Pentru clasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10)

Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)

Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100) Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000)

Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile)

a

Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.

b

Vezi pct. 4.4

Infecţii şi infestări

Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium difficile. Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei

Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou-născuţii prematuri şi la cei la termen (cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.

Precipitatele sare de calciu-ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.

Riscul mare de precipitare la nou-născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de

înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2). Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vârsta de peste 3 ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care depăşesc 10 g şi care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau imobilizare la pat).

Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii trataţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o incidenţă variabilă a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa pare să fie mai mică în

cazul administrării lente a perfuziei (20-30 de minute). Această reacţie este de obicei asimptomatică,

precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este reversibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/ risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare:

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz desupradozaj, tratamentul este simptomatic.