MAGNEVIT 445 mg/50 mg COMPR.

Prevenirea şi tratamentul deficitului de magneziu la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani.

Asocierea unora dintre următoarele simptome poate indica un deficit de magneziu:

• nervozitate, iritabilitate, anxietate uşoară, fatigabilitate trecătoare, tulburări minore de somn;

• manifestări de anxietate, cum sunt: spasmele digestive sau palpitaţiile (la pacienţii fără afecţiuni cardiace);

• crampe musculare, parestezii.

  Aportul de magneziu poate ameliora aceste simptome.

Adulţi: doza uzuală este de 6 - 8 comprimate Magnevit pe zi, fracţionat în 2 - 3 prize, administrate în timpul meselor.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 -12 ani (cu greutate corporală peste 20 kg) şi adolescenţi: doza uzuală este de 4 - 6 comprimate Magnevit pe zi (100 - 150 mg magneziu elementar pe zi), fracţionat în 2 - 3 prize, administrate în timpul meselor.

La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă alte concentraţii şi forme farmaceutice, adecvate vârstei.

Mod şi durată de administrare

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă.

Durata obişnuită a tratamentului este de o lună. Dacă simptomele nu se ameliorează după o lună de tratament, nu este utilă continuarea acestuia.

Hipersensibilitate la lactat de magneziu dihidrat, clorhidrat de piridoxină sau la oricare dintre excipienţi.

Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/minut).

În cazul asocierii deficitului de calciu, se recomandă ca primă măsură, în majoritatea cazurilor, corectarea deficitului de magneziu înainte de a începe administrarea de calciu.

În caz de insuficienţă renală moderată, sunt necesare precauţii, pentru a se evita riscul hipermagneziemiei.

În caz de infecţii urinare cu creşterea eliminării fosfaţilor urinari, nu se recomandă administrarea de magneziu deoarece există risc de precipitare a fosfaţilor amoniu-magneziu. În astfel de cazuri, este necesară rezolvarea infecţiei urinare, înaintea iniţierii oricărei terapii cu magneziu.

Administrarea îndelungată a unor doze mari de piridoxină s-a asociat cu dezvoltarea unor severe neuropatii periferice; doza la care aceste neuropatii periferice se produc este controversată.

Magnevit conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Magneziu

Medicamentele care conţin fosfaţi sau săruri de calciu inhibă absorbţia intestinală a magneziului.

Magneziul, fierul, fluorurile şi tetraciclinele îşi influenţează reciproc absorbţia. De aceea, se recomandă administrarea acestora la intervale de 2-3 ore.

Antibioticele aminoglicozidice, cisplatina şi ciclosporina A grăbesc excreţia magneziului.

În cazul utilizării concomitente a diureticelor care economisesc potasiu creşte reabsorbţia tubulară a magneziului, de aceea se recomandă supraveghere medicală.

Magneziul modifică absorbţia glicozidelor tonicardiace; pacienţii cărora li se administrează glicozide tonicardiace pot să utilizeze medicamentul numai sub supraveghere medicală.

Piridoxină

Datorită acţiunii sale de activare a dopa-decarboxilazei în periferie, piridoxina reduce sau inhibă acţiunea antiparkinsoniană a levodopa. Acest antagonism nu se observă însă în cazul în care levodopa este administrată în asociere cu un inhibitor al decarboxilazei.

Piridoxina scade activitatea altretaminei. De asemenea, s-a raportat o scădere a concentraţiilor serice de fenobarbital şi fenitoină. Multe medicamente pot creşte necesităţile de piridoxină; aceste substanţe includ: hidralazina, izoniazida, penicilamina şi contraceptivele orale. Unele antibiotice (cicloserina, neomicina, eritromicina, tetraciclinele, cloramfenicolul, sulfamidele) produc inactivarea piridoxinei. Vitamina B6 creşte eliminarea nitrofurantoinei de aproximativ 2 ori.

Sarcina

Medicul poate lua în considerare utilizarea magneziului în orice stadiu al sarcinii, dacă este necesar. Deşi datele din studiile efectuate la animale sunt insuficiente, experienţa clinică limitată confirmă absenţa riscului.

Alăptarea

Deoarece magneziul este excretat în laptele matern, trebuie evitată utilizarea acestui medicament în perioada alăptării.

Magnevit nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:

• diaree;

• dureri abdominale;

• reacţii cutanate;

• reacţii alergice.

În cazul unei funcţii renale normale, supradozajul cu magneziu pe cale orală nu este, în general, urmat de reacţii toxice. Totuşi, în cazul unei insuficienţe renale, este posibil să apară intoxicaţia cu magneziu.

Efectele toxice sunt dependente de concentraţia plasmatică de magneziu, iar semnele sunt următoarele:

• hipotensiune arterială;

• greaţă, vărsături;

• eritem tranzitor al feţei şi gâtului;

• sete;

• somnolenţă;

• confuzie;

• slăbiciune musculară;

• diminuarea reflexelor;

• modificări ale ECG;

• debutul deprimării respiraţiei, aritmii cardiace, comă, stop cardiac şi paralizie respiratorie;

• sindrom anuric.

  Tratamentul supradozajului constă în rehidratare şi diureză forţată. În caz de insuficienţă renală, este necesară hemodializă sau dializă peritoneală.

  Se recomandă administrarea intravenoasă lentă a 10-20 ml calciu gluconic 10% pentru a compensa efectele nocive la nivel cardiovascular şi respirator.