Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente

METOCLOPRAMID TERAPIA 5mg/ml SOL. INJ.

Listă interacțiuni
10
28
17
2
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

A - A: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 90% din prețul de referință.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

PRF - Medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala, prescriptie care ramane in farmacie si nu se reinnoieste

Alte informații

Numele medicamentului

METOCLOPRAMID TERAPIA 5mg/ml SOL. INJ.

Forma farmaceutică

SOL. INJ.

Deținătorul de licență

TERAPIA SA - ROMANIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.12.2019
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - METOCLOPRAMID 5mg/ml

Indicații

Adulţi

Metoclopramid Terapia 5 mg/ml soluţie injectabilă este indicat la adulţi pentru:

  • Prevenirea greţei şi vărsăturilor postoperatorii (PONV).

  • Tratamentul simptomatic al greţei şi vărsăturilor, inclusiv al greţei şi vărsăturilor induse de migrena acută.

  • Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de radioterapie (RINV).

    Copii şi adolescenţi

    Metoclopramid Terapia 5 mg/ml soluţie injectabilă este indicat la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 1-18 ani) pentru:

  • Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV), ca antiemetic de linia a doua.

  • Prevenirea greţei şi vărsăturilor postoperatorii deja instalate (PONV), ca antiemetic de linia a doua.

Dozaj

Soluţia poate fi administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară.
Dozele intravenoase se administrează lent ca bolus (în decurs de minim 3 minute).

Toate indicaţiile (pacienţi adulţi)
Pentru prevenirea PONV, se recomandă o doză unică de 10 mg.

Pentru tratamentul simptomatic al greţei şi vărsăturilor, inclusiv al greţei şi vărsăturilor induse de migrena acută şi pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de radioterapie (RINV): se recomandă o doză unică de 10 mg, repetată de până la trei ori pe zi.

Doza zilnică maximă recomandată este de 30 mg sau 0,5 mg/kg greutate corporală.

Durata tratamentului injectabil trebuie să fie cât mai scurtă, iar trecerea la tratamentul oral sau rectal trebuie făcută cât mai curând posibil.

Toate indicaţiile (copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 1-18 ani)
Doza recomandată este între 0,1 şi 0,15 mg/kg greutate corporală, repetată de până la trei ori pe zi, administrată pe cale intravenoasă. Doza maximă în 24 de ore este de 0,5 mg/kg greutate corporală.

Tabel de dozare

Vârsta Greutate corporală Doză Frecvenţă
1-3 ani 10-14 kg 1 mg De până la trei ori pe zi
3-5 ani 15-19 kg 2 mg De până la trei ori pe zi
5-9 ani 20-29 kg 2,5 mg De până la trei ori pe zi
9-18 ani 30-60 kg 5 mg De până la trei ori pe zi
15-18 ani Peste 60 kg 10 mg De până la trei ori pe zi

Durata maximă a tratamentului este de 48 de ore pentru tratamentul greţei şi vărsăturilor postoperatorii deja instalate (PONV).

Durata maximă a tratamentului este de 5 zile pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV).

Mod de administrare:
Trebuie respectat un interval minim de 6 ore între două administrări, chiar şi în caz de vărsături sau respingere a dozei (vezi pct. 4.4).

Grupe speciale de populaţie

Vârstnici
La pacienţii vârstnici trebuie luată în considerare o scădere a dozei, pe baza funcţiei renale şi hepatice şi pe baza fragilităţii generale.

Insuficienţă renală:
La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal (clearance-ul creatininei ≤ 15 ml/minut), doza zilnică trebuie redusă cu 75%.
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei 15-60 ml/minut), doza trebuie redusă cu 50% (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică:
La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, doza trebuie redusă cu 50% (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi
Metoclopramida este contraindicată la copiii cu vârsta sub 1 an (vezi pct. 4.3).

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.6.1.

Hemoragie gastro-intestinală, obstrucţie mecanică sau perforaţie gastro-intestinală, pentru care stimularea motilităţii gastro-intestinale constituie un risc.

Feocromocitom confirmat sau suspectat, datorită riscului de episoade de hipertensiune arterială severă. Antecedente de dischinezie tardivă indusă de neuroleptice sau metoclopramidă.

Epilepsie (creşte frecvenţa şi intensitatea crizelor). Boala Parkinson.

Asocierea cu levodopa sau agonişti dopaminergici (vezi pct. 4.5).

Antecedente cunoscute de methemoglobinemie cu metoclopramidă sau deficit de NADH citocrom b5. Utilizarea la copiii cu vârsta sub 1 an, datorită riscului crescut de tulburări extrapiramidale (vezi pct. 4.4).

Metoclopramid nu trebuie utilizat în primele trei până la patru zile de la intervenții chirurgicale cum sunt piloroplastie sau anastomoza intestinală, deoarece contracțiile musculare puternice pot afecta în mod negativ vindecarea.

Atenționări

Precauții

Dacă vărsăturile persistă, pacientul trebuie reevaluat pentru a exclude posibilitatea unor afecţiuni pre- existente, de exemplu iritaţie cerebrală.

Tulburări neurologice

Pot să apară tulburări extrapiramidale, în special la copii şi adulţi tineri şi/sau atunci când sunt utilizate doze mari. Aceste reacţii apar, de obicei, la începutul tratamentului şi pot să apară chiar şi după o administrare unică. În cazul apariţiei simptomelor extrapiramidale, administrarea de metoclopramidă trebuie întreruptă imediat. Aceste reacţii sunt, în general, complet reversibile după întreruperea tratamentului, dar pot necesita un tratament simptomatic (benzodiazepine la copii şi/sau medicamente anti-parkinsoniene anticolinergice la adulţi).

Intervalul de timp de cel puţin 6 ore specificat la pct. 4.2 trebuie respectat între administrările de metoclopramidă, chiar şi în caz de vărsături sau respingere a dozei, pentru a se evita supradozajul.

Tratamentul pe termen lung cu metoclopramidă poate provoca dischinezie tardivă, potenţial ireversibilă, în special la vârstnici. Tratamentul nu trebuie să depăşească 3 luni datorită riscului de dischinezie tardivă (vezi pct. 4.8). Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar semne de dischinezie tardivă.

Sindromul neuroleptic malign a fost raportat atât la asocierea metoclopramidei cu neuroleptice, cât şi la administrarea metoclopramidei în monoterapie (vezi pct. 4.8). În cazul apariţiei sindromului neuroleptic malign, administrarea de metoclopramidă trebuie întreruptă imediat şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător.

Se solicită atenţie sporită în cazul pacienţilor cu afecţiuni neurologice pre-existente şi la pacienţii trataţi cu alte medicamente cu acţiune centrală (vezi pct. 4.3).

Simptomele bolii Parkinson pot fi, de asemenea, exacerbate de către metoclopramidă. Methemoglobinemia

A fost raportată methemoglobinemia, care poate fi determinată de deficitul de NADH citocrom b5

reductază. În aceste cazuri, metoclopramida trebuie întreruptă imediat şi definitiv şi trebuie iniţiate măsurile corespunzătoare (cum este tratamentul cu albastru de metil).

Tulburări cardiace

După administrarea de metoclopramidă prin injectare, în special pe cale intravenoasă, au fost raportate reacţii cardiovasculare grave, inclusiv cazuri de colaps circulator, bradicardie severă, infarct miocardic şi prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.8).

Se solicită atenţie deosebită la administrarea metoclopramidei, în special pe cale intravenoasă la populaţia vârstnică, la pacienţii cu tulburări de conducere cardiacă (inclusiv prelungirea intervalului QT), pacienţi cu dezechilibre electrolitice necorectate, bradicardie şi la pacienţii care utilizează medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT.

Dozele intravenoase se administrează lent ca bolus (în decurs de minim 3 minute), în vederea reducerii riscului de reacţii adverse (de exemplu, hipotensiune arterială, akatizie).

Insuficienţă renală sau hepatică

La pacienţii cu insuficienţă renală sau cu insuficienţă hepatică severă, se recomandă o reducere a dozei (vezi pct. 4.2).

Metoclopramid poate determina creșterea valorilor serice ale prolactinei.

Trebuie să se acorde atenție utilizării metoclopramid la pacienții cu antecedente de atopie (inclusiv astm) sau porfirie.

Metoclopramid nu trebuie utilizat în perioada postoperatorie imediată (până la 3-4 zile) după piloroplastie sau anastomoză intestinală, datorită contracțiilor gastrointestinale puternice ce pot afecta în mod negativ vindecarea.

O atenție deosebită trebuie acordată administrării metoclopramid intravenos la pacienți cu "sindromul sinusului bolnav" sau cu alte tulburări de conducere cardiacă.

Au existat cazuri foarte rare de anomalii ale conducerii cardiace cu administrare intravenoasă de metoclopramid. Metoclopramid trebuie utilizat cu precauţie cu alte medicamente care afectează conducerea cardiacă.

Acest medicament conţine metabisulfit de sodiu. Poate provoca rar reacţii de hipersensibilitate grave şi bronhospasm.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
10
28
17
2
Adăugați la "Interacțiuni"

Asociere contraindicată

Levodopa sau agoniştii dopaminergici şi metoclopramida prezintă un antagonism reciproc (vezi pct. 4.3).

Asociere de evitat

Alcoolul etilic potenţează efectul sedativ al metoclopramidei.

Asociere de luat în considerare

Datorită efectului prokinetic al metoclopramidei, absorbţia anumitor medicamente poate fi modificată.

Anticolinergice şi derivaţi ai morfinei

Anticolinergicele şi derivaţii morfinei pot avea un antagonism reciproc cu metoclopramida asupra motilităţii tractului digestiv.

Deprimante ale sistemului nervos central (derivaţi ai morfinei, anxiolitice, antihistaminice H1 sedative, antidepresive sedative, barbiturice, clonidină şi medicamente asociate)

Efectele sedative ale deprimantelor sistemului nervos central şi metoclopramidei sunt potenţate.

Neuroleptice

Metoclopramida împreună cu alte neuroleptice pot avea un efect aditiv asupra apariţiei tulburărilor extrapiramidale.

Medicamente serotoninergice

Utilizarea metoclopramidei împreună cu medicamente serotoninergice, cum sunt ISRS poate să crească riscul de apariţie a sindromului serotoninergic.

Digoxina

Metoclopramida poate să scadă biodisponibilitatea digoxinei. Este necesară monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice.

Ciclosporina

Metoclopramida creşte biodisponibilitatea ciclosporinei (Cmax cu 46% şi expunerea cu 22%). Este necesară monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice de ciclosporină. Nu se cunosc consecinţele clinice.

Mivacurium şi suxametoniu

Metoclopramida soluţie injectabilă poate să prelungească durata blocului neuro-muscular (prin inhibarea colinesterazei plasmatice).

Inhibitori puternici ai CYP2D6

În cazul administrării concomitente cu inhibitori puternici ai CYP2D6, cum sunt fluoxetina şi paroxetina, nivelurile de expunere ale metoclopramidei sunt crescute. Deşi semnificaţia clinică este incertă, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru reacţii adverse.

Metoclopramid poate reduce concentrațiile plasmatice ale atovaquonei.

Sarcina

Sarcina

Un volum mare de informaţii provenite de la femeile gravide (mai mult de 1000 de expuneri) nu a indicat toxicitate malformativă sau fetotoxicitate. Metoclopramida poate fi utilizată în timpul sarcinii, dacă este necesar din punct de vedere clinic. Datorită proprietăţilor farmacologice (similar altor neuroleptice), în cazul administrării metoclopramidei în ultimul trimestru al sarcinii, sindromul extrapiramidal la nou- născut nu poate fi exclus. Metoclopramida trebuie evitată în ultimul trimestru al sarcinii. Dacă se utilizează metoclopramida, trebuie efectuată monitorizarea neonatală.

Alăptarea

Metoclopramida este excretată în laptele matern într-o cantitate scăzută. Reacţiile adverse la copilul alăptat nu pot fi excluse. De aceea, metoclopramida nu este recomandată în timpul alăptării. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării metoclopramidei la femeile care alăptează.

Condus auto

Metoclopramida poate provoca somnolenţă, ameţeală, diskinezie şi distonie care pot afecta vederea şi, de asemenea, pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacții adverse

Reacţiile adverse clasificate pe aparate, sisteme şi organe. Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100, <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme şi organe Frecvenţă Reacţii adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Cu frecvenţă necunoscută Methemoglobinemia, care poate fi determinată de deficitul de NADH citocrom b5 reductază, în special la nou-născuţi (vezi pct. 4.4)Sulfhemoglobinemia, în special laadministrarea concomitentă de doze mari de medicamente cu sulf
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente Bradicardie, intravenoasă în special cu formularea
Cu frecvenţă necunoscută Stop cardiac, care apare la scurt timp după administrarea injectabilă şi care poate fi
consecinţa bradicardiei (vezi pct. 4.4); Bloc atrio-ventricular, bloc sinusal, în special după administrarea intravenoasă; prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă;Torsada vârfurilor
Tulburări endocrine*
Mai puţin frecvente Amenoree, hiperprolactinemie
Rare Galactoree
Cu frecvenţănecunoscută Ginecomastie
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente Diaree
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente Astenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente Hipersensibilitate
Cu frecvenţă necunoscută Reacţii anafilactice (incluzând şoc anafilactic, în special după administrareaintravenoasă)
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte frecvente Somnolenţă
Frecvente Tulburări extrapiramidale (în special la copii şi adulţi tineri şi/sau atunci când doza recomandată este depăşită, chiar şi după oadministrare unică) (vezi pct. 4.4), parkinsonism, acatizie
Mai puţin frecvente Distonie (inclusiv tulburări vizuale și crizeoculogire), dischinezie, reducerea nivelului de conştienţă
Rare Convulsii, în special la pacienţii epileptici
Cu frecvenţă necunoscută Dischinezie tardivă care poate fi persistentă, în timpul tratamentului sau după tratament prelungit, în special la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4), sindrom neuroleptic malign(vezi pct. 4.4)
Tulburări psihice
Frecvente Depresie
Mai puţin frecvente Halucinaţii
Rare Stare confuzională
Tulburări vasculare
Frecvente Hipotensiune arterială, în special cuformularea intravenoasă
Cu frecvenţă necunoscută Şoc, sincopă după administrarea injectabilă, hipertensiune arterială acută la pacienţii cu feocromocitom (vezi pct. 4.3)Creştere tranzitorie a tensiunii arteriale

* Tulburări endocrine apărute în timpul tratamentului pe termen lung în legătură cu hiperprolactinemia (amenoree, galactoree, ginecomastie).

Următoarele reacţii, uneori asociate, apar mai frecvent atunci când se utilizează doze mari:

  • simptome extrapiramidale: distonie acută şi dischinezie, sindrom parkinsonian, acatizie, chiar şi după o administrare unică a medicamentului, în special la copii şi adulţi tineri (vezi pct. 4.4).

  • somnolenţă, reducerea nivelului de conştienţă, confuzie, halucinaţii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Supradozaj

Simptome

Pot să apară tulburări extrapiramidale, somnolenţă, reducerea nivelului de conştienţă, confuzie, halucinaţii şi stop cardio-respirator.

Tratament

În caz de simptome extrapiramidale asociate sau nu supradozajului, tratamentul este doar simptomatic (benzodiazepine la copii şi/sau medicamente anti-parkinsoniene anticolinergice la adulţi).

În funcţie de starea clinică, trebuie efectuate un tratament simptomatic şi o monitorizare continuă a funcţiilor cardio-vasculare şi respiratorii.

Proprietăți farmacologice - METOCLOPRAMID 5mg/ml

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tratamentul tulburărilor funcţionale gastrointestinale; propulsive, codul ATC: A03FA01.

Mecanism de acţiune

Acţiunea metoclopramidei este strâns asociată cu controlul nervos parasimpatic al tractului gastro- intestinal superior, unde efectul este de susţinere a acţiunii peristaltice normale. Metoclopramida este un derivat de benzamidă care acţionează periferic pentru a intensifica acţiunile colinergice ale sinapselor muscarinice şi la nivelul sistemului nervos central pentru antagonizarea dopaminei.

Aceasta furnizează o abordare fundamentală pentru controlul acestor afecţiuni unde motilitatea gastro- intestinală afectată este un factor comun preexistent.

Proprietăți farmacocinetice

Medicamentul este metabolizat semnificativ la primul pasaj hepatic. Acesta este eliminat prin urină sub formă nemodificată iar metaboliţii sunt eliminaţi atât sub formă liberă cât şi conjugată. Medicamentul este de asemenea eliminat în laptele matern.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală severă, clearance-ul metoclopramidei este redus cu până la 70%, în timp ce timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este crescut (aproximativ 10 ore pentru un clearance al creatininei de 10-50 ml/minut şi 15 ore pentru un clearance al creatininei <10 ml/minut).

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu ciroză hepatică, a fost observată acumularea metoclopramidei, asociată cu o reducere de 50% a clearance-ului plasmatic.

  • Date preclinice de siguranţă

    Nu sunt disponibile.

  • Proprietăți farmaceutice - METOCLOPRAMID 5mg/ml

    Lista excipienților

    Clorură de sodiu Metabisulfit de sodiu Fosfat disodic dodecahidrat Acid citric

    Apă pentru preparate injectabile.

    Incompatibilități

    Metoclopramida este incompatibilă cu cefalotina sodică, cloramfenicolul sodic, bicarbonatul de sodiu.

    Perioada de valabilitate

    2 ani.

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.

    Natura și conținutul ambalajului

    Cutie cu 5 fiole de sticlă brună prevăzute cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie injectabilă.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    şi alte instrucţiuni de manipulare

    Vezi pct. 4.2.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 5 fiole din sticla bruna, prevazute cu punct de rupere x 2 ml sol. inj.
    Preț
    41,54 lei
    Co-plata
    23,58 lei

    Lista de compensare

    A - A: Lista medicamentelor cu nivel de compensare 90% din prețul de referință.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.