ENDOXAN 50 mg DRAJ.

Endoxan se utilizează în polichimioterapie sau ca monoterapie în:

Leucemii:

Leucemii acute sau cronice limfoide şi mieloide

Limfoame maligne:

Boala Hodgkin, limfoame non-hodgkiniene, plasmocitom.

Tumori maligne solide cu sau fără metastaze:

Cancer ovarian, cancer testicular, cancer mamar, carcinom pulmonar cu celule mici, neuroblastom, sarcom Ewing.

Boli autoimune progresive:

Artrită reumatoidă, artropatie psoriazică, lupus eritematos sistemic, sclerodermie, vasculite sistemice (de exemplu, cu sindrom nefrotic), anumite tipuri de glomerulonefrite (de exemplu, cu sindrom nefrotic), miastenia gravis, anemie hemolitică autoimună, boala aglutininelor la rece.

Tratament imunosupresor în transplante de organ.

Endoxan trebuie administrat numai de medici cu experienţă. Dozele trebuie adaptate individual pentru fiecare pacient.

Dacă nu este prescris într-un alt mod, dozele recomandate sunt următoarele:

Adulţi şi copii:

În terapie continuă, se administrează 1-4 drajeuri Endoxan (50-200 mg ciclofosfamidă anhidră) zilnic; dacă este necesar, se pot administra mai multe drajeuri, dar numai pentru cure terapeutice de scurtă durată.

Dozele recomandate mai sus se aplică, în principal, monoterapiei cu ciclofosfamidă. În cadrul

polichimioterapiei în asociere cu alte citostatice cu toxicitate similară, poate fi necesară reducerea dozelor sau prelungirea intervalelor dintre tratamente.

Recomandări pentru reducerea dozelor la pacienţii cu mielosupresie

Recomandări pentru ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală

Insuficienţa hepatică sau renală severă necesită reducerea dozelor. Se recomandă o reducere cu 25% pentru o bilirubinemie de 3,1-5 mg/100 ml şi de 50% pentru o rată a filtrării glomerulare sub 10 ml/minut.

Ciclofosfamida este dializabilă.

Endoxan trebuie administrat dimineaţa. În timpul administrării sau imediat după administrare, trebuie consumată o cantitate corespunzătoare de lichide. Este important ca pacienţii să urineze la intervale regulate.

Durata tratamentului şi intervalele dintre cure vor depinde de indicaţii, schema de tratament aplicată

(monoterapie sau polichimioterapie), starea generală de sănătate a pacientului, valorile hemogramei şi a altor rezultate de laborator.

Hipersensibilitate la ciclofosfamidă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

Pacienţi cu deteriorare severă a funcţiei măduvei osoase (în special la pacienţii care au făcut pretratament cu medicamente citotoxice mielosupresive sau radioterapie) (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8);

Pacienţi diagnosticaţi cu cistită şi obstrucţie a tractului urinar (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8);

Pacienţi cu infecţii active; infecţiile acute sunt contraindicate pentru folosirea ciclofosfamidei deoarece sunt cunoscute efectele mielosupresive ale ciclofosfamidei, care cresc riscul de infecţii acute, putând deveni

ameninţătoare de viaţă şi chiar letale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8); Sarcina şi alăptarea, vezi pct. 4.6.

Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări al sistemului imunitar

La toţi pacienţii trataţi cu Endoxan trebuie monitorizată frecvent hemograma completă Înainte de fiecare administrare şi la intervale adecvate (la nevoie zilnic) este necesar să se verifice numărul de: leucocite (WBC), trombocite (Pt) şi hemoglobina (Hb).

Controlul numărului de leucocite trebuie efectuat cu regularitate în cursul tratamentului: la intervale de 5-7 zile la începutul tratamentului şi la fiecare 2 zile dacă numărul de leucocite scade sub 3000/mm³(vezi pct. 4.2).

Endoxan nu trebuie administrat la pacienţii cu un număr de leucocite sub 2500/µl şi/sau cu număr de trombocite sub 50 000/µl, dacă nu este absolut necesar.

În situaţii de febră neutropenică şi/sau leucopenie trebuie administrate profilactic antibiotice şi/sau antimicotice.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau care au efectuat anterior chimioterapie şi/sau radioterapie, este de aşteptat să apară mielosupresie severă.

Se impune verificarea periodică a prezenţei eritrocitelor în sedimentul urinar.

Tulburări ale sistemului imunitar

Este necesară supravegherea atentă a pacienţilor cu imunitate scăzută (de exemplu, în caz de diabet zaharat, tulburări cronice hepatice sau renale).

Similar oricărui citostatic, terapia cu Endoxan trebuie utilizată cu atenţie la pacienţii debilitaţi sau vârstnici şi la cei trataţi anterior prin radioterapie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Înainte de începerea tratamentului, trebuie exclusă sau corectată orice obstrucţie a tractului urinar,

cistită, infecţie, dezechilibru electrolitic. Hidratarea adecvată poate reduce marcant frecvenţa sau severitatea toxicităţii de vezica urinară. Este important să se asigure că pacientul practică periodic golirea vezicii urinare. De asemenea, tratamentul cu UROMITEXAN (DCI: mesna) poate fi utilizat concomitent cu Endoxan pentru a reduce efectele toxice asupra vezicii urinare. Dacă se utilizează mesna (Uromitexan)

pentru reducerea toxicităţii uroteliale trebuie evitată golirea frecventă a vezicii urinare.

Dacă în timpul tratamentului cu Endoxan apare o cistită cu hematurie microscopică sau macroscopică, terapia cu Endoxan trebuie întreruptă până la normalizare.

Pacienţii care suferă deja de insuficienţă renală trebuie ţinuţi atent sub observaţie (vezi de asemenea pct. 4.2).

Tulburări cardiace

Există dovezi că efectul cardiotoxic al Endoxan poate fi crescut la pacienţii trataţi anterior prin

radioterapie în zona cardiacă şi/sau în cazul utilizării concomitente cu antracicline sau pentostatin. În acest context, pacienţilor cu antecedente de boală cardiacă li se recomandă precauţii speciale şi un control regulat al electroliţilor.

Tulburări gastro-intestinale

Trebuie administrate profilactic antiemetice, pentru a reduce severitatea stărilor de greaţă şi a vărsăturilor.

Alcoolul poate accentua stările de greaţă şi vărsăturile induse de Endoxan; prin urmare, consumul de băuturi alcoolice trebuie evitat în timpul tratamentului cu Endoxan.

Pentru a reduce apariţia stomatitelor trebuie acordată o atenţie deosebită igienei orale.

Tulburări hepatobiliare

Administrarea la pacienţi cu afecţiuni hepatice, necesită evaluarea stării de sănătate în mod

individual înainte ca tratamentul sa fie iniţiat. Se recomandă monitorizarea atentă a acestor pacienţi (vezi de asemenea pct. 4.2).

Abuzul de alcool favorizează dezvoltarea disfuncţiilor hepatice.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului/ Afecţiuni congenitale familiale şi genetice

Endoxan are potenţial mutagenic şi efect genotoxic. Tratamentul cu Endoxan poate produce anomalii ale genotipului, atât la bărbaţi, cât şi la femei. De aceea, în timpul tratamentului cu Endoxan şi timp de 6 luni

de la întreruperea acestuia, femeile nu trebuie să rămână gravide, iar bărbaţii nu trebuie să conceapă copii. În această perioadă de timp, pacienţii (bărbaţi şi femei) activi sexual trebuie să utilizeze metode eficace de

contracepţie.

Tratamentul aplicat bărbaţilor poate creşte riscul infertilităţii ireversibile: aceştia trebuie informaţi în legătură cu posibilitatea conservării spermei, înaintea începerii tratamentului.

Investigaţii diagnostice

La pacienţii cu diabet zaharat trebuie verificat periodic nivelul glicemiei pentru a ajusta din timp tratamentul antidiabetic (vezi de asemenea pct. 4.5).

Excipienţi:

Deoarece medicamentul conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Deoarece medicamentul conţine zahăr pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi accentuat, precum şi efectul mielosupresor atunci când se administrează concomitent alopurinol sau hidroclorotiazidă.

Tratamentul anterior sau concomitent cu fenobarbital, fenitoină, benzodiazepine sau cloralhidrat implică posibilitatea efectului inductor la nivelul enzimelor microzomale hepatice.

Antibioticele fluorochinolonice (cum ar fi: ciprofloxacina) administrate înainte de tratamentul cu Endoxan (mai ales în cazul pregătirii dinaintea transplantului de măduvă osoasă) pot reduce eficacitatea

ciclofosfamidei şi astfel recidivarea bolii de bază.

Deoarece ciclofosfamida are efecte imunosupresive, este de aşteptat ca pacientul să dovedească un răspuns diminuat la orice vaccinare; administrarea de vaccinuri cu virusuri vii poate fi însoţită de infecţia indusă de vaccin.

Dacă se utilizează concomitent miorelaxante depolarizante (de exemplu, succinilcolină halogenat), poate apare apnee prelungită, datorită reducerii concentraţiei pseudocolinesterazei.

Administrarea concomitentă de cloramfenicol determină prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică a ciclofosfamidei şi metabolizarea lentă a acesteia.

Tratamentul cu antracicline, pentostatin sau trastuzumab poate creşte potenţialul cardiotoxic al

ciclofosfamidei. De asemenea, intensificarea efectului cardiotoxic poate apare şi după radioterapia regiunii cardiace.

Administrarea concomitentă de indometacin trebuie efectuată cu mare grijă deoarece a fost raportat un caz de intoxicaţie acută cu apă.

Deoarece în grapefruit se găseşte un compus care poate inhiba activarea ciclofosfamidei şi, prin urmare, eficacitatea sa, pacientul nu trebuie să consume grapefruit sau să bea suc de grapefruit în perioada tratamentului cu Endoxan.

La animale cu tumori, s-a observat o activitate antitumorală redusă la administrarea concomitentă a etanolului (alcoolului) şi a dozelor scăzute de ciclofosfamidă.

Raportări izolate au sugerat un risc mai mare de toxicitate pulmonară (pneumonii, fibroze alvolare) în cazul pacienţilor aflaţi sub tratament citotoxic cu ciclofosfamidă şi G-CSF (factorul de stimulare a coloniilor formatoare de granulocite) sau GM-CSF(factorul de stimulare a coloniilor formatoare de granulocite şi macrofage).

După administrarea ciclofosfamidei urmată de azathioprină, în cazul a trei pacienţi, s-a observat o posibilă interacţiune cu azathioprina manifestată prin necroze hepatice. Antifungicele azolice (fluconazolul, itraconazolul) sunt cunoscute ca fiind inhibitori ai enzimelor citocromului P450 implicate în metabolizarea ciclofosfamidei.

Pacienţii care primesc doze mari de ciclofosfamidă în mai puţin de 24 de ore după tratamentul cu doze mari de busulfan pot avea un clearance mai scăzut şi un timp de înjumătăţire mai lung al ciclofosfamidei. Acest lucru poate duce la incidenţa crescută a bolii obstructive venoase şi a mucozitelor.

Concentraţia plasmatică a ciclosporinei a fost mai mică la pacienţii cărora li s-a administrat o combinaţie de ciclofosfamidă şi ciclosporină decât la pacienţii care fost trataţi numai cu ciclosporină. Interacţiunea poate conduce la creşterea incidenţei rejetului de grefă în cazul transplantului.

Administrarea dozelor mari de ciclofosfamidă şi citarabină în aceeaşi zi, într-un interval foarte scurt, potenţează cardiotoxicitatea prin cumularea cardiotoxicităţii fiecărei substanţe active în parte.

Interacţiunile dintre ondansetron şi ciclofosfamidă (în doze mari) au dus la scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) pentru ciclofosfamidă.

S-a raportat o inhibare intensă a bioactivării ciclofosfamidei de către thiotepa atunci când aceasta a fost administrată în doze terapeutice mari cu o oră înainte de ciclofosfamidă. Schema de administrare şi

succesiunea acestor două medicamente poate fi de importanţă critică.

Rezultatele din studiile pe animale arată că tratamentul cu Endoxan poate avea efect genotoxic şi poate cauza afectare fetală atunci când este administrat la femeile gravide.

Dacă tratamentul cu ciclofosfamidă este absolut necesar în cursul primului trimestru de sarcină, se impune o consultaţie medicală de specialitate în vederea avortului.

După primul trimestru de sarcină, dacă terapia nu poate fi amânată, chimioterapia poate fi administrată după informarea pacientei despre riscul minor, dar posibil, de efecte teratogene şi de potenţialul risc pentru făt.

Deoarece ciclofosfamida se elimină în laptele matern, mamele nu trebuie să alăpteze în timpul tratamentului. Trebuie luată în considerare expunerea fătului la Endoxan prin intermediul placentei materne.

Bărbaţii trataţi cu Endoxan trebuie informaţi despre posibilitatea prelevării şi conservării spermei înaintea tratamentului. După întreruperea chimioterapiei, durata perioadei de contracepţie la bărbaţi şi femei depinde de prognosticul bolii primare şi de dorinţa părinţilor de a avea un copil.

Datorită posibilelor reacţii adverse, de exemplu greaţă şi vărsături care pot duce la insuficienţe circulatorii, medicul trebuie să decidă individual asupra capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

La pacienţii aflaţi în monoterapie cu Endoxan efectele toxice limitante ale dozei sunt mielosupresia şi urotoxicitatea.

Severitatea şi frecvenţa toxicităţii asupra vezicii urinare poate fi redusă semnificativ prin administrare de UROMITEXAN (INN: mesna) sau printr-o hidratare adecvată. Alte efecte adverse frecvent întâlnite sunt: alopecia, starea de greaţă şi vărsături.

Pacienţii trataţi cu Endoxan pot prezenta următoarele reacţii adverse dependente de doză, care sunt reversibile în majoritatea cazurilor:

Reacţii adverse: Incidenţe

Infecţii şi infestări/Tulburări generale/Investigaţii diagnostice

Frecvent, leziunile severe de la nivelul măduvei osoase pot conduce la febră neutropenică şi infecţii secundare, cum ar fi pneumonie cu tendinţă spre septicemie (infecţii ameninţătoare cu viaţa), rareori cu

rezultat letal. Reacţiile infecţioase sunt indicate de valori crescute ale proteinei C reactive, febră, etc.

Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)

La fel ca orice tratament citotoxic, terapia cu Endoxan are rareori drept consecinţă riscul apariţiei de tumori secundare şi a precursorilor acestora, ca sechele tardive. Riscul de a dezvolta cancer de tract urinar şi modificări mielodisplazice cu potenţial evolutiv către leucemie este crescut.

Studiile la animale au arătat că riscul cancerului vezical poate fi redus semnificativ prin administrarea corespunzătoare de UROMITEXAN (DCI: mesna).

S-a raportat foarte rar sindromul lizei tumorale provenite din răspunsul rapid al tumorilor mari sensibile la chimioterapie.

Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări ale sistemului imunitar

În funcţie de doza administrată, poate să apară foarte frecvent mielosupresie de diverse grade, însoţită de leucopenie, neutropenie, trombocitopenie asociată cu un risc foarte crescut de evenimente hemoragice şi anemie.

Valoarea minimă a leucocitelor şi trombocitelor este atinsă de obicei în săptămânile 1 şi 2 de tratament. Măduva osoasă se reface relativ repede şi analizele hematologice revin în parametrii normali de regulă în aproximativ 20 de zile.

Anemia se dezvoltă, de obicei, numai după mai multe cicluri de tratament.

O mielosupresie mai severă este de aşteptat la pacienţii pretrataţi cu chimioterapie şi/sau radioterapie şi la cei cu afectare renală.

Acţiunea imunosupresivă, utilă pentru indicaţiile terapeutice specifice (vezi pct. 4.1) poate duce la

complicaţii asociate cu stări de imunodepresie, ca de exemplu apariţia infecţiilor (inclusiv reactivarea sau agravarea unor infecţii preexistente).

Există o incidenţa mică a unor complicaţii cum ar fi: tromboembolie şi ischemie periferică, coagulare

intravasculară diseminată (CID), sau sindrom uremic hemolitic (SUH) care pot fi de asemenea induse de boala de bază, dar pot să apară cu o frecvenţă crescută în cursul chimioterapiei cu Endoxan.

Tulburări gastro-intestinale

Reacţiile adverse gastro-intestinale, cum sunt greaţa şi vărsăturile, sunt reacţii adverse foarte

frecvente dependente de doză. Formele moderate sau severe apar la aproximativ 50% din pacienţi. Diareea, constipaţia, inflamaţiile mucoaselor (mucozite), variind de la stomatită la ulceraţii, apar rareori. Au existat raportări foarte rare privind cazuri de hemoragie gastro-intestinală şi colită hemoragică.

În cazuri rare, poate să apară deshidratarea cauzată de vărsături şi diaree. Foarte rar pot apărea pancreatite severe.

S-au raportat, în cazuri rare, dureri abdominale asociate cu afecţiuni gastro-intestinale.

Tulburări ale sistemului nervos

Rareori, sunt descrise atacuri de ameţeală. S-au raportat efecte adverse neurotoxice cum ar fi: parestezie, neuropatie periferică, polineuropatie, dar şi dureri neuropatice sau afectarea gustului, convulsii.

Tulburări oculare

S-a raportat rar vedere înceţoşată tranzitor şi, foarte rar, afectarea vederii.

Tulburări renale şi ale căilor urinare/ Investigaţii diagnostice Vezica urinară:

După excreţia în urină, metaboliţii ciclofosfamidei determină modificări la nivelul tractului urinar şi, în mod special, la nivelul vezicii urinare. Cistita hemoragică, hematuria microscopică şi macroscopică sunt cele mai frecvente complicaţii dependente de doză ale tratamentului cu Endoxan, impunând întreruperea tratamentului. Cistita apare foarte frecvent şi în general este iniţial abacteriană, putând urma colonizarea

bacteriană secundară. Au fost raportate cazuri foarte rare de cistită hemoragică cu sfârşit letal. De asemenea, au fost observate foarte rar edemul peretelui vezical, hemoragii suburetrale, inflamaţie interstiţială cu fibroză la nivelul peretelui vezical şi potenţial de apariţie a sclerozei.

Rinichi:

Afecţiunile renale sunt reacţii adverse foarte rare.

Insuficienţa renală acută sau cronică, nefropatia toxică, disfuncţii renale tubulare pot să apară în special la

pacienţii cu un istoric al funcţiei renale reduse. În cazuri foarte rare, aceasta poate progresa spre insuficienţă renală. Toate aceste efecte adverse presupun o scădere a valorilor creatininei sau a azotului ureic sanguin (BUN), îndeosebi după administrarea dozelor mari de Endoxan.

Tulburări hepatobiliare/Investigaţii diagnostice

Tulburările funcţiei hepatice si hepatita au fost rareori raportate, fiind reflectate de o creştere a valorilor testelor funcţiei hepatice şi a enzimelor hepatice (ALAT, ASAT, GGT, fosfataza alcalină şi bilirubina). În contextul bilirubinei crescute cu colestază, cazurile de icter au fost raportate foarte rar.

S-a raportat mai puţin frecvent creşterea neobişnuită a valorilor lactat dehidrogenazei plasmatice (LDH)

datorită afectării funcţiei hepatice cauzată de chimioterapice, inclusiv de Endoxan. Totuşi, acestea pot rezulta şi din degradarea celulelor în tumorile maligne. Prin urmare, nu poate fi clar atribuită tratamentului cu Endoxan.

Boala veno-ocluzivă (BVO) este observată la aproximativ 15 până la 50% dintre pacienţii trataţi cu doze mari de Endoxan în asociere cu busulfan sau iradiere corporală totală în timpul transplantului alogen de măduvă osoasă. Pe de altă parte, boala veno-ocluzivă este numai, rareori observată la pacienţii cu anemie aplastică trataţi cu doze mari de Endoxan în monoterapie. Sindromul apare tipic la 1-3 săptămâni post- transplant şi este caracterizat prin creştere ponderală bruscă, hepatomegalie, ascită, hiperbilirubinemie şi hipertensiune portală. De asemenea, se poate dezvolta foarte rar encefalopatia hepatică.

Factorii de risc cunoscuţi, care predispun un pacient la dezvoltarea bolii veno-ocluzive, sunt tulburările preexistente ale funcţiei hepatice, tratamentul cu medicamente hepatotoxice concomitent cu doze mari de chimioterapice, în special când busulfanul este un element al terapiei de condiţionare.

În situaţii rare, s-a raportat activarea virusului hepatitic preexistent.

Tulburări cardiace

Cardiotoxicitatea indusă de Endoxan se manifestă printr-o varietate de efecte cardiace de la modificări minore la nivelul tensiunii arteriale, modificări de ECG şi aritmii până la cardiomiopatii

secundare cu scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) şi insuficienţă cardiacă, rareori cu rezultat letal.

Simptomele clinice ale cardiotoxicităţii EndoxanI se manifestă prin: dureri toracice şi crize de angină pectorală. S-au raportat, în cazuri rare, aritmii ventriculare şi supraventriculare. În timpul terapiei cu Endoxan, pot să apară fibrilaţii atriale sau ventriculare şi stop cardiac.

Rareori au fost raportate: miocardite, pericardite şi infarct miocardic.

Efectul cardiotoxic este intensificat după administrarea unor doze mari de Endoxan(120-240 mg/kg corp) şi/sau de combinaţia cu alte medicamente cardiotoxice, cum ar fi antraciclinele sau pentostatinul.

Mai mult, există dovezi că efectul cardiotoxic poate fi crescut la pacienţii pretrataţi prin radioterapie în regiunea cardiacă.

Tulburări ale sistemului imunitar/ Tulburări vasculare (Reacţii de hipersensibilitate)

Mai puţin frecvent pot apărea reacţii de hipersensibilitate, însoţite rareori de erupţie cutanată; de asemenea pot să apară febră (foarte frevent), senzaţie de răceală (frecvent), tahicardie (mai puţin frecvent), brohospasm, dispnee, edeme, bufeuri de căldură şi scăderi ale tensiunii arteriale (foarte rar).

Simptome similare conjunctivitei şi edeme ale ochiului asociate cu reacţii de hipersensibilitate pot să apară foarte rar.

În cazuri foarte rare, reacţiile anafilactoide pot progresa în şoc anafilactic.

Date privind efectele imunosupresive ale Endoxan se regăsesc în secţiunea legată de tulburări hematologice şi limfatice.

Tulburări endocrine/Tulburări metabolice şi de nutriţie

Foarte rar s-a observat SIADH (sindromul de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic/sindromul Schwartz-Bartter) cu hiponatremie, retenţie hidrică şi simptomele asociate (stare de confuzie, crampe).

Mai puţin frecvent, s-au observat tulburări ovulatorii (vezi de asemenea tulburări ale aparatului genital).

Au fost raportate: mai puţin frecvent anorexie , rareori deshidratare, foarte rar retenţie hidrică şi hiponatremie.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tratamentul cu Endoxan poate induce în cazuri rare slăbiciune musculară şi poate fi, de asemenea, un factor favorizant în dezvoltarea rabdomiolizei.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Un efect foarte frecvent este alopecia putându-se ajunge chiar la calviţie. În general, fenomenul este reversibil după întreruperea tratamentului cu Endoxan.

De asemenea, au fost raportate foarte rar cazuri de decolorare cutanată (depigmentare) a palmelor, unghiilor şi tălpilor.

Rareori, pot sa apară dermatite sub formă de inflamaţii ale tegumentelor şi mucoaselor.

Au fost raportate cazuri foarte rare de reacţii tegumentare severe, de exemplu: sindromul Stevens-Johnson, necroliză epidermoidă toxică şi sindromul de eritrodisestezie palmo-plantară.

După radioterapie urmată de tratament cu Endoxan s-au raportat foarte rar: reacţii inflamatorii pruriginoase, eritem în zona iradiată (dermatite recurente de iradiere).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

De obicei, simptomele afecţiunilor respiratorii sunt manifestate prin: hipoxie, bronhospasm, dispnee sau tuse. Foarte rar, pot să apară pneumonia sau pneumonie interstiţială cu evoluţie spre fibroză pulmonară interstiţială cronică.

Un debut tardiv al fibrozelor pulmonare poate fi ireversibil şi poate avea un rezultat letal. Foarte rar, poate să apară boala pulmonară veno-ocluzivă, uneori ca o complicaţie a fibrozelor pulmonare.

Au fost raportate cazuri foarte rare de edem pulmonar toxic, hipertensiune pulmonară, embolism pulmonar, efuziune pleurală.

Există raportări foarte rare de sindrom de detresă respiratorie şi insuficienţă respiratorie asociată cu rezultat letal în terapia cu Endoxan.

Tulburări ale aparatului genital/Tulburări endocrine

Datorită mecanismului său de acţiune ca agent alchilant, ciclofosfamida produce mai puţin frecvent afectarea spermatogenezei (rareori ireversibilă), ducând rareori la azoospermie sau oligospermie persistentă. Au fost observate mai puţin frecvent tulburările de ovulaţie, care sunt rareori ireversibile. Au fost raportate mai puţin frecvent amenoree şi nivele scăzute ale hormonilor sexuali feminini.

Tulburări generale

În timpul tratamentului cu Endoxan, apare foarte frecvent febră în contextul neutropeniei şi asociată cu infecţii sau în contextul reacţiilor de hipersensibilitate. Foarte rar, s-a observat febră din cauze necunoscute.

Stări astenice de oboseală, slăbiciune, senzaţie de disconfort general etc. sunt complicaţii frecvente care apar la pacienţii bolnavi de cancer. Asemenea tratamentului cu alte citotostatice, Endoxan poate intensifica aceste simptome.

În cazuri foarte rare, s-au raportat afecţiuni dureroase, de exemplu: cefalee, artralgie.

Rareori, efectele adverse implică mai mult decât un sistem de organe (de exemplu, sindromul de detresă respiratorie acută, insuficienţă cardiacă şi şoc septic) care poate duce la insuficienţa multiplă de organe cu rezultat letal.

În situaţii foarte rare, poate surveni decesul datorită reacţiilor adverse (vezi Clasificarea pe aparate, sisteme, organe).

Totusi, progresia bolii maligne de bază poate ea însăşi să fie cauza decesului sau poate contribui la deces.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportareAgenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Deoarece nu există niciun antidot specific pentru ciclofosfamidă, se recomandă prudenţă maximă la fiecare utilizare. Ciclofosfamida este dializabilă. De aceea, hemodializa rapidă este indicată în tratamentul oricărei intoxicaţii sau supradozaj accidental sau cu intenţie de suicid. A fost calculat un clearance de dializă de 78 ml/min, pe baza concentraţiei ciclofosfamidei nemetabolizate din dializat (clearance-ul renal normal este de aproximativ 5-11 ml/min). Un al doilea grup de studiu a raportat o valoare de 194 ml/min. După 6 ore de

dializă, 72% din doza de ciclofosfamidă administrată a fost regăsită în dializat.

În caz de supradozaj, dintre diferitele reacţii adverse este de aşteptat mielosupresia, în special cu leucopenie.

Severitatea şi durata mielosupresiei depind de mărimea supradozei. Sunt necesare controale frecvente ale hemoleucogramei şi monitorizarea pacientului.

Dacă apare neutropenia, trebuie administrată profilaxia antiinfecţioasă, şi infecţiile trebuie tratate

corespunzător cu antibiotice. Dacă se dezvoltă trombocitopenia, trebuie asigurată terapia de substituţie, în funcţie de necesităţi. Este esenţială profilaxia cistitei cu mesna, pentru evitarea oricăror efecte urotoxice.