INDAPAMIDA TERAPIA 1,5 mg COMPR. CU ELIB. PREL.

Hipertensiune arterială esenţială la adulţi.

Doze

Un comprimat la 24 de ore, preferabil dimineaţa, înghiţit întreg cu apă şi fără a fi mestecat.

La doze mai mari efectul antihipertensiv al indapamidei nu este crescut, dar efectul saluretic creşte. Grupe speciale de populaţie

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.3 şi 4.4)

În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

Tiazidele şi diureticele înrudite au eficacitate maximă numai când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată.

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.4)

În caz de insuficienţă hepatică severă, tratamentul este contraindicat.

Vârstnici (vezi pct. 4.4)

La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate şi sex. Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu indapamidă în cazul în care funcţia renală este normală sau doar uşor modificată.

Copii şi adolescenţi

Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită la copii şi adolescenţi. Nu există date disponibile.

Mod de administrare

Administrare orală.

Hipersensibilitate la indapamidă, la alte sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Insuficienţă renală severă.

Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.

Hipokaliemie.

Atenţionări speciale

În caz de insuficienţă hepatică, diureticele înrudite cu tiazidele pot determina encefalopatie hepatică, în

special în caz de dezechilibru electrolitic. Dacă acesta apare, administrarea diureticului trebuie întreruptă

imediat.

Fotosensibilitate

Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice sau cu substanţe înrudite cu acestea (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului acesta trebuie întrerupt. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu indapamidă, se

recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile ultraviolete artificiale (UVA). Precauţii speciale pentru utilizare

Echilibrul hidro-electrolitic

Natremie

Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea este esenţială monitorizarea periodică, chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică (vezi

punctele 4.8. şi 4.9.). Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe foarte

grave. Hiponatremia cu hipovolemie poate fi responsabilă de deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă de ioni de clor poate duce la alcaloză metabolică secundară

compensatorie: incidența și gradul acestui efect sunt ușoare.

Kaliemie

Depleţia de potasiu cu hipokaliemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi cele înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipokaliemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi cu mai multe

medicamente, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de

tulburări de ritm cardiac.

Persoanele cu interval QT prelungit prezintă, de asemenea, risc de apariţie a aritmiilor, indiferent dacă originea acestuia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, precum şi bradicardia, sunt factori predispozanţi pentru debutul unor aritmii severe, în special de tipul torsadei vârfurilor, potenţial letală.

În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea mai frecventă a kaliemiei. Primul control al

concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului.

În caz de hipokaliemie, se recomandă corectarea acesteia.

Calcemie

Diureticele tiazidice şi cele înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia manifestă se poate datora unui hiperparatiroidism nediagnosticat anterior.

Tratamentul trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene.

Glicemie

Monitorizarea glicemiei este importantă la diabetici, în special în prezenţa hipokaliemiei.

Acid uric

La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.

Funcţia renală şi diureticele

Diureticele tiazidice şi cele înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor modificată (creatininemie sub 25 mg/l, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.

Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină scăderea filtrării glomerulare. Aceasta poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi a

creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

Sportivi

Sportivii trebuie atenţionaţi asupra faptului că acest medicament conţine o substanţă activă care poate

pozitiva testele anti-doping.

Excipienţi

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest produs.

Asocieri nerecomandate

Litiul

Asocierea indapamidei cu litiul determină creşterea concentraţiei plasmatice de litiu cu semne de supradozaj, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Cu toate acestea, dacă totuşi este necesară administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea atentă a litemiei şi ajustarea dozelor.

Asocieri care necesită precauţie la utilizare

Medicamente care pot determina torsada vârfurilor

• antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

• antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

• unele antipsihotice: neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină); benzamide (amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă); butirofenone (droperidol, haloperidol)

• alte medicamente: bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, moxifloxacină, vincamină i.v.

Risc crescut de aritmie ventriculară, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc).

Se monitorizează şi se corectează hipokaliemia, dacă este necesar, înainte de a introduce în medicaţie aceste asocieri. Se recomandă monitorizarea clinică, a electroliţilor plasmatici şi a ECG.

În prezenţa hipokaliemiei, trebuie utilizate medicamente care nu au dezavantajul de a determina torsada vârfurilor.

AINS (administrate sistemic), inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2, doze mari de acid salicilic

(≥ 3 g/zi)

Posibilă reducere a efectului antihipertensiv al indapamidei.

La pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului.

Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA)

Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută când tratamentul cu un inhibitor al ECA este iniţiat în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).

În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială, când tratamentul cu diuretice administrat anterior ar fi putut

determina depleţie de sodiu, este necesară:

• fie întreruperea administrării diureticului cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu un inhibitor al ECA şi dacă este necesar reluarea tratamentului cu un diuretic hipokaliemiant;

• fie administrarea iniţială de doze mici de inhibitor al ECA şi apoi, creşterea treptată a dozei.

  În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, se începe tratamentul cu doze foarte mici de

  inhibitor al ECA, eventual după o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.

  În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatinină plasmatică) în cursul primelor săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA.

  Alte substanţe care pot determina hipokaliemie, amfotericină B (i.v.), gluco- şi mineralocorticoizi (cu administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante

  Risc crescut de hipokaliemie (efect aditiv).

  Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia dacă este nevoie. Aceste măsuri se iau în

  considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic administrat concomitent. Se vor utiliza laxative non-stimulante.

  Baclofen

  Creşterea efectului antihipertensiv.

  Pacientul trebuie hidratat; se monitorizează funcţia renală la începutul tratamentului.

  Digitalice

  Hipokaliemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor.

  Se recomandă monitorizarea kaliemiei, a ECG şi, dacă este necesar, ajustarea tratamentului.

  Asocieri care trebuie luate în considerare

  Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren)

  Chiar dacă asocierile raţionale sunt utile la anumiţi pacienţi, poate apărea totuşi hipokaliemie sau hiperkaliemie (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet zaharat). Kaliemia şi ECG trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul trebuie reevaluat.

  Metformin

  Risc crescut de acidoză lactică determinată de metformin, datorită unei posibile insuficienţe renale funcţionale asociată cu utilizarea diureticelor şi, în special, cu a diureticelor de ansă. Nu se va utiliza

  metformin când creatininemia depăşeşte 15 mg/l (135 μmol/l) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 μmol/l) la femei.

  Substanţe de contrast iodate

  În prezenţa deshidratării determinate de diuretice, creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţă de contrast iodată.

  Înaintea administrării substanţei de contrast iodate se recomandă rehidratarea pacientului.

  Antidepresive asemănătoare imipraminei, neuroleptice

  Efect antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).

  Calciu (săruri de calciu)

  Risc de hipercalcemie determinat de scăderea eliminării urinare a calciului.

  Ciclosporină, tacrolimus

  Risc de creştere a creatininemiei fără altă modificare a concentraţiei plasmatice de ciclosporină, chiar şi în absenţa depleţiei hidrice/sodice.

  Corticosteroizi, tetracosactidă (administrare sistemică)

  Scad efectul antihipertensiv al indapamidei (retenţie de apă/sodiu datorată corticosteroizilor).

Sarcina

Datele provenite din utilizarea indapamidei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate (mai puţin de 300 de rezultate obţinute din sarcini). Expunerea prelungită la diuretice tiazidice în timpul trimestrului al treilea de sarcină poate reduce volumul plasmatic matern și fluxul sanguin utero-placentar, ceea ce poate determina ischemie feto-placentară şi întârziere a creşterii.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcţiei

de reproducere (vezi pct. 5.3).

Ca măsură de precauție, este de preferat să se evite utilizarea indapamidei în timpul sarcinii.

Alăptare

Există informaţii insuficiente cu privire la excreţia indapamidei/metaboliţilor acesteia în laptele uman. Poate să apară hipersensibilitate la medicamente derivate din sulfonamide şi hipokaliemie. Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuţi/sugari.

Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice care au fost asociate, în cazul administrării în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar supresia lactaţiei.

Indapamida nu trebuie utilizată în timpul alăptării.

Fertilitatea

Studiile privind toxicitatea asupra funcției de reproducere nu au evidențiat niciun efect asupra fertilității la femelele și masculii de șobolan (vezi pct. 5.3). Nu se anticipează niciun efect asupra fertilității la om.

Indapamida nu afectează vigilenţa, dar pot apărea reacţii legate de scăderea tensiunii arteriale, în cazuri individuale, în special la începutul tratamentului sau în cazul asocierii cu un alt medicament antihipertensiv. În acest caz, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată.

Rezumatul profilului de siguranță

Reacțiile adverse raportate cel mai frecvent sunt reacțiile de hipersensibilitate, în special dermatologice, la pacienții cu predispoziție la reacții alergice și astmatice și la erupții macropapulare.

În timpul studiilor clinice, hipokaliemia (concentraţia plasmatică a potasiului < 3,4 mmol/l) a fost observată la 10% dintre pacienţi şi o concentraţie plasmatică a potasiului < 3,2 mmol/l a fost

observată la 4% dintre pacienţi, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,23 mmol/l.

Majoritatea reacţiilor adverse privind parametrii clinici sau de laborator sunt dependente de doză. Rezumatul reacțiilor adverse în format tabelar

Următoarele reacții adverse au fost observate în timpul tratamentului cu indapamidă și clasificate în

funcţie de frecvenţă, după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptome

Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 27 ori doza terapeutică.

Semnele intoxicaţiei acute se manifestă prin dezechilibre hidro-electrolitice (hiponatremie şi hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij, somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).

Tratament

Măsurile terapeutice imediate constau în eliminarea rapidă a substanţei(lor) ingerate prin lavaj gastric şi/sau administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate medicală

specializată.