TASMAR 200mg COMPR.FILM

Tasmar este indicat, în asociere cu levodopa/benserazidă sau levodopa/carbidopa, la tratamentul pacienţilor cu boală Parkinson idiopatică cu fluctuaţii motorii responsivă la levodopa, care nu răspund sau prezintă intoleranţă la alţi inhibitori catecho-O-metiltransferază (COMT) (vezi secţiunea 5.1).

Datorită riscului afectării hepatice acute potenţial letale, Tasmar nu trebuie considerat ca terapie adjuvantă de prima linie la tratamentul cu levodopa/benserazidă sau levodopa/carbidopa (vezi secţiunile 4.4 şi 4.8).

Deoarece Tasmar trebuie utilizat în asociere cu levodopa/benserazidă sau levodopa/carbidopa, informaţia privitoare la prescrierea acestor produse care conţin levodopa se aplică şi în cazul utilizării lor concomitent cu Tasmar.

Doze

Copii şi adolescenţi

Tasmar nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 18 ani datorită datelor insuficiente asupra siguranței sau eficacității. Nu există nicio indicație relevantă pentru utilizare la copii și adolescenți.

Vârstnici

Nu este recomandată nicio ajustare a dozei de Tasmar pentru pacienții vârstnici.

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3)

Tasmar este contraindicat pentru pacienți cu boală hepatică sau enzime hepatice hepatice crescute.

Insuficienţă renală (vezi pct.5.2)

Nu este recomandată nicio ajustare a dozei de Tasmar pentru pacienții cu disfuncție renală ușoară sau moderată (clearance-ul creatininei de 30 ml/min sau mai mare). Pacienții cu disfuncție renală severă

(clearance-ul creatininei < 30 ml/min) trebuie să fie tratată cu precauție. Nicio informație asupra tolerabilității tolcaponei la aceste populații nu este disponibilă (vezi pct.5.2)

Mod de administrare

Administrarea de Tasmar se va face numai pe bază de prescripţie medicală şi sub supravegherea unor medici cu experienţă în managementul bolii Parkinson avansate.

Tasmar este administrat oral de trei ori pe zi, zilnic. Tasmar poate fi luat cu sau fără alimente (vezi pct.5.2).

Comprimatele de Tasmar sunt acoperite de un film protector și trebuie să fie înghițite întregi deoarece tolcapona are un gust amar.

Tasmar poate fi combinat cu toate formele farmaceutice de levodopa/benserazidă și levodopa/carbidopa (vezi deasemenea pct. 4.5).

Prima doză din zi de Tasmar trebuie luată cu prima doză din zi de preparat levodopa, iar dozele următoare trebuie adminsitrate aproximativ la 6 şi 12 ore mai târziu. Tasmar se poate lua cu sau fără alimente (vezi secţiunea 5.2).

Doza recomandată de Tasmar este 100 mg de 3 ori/zi, întotdeauna ca adjuvant al terapiei cu levodopa/benserazidă sau levodopa/carbidopa. Numai în circumstanţe excepţionale, când beneficiile clinice incrementale anticipate justifică riscul mărit al reacţiilor hepatice, doza se va mări la 200 mg de 3 ori/zi (vezi secţiunile 4.4 şi 4.8). Tasmar trebuie întrerupt dacă nu se observă beneficii clinice semnificative în decurs de 3 săptămâni de la iniţierea tratamentului (indiferent de doză).

Nu trebuie depăşită doza terapeutică maximă de 200 mg de 3 ori/zi, deoarece nu există dovezi de eficacitate suplimentară la doze mai mari.

Funcţia hepatică trebuie controlată înainte de începerea tratamentului cu Tasmar şi apoi monitorizată la intervale de 2 săptămâni în primul an de terapie, la intervale de 4 săptămâni în următoarele 6 luni şi apoi la intervale de 8 săptămâni. Dacă doza se măreşte la 200 mg de 3 ori/zi monitorizarea enzimelor hepatice trebuie efectuată înainte de mărirea dozei, şi apoi reiniţiată la intervalele de timp de mai sus (vezi secţiunile 4.4 şi 4.8).

Tratamentul cu Tasmar trebuie de asemenea întrerupt dacă ALT (alanin aminotransferaza) şi/sau AST (aspartat aminotransferaza) depăşesc limita superioară a valorilor normale sau dacă simptomele sau semnele sugerează debutul insuficienţei hepatice (vezi secţiunea 4.4).

Ajustarea dozei de levodopa pe parcursul tratamentului cu Tasmar

Deoarece Tasmar reduce descompunerea levodopei în organism, la iniţierea tratamentului cu Tasmar pot apărea reacţii adverse datorate concentraţiilor crescute de levodopa. În studii clinice, peste 70% din pacienţi au necesitat o reducere a dozei zilnice de levodopa dacă doza lor zilnică de levodopa era

>600 mg sau dacă pacienţii aveau diskinezie moderată sau severă înainte de începerea tratamentului.

La pacienţii care au necesitat o ajustare a dozei zilnice de levodopa, această reducere a fost în medie de aproximativ 30%. La iniţierea tratamentului cu Tasmar, toţi pacienţii trebuie informaţi care sunt simptomele supradozei cu levodopa şi ce trebuie să facă într-un astfel de caz.

Ajustarea dozei de levodopa la întreruperea tratamentului cu Tasmar

Următoarele sugestii au la bază consideraţii farmacologice, nefiind evaluate în studii clinice. Doza de levodopa nu trebuie redusă atunci când terapia cu Tasmar este întreruptă din cauza reacţiilor adverse datorate concentraţiilor prea mari de levodopa. Cu toate acestea, când terapia cu Tasmar este întreruptă din alte motive, doza de levodopa va trebui probabil să fie mărită în aşa fel încât să ajungă la nivele egale sau mai mari decât cele dinaintea iniţierii tratamentului cu Tasmar, în special dacă pacientului i

s-a redus în mod substanţial doza de levodopa la începerea tratamentului cu Tasmar. În toate cazurile, pacienţii trebuie instruiţi cu privire la sub-doza de levodopa şi la ce trebuie să facă dacă acesta se

produce. Ajustarea dozei de levodopa va fi probabil necesară la 1 - 2 zile după întreruperea tratamentului cu Tasmar.

• Hipersensibilitate la tolcaponă sau oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

• Dovezi ale unei afecţiuni hepatice sau valori crescute ale enzimelor hepatice

• Diskinezie severă

• Antecedente de complex de simptome asociate Sindromului Neuroleptic Malign şi/sau rabdomioliză non-traumatică sau hipertermie

• Feocromocitom

• Tratament cu inhibitori non-selectivi ai mono-amino-oxidazei (MAO)

Terapia cu Tasmar trebuie iniţiată numai de către un medic cu experienţă în managementul bolii Parkinson avansate, pentru a se asigura o evaluare adecvată corectă a raportului risc/beneficiu. Tasmar nu trebuie prescris până când pacientul nu este informat în detaliu asupra riscurilor.

Tasmar trebuie întrerupt dacă nu se observă beneficii clinice semnificative în decurs de 3 săptămâni de la iniţierea tratamentului, indiferent de doză.

Afectare hepatică

Datorită riscului unei afectări hepatice rare însă potenţial letale , Tasmar este indicat numai la pacienţii cu boală Parkinson idiopatică cu fluctuaţii motorii responsivă la levodopa, care nu răspund sau prezintă intoleranţă la alţi inhibitori COMT. Monitorizarea periodică a enzimelor hepatice nu poate prevedea cu acurateţe debutul hepatitei fulminante. Cu toate acestea, se consideră că, în general, depistarea timpurie a afectării hepatice induse de medicament şi întreruperea imediată a medicaţiei suspectate sporeşte şansele de vindecare. Afectarea hepatică a apărut cel mai adesea între 1 lună şi 6 luni de la începerea tratamentului cu Tasmar. În plus s-au raportat, rar, cazuri de hepatită cu debut întârziat după aproximativ 18 luni de tratament.

Trebuie de asemenea reţinut că pacientele de sex feminin prezintă un risc mai mare ridicat de afectare hepatică (vezi secţiunea 4.8).

Înainte de începerea tratamentului: Tasmar nu trebuie prescris dacă testele funcţiei hepatice prezintă valori anormale sau dacă există semne de insuficienţă hepatică este afectată. Dacă Tasmar urmează să fie prescris, pacientul va fi informat care sunt semnele şi simptomele care pot indica afectarea hepatică şi că, într-un astfel de caz, trebuie să contacteze de urgenţă medicul.

Pe parcursul tratamentului: Funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale de 2 săptămâni în primul an de terapie, la intervale de 4 săptămâni în următoarele 6 luni şi apoi la intervale de 8 săptămâni.

Dacă doza se măreşte la 200 mg de 3 ori/zi, monitorizarea enzimelor hepatice trebuie efectuată înainte de mărirea dozei, şi apoi reiniţiată la intervalele de timp de mai sus. Tratamentul trebuie întrerupt imediat dacă ALT şi/sau AST depăşesc limita superioară a valorilor normale sau dacă apar simptomele sau semnele care sugerează debutul insuficienţei hepatice (greaţă persistentă, oboseală, letargie, anorexie, icter, urină închisă la culoare, prurit, sensibilitate în cadranul superior drept).

Dacă tratamentul este întrerupt: Pacienţii care prezintă semne de afectare hepatică acută în timpul tratamentului cu Tasmar, şi la care administrarea produsului medicamentos este întreruptă, prezintă un risc mai ridicat de afectare hepatică dacă Tasmar este reintrodus. În consecinţă, nu se recomandă reluarea tratamentului la aceşti pacienţi.

Sindrom Neuroleptic Malign (SNM)

La pacienţii cu Parkinson, SNM tinde să apară la întreruperea sau oprirea medicaţiilor dopaminergice. În consecinţă dacă simptomele apar după întreruperea tratamentului cu Tasmar, medicul trebuie să aibă în vedere mărirea dozei de levodopa a pacientului (vezi secţiunea 4.2).

Cazuri izolate de SNM au fost asociate tratamentului cu Tasmar. Simptomele debutează de obicei pe parcursul tratamentului cu Tasmar sau imediat după întreruperea acestuia. SNM este caracterizat prin simptome motorii (rigiditate, mioclonus şi tremor) şi modificări ale stării psihice (agitaţie, confuzie, stupoare şi comă), temperatură ridicată, disfuncţie autonomă (tensiune arterială oscilantă, tahicardie) şi creşterea creatin fosfokinazei (CPK) serice, care ar putea fi o consecinţă a miolizei. Un diagnostic de SNM trebuie avut în vedere chiar dacă nu toate simptomele de mai sus sunt prezente. În cazul unui astfel de diagnostic, Tasmar trebuie întrerupt imediat şi pacientul trebuie urmărit îndeaproape.

Înainte de începerea tratamentului: Pentru a reduce riscul de SNM, Tasmar nu trebuie prescris pacienţilor cu diskinezie severă sau cu antecedente de SNM, inclusiv de rabdomioliză sau hipertermie (vezi secţiunea 4.3). Pacienţii cărora li se administrează medicaţii multiple cu efecte asupra sistemului nervos central (SNC) (de ex. antidepresive, neuroleptice, anticolinergice) pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta SNM.

Tulburările de control a impulsurilor

Pacienţii ar trebui să fie monitorizaţi în mod regulat pentru dezvoltarea tulburărilor de control a impulsurilor. Pacienţii şi personalul medical ar trebui să fie conştienţi că simptomele legate de comportament ale tulburărilor de control a impulsurilor, incluzând practicarea în mod patologic ajocurile de noroc, creşterea libidoului, hipersexualitate, achiziţiile sau cheltuielile compulsive, bulimia sau alimentarea compulsivă pot apărea la pacienţii trataţi cu agonişti de dopamină şi/sau alte tratamente dopaminergice cum ar fi Tasmar în asociere cu levodopa. Reevaluarea tratamentului este recomandată dacă vreunul dintre simptome se manifestă.

Diskinezie, greaţă şi alte reacţii adverse asociate levodopei

Pacienţii pot prezenta o creştere a reacţiilor adverse asociate levodopei. Reducerea dozei de levodopa (vezi secţiunea 4.2) poate atenua adesea aceste reacţii adverse.

Diareea

În studii clinice, 16% respectiv 18% din pacienţii cărora li s-au administrat 100 mg şi respectiv 200 mg Tasmar de 3 ori/zi au prezentat diaree comparativ cu 8% din pacienţii cărora li s-a administrat placebo. Diareea asociată cu Tasmar a început de obicei la 2 - 4 luni de la iniţierea terapiei. Diareea a dus la retragerea a 5% şi respectiv 6% din pacienţii cărora li s-a administrat 100 mg şi respectiv 200 mg Tasmar de 3 ori/zi, comparativ cu 1% din pacienţii cărora li s-a administrat placebo.

Interacţiunea cu benserazida

Datorită interacţiunii dintre benserazidă şi tolcaponă la doze mari (care duce la nivelele crescute de benserazidă) medicul trebuie, până când se va acumula mai multă experienţă, să fie atent la reacţiile adverse legate de doză (vezi secţiunea 4.5).

Inhibitorii MAO

Tasmar nu trebuie administrat împreună cu inhibitorii neselectivi ai monoamin-oxidazei (MAO) (ca de exemplu fenelzina şi tranilcipromina). Asocierea de inhibitori ai MAO-A şi MAO-B este echivalentă cu inhibarea neselectivă a MAO; ca urmare, ei nu trebuie administraţi concomitent cu Tasmar şi preparate de levodopa (vezi de asemenea secţiunea 4.5). Inhibitorii selectivi ai MAO-B nu trebuie folosiţi la doze mai mari decât cele recomandate (de exemplu selegilina selegelina 10 mg/zi) atunci când sunt administraţi concomitent cu Tasmar.

Warfarina

Deoarece informaţiile clinice sunt limitate în ceea ce priveşte asocierea de warfarină şi tolcaponă, în caz de administrare concomitentă trebuie monitorizaţi parametrii coagulării.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min) trebuie trataţi cu prudenţă. Nu sunt disponibile informaţii despre tolerabilitatea tolcaponei în aceste populaţii (vezi secţiunea 5.2).

Tasmar conţine lactoză şi sodiu

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să ia acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu conţine sodiu”.

Este cunoscut că Tasmar, în calitate de inhibitor COMT, creşte biodisponibilitatea levodopei administrate concomitent. Creşterea stimulării dopaminergice rezultată poate duce la reacţiile adverse dopaminergice observate după iniţierea tratamentului cu inhibitori COMT. Cele mai frecvente dintre acestea sunt accentuarea fenomenelor de diskinezie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, sincopă, simptome ortostatice, constipaţie, tulburări de somn, somnolenţă, halucinaţie.

Levodopa a fost asociată cu somnolenţă şi episoade de adormire cu debut brusc. Debutul brusc al adormirii în timpul activităţilor zilnice, în unele cazuri fără semne de avertizare, a fost raportat foarte rar. Pacienţii trebuie informaţi de aceasta şi sfătuiţi să fie prudenţi atunci când conduc vehicule sau folosesc utilaje. Pacienţi care au prezentat somnolenţă şi/sau un episod de adormire cu debut brusc nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje (vezi secţiunea 4.7). Mai mult, se poate avea în vedere reducerea dozei de levodopa sau întreruperea terapiei.

Catecoli şi alte medicamente metabolizate de catecol-O-metiltransferază (COMT)

Tolcapona poate să influenţeze farmacocinetica medicamentelor metabolizate de COMT. Totuşi nu s-a observat niciun efect asupra farmacocineticii carbidopa ca substrat al COMT. S-a observat o interacţiune cu benserazida, ceea ce ar putea duce la niveluri crescute ale benserazidei şi metabolitului activ al acesteia. Mărimea efectului a depins de doza de benserazidă. Concentraţiile plasmatice ale benserazidei, observate după administrarea concomitentă de tolcaponă şi benserazidă-25 mg/levodopa s-au încadrat în intervalul de valori observate numai pentru levodopa/benserazidă. Pe de altă parte, după administrarea concomitentă de tolcaponă şi benserazidă-50 mg/levodopa, concentraţiile plasmatice ale benserazidei pot depăşi nivelele observate de obicei numai pentru levodopa/benserazidă. Efectul tolcaponei asupra farmacocineticii altor medicamente metabolizate de COMT cum ar fi α-metildopa, dobutamina, apomorfina, adrenalina şi isoprenalina nu a fost evaluat.

Medicul trebuie să fie atent la reacţiile adverse provocate de posibilele creşteri ale nivelului plasmatic al acestor medicamente, atunci când sunt administrate concomitent cu Tasmar.

Efectul tolcaponei asupra metabolizării altor medicamente

Datorită afinităţii sale pentru citocromul CYP2C9 in vitro, tolcapona poate interfera cu medicamentele al căror clearance este dependent de această cale metabolică, precum tolbutamida şi warfarina.

Tolcapona nu a modificat farmacocinetica tolbutamidei într-un studiu de interacţiune. Ca urmare, par improbabile interacţiunile relevante clinic care implică citocromul CYP2C9.

Deoarece informaţiile clinice privind interacţiunea dintre warfarină şi tolcaponă sunt limitate, trebuie monitorizaţi parametrii coagulării când aceste două medicamente se administrează concomitent.

Medicamente care cresc nivelul catecolaminelor

Deoarece tolcapona interferă cu metabolizarea catecolaminelor, sunt teoretic posibile interacţiuni cu alte medicamente care influenţează nivelurile catecolaminelor.

La administrarea Tasmar împreună cu levodopa/carbidopa şi desipramină, tensiunea arterială, frecvenţa pulsului şi concentraţia plasmatică a desipraminei nu s-au modificat semnificativ. În ansamblu frecvenţa reacţiilor adverse a crescut puţin. Aceste reacţii adverse au fost previzibile pe baza reacţiilor adverse individuale cunoscute ale celor 3 medicamente. Ca urmare, se recomandă prudenţă în administrarea de inhibitori potenţi ai recaptării noradrenalinei, cum ar fi desipramina, maprotilina sau venlafaxina, la pacienţii cu boală Parkinson în tratament cu Tasmar şi preparate de levodopa.

În studii clinice, pacienţii cărora li s-au administrat Tasmar/ produse care conţin levodopa au raportat un profil de reacţii adverse similar, indiferent dacă li s-a administrat concomitent şi selegilină (un inhibitor de MAO-B).

Sarcina

Nu există date adecvate privind utilizarea tolcaponei la femeile gravide. Ca urmare, Tasmar trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte riscul potenţial pentru făt.

Alăptarea

În studiile la animale, tolcapona a fost excretată în laptele matern.

Siguranţa tolcaponei la sugari nu este cunoscută; ca urmare femeile nu trebuie să alăpteze în timpul tratamentului cu Tasmar.

Fertilitatea

La șobolani și iepuri, după administrarea tolcaponei s-a observat o toxicitate embriofetală (vezi secțiunea 5.3). Riscul potențial pentru om este necunoscut.

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Nu există dovezi din studiile clinice conform cărora Tasmar afectează negativ capacitatea pacientului de a conduce sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea pacienţii trebuie informaţi că datorită simptomelor bolii Parkinson capacitatea lor de a conduce şi de a opera maşini poate fi afectată negativ.

Tasmar, în calitate de inhibitor COMT, este cunoscut ca mărind biodisponibilitatea levodopei administrate concomitent. Creşterea stimulării dopaminergice rezultată poate duce la reacţiile adverse dopaminergice observate după iniţierea tratamentului cu inhibitori COMT. Pacienţii trataţi cu levodopa care prezintă somnolenţă şi/sau episoade de adormire cu debut brusc trebuie informaţi să nu conducă sau să nu ia parte la activităţi (de ex. folosirea de utilaje) în care o stare de vigilenţă diminuată îi poate expune pe ei personal sau alte persoane riscului unor accidente grave sau letale până când aceste episoade recurente şi somnolenţa nu sunt rezolvate (vezi de asemenea secţiunea 4.4.).

Cele mai des observate reacţii adverse asociate utilizării Tasmar, care apar mai frecvent decât la pacienţii trataţi cu placebo, sunt prezentate în tabelul de mai jos. Tasmar, în calitate de inhibitor COMT, este cunoscut ca mărind biodisponibilitatea levodopei administrate concomitent. Creşterea stimulării dopaminergice rezultată poate duce la reacţii adverse dopaminergice observate după iniţierea tratamentului cu inhibitori COMT. Cele mai frecvente dintre acestea sunt accentuarea fenomenelor de diskinezie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, sincopă, simptome ortostatice, constipaţie, tulburări de somn, somnolenţă, halucinaţie.

În studii clinice, singura reacţie adversă care a dus la întreruperea tratamentului cu Tasmar a fost diareea (vezi secţiunea 4.4).

Foarte frecvente (≥1/10) Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi < 1/100) Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Experienţa dobândită cu Tasmar în cadrul studiilor randomizate, paralele, placebo-controlate, efectuate la pacienţi cu boală Parkinson, este arătată în tabelul alăturat, care prezintă reacţiile adverse potenţial legate de Tasmar.

Rezumatul potenţialelor reacţii adverse asociate tratamentului cu Tasmar, cu rata brută de incidenţă înregistrată în studii placebo-controlate de faza III:

*Reacții adverse pentru care frecvența nu a putut fi obținută din studiile clinice (de exemplu, în cazul în care o reacție adversă specifică nu a fost observată în studiile clinice, dar a fost raportată după punerea pe piață numai) sunt indicate printr-un asterisc (*), și categoria de frecvență a fost calculată în funcție de gidurile UE .

Creșterea alanin aminotransferazei

Creşteri ale alanil-aminotransferazei (ALAT) de peste 3 ori faţă de limita superioară a normalului (LSN) s-au înregistrat la 1% din pacienţii trataţi cu 100 mg Tasmar de 3 ori/zi, şi la 3% din cei trataţi cu 200 mg de 3 ori/zi. Creşterile au fost de circa două ori mai frecvente la femei. Aceste creşteri au apărut de regulă în decurs de 6-12 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi nu au fost însoţite de niciun semn sau simptom clinic. În circa jumătate din cazuri, valorile transaminazelor au revenit spontan la valorile iniţiale în timp ce pacientul continua tratamentul cu Tasmar. În restul cazurilor, după întreruperea tratamentului, valorile transaminazelor au revenit la valorile anterioare inceperii tratamentului.

Insuficienţă hepatocelulară

După punerea pe piaţă a medicamentului s-au raportat cazuri rare de insuficienţă hepatocelulară severă, urmată de deces (vezi secţiunea 4.4).

Complexul de simptome asociate Sindromului Neuroleptic Malign

S-au raportat cazuri izolate de pacienţi cu simptome sugestive pentru complexul de simptome asociate Sindromului Neuroleptic Malign (vezi secţiunea 4.4) după reducerea sau întreruperea tratamentului cu Tasmar, sau după introducerea tratamentului cu Tasmar, când aceasta a fost urmată de o reducere substanţială a celorlalte medicaţii dopaminergice concomitente. În plus, au fost observate cazuri de rabdomioliză, secundară la SNM, sau diskinezie severă.

Modificări de culoare ale urinei

Tolcapona şi metaboliţii săi sunt galbeni şi pot să determine o intensificare a culorii urinei pacientului, care nu este nocivă.

Tulburările de control a impulsurilor

Practicarea în mod patologic ajocurile de noroc, creşterea libidoului, hipersexualitate, achiziţiile sau cheltuielile compulsive, bulimia sau alimentarea compulsivă pot apărea la pacienţii trataţi cu agonişti de dopamină şi/sau alte tratamente dopaminergice cum ar fi Tasmar în asociere cu levodopa (a se vedea punctul 4.4 Atenţionări speciale şi Precauţii în utilizare).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

S-au raportat cazuri izolate de supradozaj accidental sau intenţionat cu comprimate de tolcaponă. Totuşi circumstanţele clinice ale acestor cazuri au fost atât de diverse, încât nu se pot trage concluzii generale pe baza lor.

Cea mai mare doză de tolcaponă administrată la om a fost de 800 mg de 3 ori/zi, cu sau fără administrare concomitentă de levodopa, în cadrul unui studiu de 1 săptămână la voluntari vârstnici sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă a tolcaponei la această doză a fost în medie de 30 µg/ml (comparativ cu 3 şi respectiv 6 µg/ml, la 100 respectiv 200 mg tolcaponă de 3 ori/zi). S-au observat greaţă, vărsături şi ameţeală, în special în aasociere cu levodopa.

Tratamentul supradozajului

Se recomandă spitalizarea. Sunt indicate măsuri generale de susţinere. Datorită proprietăţilor fizico-chimice ale compusului, hemodializa este puţin probabil să fie utilă.