PIROXICAM SINTOFARM 20 mg SUPOZ.

Piroxicam este indicat pentru ameliorarea simptomelor de osteoartrită, poliartrită reumatoidă sau spondilită anchilozantă.

Dacă este indicat un AINS, piroxicam nu este o opţiune de primă intenţie terapeutică, datorită profilului de siguranţă (vezi pct. 4.2, 4.3. şi 4.4).

Decizia de a prescrie piroxicam trebuie să fie luată în funcţie de evaluarea riscului global al fiecărui pacient (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Prescrierea tratamentului cu piroxicam trebuie iniţiată de către un medic cu experienţă în evaluarea diagnosticului şi tratamentului pacienţilor cu boli reumatice inflamatorii sau degenerative.

Doza maximă zilnică recomandată este de 20 mg.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Beneficiul şi tolerabilitatea tratamentului trebuie reevaluate în decurs de 14 zile. Dacă se consideră necesară continuarea tratamentului, acesta va fi reevaluat frecvent.

Deoarece a fost demonstrată asocierea piroxicamului cu un risc crescut de complicaţii gastro-

intestinale, trebuie luată în considerare necesitatea terapiei asociate cu medicamente gastro-protectoare (de exemplu: misoprostol sau inhibitori de pompă protonică), în special la pacienţii în vârstă.

• antecedente de ulceraţii, hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale;

• antecedente de tulburări gastro-intestinale care predispun la tulburări hemoragice, cum sunt colita ulcerativă, boala Chron, cancerul gastro-intestinal sau diverticulita;

• pacienţi cu ulcer peptic activ, tulburări gastro-intestinale inflamatorii sau hemoragii gastro-intestinale;

• utilizarea concomitentă cu alte AINS, inclusiv AINS COX-2 selective şi acid acetilsalicilic în doze

  analgezice;

• utilizarea concomitentă cu medicamente anticoagulante;

• antecedente de reacţie alergică gravă de orice tip, în special reacţii cutanate, cum sunt eritemul polimorf, sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică;

• hipersensibilitate la substanţa activă, reacţii cutanate anterioare (indiferent de severitate) la piroxicam, alte AINS şi alte medicamente sau la oricare dintre excipienţi;

• insuficienţă hepatică sau renală severe;

• ultimele 4 luni de sarcină;

• copii cu vârsta sub 15 ani;

• insuficienţă cardiacă severă.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos).

Beneficiul clinic şi tolerabilitatea trebuie reevaluate periodic, iar tratamentul trebuie imediat

întrerupt la prima apariţie a reacţiilor cutanate sau a evenimentelor gastro-intestinale relevante.

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară

până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru piroxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu

piroxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli

cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Efecte gastro-intestinale, risc de ulceraţii, hemoragii şi perforaţii gastro-intestinale.

AINS, inclusiv piroxicam, pot determina evenimente gastro-intestinale grave, inclusiv hemoragii, ulceraţii şi perforarea stomacului, intestinului subţire sau intestinului gros, care pot fi letale. Aceste evenimente adverse grave pot să apară în orice moment, cu sau fără simptome de avertizare, la

pacienţi trataţi cu AINS.

Expunerea la AINS cu durată de acţiune lungă sau scurtă poate avea un risc crescut de evenimente gastro-intestinale grave. Date din studiile observaţionale sugerează faptul că piroxicamul poate fi asociat cu un risc mare de toxicitate gastro-intestinală gravă, comparativ cu alte AINS.

Pacienţii cu factori semnificativi de risc pentru evenimente gastro-intestinale grave trebuie trataţi cu piroxicam doar după evaluare atentă (vezi pct 4.3 şi mai jos).

Trebuie luată în considerare cu atenţie posibilitatea necesităţii terapiei asociate cu medicamente

gastro-protectoare (de exemplu: misoprostol sau inhibitori de pompă protonică) (vezi pct. 4.2).

Complicaţii gastro-intestinale grave Identificarea persoanelor cu risc

Riscul de a avea complicaţii gastro-intestinale grave creşte cu vârsta. Vârsta peste 70 de ani se asociază cu un risc mare de apariţie a complicaţiilor. Trebuie evitată administrarea la pacienţi cu vârsta peste 80 de ani.

Pacienţii care utilizează concomitent corticosteroizi pe cale orală, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sau antiagregante plachetare, cum este acidul acetilsalicilic în doze mici, au un risc crescut de complicaţii gastro-intestinale grave (vezi mai jos şi pct. 4.5). Similar altor AINS, trebuie luată în considerare utilizarea piroxicam în asociere cu medicamente protectoare gastrice (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei protonice), la pacienţi cu risc.

Pacienţii şi medicii trebuie să fie atenţi la semnele şi simptomele de ulceraţii şi/sau hemoragii

gastrointestinale în timpul tratamentului cu piroxicam.

Pacienţilor trebuie să li se ceară să raporteze orice simptom abdominal nou sau neobişnuit în timpul tratamentului cu piroxicam. Dacă este suspectată o complicaţie gastro-intestinală în timpul tratamentului, administrarea de piroxicam trebuie înteruptă imediat şi trebuie luate în considerare o evaluare clinică suplimentară şi tratamentul adecvat.

Reacţii cutanate

În asociere cu utilizarea AINS au fost raportate foarte rar reacţii adverse grave, câteva fatale,

inclusiv dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică (vezi pct. 4.8). Date din studiile observaţionale sugerează faptul că utilizarea piroxicam poate fi asociată cu un risc mai mare de reacţii cutanate grave decât alte AINS non-oxicamice. Pacienţii prezintă cel mai mare risc de apariţie al acestor reacţii la începutul tratamentului, debutul reacţiei apărând în

majoritatea cazurilor în prima lună de tratament. Tratamentul cu piroxicam trebuie întrerupt la prima apariţie a eritemului cutanat, leziunilor mucoase sau a oricărui alt semn de hipersensibilitate.

La începutul tratamentului se impun controlul diurezei şi supravegherea funcţiei renale la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică sau renală cronică uşoare-moderate, la cei trataţi cu diuretice, la cei cu hipovolemie după intervenţii chirurgicale majore şi la vârstnici.

Similar altor AINS, trebuie evitată utilizarea piroxicamului în asociere cu acidul acetilsalicilic sau utilizarea concomitentă cu alte AINS, inclusiv alte formulări de piroxicam, deoarece nu există date adecvate care să demonstrează că asemenea asocieri determină o îmbunătăţire mai mare decât cea obţinută doar cu piroxicam; în plus, posibilitatea de apariţie a reacţiilor adverse este crescută (vezi pct. 4.4). Studiile la om au demonstrat că utilizarea concomitentă a piroxicamului si acidului

acetilsalicilic reduce concentraţia plasmatică de piroxicam la aproximativ 80% din valoarea normală. Corticosteroizi: risc crescut de ulceraţii sau hemoragii gastro-intestinale (vezi pct. 4.4)

Medicamente anticoagulante: AINS, inclusiv piroxicam, pot intensifica efectul medicamentelor anticoagulante, cum ar fi warfarina. Prin urmare, trebuie evitată utilizarea concomitentă a piroxicamului cu anticoagulante, cum este warfarina (vezi pct. 4.3).

Antiagregante plachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de

hemoragii gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

În cazul administrării concomitente, piroxicamul scade excreţia renală a litiului, cu creşterea litemiei, eventual până la valori toxice. Dacă asocierea nu poate fi evitată, este necesară supravegherea strictă a litemiei şi adaptarea dozei de litiu în timpul asocierii şi după întreruperea administrării antiinflamatorului nesteroidian.

Asociat cu metotrexat (în doze mai mari de 15 mg/săptămână), piroxicamul scade clearance-ul renal

şi, consecutiv, creşte toxicitatea citostaticului.

Asocierea cu diuretice sau cu inhibitori ai enzimei de conversie poate provoca insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi; acest efect este atribuit provocării unui deficit local de prostaglandine, respectiv lipsei efectului vasodilatator benefic al acestora. În asemenea situaţii, sunt necesare hidratarea bolnavului şi supravegherea funcţiei renale la începutul tratamentului. Piroxicamul scade eficacitatea medicamentelor antihipertensive, inclusiv blocante beta-adrenergice, utilizate concomitent, datorită inhibării sintezei prostaglandinelor şi retenţiei hidrosaline.

Asocierea cu ciclosporina măreşte riscul nefrotoxicităţii.

În cazul administrării concomitente cu zidovudina, există risc de toxicitate asupra liniei eritrocitare (acţiune asupra reticulocitelor), cu anemie severă, care apare la 8 zile după începutul tratamentului cu antiinflamatorul nesteroidian. Se impune controlul reticulocitelor timp de 8-15 zile.

Piroxicamul poate micşora eficacitatea dispozitivelor anticoncepţionale intrauterine.

Sarcină

La om nu au fost semnalate efecte teratogene.

Administrarea în ultimele 4 luni de sarcină poate să determine efecte toxice cardio-circulatorii,

pulmonare şi renale (hipertensiune pulmonară, închiderea prematură a canalului arterial, insuficienţă renală) la făt. Administrarea la sfârşitul sarcinii poate prelungi timpul de sângerare la mamă şi la copil.

Aceste fenomene sunt comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine şi impun evitarea

administrării lor în ultimele 4 luni de sarcină. Dacă este absolut necesar, piroxicamul se va administra numai în primele 5 luni de sarcină, cu precauţie şi numai după evaluarea raportului beneficiu matern/risc potenţial fetal.

Alăptare

Piroxicamul se excretă în cantităţi mici în laptele matern. În timpul alăptării se impune evitarea administrării piroxicamului.

Conducătorii auto şi cei care folosesc utilaje trebuie preveniţi asupra posibilităţii apariţiei vertijului şi somnolenţei în timpul tratamentului cu piroxicam.

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul (mai ales la nivelul membrelor inferioare), hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Tulburări gastrointestinale: anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree, ulcer, perforaţii digestive şi hemoragii digestive oculte sau manifeste.

Reacţii de hipersensibilitate: erupţii cutanate, prurit, crize de astm bronşic (îndeosebi la persoanele cu alergie la acidul acetilsalicilic sau la alte antiinflamatorii nesteroidiene), foarte rar reacţii anafilactice, edem angioneurotic, vasculite, boala serului.

Tulburări nervos centrale: cefalee, somnolenţă, vertij, tinitus, foarte rar scăderea acuităţii auditive.

Reacţii cutaneo–mucoase: stomatite, erupţii cutanate, prurit, foarte rar fotosensibilizare, reacţii

cutaneo–mucoase de tip eritem polimorf, sindrom Stevens – Johnson, sindrom Lyell.

Alte reacţii adverse: foarte rar, pancreatită.

Legate de calea de administrare: dureri rectale, senzaţii de arsură, prurit şi tenesme.

Piroxicamul poate provoca foarte rar modificări ale unor teste biologice: creşterea ureei şi creatininei în plasmă, inhibarea agregării plachetare, prelungirea timpului de sângerare, micşorarea hemoglobinei şi hematocritului, afectarea elementelor figurate ale sângelui, creşterea reversibilă a valorilor serice ale enzimelor hepatice (excepţional icter şi hepatită gravă).

În caz de supradozaj se recomandă internare într-un serviciu de specialitate şi tratament simptomatic.