Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente

DUKORAL FARA CONCENTRATIE SUSP. + GRAN. EFF. PT. SUSP. ORALA

Listă interacțiuni
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

Medicamentul nu este listat.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

PRF - Medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala, prescriptie care ramane in farmacie si nu se reinnoieste

Alte informații

Numele medicamentului

DUKORAL FARA CONCENTRATIE SUSP. + GRAN. EFF. PT. SUSP. ORALA

Forma farmaceutică

SUSP. + GRAN. EFF. PT. SUSP. ORALA

Deținătorul de licență

CN UNIFARM S.A.

Data ultimei actualizări a RCP-ului

06.04.2022
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - DUKORAL FARA CONCENTRATIE

Indicații

Dukoral este indicat pentru imunizarea activă împotriva bolii cauzate de Vibrio cholerae, serogrupul O1, la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 2 ani, care urmează să meargă în zone endemice/epidemice.

Oportunitatea utilizării Dukoral trebuie stabilită pe baza recomandărilor oficiale, luând în considerare variabilitatea factorilor epidemiologici şi riscul de contractare a bolii în diverse zone geografice şi condiţii de călătorie.

Dukoral nu trebuie să înlocuiască măsurile de protecţie standard. În caz de diaree, trebuie instituite măsuri de rehidratare.

Dozaj

Doze

Schema de vaccinare primară

La adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani, schema standard de vaccinare primară cu Dukoral împotriva holerei prevede administrarea a 2 doze de vaccin. La copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi sub 6 ani se administrează 3 doze. Dozele se administrează la interval de cel puţin o săptămână una de cealaltă. În cazul trecerii unui interval de timp mai mare de 6 săptămâni între administrarea dozelor, schema de imunizare primară trebuie reluată.

Procesul de imunizare trebuie încheiat cu cel puţin 1 săptămână înainte de potenţiala expunere la V. cholerae O1.

Doza de rapel

Pentru asigurarea unei protecţii continue împotriva holerei, la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani se recomandă administrarea unei singure doze de rapel în decurs de 2 ani, iar la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi sub 6 ani, în decurs de 6 luni. Nu sunt disponibile date privind eficacitatea clinică a administrărilor repetate de doze de rapel. Cu toate acestea, datele imunologice şi cele privind durata protecţiei sugerează că, în cazul în care perioada de la ultima vaccinare este sub 2 ani la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani şi până la 6 luni la copii cu vârsta între 2 şi sub 6 ani, trebuie administrată o singură doză de rapel. În cazul în care perioada de la ultima vaccinare este peste 2 ani (mai mult de 6 luni la copii cu vârsta între 2 şi sub 6 ani), schema primară de vaccinare trebuie repetată.

Copii cu vârsta sub 2 ani

În cadrul unor studii privind siguranţa şi imunogenitatea, Dukoral s-a administrat la copii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 2 ani, fără însă a se studia eficacitatea protecţiei la această categorie de vârstă. De aceea, utilizarea Dukoral nu este recomandată la copiii cu vârsta sub 2 ani.

Vârstnici

Datele disponibile privind eficacitatea protecţiei vaccinului la persoanele cu vârsta peste sau egală cu 65 ani sunt foarte limitate.

Mod de administrare

Vaccinul este destinat pentru administrare orală. Înainte de înghiţire, suspensia trebuie amestecată cu soluţia-tampon (de bicarbonat de sodiu). Bicarbonatul de sodiu este furnizat sub formă de pulbere efervescentă, care trebuie dizolvate într-un pahar cu apă rece (aproximativ 150 ml). Se poate folosi apă tratată cu clor. Suspensia trebuie amestecată apoi cu soluţia-tampon şi băută în interval de 2 ore. Trebuie evitată administrarea de alimente şi băuturi timp de 1 oră înainte şi 1 oră după vaccinare.

Administrarea orală a altor medicamente trebuie evitată timp de 1 oră înainte şi 1 oră după administrarea Dukoral.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi sub 6 ani: jumătate din soluţia-tampon se înlătură, iar jumătatea rămasă (aproximativ 75 ml) se amestecă cu tot conținutul din flacon.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 sau la

formaldehidă.

Administrarea Dukoral trebuie amânată la persoanele cu boli gastro-intestinale acute sau cu boli febrile acute.

Atenționări

Trasabilitate

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Nu sunt disponibile date clinice privind eficacitatea protecţiei Dukoral împotriva holerei, după administrarea de doze de rapel.

Dukoral asigură protecţie specifică împotriva Vibrio cholerae, serogrup O1. Imunizarea nu asigură protecţie împotriva serogrupului O139 al V. cholerae sau împotriva altor specii de vibrioni.

La persoanele infectate cu HIV, datele disponibile privind imunogenicitatea şi siguranţa vaccinului sunt limitate. Eficacitatea protecţiei vaccinului nu a fost studiată. La persoanele infectate cu HIV, imunizarea poate conduce la o creştere tranzitorie a încărcării virale. La persoanele cu boală SIDA în stadiu avansat este posibil ca Dukoral să nu inducă nivele protectoare de anticorpi. Totuşi, un studiu privind eficacitatea efectuat pe o populaţie preponderent cu SIDA a indicat o protecţie similară cu cea a altor populaţii.

Răspunsul în anticorpi la persoanele vaccinate care prezintă imunosupresie endogenă sau iatrogenă

poate fi insuficient.

Formaldehida este utilizată în timpul procesului de fabricaţie şi este posibil ca aceasta să se regăsească în cantităţi foarte mici în produsul final. La subiecţii cu hipersensibilitate cunoscută la formaldehidă, trebuie luate măsuri de precauţie.

Dukoral conţine sodiu aproximativ 1,1 g pe doză, ceea ce trebuie luat în considerare în cazul pacienţilor cu regim hiposodic.

Vaccinul nu asigură o protecţie completă şi este important ca în plus să se respecte măsurile de

protecţie standard pentru a evita holera.

Interacțiuni

Listă interacțiuni
Adăugați la "Interacțiuni"

Vaccinul este instabil în mediu acid. Administrarea de alimente şi/sau băuturi creşte producerea de acid în stomac, ceea ce poate diminua efectul vaccinului. Prin urmare, trebuie evitată administrarea de alimente şi băuturi timp de 1 oră înainte şi 1 oră după vaccinare.

Trebuie evitată administrarea orală a altor vaccinuri şi medicamente timp de 1 oră înainte şi 1 oră după administrarea Dukoral.

Rezultatele preliminare ale unui studiu clinic care a inclus un număr limitat de voluntari nu au evidenţiat nici o interacţiune cu răspunsul anticorpic la Dukoral în cazul administrării acestuia concomitent cu un vaccin viu oral (capsule enterosolubile) tifoidic. Răspunsul imun la vaccinul viu tifoidic nu s-a investigat în acest studiu. În mod similar, un vaccin pentru febra galbenă s-a administrat concomitent cu Dukoral, fără a se observa interacţiuni cu răspunsul imun la vaccinul pentru febra galbenă. Nu s-au studiat răspunsurile imune la Dukoral. În studii clinice nu s-a administrat nici un alt vaccin/ medicament, incluzând vaccinurile orale poliomielitic şi malaric concomitent cu Dukoral.

Sarcina

Studiile la animale nu au pus la dispoziţie date privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere. În urma evaluării atente a raportului risc/beneficiu, vaccinul poate fi administrat în timpul sarcinii şi alăptării, cu toate că nu s-au efectuat studii clinice specifice în legătură cu aceste aspecte.

În timpul unei campanii de vaccinare în masă realizată în Zanzibar, la 196 de femei gravide s-a administrat cel puţin o doză de Dukoral. Nu a existat nicio dovadă semnificativă din punct de vedere statistic privind un efect nociv al expunerii la Dukoral pe durata sarcinii.

Condus auto

Nu există dovezi privind vreun efect asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse

Siguranţa Dukoral a fost evaluată în studii clinice în care au fost incluşi atât adulţi cât şi copii începând de la vârsta de 2 ani, efectuate în ţări endemice şi non-endemice, pentru holeră şi Escherichia coli enterotoxigenică (ETEC), producătoare de enterotoxină termolabilă (LT). În aceste studii clinice s-au administrat peste 94000 doze de Dukoral. Evaluarea siguranţei a variat de la un studiu la altul din punct de vedere al modului de observare, definirii simptomelor şi timpului de urmărire. În majoritatea studiilor, evenimentele adverse au fost evaluate prin supraveghere pasivă. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate, de tipul simptomatologiei gastro-intestinale care include durerea abdominală, diareea, scaunele moi, greaţa şi vărsăturile, au apărut cu aceeaşi frecvenţă în grupurile în care s-a administrat vaccin comparativ cu cele în care s-a administrat placebo.

Clasificarea frecvenţelor de apariţie: Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100, <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100); rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Rare Pierderea/scăderea apetitului alimentar

Foarte rare Deshidratare

Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente Cefalee Rare Ameţeală

Foarte rare Somnolenţă, insomnie, leşin, scăderea capacităţii senzoriale gustative

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Rare Simptome respiratorii (incluzând rinită şi tuse)

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvente Diaree, crampe abdominale, durere abdominală, borborisme la nivelul stomacului/abdomenului (gaze), disconfort abdominal

Rare Vărsături, greaţă,

Foarte rare Dureri în gât, dispepsie

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte rare Transpiraţii, erupţii cutanate

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Foarte rare Dureri articulare

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Rare Febră, stare de rău

Foarte rare Fatigabilitate, frisoane

Reacţii adverse din supravegherea după punerea pe piaţă

Reacţiile adverse suplimentare raportate din supravegherea după punerea pe piaţă, sunt enumerate mai jos:

Infecţii şi infestări: Gastroenterită

Tulburări hematologice şi limfatice: Limfadenită Tulburări ale sistemului nervos: Parestezii Tulburări vasculare: Hipertensiune arterială

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: Dispnee, creşterea cantităţii de spută Tulburări gastro-intestinale: Flatulenţă

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: Urticarie, edem angioneurotic, prurit

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: Durere, sindrom similar gripei, astenie, frisoane

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Este importantă raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, astfel cum este menţionat în Anexa V.

Supradozaj

Datele privind supradozajul sunt limitate. Reacţiile adverse raportate sunt în concordanţă cu cele observate după administrarea dozelor recomandate.

Proprietăți farmacologice - DUKORAL FARA CONCENTRATIE

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Vaccinuri bacteriene, codul ATC: J07AE01 Mecanism de acţiune

Vaccinul conţine bacterii integrale V. cholerae O1 inactivate şi subunitatea B netoxică recombinantă a

toxinei holerice (CTB). Vaccinul include tulpini bacteriene atât din serotipul Inaba, cât şi din serotipul Ogawa, atât din biotipul clasic cât şi din biotipul El Tor. Dukoral se administrează pe cale orală, cu o soluţie-tampon de bicarbonat care protejează antigenele de acidul gastric. Vaccinul acţionează prin inducerea de anticorpi atât împotriva componentelor bacteriene, cât şi împotriva CTB. Anticorpii intestinali antibacterieni împiedică ataşarea bacteriei de peretele intestinal, prevenind astfel colonizarea cu V. cholerae O1. Anticorpii intestinali anti-toxină împiedică legarea toxinei holerice de suprafaţa mucoasei intestinale, prevenind astfel apariţia simptomelor diareice mediate de toxină.

Toxina termolabilă (LT) a E. coli enterotoxigenică (ETEC) este similară cu CTB din punct de vedere structural, funcţional şi imunologic. Cele două toxine dau reacţii imunologice încrucişate.

Eficacitatea împotriva holerei

Eficacitatea împotriva holerei a fost evaluată în trei studii randomizate, de tip dublu-orb, controlate cu placebo, efectuate în Bangladesh (regiune endemică) şi în Peru (regiune non-endemică). Numărul de pacienţi înrolaţi, regimurile de dozare şi perioadele de urmărire sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Locaţia studiului An Regim de dozare Număr (Grupe de vârstă) Urmărire
Holeră
Bangladesh 1985-88 3 doze la intervale de 6 săptămâni 89152(2-65 ani) 6 luni - 5 ani
Peru,militar 1994 2 doze la interval de 7-11 zile 1563(18-65 ani) 5 luni
Peru,Pampas 1993-95 2 doze la interval de 2 săptămâni, cu o doză de rapeldupă 1 an 21924(2-65 ani) 2 ani

În studiul din Bangladesh, eficacitatea protectoare a Dukoral în populaţia totală a fost de 85% (95%IÎ: 56, 95, analiză pe-protocol) în primele 6 luni de urmărire. Durata protecţiei date de vaccin a fost diferită în funcţie de vârstă, protecţia persistând timp de 6 luni la copii şi timp de 2 ani la adulţi (vezi tabelul de mai jos). O analiză exploratorie a sugerat faptul că, la adulţi, administrarea a 2 doze de vaccin pare la fel de eficace ca şi administrarea a 3 doze.

Tabel: Eficacitatea protecţiei împotriva holerei în studiul din Bangladesh (analiză peprotocol)

Eficacitatea protecţiei, % (95% IÎ)
Adulţi şi copii cu vârsta>6 ani Copii cu vârsta cuprinsă între 2-6 ani
6 luni 76 (30, 92) 100
primul an 76 (60, 85) 44 (10, 65)
al doilea an 60 (36, 76) 33 (-23, 64)

În al doilea studiu, desfăşurat în Peru şi în care au fost înrolaţi recruţi militari, eficacitatea protecţiei împotriva holerei, pe termen scurt, după 2 doze de vaccin, a fost de 85% (95%IÎ: 36, 97, analiză pe-protocol). În al treilea studiu, efectuat în Peru, nu s-a evidenţiat nici o eficacitate a protecţiei împotriva holerei pe durata primului an. După administrarea unei doze de rapel la 10-12 luni după imunizarea primară, eficacitatea protecţiei pe durata celui de-al doilea an a fost de 60,5% (95%IÎ: 28,79).

Eficacitatea protecţiei împotriva holerei a fost evaluată pe durata a două campanii de vaccinare în masă realizate în Mozambic (decembrie 2003-ianuarie 2004) şi Zanzibar (februarie 2009-mai 2010).

În cadrul studiului caz-martor realizat în timpul campaniei de vaccinare în masă din Mozambic, eficacitatea protecţiei după administrarea a 2 doze de Dukoral a fost de 84% (95% IÎ: 43, 95 analiza peprotocol: p=0,005) în timpul primelor 5 luni de urmărire.

În analiza longitudinală de cohortă realizată în timpul campaniei de vaccinare în masă din Zanzibar, eficacitatea protecţiei după administrarea a 2 doze de Dukoral a fost de 79% (95% IÎ, 47, 92) pe o perioadă de 15 luni de urmărire. În plus faţă de protecţia directă, s-a dovedit că Dukoral oferă o protecţiei indirectă (colectivă) semnificativă în contextul studiat.

Nu s-a studiat eficacitatea protecţiei Dukoral împotriva holerei, obţinută după vaccinări de rapel

repetate.

Imunogenicitate

Nu s-au identificat corelaţii imunologice privind protecţia împotriva holerei după vaccinarea orală. Există o corelaţie minimă între protecţie şi răspunsurile anticorpilor serici, inclusiv răspunsul anticorpic vibriocid. Este probabil ca anticorpii IgA secretorii, produşi local în intestin, să medieze răspunsul imun de protecţie.

Vaccinul a indus răspunsuri prin IgA antitoxinică intestinală la 70-100% dintre persoanele vaccinate. Anticorpii serici vibriocizi împotriva componentelor bacteriene s-au observat la 35-55% dintre subiecţii vaccinaţi, iar anticorpii antitoxinici la 78-87% dintre persoanele vaccinate. O doză de rapel induce un răspuns anamnestic, indicând existenţa unei memorii imune. Durata pe care se păstrează memoria imună s-a estimat la cel puţin 2 ani la adulţi.

Proprietăți farmacocinetice

Nu este cazul.

  • Date preclinice de siguranţă

    Nu s-au efectuat teste preclinice de siguranţă cu acest vaccin.

  • Proprietăți farmaceutice - DUKORAL FARA CONCENTRATIE

    Lista excipienților

    • suspensie pentru suspensie orală:

      Dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat Hidrogenofosfat disodic dihidrat Clorură de sodiu

      Apă pentru preparate injectabile

    • pulbere pentru suspensie orală, ambalate în plic:

      Bicarbonat de sodiu Acid citric

      Carbonat de sodiu, anhidru Zaharinat de sodiu

      Citrat de sodiu Aromă de zmeură

    Incompatibilități

    În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.

    Perioada de valabilitate

    3 ani.

    După ce pulberea efervescentă s-au dizolvat în apă şi s-a adăugat suspensia de vaccin, amestecul trebuie băut în cel mult 2 ore.

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A nu se congela.

    Produsul din flaconul şi plicul nedeschis, păstrat în cutie, este stabil la temperaturi de până la 25°C timp de 14 zile. La sfârşitul acestei perioade, produsul trebuie utilizat sau eliminat.

    Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului după prima deschidere, vezi pct. 6.3.

    Natura și conținutul ambalajului

    Suspensia de vaccin este dozată într-un volum de 3 ml în flacoane (sticlă de tip I) prevăzute cu un dop (cauciuc bromobutil) şi un capac cu filet.

    Pulberea efervescentă sunt dozate într-o cantitate de 5,6 g în plicuri prevăzute cu un strat intern de poliester/polietilenă-JD şi un strat extern de aluminiu/polietilenă-JD.

    Fiecare doză de vaccin este furnizată sub forma unei suspensii ambalate în flacon însoțite de un plic de pulbere efervescentă.

    Mărimile de ambalaj: 1x1 doză, 2x1 doze, 20x1 doze

    Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    şi alte instrucţiuni de manipulare

    Pulberea efervescentă trebuie dizolvate în aproximativ 150 ml apă rece în vederea obținerii soluției-tampon. Se agită uşor flaconul cu vaccin şi apoi suspensia de vaccin se adaugă la soluţia-tampon şi se amestecă bine, până la obţinerea unei suspensii orale incolore, uşor opalescente.

    Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi sub 6 ani: jumătate din soluţia-tampon se înlătură, iar jumătatea rămasă (aproximativ 75 ml) se amestecă cu întregul conţinut al unui flacon de vaccin.

    Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

    locale.

    Documente PDF

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.