VENORUTON 300 mg CAPS.
Informații referitoare la prescripția medicală
Lista de compensare
Emitere de informaţii
Restricţii pe bază de rețetă
Interacțiuni cu
Restricții
Alte informații
Numele medicamentului
Forma farmaceutică
Deținătorul de licență
Data ultimei actualizări a RCP-ului

Utilizați aplicația Mediately
Obțineți mai rapid informații despre medicamente.
Peste 36k recenzii
RCP - VENORUTON 300mg
Venoruton este indicat în:
-
ameliorarea edemelor şi a simptomelor insuficienţei venoase cronice (IVC), cum sunt senzația de picioare obosite, grele, umflate și dureroase, crampele, paresteziile și picioarele neliniștite;
-
IVC, în asociere cu susținere elastică (de exemplu, ciorapi cu compresie gradatǎ);
-
ameliorarea simptomelor hemoroizilor;
-
limfedeme şi retinopatie diabetică.
Insuficienţă venoasă cronică (IVC) și complicațiile ei
Doze
O serie de studii în care doze de 500- 2000 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) au fost folosite pe perioade de 1-3 luni au indicat că regimul optim de doze este cel indicat mai jos.
Doza iniţială recomandatǎ este de 300 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) (o capsulă de Venoruton 300 mg) de 2-3 ori pe zi.
Această doză trebuie menţinută până la atenuarea totală a simptomelor şi edemelor. De regulǎ, atenuarea simptomatică se produce în decurs de 2 săptămâni.
În tratamentul de întreţinere, se poate administra aceeaşi doză zilnicǎ sau o doză minimă de 600 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) pe zi (corespunzătoare la o capsulǎ Venoruton 300 mg de 2 ori pe zi).
Tratamentul poate să fie întrerupt după combaterea totală a simptomelor şi edemelor. Dacă simptomele
reapar, tratamentul se poate relua cu aceeaşi doză sau cu doza minimă de întreţinere de 600mg Oxerutin (O- (β-hidroxietil) rutozida) pe zi (o capsulă Venoruton 300 mg de 2 ori pe zi).
Hemoroizi
Doze
Efectul Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului în ameliorarea simptomatică a hemoroizilor a fost investigat în patru studii cu doze de 600 mg, 1000 mg sau 1800 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) pe zi. Durata tratamentului a fost între 1 și 4 săptămâni. În toate aceste studii, tratamentul cu Oxerutin (O-(β- hidroxietil) rutozida) a condus la o reducere a severității simptomelor (durere, sângerare, prurit, secreții seroase) și la o îmbunătățire a aspectului proctoscopic al mucoasei rectale.
Dozele utilizate în studii clinice sunt compatibile cu recomandările de mai sus pentru IVC și complicațiile ei.
Retinopatie diabetică
Doze
În două studii clinice placebo-controlate tratamentul cu Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) a fost testat pe 60 de pacienți suferind de retinopatie diabetică. Pacienții au fost tratați timp de 2 luni cu 2400 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) pe zi. Rezultatele au arătat că tratamentul cu Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) a condus la o reducere semnificativă statistic a permeabilității vasculare retiniene.
Doza recomandată este cuprinsǎ între 1800-3000 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) (6 – 10 capsule Venoruton) pe zi.
Limfedeme
Doze
Influența tratamentului cu Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) asupra limfedemelor brațelor și membrelor inferioare a fost investigată într-un studiu dublu-orb, randomizat, placebo-controlat, încrucișat, care s-a desfășurat pe 40 de pacienți. Pacienții au fost tratați cu o doză zilnică de 3000 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) timp de 6 luni. Tratamentul cu Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) a condus la o reducere a volumului și circumferinței membrelor, la scăderea temperaturii crescute a pielii și la creșterea moliciunii membrelor.
Doza recomandată este de 3000 mg Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) (10 capsule Venoruton 300 mg) pe zi.
Doze pentru populaţia specială
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă, renală sau hepatică
Pacienţii care au edeme la nivelul membrelor inferioare datorate unor afecţiuni ale inimii, rinichilor sau
ficatului, nu trebuie să utilizeze Venoruton, deoarece efectul acestui medicament nu a fost demonstrat pentru aceste indicaţii.
Vârstnici
Nu au fost efectuate studii clinice exclusive pentru această populaţie. Prin urmare, nu sunt recomandate doze specifice pentru insuficienţă venoasă cronică (IVC) persoanelor în vârstă.
Copii şi adolescenţi
Nu au fost efectuate studii clinice asupra acestei grupe de vârstă. De asemenea, sunt rare cazurile de IVC în rândul populaţiei pediatrice.
În consecință, siguranța și eficacitatea Venoruton nu au fost stabilite la copii. Prin urmare, Venoruton nu este recomandat a fi utilizat la copii.
Hipersensibilitate la Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) sau la oricare dintre excipienţii medicamentului enumeraţi la pct. 6.1.
Pacienţii care prezintă edeme ale membrelor inferioare datorate bolilor cardiace, hepatice sau renale nu trebuie să utilizeze Venoruton, deoarece efectul medicamentului nu a fost dovedit în aceste indicaţii.
Venoruton nu este recomandat pentru utilizarea la copii.
Nu s-au raportat interacţiuni cu alte medicamente. S-a dovedit că Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul nu interacţionează cu anticoagulantele de tip warfarină.
Componentele Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului provin din rutozidă şi quercetină (prezente în
cantităţi nesemnificative). S-a dovedit că quercetina inhibă sulfotransferaza şi enzimele CYP3A hepatice umane in vitro, dar nu şi in vivo. Nu a fost evidenţiată o acţiune inhibitorie a rutozidei asupra enzimelor hepatice. Ca urmare, se presupune că Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul administrat oral nu va
determina efecte inhibitorii enzimatice şi nici nu va interfera în alt mod cu metabolizarea altor substanțe active farmacologic.
Sarcina
Date dintr-un număr limitat de sarcini expuse nu indică efecte adverse ale Oxerutin (O-(β-hidroxietil)
rutozida)-ului asupra sarcinii sau asupra sănătății fătului/ copilului nou-născut. Studiile pe animale nu indică efecte dăunătoare directe sau indirecte în ceea ce privește sarcina, dezvoltarea embrionară/ fetală, nașterea
sau dezvoltarea postnatală (vezi pct. 5.3, Date de siguranță preclinică).
Cu toate acestea, ca mǎsurǎ de precauţie, Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul nu trebuie utilizat în primele trei luni de sarcină.
Alăptarea
În studiile pe animale, au fost găsite cantitǎţi foarte mici de Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida), la pui şi în laptele matern. Aceste cantităţi nesemnificative de Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida) nu au semnificaţie clinică.
Fertilitatea
Studiile pe animale nu au indicat efecte asupra fertilității în urma administrării de Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida).
Venoruton nu are influență sau are influenţă neglijabilă asupra capacitǎţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
În cazuri rare, au fost raportate stări de oboseală şi ameţeală. Dacă sunteţi obosit sau aveţi ameţeli, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje.
Sumarul profilului de siguranţă
În cazuri rare, Venoruton poate cauza reacții adverse la nivel gastrointestinal sau cutanat, cum ar fi
tulburare gastrointestinală, flatulență, diaree, durere abdominală, disconfort gastric, dispepsie, rash, prurit sau urticarie. Foarte rar pot interveni amețeală, durere de cap, înroșire marcată a feței sau a altor zone ale corpului, oboseală sau reacții de hipersensibilitate cum ar fi reacții anafilactoide.
Enumerarea reacţiilor adverse
Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi
<1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< 1/10000); sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În fiecare grup de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
| Clasa de organe şi sisteme de organeFrecvența | Reacția adversă |
| Tulburări ale sistemului imunitarFoarte rare | Reacții anafilactoideReacții de hipersensibilitate |
| Tulburări ale sistemului nervosFoarte rare Foarte rare | Amețeală Durere de cap |
| Tulburări vasculareFoarte rare | Înroșirea marcată a feței sau a altor zone ale corpului |
| Tulburări gastrointestinaleRare Rare Rare Rare RareRare | Tulburare gastrointestinală FlatulențăDiareeDurere abdominală Disconfort gastricDispepsie |
| Tulburări ale pielii și țesutului subcutanatRare Rare Rare | Rash Prurit Urticarie |
| Tulburări generale şi afecţiuni la locul de administrareFoarte rare | Oboseală |
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Proprietăți farmacologice - VENORUTON 300mg
Grupa farmacoterapeuticǎ: Vasoprotectoare sistemice (bioflavonoide). Codul ATC: C05CA04.
Mecanism de acțiune
Efectele farmacodinamice ale Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului au fost dovedite în diferite studii in vitro şi in vivo. La nivel celular, s-a evidenţiat capacitatea Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului de a proteja peretele vascular de atacul oxidativ al celulelor sângelui activate şi afinitatea acestuia pentru
endoteliul capilarelor şi venular.
În studii pe voluntari sănătoși sau pe pacienți suferind de IVC au fost demonstrate următoarele efecte ale Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului:
-
Reducerea permeabilității capilare
-
Restaurarea reflexului veno-arteriolar
-
Creșterea timpului de reumplere venoasă
-
Creșterea tensiunii transcutanate a oxigenului
Toate aceste efecte sunt în concordanță cu faptul că efectul primar al Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)- ului este pe endoteliul microvascular, cu o diminuare consecutivă a edemelor.
Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul este un amestec standardizat de O-(β-hidroxietil)-rutozide (HR): mono-HR, di-HR, tri-HR şi tetra-HR, care diferă în ceea ce priveşte numărul substituenţilor lor hidroxietil. Absorbție
După administrarea orală a Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului marcat cu 14C (HR-14C), concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după 2-9 ore.
Distribuție
Concentraţia plasmaticǎ scade progresiv până la 40 ore, după care scăderea devine foarte lentă. Această
observaţie şi rezultatele obţinute după administrarea intravenoasǎ indică faptul că Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul poate fi distribuit către ţesuturi (în special endoteliul vascular), de unde este eliberat progresiv şi încet înapoi în circulaţie. Se leagǎ de proteinele plasmatice în proporţie de 27-29%.
Metabolizare
După administrarea orală calea metabolică principală a Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ului este O- glucuronoconjugarea hepatică.
Eliminare
Oxerutin (O-(β-hidroxietil) rutozida)-ul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale biliară şi renală. Eliminarea pe cale renală este completă după 48 ore. Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare al principalului component al HR, tri-HR este de 18,3 ore (între 13,5 şi 25,7 ore).
Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice rezultate din studii convenționale de toxicitate după doză unică, toxicitate după doză repetată, genotoxicitate și toxicitate asupra reproducerii nu indică nici un pericol special pentru om.
Proprietăți farmaceutice - VENORUTON 300mg
Conţinutul capsulei:
Macrogol 6000
Învelişul capsulei:
Gelatină Apă
Dioxid de titan (E171) Oxid galben de fer (E172) Laurilsulfat de sodiu Cerneală de inscripţionare: Shellac
Oxid de fer negru (E172)
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.
Cutie cu 5 blistere din PVC-PE-PVDC/Al a câte 10 capsule.