MIOFILIN 100 mg CAPS.

Tratamentul bronhospasmului şi profilaxia de durată a crizelor de dispnee în formele uşoare şi moderate de astm bronşic; bronhopneumopatia obstructivă cronică, forma spastică.

Administrare orală

Doza se va adapta în funcţie de răspunsul individual şi eventuala apariţie a reacţiilor adverse. În

general, se recomandă să se administreze doze mici în primele zile de tratament. Acestea vor fi apoi crescute în funcţie de concentraţia plasmatică a teofilinei, de efectul terapeutic şi de toleranţă. La

pacienţiicu obezitate , doza se stabileşte în funcţie de greutatea ideală.

Doze

Adulţi şi adolescenţi:

Doza recomandată este de 10-15 mg aminofilină/kg şi zi, administrată oral, fracţionat în 2-4 prize. Se începe cu doza mică, crescând progresiv, dacă este cazul, la intervale de 3 zile. La adolescenţi nu se va depăşi doza de 600 mg/zi.

Copii cu vârsta între 6-12 ani:

Doza recomandată este de 12 mg aminofilină/kg şi zi, aceasta putând fi crescută până la 15 mg aminofilină/kg şi zi, fără a se depăşi 400 mg/zi.

Se recomandă controlul clinic al pacientului, eventual monitorizarea concentraţiei plasmatice a teofilinei pentru a stabili doza optimă terapeutică individuală şi scăderea riscului toxicităţii.

Copii cu vârsta sub 6 ani

Pentru copii sub 6 ani, se recomandă utilizarea altor forme farmaceutice, adecvate acestei grupe de vârstă.

Farmacocinetica aminofilinei este influenţată de o serie de factori care includ: vârsta, fumatul, stări patologice, dieta, interacţiuni medicamentoase; doza de aminofilină trebuie individualizată cu multă atenţie şi concentraţia serică de teofilină trebuie monitorizată.

O concentraţie plasmatică eficace în ceea ce priveşte bronhodilataţia este cuprinsă între

5-15 micrograme/ml.

Reacţiile adverse pot să apară la o concentraţie care depăşeşte 15 micrograme/ml, iar la

20 micrograme/ml pot surveni reacţii adverse toxice grave.

Miofilin este contraindicat în următoarele situaţii:

• Hipersensibilitate la aminofilină, teofilină, etilendiamină sau la oricare dintre excipienții acestui

  medicament enumerați la pct. 6.1.;

• Hipersensibilitate la alţi derivaţi xantinici;

• Porfirie acută;

• Copii cu vârsta sub 6 ani.

Miofilin trebuie administrat cu prudenţa la pacientii cu:

• angină pectorală instabilă;

• predispoziţie la tahicardie;

• hipertensiune arterială severă;

• cardiomiopatie hipertrofică obstructivă;

• insuficienţă cardiacă;

• hipertiroidie;

• vârstnici;

• obezitate: dozele vor fi ajustate în funcţie de greutatea ideală;manifestări epileptice (epilepsie);

• ulcere gastrice sau duodenale;

• porfirie;

• insuficienţă hepatică: se recomandă scăderea dozelor, din cauza riscului de supradozaj;

• tratamente cu alte medicamente (vezi pct. 4.5);

• glaucom;

• diabet zaharat;

• boli febrile.

Precauțiile speciale de reducere a dozelor(vezi ajustarea dozelor la pct. 4.2) sunt necesare în utilizarea de Miofilin la pacienţii cu disfuncții hepatice sau renale. Administrarea de Miofilin la pacienţii cu vârsta peste 60 ani, mai ales la vârstnicii cu comorbidităţi, grav bolnavi şi/sau sub tratament intens este însoțită de un risc mai mare de intoxicație. Astfel, trebuie monitorizată concentraţia plasmatică de teofilină. Datorită variaţiilor individuale mari privind metabolizarea teofilinei (componenta activă din molecula aminofilinei), este necesară adaptarea dozei în funcţie de apariţia reacţiilor adverse şi/sau de concentraţia plasmatică.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, insuficienţă hepatică (mai ales ciroză), concentraţie plasmatică redusă de oxigen (hipoxemie), hipertermie persistentă, pneumonie, infecţii virale (mai ales gripă),

disfuncţii tiroidiene (mai ales hipertiroidie) şi la cei care utilizează anumite medicamente (vezi

pct. 4.5) doza de teofilină trebuie redusă. Timpul de înjumătăţire plasmatică a teofilinei este prelungit la majoritatea acestor pacienţi şi medicamentul poate să se acumuleze până la concentraţii toxice.

Supradozajul poate să apară datorită unor doze inadecvate, doze repetate la intervale prea mici sau prin efect aditiv cu alte medicamente asociate. Deoarece timpul mediu de înjumătățire al teofilenei este mai scurt la fumători decât la nefumători, primul grup poate necesita doze mai mari de aminofilină.

Miofilin acţionează sinergic cu alte medicamente xantinice, β-simpatomimetice, cafeină şi alte substanţe similare. Miofilin nu se administrează concomitent cu alţi derivaţi de xantină, băuturi care conţin cafeină

Utilizarea concomitentă a următoarelor medicamente poate reduce concentrațiile plasmatice de teofilină:

• Derivaţi barbiturici (în special fenobarbital și pentobarbital), antiepileptice (carbamazepină, fenitoină, primidonă), isoproterenol, hidroxid de magneziu, moracizină, ritonavir,antibiotice(rifabutină, rifampicină), sulfinpirazonă și preparate vegetalecare conţin sunătoare. În aceste cazuri, dozele de Miofilin ar putea fi crescute.

  Utilizarea concomitentă a următoarelor medicamente poate crește concentrațiile plasmatice de teofilină cu risc crescut de supradozaj și reacții adverse:

• Contraceptive orale, antibiotice macrolide (de exemplu eritromicină, claritromicină, josamicină, roxitromicină și spiramicină), chinolone (inhibitori ai girazei bacteriene, menţionaţi mai jos), imipenem, izoniazidă, disulfiram, fenilbutazonă, fluvoxamină, fluoroquinolone, furosemid,

  lincomicină, troleandomicină, clindamicină, probenecid, paracetamol, pentoxifilină, tacrină, viloxazină, tiabendazol, fluconazol, blocante ale canalelor de calciu (de exemplu verapamil,

  diltiazem), propranolol, mexiletină, propafenonă, ticlopidină, cimetidină, alopurinol, α-interferon și vaccinul antigripal. În aceste cazuri, dozele de Miofilin ar putea fi reduse.

  Manifestările supradozajului cu teofilină au fost raportate sporadic în terapia concomitentă cu

  ranitidină.Interacțiunea medicamentoasă nu poate fi exclusă cu certitudine, astfel dozele de Miofilin trebuie determinate în mod individual cu mare prudență în cazul tratamentului simultan cu ranitidină.

  În terapia concomitentă cu ciprofloxacină, doza de Miofilin trebuie redusă la maxim 60% din doza recomandată. În tratamentul concomitent cu enoxacină, doza de Miofilin trebuie redusă la maxim

  30% din doza recomandată. Acţiunea teofilinei poate fi, de asemenea, potențată de alte chinolone (de exemplu norfloxacină, pefloxacină, acidul pipemidic). Prin urmare, în terapia concomitentă cu teofilină şi chinolone, se recomandă determinarea concentrațiilor plasmatice de teofilină, la intervale scurte de timp.

  Utilizarea concomitentă de Miofilin poate reduce eficacitatea adenozinei, carbonatului de litiu și blocantelor β-adrenergice.

  Utilizarea concomitentă de Miofilin poate potenţa efectul rezerpinei.

  Utilizarea halotanului concomitent cu Miofilin poate determina afectarea severă a ritmului cardiac.

  Efedrina şi alte simpatomimetice, băuturile care conţin cafeină şi ciocolată, asociate aminofilinei, favorizează reacţiile adverse cardiace şi efectul excitant central, de aceea astfel de asocieri trebuie evitate.

  Utilizarea de Miofilin concomitentă cu administrarea de ketamină creşte riscul apariţiei convulsiilor.

  Teofilina crește efectul diuretic al medicamentelor diuretice.

  Teofilina scade efectul sedativ al benzodiazepinelor şi se comportă antagonist faţă de curarizantele

  antidepolarizante.

  Aminofilina poate modifica rezultatele unor teste de laborator; poate creşte cantitatea de acizi graşi şi concentraţia de catecolamine din urină.

  Precauţii suplimentare sunt recomandate în astmul bronşic sever. Se recomandă ca valorile

  concentraţiei plasmatice ale potasiului să fie monitorizate în aceste situaţii deoarece aminofilina poate determina hipokaliemie.

Sarcina

Exista date într-un număr limitatprivind utilizarea aminofilinei la femeile gravide. Aminofilina nu trebuie utilizată în timpul primului trimestru de sarcină. În al doilea trimestru de sarcină, aminofilina trebuie utilizată doar dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal, deoarece

această substanţă traversează placenta şi poate avea efecte simpatomimetice asupra fătului. În stadii avansate de sarcină, concentraţia teofilinei legată de proteinele plasmatice poate scădea şi eliminarea acesteia este redusă; pentru a evita apariţia reacţiilor adverse, poate fi necesară reducerea dozei.

Dacă la sfârşitul sarcinii, o pacientă se află sub tratament cu aminofilină, contracţiile uterine pot fi inhibate. Administrarea aminofilinei în ultimul trimestru de sarcină trebuie evitată. Nou-născuţii expuşi în timpul sarcinii la teofilină trebuie monitorizaţi cu privire la efectele teofilinei.

Alăptarea

Teofilina se excretă în laptele matern şi poate atinge concentraţii plasmatice terapeutice la sugari. În consecinţă, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului cu teofilină.

Medicamentul poate produce, chiar la dozele terapeutice recomandate: ameţeli, hipotensiune arterială, excitaţie psihomotorie, influenţând capacitatea de reacţie şi concentrare a pacientului în timpul

conducerii vehiculelor, folosirii utilajelor sau efectuării unor activităţi riscante. De aceea, se impune prudenţă în utilizarea sa la cei care conduc autovehicule sau manevrează utilaje.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte

frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În timpul tratamentului medicamentos cu teofilină, următoarele reacții adverse sunt foarte frecvente.

• Ameţeli, hipotensiune arterială, dureri precordiale;

• Cefalee, excitație, tremor al extremităților, stare de neliniște, insomnie;

• Activitate cardiacă accelerată și/sau neregulată, palpitații, scăderea tensiunii arteriale;

• Afectarea activităţii gastro-intestinale, dureri epigastrice, anorexie, greață, vărsături, diaree;

• Diureză crescută;

• Modificări ale electroliților serici, în special hipokaliemie, creșterea calciului seric și a concentrațiilor de creatinină, hiperglicemie și hiperuricemie.

Apariţia convulsiilor confirmă intoxicaţia, mai ales la copil.

Reacțiile de hipersensibilitate la teofilină sunt mai puțin frecvente.

Din cauza tonusului scăzut al sfincterului esofagian inferior, refluxul gastroesofagian existent se poate agrava. Reacțiile adverse pot fi mai pronunțate în caz de hipersensibilitate individuală sau în caz de supradozaj (concentrația teofilinei în plasmă mai mare de 20 μg/ml).

Reacţiile adverse toxice, cum sunt convulsiile, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, aritmia

ventriculară și manifestările gastro-intestinale severe (de exemplu hemoragii gastro-intestinale,

sindrom ocluziv) pot apărea în special în cazul unei concentrații plasmatice peste 25 μg/ml.

În cazul unei sensibilităţi existente la etilendiamină, pot apărea reacții alergice, care apar în decurs de până la 48 de ore şi se manifestă, de obicei, prin erupţii cutanate, prurit generalizat, bronhospasm, urticarie și/sau reacții generalizate, cu febră și trombocitopenie.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptomele intoxicaţiei

La concentraţii plasmatice de până la 20 µg/ml, simptomele de intoxicaţie includ, în funcţie de sensibilitatea individuală, în majoritate, manifestări de intensitate mică şi moderată ale reacţiilor

adverse cunoscute, precum tulburări gastro-intestinale (greaţă, dureri de stomac, vărsături, diaree), excitabilitate a sistemului nervos central (nelinişte, cefalee, insomnie, ameţeli) şi tulburări cardiace (tulburări de ritm).

În cazul concentraţiilor plasmatice de teofilină mai mari de 20 µg/ml, de obicei se manifestă aceleaşi simptome, dar cu o intensitate mai mare. Dacă se depăşesc valori de 25 µg/ml ale concentraţiei de teofilină, efectele cardiace şi cele asupra sistemului nervos central pot fi mai intense şi se manifestă sub forma convulsiilor şi/sau a tulburărilor grave de ritm cardiac şi a insuficienţei circulatorii. Astfel de reacţii pot să apară brusc, fără a fi precedate de simptome de avertizare, sub formă de reacţii

adverse uşoare.

În cazul unei sensibilităţi indivuale crescute, manifestări de intoxicaţie gravă pot să apară şi la concentraţii plasmatice mai mici decât cele menţionate anterior.

La copil poate apărea: agitaţie, logoree, stări confuzionale, vărsături repetate, hipertermie, tahicardie, fibrilaţie ventriculară, hipotensiune arterială, tulburări respiratorii, hiperventilaţie urmată de depresie respiratorie, tulburări neurologice însoţite de convulsii.

În cazul supradozajului, este necesară internarea de urgenţă într-un serviciu de specialitate.

Terapia intoxicaţiei

Manifestări uşoare de supradozaj:

Administrarea medicamentului trebuie întreruptă şi se va determina concentraţia plasmatică a teofilinei. Dacă se re-iniţiază terapia, dozele vor fi redusecorespunzător.

Reacţii la nivelul sistemului nervos central (de exemplu agitaţie şi convulsii): se administrează

diazepam i.v. 0,1-0,3 mg/kg corp, maxim 15 mg.

Reacţii care pot pune viaţa în pericol:

• Monitorizarea funcţiilor vitale

• Securizarea permeabilităţii căilor respiratorii (intubare)

• Administrare de oxigen

• Dacă este necesar, administrarea intravenoasă de substituenţi de volum plasmatic

• Dacă este necesar, verificarea şi corectarea volumului şi a echilibrului hidroelectrolitic.

• Hemoperfuzie (vezi mai jos).

Tulburări periculoase de ritm cardiac:

La pacienţii non-astmatici, se administrează propranolol intravenos (1 mg la adulţi şi/sau

0,02 mg/kg-corp la copil). Acestă doză poate fi repetată la fiecare 5-10 minute până la normalizarea ritmului sau până la o doză totală de 0,1 mg/kg-corp.

Atenţie: Propranolul poate induce bronhospasm sever la pacienţii astmatici. Acestora li se va

administra verapamil.

În intoxicaţiile foarte grave, când răspunsul la măsurile descrise mai sus este insuficient şi când concentraţiile plasmatice de teofilină sunt foarte mari, se poate recurge la hemodializă sau

hemoperfuzie pentru dezintoxicare rapidă şi completă. Necesitatea aplicării acestor metode nu este frecvent întâlnită deoarece teofilina se degradează rapid.

Alte opţiuni de tratament pentru intoxicaţia cu aminofilină depind de nivelul şi de evoluţia manifestărilor toxice.