SUMAMED 250 mg CAPS.

Sumamed este indicat în tratamentul următoarelor infecţii, care sunt determinate sau se presupune că sunt determinate de unul sau mai multe microorganisme sensibile (vezi pct. 5.1):

• infecţii ale tractului respirator superior, incluzând faringită/amigdalită bacteriană, sinuzită şi otită medie;

• infecţii ale tractului respirator inferior, incluzând bronşită acută şi pneumonie comunitară;

• infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, incluzând eritem cronic migrator (primul stadiu al bolii Lyme), erizipel, impetigo, piodermită secundară;

• boli cu transmitere sexuală: infecţii genitourinare necomplicate determinate de Chlamydia trachomatis;

Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor.

Adulţi, inclusiv pacienţi vârstnici, adolescenţi şi copii cu greutatea peste 45 kg

În tratamentul infecţiilor căilor respiratorii superioare şi inferioare, infecţiilor cutanate şi ale ţesuturilor moi (cu excepţia eritemului migrator), doza totală de azitromicină este de 1500 mg, timp de 3 zile (500 mg, o dată pe zi).

În tratamentul eritemului migrator: doza totală recomandată este de 3 g azitromicină, distribuită după cum urmează: 1 g azitromicină în prima zi (4 capsule), urmat de 500 mg azitromicină (2 capsule) din ziua a 2-a până în ziua a 5-a.

În infecţiile necomplicate cu transmitere sexuală determinate de Chlamydia trachomatis doza recomandată este de 1000 mg azitromicină (4 capsule), administrată în priză unică.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei > 40 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţi cu clearance al creatininei <40 ml/min, se recomandă prudenţă la administrarea azitromicinei.

Insuficienţă hepatică

Deoarece azitromicina este metabolizată în ficat şi excretată prin bilă, nu se recomandă administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Nu s-au efectuat studii cu azitromicină la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Vârstnici

La pacienții vârstnici se recomandă administrarea unor doze similare celor administrate la adulți. Se recomandă prudență în cazul acestei categorii de pacienți datorită afecțiunilor proaritmogene asociate, crescând astfel riscul de aritmie cardiacă și torsada vârfurilor.(vezi punctul 4.4)

Mod de administrare

Capsulele se administrează în doză zilnică unică. Capsulele se administrează întregi.

Sumamed capsule se administrează cu cel puţin o oră înainte de masă sau la două ore după masă.

Azitromicina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate la azitromicină, la eritromicină, la alte antibiotice macrolide sau ketolide sau la oricare dintre excipienții enumeraţi la pct. 6.1.

Reacţii alergice: similar eritromicinei şi altor macrolide, în cazuri rare, s-au raportat reacţii alergice grave ,cum sunt: angioedem şi anafilaxia (care, rareori au determinat deces). Câteva dintre acestea au determinat simptomatologie recurentă, cu necesitatea supravegherii medicale prelungite şi tratament adecvat.

Insuficienţă hepatică: deoarece ficatul este principala cale de eliminare pentru azitromicină, azitromicina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice semnificative. S-au raportat cazuri de hepatită fulminantă asociate administrării azitromicinei, care conduc la insuficienţă hepatică cu potenţial letal (vezi pct.4.8). Este posibil ca unii pacienţi să fi avut boli hepatice pre- existente sau să fi luat alte medicamente hepatotoxice. În cazul în care apar semne şi simptome de disfuncţie hepatică, cum sunt astenie cu debut brusc, asociată cu icter, urină hipercromă, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică, trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice. Dacă a apărut disfuncţia hepatică, administrarea azitromicinei trebuie întreruptă.

Ergotamină: la pacienţii cărora li se administrează derivaţi de ergot, poate fi indus ergotismul la administrarea în asociere de antibiotice macrolide. Nu sunt disponibile date privind posibilitatea interacţiunii dintre derivaţii de ergot şi azitromicină. Cu toate acestea, datorită posibilităţii teoretice a ergotismului, azitromicina şi derivaţii de ergot nu trebuie administraţi concomitent.

Suprainfecţii: similar administrării altor antibiotice, se recomandă observarea semnelor de apariţie a suprainfecţiilor cu microorganisme rezistente, incluzând fungi.

În cazul administrării a aproape tuturor medicamentelor antibacteriene, incluzând azitromicină, a fost raportată diaree determinată de Clostridium difficile (DACD) şi poate varia ca severitate de la diaree moderată la colită letală. Tratamentul cu medicamente antibacteriene alterează flora normală a colonului, conducând la dezvoltarea excesivă a C. difficile.

C. difficile produce toxine de tip A şi B care contribuie la dezvoltarea DACD. Toxinele care produc tulpini de C. difficile determină morbiditate şi mortalitate crescută, deoarece aceste infecţii pot

prezenta rezistenţă la tratamentul cu antibiotice şi pot necesita colectomie. DACD trebuie luată în considerare la toţi pacienţii cu diaree după administrarea de antibiotice. Este necesară anamneza amănunţită, deoarece s-a raportat că DACD apare după două luni de la administrarea antibioticelor.

Insuficienţă renală: la pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG <10 ml/min), s-a observat o creştere cu 33% a expunerii sistemice la azitromicină ( vezi pct. 5.2).

Prelungirea repolarizării cardiace şi a intervalului QT: în timpul tratamentului cu macrolide incluzând și azitromicina s-a observat riscul dezvoltării aritmiei cardiace și a torsadei vârfurilor (vezi pct. 4.8). Prin urmare, astfel de situații pot duce la stop cardiac, azitromicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecțiuni proaritmogene curente (în special femei și vârstnici) cum ar fi cei:

• Cu prelungirea congenitală sau documentată a intervalului QT

• Cărora li se administrează tratament cu alte substanţe active care prelungesc intervalul QT, cum sunt antiaritmicele din clasa IA (quinidină și procainamidă) şi III (dofetilidină, amiodaronă și sotalol), cisapridă şi terfenadină, agenți antipsihotici ca pimozida, antidepresive ca citalopram și fluorochinolone ca moxifloxacina și levofloxacina.

• Cu tulburări ale echilibrului electrolitic, în special hipokaliemie şi hipomagnezemie

• Cu bradicardie relevantă clinic, aritmie cardiacă sau insuficienţă cardiacă severă

Miastenia gravis: la pacienţii cărora li se administrează azitromicină, au fost raportate exacerbarea simptomelor de miastenie gravis sau apariţia de noi cazuri de miastenie gravis (vezi pct.4.8).

Infecţii cu Mycobacterium avium complex: Nu s-au stabilit eficacitatea şi siguranţa azitromicinei în prevenţia sau tratamentul infecţiilor diseminate provocate de Mycobacterium avium complex (MAC) la copii.

Se recomandă precauţie la administrarea azitromicinei la pacienţi trataţi cu alte medicamente care pot prelungi intervalul QT (vezi pct. 4.4).

Antiacide: într-un studiu de farmacocinetică care evalua efectele administrării concomitente de antiacide cu azitromicină, nu s-au observat efecte asupra biodisponibilităţii totale, deşi concentraţia plasmatică maximă a fost redusă cu aproximativ 25%. Pacienţii cărora li se administrează azitromicină şi antiacide nu trebuie să utilizeze concomitent ambele medicamente. Administrate concomitent azitromicina, granule cu eliberare prelungită pentru soluție orală si comagaldrox ( hidroxid de aluminiu și hidroxid de magneziu) 20 ml, viteza și gradul de absorbție al azitromicinei nu au fost afectate.

Cetirizină: la voluntarii sănătoşi, în cadrul unei scheme terapeutice cu durata de 5 zile, administrarea în asociere a azitromicinei şi cetirizinei în doză de 20 mg, nu a determinat la starea de echilibru interacţiuni farmacocinetice şi nici modificări semnificative ale intervalului QT.

Didanozină: la 6 voluntari, administrarea unei doze zilnice de 1200 mg azitromicină în asociere cu didanozină, nu a părut să influenţeze proprietăţile farmacocinetice ale didanozinei, comparativ cu placebo.

Digoxină (substrat pentru glicoproteina P): Au fost raportate creșteri ale nivelurilor serice ale substratului pentru glicoproteina-P ca urmare a administrării concomitente de antibiotice macrolide, inclusiv azitromicina, cu substraturi ale glicoproteinei P, cum ar fi digoxina. Prin urmare, în cazul în care azitromicină și substraturi ale glicoproteinei P, cum ar fi digoxina sunt administrate concomitent, trebuie avută în vedere posibilitatea creșterii concentrațiilor serice ale substratului.

Zidovudină: 1000 mg în doză unică sau 600 mg şi 1200 mg în doze repetate de azitromicină au avut un efect minor asupra farmacocineticii plasmatice sau asupra excreţiei urinare a zidovudinei sau a metaboliţilor săi glucuronoconjugaţi. Cu toate acestea, administrarea azitromicinei a crescut concentraţiile metaboliţilor fosforilaţi ai zidovudinei (metaboliţi activi clinic) în celulele mononucleare

din sângele periferic. Semnificaţia clinică a acestor date este încă incertă, dar poate fi benefică pacienţilor.

Azitromicina nu interacţionează în mod semnificativ cu sistemul enzimatic al citocromului P450. Se presupune că azitromicina nu determină aceleaşi interacţiuni farmacocinetice observate în cazul administrării eritromicinei şi a altor macrolide. În cazul administrării azitromicinei nu apare inducerea sau inactivarea enzimelor citocromului P450 prin intermediul complexului citocrom-metabolit.

Derivaţii de ergot: nu se recomandă administrarea concomitentă a azitromicinei şi a derivaţilor de ergot, datorită posibilităţii teoretice de apariţie a ergotismului (vezi pct. 4.4).

S-au efectuat studii de farmacocinetică cu azitromicină şi următoarele medicamente despre care se cunoaşte că sunt metabolizate prin intermediul sistemului enzimatic al citocromului P450.

Atorvastatină: administrarea în asociere de atorvastatină (10 mg pe zi) şi azitromicină (500 mg pe zi) nu a modificat concentraţiile plasmatice ale atorvastatinei (pe baza rezultatelor unui test de inhibare a activităţii HMG CoA). Cu toate acestea, după punerea pe piață au fost raportate cazuri de rabdomioliză la pacienții tratați cu azitromicină și statine.

Carbamazepină: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, efectuat la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei sau ale metaboliţilor săi.

Cimetidină: într-un studiu de farmacocinetică în care s-au investigat efectele unei doze unice de cimetidină asupra proprietăţilor farmacocinetice ale azitromicinei, nu s-a observat nici o modificare a acestora, la administrarea cimetidinei cu 2 ore înaintea azitromicinei.

Anticoagulante orale de tip cumarinic: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, azitromicina nu a modificat efectul anticoagulant al unei doze unice de 15 mg warfarină, administrată la voluntarii sănătoşi. După punerea pe piaţă, au fost raportări ale efectului anticoagulant crescut la administrarea în asociere a azitromicinei şi a anticoagulantelor cumarinice orale. Deşi nu s-a stabilit o relaţie de cauzalitate, trebuie avută în vedere monitorizarea frecventă a timpului de protrombină în cazul administrării azitromicinei la pacienţii cărora li se administrează anticoagulante cumarinice orale.

Ciclosporină: într-un studiu de farmacocinetică efectuat la voluntari sănătoşi, cărora li s-a administrat oral o doză zilnică de 500 mg azitromicină, timp de 3 zile şi apoi o doză de 10 mg/kg ciclosporină, s- au observat valori semnificativ crescute ale Cmax şi ale ASC0-5. De aceea, înainte de administrarea concomitentă a acestor medicamente, se recomandă prudenţă. Dacă este necesară administrarea în asociere a acestor medicamente, concentraţiile plasmatice ale ciclosporinei trebuie monitorizate, iar dozele trebuie ajustate adecvat.

Efavirenz: administrarea unor doze unice de 600 mg azitromicină pe zi în asociere cu 400 mg efavirenz, timp de 7 zile, nu a determinat nicio interacţiune farmacocinetică semnificativă clinic.

Fluconazol: administrarea unei doze unice de 1200 mg azitromicină în asociere cu o doză unică de 800 mg fluconazol nu a modificat proprietăţile farmacocinetice ale fluconazolului. După administrarea în asociere a fluconazolului, valorile expunerii totale şi a timpului de înjumătăţire plasmatică al azitromicinei nu s-au modificat, cu toate acestea, s-a observat o scădere semnificativă clinic a valorii Cmax a azitromicinei (18%).

Indinavir: administrarea unei doze unice de 1200 mg azitromicină în asociere cu o doză de 800 mg indinavir de trei ori pe zi, timp de 5 zile, nu a avut un efect semnificativ statistic asupra proprietăţilor farmacocinetice ale indinavirului.

Metilprednisolonă: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică, efectuat la voluntari sănătoşi, azitromicina nu a avut efecte semnificative asupra proprietăţilor farmacocinetice ale metilprednisolonei.

Midazolam: la voluntarii sănătoşi, administrarea în asociere a azitromicinei în doză de 500 mg pe zi, timp de 3 zile, cu o doză unică de 15 mg midazolam, nu a determinat modificări semnificative clinic ale proprietăţilor farmacocinetice şi farmacodinamice ale midazolamului.

Nelfinavir: Administrarea concomitentă a azitromicinei (1200 mg) şi nelfinavir (750 mg, de trei ori pe zi) a determinat la starea de echilibru creşterea concentraţiilor plasmatice ale azitromicinei. Nu au fost observate reacţii adverse semnificative şi nu este necesară ajustarea dozei.

Rifabutină: administrarea concomitentă a rifabutinei cu azitromicină nu afectează concentraţia plasmatică a niciunuia dintre medicamente. S-a raportat apariţia neutropeniei la pacienţii cărora li s-a administrat în asociere azitromicină şi rifabutină. Deşi neutropenia a fost raportată la administrarea rifabutinei, o relaţie cauzală în tratamentul în asociere cu azitromicina nu a fost stabilită (vezi pct. 4.8).

Sildenafil: la voluntarii sănătoşi de sex masculin, nu s-a demonstrat apariţia unui efect al azitromicinei (administrată în doză zilnică de 500 mg, timp de 3 zile) asupra ASC şi Cmax ale sildenafilului şi a principalului său metabolit.

Terfenadină: în cadrul studiilor de farmacocinetică nu au raportat interacţiuni între azitromicină şi terfenadină. S-au raportat cazuri rare în care nu s-a putut exclude în totalitate posibilitatea de apariţie a unei interacţiuni; cu toate acestea, nu s-a demonstrat că au apărut astfel de interacţiuni.

Teofilină: la voluntarii sănătoşi, nu există date privind interacţiuni farmacocinetice semnificative clinic în cazul administrării în asociere a azitromicinei şi teofilinei.

Triazolam: la 14 voluntari sănătoşi, administrarea în asociere a azitromicinei, în doză de 500 mg în Ziua 1 şi 250 mg în Ziua 2 concomitent cu 0,125 mg triazlolam, în Ziua 2, nu a determinat un efect semnificativ asupra oricărui parametru farmacocinetic al triazolamului, comparând administrarea triazolam cu placebo.

Trimetoprim/sulfametoxazol: administrarea în asociere a trimetoprim/sulfametoxazol (160 mg/800 mg) timp de 7 zile, cu 1200 mg azitromicină în Ziua 7, nu a determinat un efect semnificativ asupra concentraţiei plasmatice maxime, expunerii totale sistemice sau excreţiei urinare a trimetoprimului sau sulfametoxazolului. Concentraţiile plasmatice ale azitromicinei au fost similare celor observate în celelalte studii.

Sarcina

Nu există date suficiente cu privire la administrarea azitromicinei la femeile însărcinate. În studiile de toxicitate asupra funcției de reproducere la animale, s-a demonstrat ca azitromicina traversează placenta, însă nu au fost observate efecte teratogene. Siguranța azitromicinei nu a fost confirmată în ceea ce privește utilizarea substanței active în timpul sarcinii. Prin urmare, azitromicina trebuie utilizată în timpul sarcinii numai dacă beneficiile depășesc riscurile.

Alăptarea

Exista raportări cu privire la faptul că azitromicina ar fi secretată în laptele matern, dar nu există studii clinice adecvate și bine controlate la femeile care alăptează, care au caracterizat farmacocinetica excreția azitromicinei în laptele matern uman.

Fertilitate

În cadrul studiilor de fertilitate efectuate la șobolan, ratele de sarcina reduse s-au observat după administrarea azitromicinei. Relevanța acestei constatări pentru om este necunoscută.

Nu există date care să demonstreze că azitromicina poate influenţa capacitatea pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Tabelul de mai jos enumeră reacţiile adverse observate în timpul studiilor clinice şi după punerea pe piaţă, în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Reacţiile adverse observate după punerea pe piaţă sunt menţionate cu font italic. Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi

<1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< /10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţiile adverse posibile sau probabil asociate administrării azitromicinei, conform studiilor clinice şi după punerea pe piaţă:

* care a condus în cazuri rare la deces

Reacții adverse posibil sau probabil legate de profilaxia sau tratamentul infecțiilor provocate de Mycobacterium avium complex (MAC) bazate pe experiența acumulată din studiile clinice și din supravegherea după punerea pe piață. Aceste reacții adverse diferă de cele raportate la administrarea formelor farmaceutice cu eliberare imediată sau prelungită, fie din punct de vedere al tipului, fie din punct de vedere al frecvenței:

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Evenimentele adverse apărute la doze mai mari decât cele recomandate au fost similare cu cele observate la doze uzuale. În caz de supradozaj, este indicat tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale