ENTERIUM 2 mg CAPS.

Tratamentul simptomatic al diareei acute la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

Tratamentul simptomatic al episoadelor acute de diaree asociată cu sindromul colonului iritabil la adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, după confirmarea diagnosticului.

Doze

Diaree acută

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule ENTERIUM), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă ENTERIUM) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule ENTERIUM).

Diaree acută asociată cu sindromul colonului iritabil, după confirmarea diagnosticului

Adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule ENTERIUM), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă ENTERIUM) după fiecare scaun diareic, sau la recomandarea medicului. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule ENTERIUM).

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Copii şi adolescenţi

Loperamida este contraindicată la copiii cu vârsta sub 12 ani.

Insuficienţă renală

Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.

Insuficienţă hepatică

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.

Acest medicament este contraindicat:

• la pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

• la copii cu vârsta sub 12 ani.

• la pacienţii cu dizenterie acută, caracterizată prin scaune cu sânge şi febră mare;

• la pacienţii cu colită ulceroasă acută;

• la pacienţii cu enterocolită bacteriană determinată de microorganisme invazive, incluzând

  Salmonella, Shigella şi Campylobacter;

• la pacienţii cu colită pseudomembranoasă asociată cu administrarea antibioticelor cu spectru larg.

  În general, loperamida nu trebuie administrată în cazul în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului, datorită posibilului risc de complicaţii semnificative, incluzând: ileus, megacolon şi megacolon toxic. Administrarea loperamidei trebuie întreruptă prompt dacă apar: constipaţie, distensie abdominală sau ileus.

Tratamentul diareei cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este cazul (sau când este indicat). În diareea acută, prioritate o constituie prevenţia sau restabilirea depleţiei de lichide şi electroliţi. Acest lucru este deosebit de important la copii mici şi la pacienţii vârstnici şi vulnerabili cu diaree acută. Utilizarea acestui medicament nu exclude administrarea terapiei de restabilire a echilibrului hidrolitic şi electrolitic.

Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareei, vârsta şi starea clinică a pacientului.

Deoarece diareea persistentă poate fi un indicator al unor posibile afecţiuni grave, acest medicament nu trebuie utilizat pentu perioade îndelungate până când nu se investighează cauza care a determinat diarreea.

În cazul diareei acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie întreruptă administrarea loperamidei, pacientul trebuie sfătuit să se adreseze medicului şi se va reevalua schema de tratament.

În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA şi colită de etiologie infecţioasă, atât de cauză virală cât şi bacteriană, cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de constipaţie şi risc crescut de megacolon toxic.

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj, deoarece poate determina un supradozaj relativ. Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul SNC.

S-au raportat evenimente cardiace incluzând prelungirea intervalului QT şi torsada vârfurilor, în asociere cu supradozajul. Unele cazuri au fost fatale (vezi pct. 4.9). Pacienţii nu trebuie să depăşească doza recomandată şi/sau perioada de tratament recomandată.

ENTERIUM conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

ENTERIUM conţine para-hidroxibenzoat de metil şi para-hidroxibenzoat de n-propil. Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare pot amplifica acţiunea loperamidei, iar cele care accelerează tranzitul gastro-intestinal îi pot reduce efectul.

Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2-3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată.

Administrarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 4mg) şi itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei.

Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului nervos central(SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de ex. somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test).

Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupilometrie.

Asocierea cu desmopresină administrată pe cale orală a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro-intestinale încetinite.

Sarcina

Nu a fost stabilită siguranţa la femeile gravide, deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene. Asemeni altor medicamete, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru nu este recomandată.

Alăptarea

Cantităţi mici de loperamidă pot apărea în laptele matern. Prin urmare, acest medicament nu este recomandat pe parcursul alăptării.

Prin urmare, femeile care sunt gravide sau care alăptează trebuie sfătuite să se adreseze medicului pentru un tratament adecvat.

Fertilitatea

Nu s-a evaluat efectul asupra fertilităţii.

Loperamida determină uneori somnolenţă, oboseală, ameţeli, pierdere a conştienţei sau deprimarea stării de conştienţă, prin urmare putând influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Prin urmare, este indicată prudenţa atunci când se conduc maşini sau se folosesc utilaje.

Adulţi, copii şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Siguranţa utilizării clorhidratului de loperamidă pentru tratmentul diareei acute a fost evaluată în 26 de studii clinice controlate şi necontrolate, la care au participat 2755 adulţi, copii şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

În cadrul studiilor clinice, reacţiile adverse (RA) cele mai frecvent raportate pentru clorhidratul de loperamidă au fost: constipaţie (2,7%), flatulenţă (1,7%), cefalee (1,2%) şi greaţă(1,1%).

Reacţiile adverse sunt ordonate după frecvenţă, respectând următoarea convenţie:foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100, < 1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare(≥l/10000,<l/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În timpul studiilor clinice care au utilizat clorhidratul de loperamidă pentru tratamentul diareei acute şi după punerea pe piaţă au fost observate următoarele reacţii adverse:

Tabelul nr. 1: Reacţii adverse

a Includerea acestui termen s-a facut pe baza rapoartelor de după punerea pe piaţă a clorhidratului de loperamidă. Deoarece procesul de evidenţiere a RA nu a diferenţiat indicaţiile cronice de cele acute sau adulţii de copii şi adolescenţi, frecvenţa a fost estimată în baza tuturor studiilor clinice cu clorhidrat de loperamidă (cu indicaţie avută sau cronică), incluzând studii clinice la copii cu vârsta ≤12 ani (N=3683).

b Vezi pct. 4.4 „Atenţionări speciale şi precauţii pentru utilizare”.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptome

În caz de supradozaj (inclusiv supradozaj relativ datorită unei afectări hepatice) pot să apară următoarele simptome: deprimarea SNC (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare respiratorie), constipaţie, retenţie de urină şi ileus. Copiii şi persoanele cu afecţiuni hepatice pot fi mult mai susceptibili la efectele asupra SNC.

La pacienţii care au ingerat o supradoză de clorhidrat de loperamidă, s-au observat evenimente cardiace precum prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, alte aritmii ventriculare grave, stop cardiac şi sincopă de cauză cardiacă (vezi pct. 4.4). S-au raportat, de asemenea, cazuri letale.

Tratament

În cazul unei supradoze, trebuie iniţiată monitrizarea prin intermediul EKG a prelungirii intervalului QT.

Dacă apar simptome SNC, tratamentul supradozajului constă în administrarea antidotului, naloxonă. Deoarece durata de acţiune a loperamidei este mai mare decât cea a naloxonei (1 până la 3 ore), este indicată administrarea repetată a antidotului, iar pacienţii vor fi supravegheaţi îndeaproape timp de cel puţin 48 ore, pentru a observa din timp semnele unei eventuale deprimări a sistemului nervos central.