ASPAROM 39 mg/12 mg COMPR.

Tratamentul adjuvant la adulţi în boala coronariană, aritmii ectopice şi în prevenţia aritmiilor determinate de glicozide tonicardiace.

Adulţi: doza uzuală este de 1 - 2 comprimate Asparom administrate oral, de 2 – 3 ori pe zi.

Mod de administrare

Se recomandă administrarea comprimatului cu suficient lichid.

Dacă simptomele nu se ameliorează după o lună de tratament, nu este utilă continuarea acestuia.

Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipiențiienumeraţi la pct. 6.1. Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/minut).

În cazul asocierii deficitului de calciu, se recomandă ca primă măsură, în majoritatea cazurilor, corectarea deficitului de magneziu înainte de a începe administrarea de calciu.

La pacienţii cu insuficienţă renală se recomandă supravegherea kaliemiei şi magneziemiei.

În caz de infecţii urinare cu creşterea eliminării fosfaţilor urinari, nu se recomandă administrarea de magneziu deoarece există risc de precipitare a fosfaţilor amoniu-magneziu. În astfel de cazuri, este necesară rezolvarea infecţiei urinare, înaintea iniţierii oricărei terapii cu magneziu.

Acest medicament conţine 39 mg potasiu/comprimat. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu funcţie renală diminuată sau la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de potasiu.

Administrarea concomitentă a chinidinei şi aspartatului de magneziu poate determina creşterea

concentraţiei plasmatice a chinidinei şi a riscului de efecte toxice, prin scăderea excreţiei renale a acesteia, din cauza alcalinizării urinii.

Medicamentele care conţin fosfaţi sau săruri de calciu inhibă absorbţia intestinală a magneziului.

Magneziul, ferul, fluorurile şi tetraciclinele îşi influenţează reciproc absorbţia. De aceea, se recomandă administrarea acestora la intervale de 2-3 ore.

Antibioticele aminoglicozidice, cisplatina şi ciclosporina A grăbesc excreţia magneziului.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte teratogene. Deoarece nu există studii controlate la femeile gravide, se recomandă evitarea administrării medicamentului în timpul sarcinii.

Nu există date privind excreţia medicamentului în lapte; se recomandă evitarea administrării în timpul alăptării.

Din cauza efectului magneziului de a relaxa musculatura uterină, Asparom este contraindicat în timpul naşterii.

Asparom nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Asparom este bine tolerat. Rar, au fost raportate următoarele reacţii adverse:

• diaree;

• greaţă;

• dureri abdominale.

  Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

În cazul unei funcţii renale normale, supradozajul cu magneziu pe cale orală nu este, în general, urmat de reacţii toxice. Totuşi, în caz de insuficienţă renală, stări de deshidratare marcată, hipotiroidism, boală Cushing, este posibil să apară hipermagneziemia.

Simptomele hipermagneziemiei:

• hipotensiune arterială (la valori ale magneziemiei de 3-5 mEq/l);

• greaţă, vărsături;

• eritem tranzitor al feţei şi gâtului;

• sete;

• somnolenţă;

• confuzie;

• slăbiciune musculară (la 7 mEq/l);

• hiporeflexie;

• modificări ale ECG (creşterea uşoară a undelor T şi diminuarea amplitudinii undelor R);

• debutul deprimării respiraţiei, aritmii cardiace, comă, stop cardiac şi paralizie respiratorie (la 12-15 mEq/l).

• anurie.

  Tratamentul supradozajului constă în scăderea aportului de magneziu, rehidratare şi diureză forţată. În caz de insuficienţă renală, este necesară hemodializă sau dializă peritoneală.

  Se recomandă administrarea intravenoasă lentă a 10-20 ml calciu gluconic 10% pentru a compensa efectele nocive la nivel cardiovascular şi respirator.

  Hiperkaliemia este favorizată de insuficienţa renală şi de insuficienţa corticosuprarenaliană.

  Manifestările clinice sunt evidente când kaliemia depăşeşte 8 mEq/l, constau în tulburări

  neuromusculare, tulburări cardiace (bradicardie, hipotensiune arterială, aritmii, mergând până la fibrilaţie ventriculară), modificări caracteristice ale electrocardiogramei (unde T ample şi ascuţite, ST izoelectric, aplatizarea undelor T). Hiperkaliemia provoacă acidoză extracelulară din cauza efluxului de H⁺ din celule şi scăderii secreţiei tubulare renale a acestor ioni (predomină secreţia tubulară de K⁺).

  Tratamentul constă în scăderea aportului de kaliu; uneori este necesară administrarea răşinilor schimbătoare de ioni care fixează potasiul (sulfonatul polistirenic de sodiu). În cazuri severe de hiperkaliemie se administrează calciu gluconic, hidrogenocarbonat de sodiu, glucoză tamponată cu insulină, care determină scăderea kaliemiei.