Hipertensiune arterială esenţială uşoară sau moderată.

Doze

Doza iniţială obişnuită este de un comprimat filmat de Lodoz 2,5 mg/6,25 mg o dată pe zi.

Dacă efectul antihipertensiv al acestei doze este inadecvat, doza zilnică va fi crescută la un comprimat filmat de Lodoz 5 mg/6,25 mg, iar dacă răspunsul este în continuare inadecvat se va administra un comprimat filmat de Lodoz 10 mg/6,25 mg zilnic.

Durata tratamentului

Tratamentul cu Lodoz este, în general, un tratament de lungă durată.

Se recomandă întreruperea treptată a tratamentului cu bisoprolol, deoarece întreruperea bruscă poate conduce

la deteriorarea acută a stării pacientului, în special la bolnavii cu afecţiuni cardiace ischemice.

Mod de administrare

Comprimatele filmate de Lodoz se vor administra dimineaţa, cu sau fără alimente. Acestea trebuie înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid şi nu trebuie mestecate. Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

Nu sunt necesare ajustări ale dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată sau cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (clearance creatinină > 30 ml/min).

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei, în mod normal.

Copii şi adolescenţi

Experienţa privind administrarea medicamentului Lodoz la copii şi adolescenţi este limitată, de aceea utilizarea acestuia nu poate fi recomandată pentru această grupă de vârstă.

Lodoz este contraindicat la pacienţii cu

• hipersensibilitate la bisoprolol, hidroclorotiazidă, alte tiazide, sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

• insuficienţă cardiacă acută sau episoade de decompensare cardiacă ce necesită administrare intravenoasă de medicaţie inotropă

• şoc cardiogen

• bloc A-V de gradul doi sau trei (fără pacemaker)

• sindrom de sinus bolnav

• bloc sinoatrial

• bradicardie simptomatică

• astm bronşic sever

• forme severe de sindrom Raynaud sau forme severe de arteriopatii periferice obstructive

• feocromocitom netratat

• insuficienţă renală severă (clearance creatinină ≤ 30 ml/min)

• afectare hepatică severă

• acidoză metabolică

• hipokaliemie refractară

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie oprit brusc decât în cazul unei indicaţii clare, deoarece întreruperea

bruscă a tratamentului cu bisoprolol poate duce la deteriorarea acută a stării pacientului, în special la bolnavii

cu boli cardiace ischemice (vezi pct. 4.2).

Lodoz trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu

• insuficienţă cardiacă

• regim alimentar restrictiv

• bloc A-V gradul I

• angină Prinzmetal; Au fost observate cazuri de vasospasm coronarian. Deși este înalt beta 1- selectiv, atacurile de angină nu pot fi complet excluse atunci când bisoprololul este administrat la pacienții cu angină Prinzmetal.

• arteriopatie periferică ocluzivă; Poate avea loc agravarea simptomelor în special la iniţierea terapiei.

• hipovolemie

• insuficienţă hepatică

Pacienți cu diabet zaharat

Diabet zaharat cu valori sever fluctuante ale glicemiei: simptomele de hipoglicemie pot fi mascate.

Beta-blocantele pot crește și mai mult riscul de hipoglicemie severă atunci când sunt utilizate concomitent cu sulfoniluree. Pacienților cu diabet zaharat trebuie să li se recomande monitorizarea atentă a valorilor glicemiei (vezi pct. 4.5).

Precum alte beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea pentru alergeni cât şi severitatea

reacţiilor anafilactice. Acest lucru este valabil şi în cazul terapiei de desensibilizare. Este posibil ca în urma tratamentului cu epinefrină să nu se obţină rezultatele dorite.

În cazul pacienţilor cu psoriazis sau cu istoric de psoriazis, administrarea beta-blocantelor (de exemplu

bisoprolol) se face numai după evaluarea atentă a raportului beneficiu-risc. Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.

La bolnavii cu feocromocitom nu se va administra Lodoz decât după blocarea alfa - receptorilor.

La pacienţii care urmează să fie supuşi anesteziei generale, blocada receptorilor beta reduce însă riscul de producere a aritmiilor şi a ischemiei cardiace în timpul inducerii anesteziei, intubării şi perioadei

post-operatorii. În prezent se recomandă menţinerea blocadei receptorilor beta în perioada pre- şi

post-operatorie. Medicul anestezist trebuie informat de tratamentul cu beta-blocante datorită potenţialului de interacţiuni cu alte medicamente, interacţiuni ce pot conduce la bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi la reducerea capacităţii reflexe de a compensa pierderea de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea terapiei cu beta-blocante înaintea operaţiei, aceasta trebuie făcută treptat şi finalizată cu 48 de ore înaintea anesteziei.

Deși β-blocantele selective (beta1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât

β-blocantele neselective și ca toate β-blocantele, acestea ar trebui să fie evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru utilizarea lor. În

cazul în care astfel de motive există, Lodoz poate fi folosit, cu precauție. În astmul bronşic sau în alte boli cronice obstructive, care pot duce la apariţia unor simptome, este recomandată utilizarea concomitentă a terapiei bronhodilatatoare. Ocazional o creştere a rezistenţei aeriene poate apărea la pacienţii cu astm, de aceea poate fi necesară o creştere a dozei de agonişti β2.

Pot apărea reacţii de fotosensibilitate datorită diureticului tiazidic.

Dacă aceasta se întâmplă, se recomandă protejarea zonelor afectate de lumina soarelui sau de lumină UV artificială. În cazuri grave, poate fi necesară oprirea tratamentului.

Cancer cutanat de tip non-melanom

A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC.

Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își

examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8).

Tratamentul continuu, pe termen lung cu hidroclorotiazidă poate duce la apariţia unor tulburări electrolitice, în special hipopotasemie, hiponatremie, precum şi hipomagneziemie, hipocloremie, hipercalcemie.

Hipopotasemia favorizează apariţia aritmiilor severe, în special a celor de tipul torsada vârfurilor, care poate fi fatală.

În timpul tratamentului de lungă durată cu Lodoz, este recomandată monitorizarea concentraţiilor plasmatice de electroliţi (în special potasiu, sodiu, calciu), creatinină, uree, lipide serice (colesterol şi trigliceride), acid uric precum şi glucoză.

La bolnavii cu hiperuricemie, riscul atacurilor de gută poate fi crescut.

Sportivii de performanţă trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă ce poate da rezultate

pozitive la testele de dopaj.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis:

Hidroclorotiazida, o sulfonamidă, poate provoca o reacţie idiosincratică rezultând efuziune coroidiană cu

defect de câmp vizual, miopie tranzitorie acută şi glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debut

acut de scădere a acuităţii vizuale, durere oculară şi apar de obicei în câteva ore până la câteva săptămâni de la începerea administrării medicamentului.

Netratat, glaucomul acut cu unghi închis poate duce la pierderea permanentă a vederii.

Tratamentul primar constă în oprirea administrării hidroclorotiazidei cât mai repede posibil. Toxicitate respiratorie acută

După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri grave foarte rare de toxicitate respiratorie

acută, inclusiv sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS). Edemele pulmonare apar de obicei în decurs de câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut, simptomele includ

dispnee, febră, deteriorare pulmonară și hipotensiune. Dacă se suspectează diagnosticul de ARDS, trebuie retras Lodoz și trebuie administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este contraindicată la pacienți cu ARDS anterior în urma administrării de hidroclorotiazidă.

Lodoz poate intensifica efectul cardiotoxic şi neurotoxic al litiului prin diminuarea excreţiei litiului.

Efecte negative asupra contractilităţii şi conducerii atrioventriculare. Administrarea intravenoasă a

verapamilului la pacienţii aflaţi sub tratament cu beta-blocante poate duce la hipotensiune profundă şi bloc

atrioventricular.

Utilizarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune, iar riscul de deteriorare suplimentară a funcţiei ventriculare de pompă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă nu poate fi exclus.

Risc de scădere semnificativă a presiunii sanguine şi/sau insuficienţă renală la iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA la bolnavii cu depleţie sodică preexistentă (mai ales la persoanele cu stenoză a arterei renale).

Dacă terapia diuretică deja administrată a produs depleţie sodică, fie se va opri diureticul cu 3 zile înaintea începerii tratamentului cu inhibitori ai ECA, fie se va iniţia terapia cu inhibitori de ECA cu o doză mică.

Pot potenţa efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi pot intensifica efectul inotrop pozitiv.

Pot potenţa efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară.

Utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-ventriculară şi riscul de bradicardie.

Pot intensifica efectele sistemice ale bisoprololului.

Efect hipoglicemiant crescut. Blocarea receptorilor adrenergici beta poate masca semnele de hipoglicemie. Utilizarea concomitentă a beta-blocantelor cu sulfoniluree poate crește riscul de hipoglicemie severă (vezi pct. 4.4).

Atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune (pentru informaţii suplimentare referitoare la anestezia generală, vezi punctul 4.4.).

Creşterea timpului de conducere atrio-ventriculară, reducerea frecvenţei cardiace.

Dacă în timpul tratamentului cu Lodoz apare hipopotasemie şi/sau hipomagneziemie, sensibilitatea

miocardului la glicozidele cardiotonice poate creşte, conducând la intensificarea efectului acestora şi apariţia reacţiilor adverse.

AINS-urile pot diminua efectul hipotensiv. La pacienţii cu hipovolemie, administrarea concomitentă de AINS poate genera insuficienţă renală acută.

Asocierea cu bisoprololul poate reduce efectele ambelor medicamente.

Asocierea cu bisoprolol poate amplifica efectele vasoconstrictoare mediate prin intermediul receptorilor

alfa conducând la creşterea tensiunii arteriale şi la claudicaţie intermitentă exacerbată. Aceste interacţiuni sunt mai probabile la asocierea cu beta blocante neselective.

Utilizarea concomitentă poate conduce la creşterea excreţiei de potasiu.

Hemoliză datorită formării de anticorpi pentru hidroclorotiazidă a fost descrisă în cazuri izolate.

Efectul medicamentelor hipouricemiante poate fi diminuat la administrarea concomitentă de Lodoz.

Reduc absorbţia hidroclorotiazidei, substanţă activă din Lodoz.

Risc crescut de bradicardie.

Diminuarea efectului antihipertensiv (retenţie hidro-salină indusă de corticosteroizi).

Sarcina

Lodoz nu este recomandat în sarcină deoarece conţine un diuretic tiazidic.

Bisoprololul are efecte farmacologice care pot fi dăunătoare pentru sarcină şi/sau făt/nou-născut.

În general, blocantele receptorilor beta adrenergici, reduc perfuzia placentară, fapt asociat cu întârzierea creşterii, moarte intrauterină, avort sau naştere prematură.

La făt şi la copilul nou-născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemie şi bradicardie).

Dacă tratamentul cu blocantele receptorilor beta-adrenergici este necesar, se preferă utilizarea blocantelor

beta 1 selective.

Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc consecutiv de apariţie a hipotrofiei fetale. Este posibil ca hidroclorotiazida să producă trombocitopenie la nou-născut.

Alăptarea

Lodoz nu este recomandat femeilor care alăptează, deoarece este probabil ca bisoprololul să fie excretat în

lapte, iar hidroclorotiazida se excretă în laptele matern în cantităţi minime. Hidroclorotiazida poate inhiba secreţia de lapte.

În general, Lodoz nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, în funcţie de răspunsul individual al pacientului la tratament, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată. Trebuie să se ţină cont de aceasta în special la începutul tratamentului, la schimbarea medicamentelor sau la asocierea cu alcoolul.

Frecvente (≥1 % dar <10%), mai puţin frecvente (≥ 0,1% dar <1 %), rare (≥0,01 % dar <0,1 %), foarte rare (<0,01 %), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Cu frecvență necunoscută: Cancer cutanat de tip non-melanom (carcinom cu celule bazale și carcinom cu

celule scuamoase)

Mai puţin frecvente: scăderea apetitului, hiperglicemie şi glucozurie, hiperuricemie, tulburări ale homeostaziei hidro-electrolitice (mai ales hipopotasemie şi hiponatremie dar şi hipomagneziemie, hipocloremie şi hipercalcemie)

Foarte rare: alcaloză metabolică

Mai puţin frecvente: tulburare de somn, depresie

Rare: coşmar, halucinaţie

Frecvente: ameţeală*, cefalee*

Rare: hipolacrimaţie (atenţie la pacienţii cu lentile de contact), tulburări de vedere

Foarte rare: conjunctivită

Cu frecvenţă necunoscută: efuziune coroidiană

Rare: tulburări de auz

Mai puţin frecvente: bradicardie, tulburări de conducere AV, agravarea insuficienţei cardiace preexistente

Frecvente: parestezii şi senzaţie de frig la extremităţi Mai puţin frecvente: hipotensiune ortostatică

Rare: sincopă

Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau obstrucţii ale căilor respiratorii în

antecedente

Rare: rinită alergică

Foarte rare: sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) (vezi punctul 4.4) Cu frecvenţă necunoscută: boală pulmonară interstiţială

Frecvente: tulburări gastro-intestinale precum greaţă, vărsături, diaree, constipaţie Mai puţin frecvente: dureri abdominale

Foarte rare: pancreatită

Rare: hepatită, icter

Rare: reacţii de hipersensibilitate precum prurit, eritem în special la nivelul feţei dar şi în alte regiuni ale corpului, erupţii cutanate și angioedem, exantem fotoalergic, purpură, urticarie

Foarte rare: alopecie, lupus eritematos cutanat.

Beta-blocantele pot provoca sau agrava psoriazisul sau pot induce un rash psoriaziform.

Mai puţin frecvente: astenie şi crampe musculare

Rare: disfuncție erectilă

Frecvente: oboseală*

Mai puţin frecvente: astenie

Foarte rare: dureri ale pieptului

Mai puţin frecvente: creştere a amilazelor, creştere reversibilă a creatininei serice şi ureei, nivel crescut al trigliceridelor şi colesterolului, glicozurie

Rare: creşterea enzimelor hepatice (ASAT, ALAT)

* Aceste simptome apar mai ales la începutul tratamentului. Sunt în general uşoare şi dispar adesea în 1-2 săptămâni.

Descrierea reacțiilor adverse selectate

Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Cele mai frecvente simptome ale supradozei de beta-blocante sunt: bradicardie, hipotensiune, bronhospasm,

insuficienţă cardiacă acută şi hipoglicemie.

Există o variaţie interindividuală mare în ceea ce priveşte sensibilitatea la o doză unică ridicată de bisoprolol şi este probabil ca pacienţii cu insuficienţă cardiacă să fie foarte sensibili.

Tabloul clinic în cazul supradozajului acut sau cronic cu hidroclorotiazidă este caracterizat prin pierdere crescută de lichide şi electroliţi. Cele mai frecvente semne sunt ameţeală, greaţă, somnolenţă, hipovolemie, hipotensiune, hipopotasemie.

În general, dacă se produce supradozarea, se recomandă întreruperea tratamentului cu Lodoz şi tratament de suport şi simptomatic.

Date limitate sugerează faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Gradul în care hidroclorotiazida poate fi eliminată prin hemodializă nu a fost stabilit.