HALOPERIDOL LAROPHARM 0,5 mg COMPR.

• Efect antipsihotic în:

  • schizofrenie acută şi cronică; sindrom paranoid; confuzie acută, alcoolism (sindromul Korsakoff), pentru combaterea delirului şi halucinaţiilor;

  • deliruri ipohondriace;

  • tulburări de personalitate de tip: paranoid, schizoid, schizotip, antisocial, de graniţă şi altele.

• Efect sedativ în:

  • manie, demenţă, retardare mentală, alcoolism;

  • tulburări de personalitate de tip: compulsiv, paranoid, histrionic şi altele;

  • agitaţie, agresivitate, dromomanie;

  • tulburări de comportament şi de caracter la copii;

  • coree Huntington;

  • singultus (sughiţ);

  • sindromul Gilles de la Tourette.

• Antiemetic în greaţă şi vărsături de origine variată, îndeosebi atunci când antiemeticele clasice nu sunt

  eficace.

• Medicaţie adjuvantă pentru tratamentul durerii cronice severe; permite reducerea dozei de analgezice (mai ales opioide).

Pentru administrare orală.

Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de situaţia clinică şi reactivitatea pacientului. Administrarea se face sub supraveghere medicală.

După obţinerea unui răspuns favorabil (de obicei în decurs de 3 săptămâni), doza minimă eficace trebuie stabilită prin scăderea gradată până la cea mai mică valoare a dozei care produce un răspuns clinic favorabil.

Întreruperea tratamentului trebuie făcută treptat, în special în cazul dozelor mari.

Haloperidol Laropharm este recomandat a fi utilizat în fazele cronice ale afecţiunilor, când întreţinerea răspunsului terapeutic se poate face cu doze mai mici de substanţă activă.

• Efect antipsihotic

  • În faza acută (episoade acute de schizofrenie, delirium tremens, paranoia, stari de confuzie acută,sindromul Korsakoff, paranoia acută) se preferă administrarea parenterală: 5–10 mg i.v. sau i.m.,repetate la fiecare oră până când se obţine un control suficient al simptomelor sau până la un maximum de 60 mg/zi. Dacă este administrat oral, poate fi necesar aproape dublul dozelor de mai sus.

  • În faza cronică (schizofrenie cronică, alcoolism cronic, tulburări cronice de personalitate): 1–3 mg oral

    de trei ori pe zi, poate fi crescut la 10–20 mg de trei ori pe zi, în funcţie de răspuns.

• Efect sedativ

  • În fază acută este necesară administrarea parenterală.

  • În faza cronică: 0,5 mg de trei ori pe zi pe cale orală, poate fi crescută la 2–3 mg de trei ori pe zi, dacă

    este necesar, pentru a obţine un răspuns terapeutic.

    În sindromul Gilles de la Tourette pot fi necesare doze de până la 10 mg pe zi.

• Antiemetic: se recomandă 1-5 mg de 2 ori pe zi.

• Analgezic (adjuvant): se administrează 0,5-1 mg de 3 ori pe zi.

Copii cu vârsta mai mică de 6 ani

Nu se recomandă administrarea Haloperidol Laropharm 0,5 mg comprimate copiilor cu vârsta sub 6 ani. Pentru aceştia se va administra o formă farmaceutică adecvată vârstei.

Copii cu vârsta mai mare de 6 ani

La copii doza uzuală este de 25-50 µg/kg şi zi, în două prize; la nevoie se poate creşte până la maxim 10 mg/zi.

Vârstnici

La pacienţii vârstnici este necesară administrarea unor doze de aproximativ jumătate din doza adultului şi creşterea acestora lent, la 2-3 zile, până la obţinerea efectului dorit.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Deprimare toxică severă a sistemului nervos, provocată de alcool etilic sau de medicamente cu acţiune deprimantă centrală.

Boala Parkinson.

Leziuni ale ganglionilor bazali.

Utilizarea concomitentă a agoniştilor dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribedil, ropinirol, pramipexol, apomorfină) şi a sultopiridei.

Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţii trataţi cu medicamente antipsihotice, inclusiv haloperidol. Pentru că în cursul tratamentului cu haloperidol s-a observat o alungire a intervalului QT, se recomandă prudenţă la pacienţii aflaţi în stări clinice ce prelungesc intervalul QT (sindromul QT prelungit, hipokaliemie, medicamente ce prelungesc intervalul QT), în special dacă haloperidolul este administrat parenteral.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc/beneficiu când există în antecedente următoarele afecţiuni:

• cardiopatii grave, îndeosebi angină pectorală (risc de hipotensiune arterială tranzitorie şi durere anginoasă);

• glaucom;

• afecţiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute (deprimare respiratorie);

• insuficienţă renală (scade excreţia haloperidolului);

• epilepsie sau alte afecţiuni care predispun la convulsii (de exemplu, sindrom de abstinenţă alcoolică sau distrugeri cerebrale) – pot fi declanşate crize epileptice;

• hipertiroidism – risc de creştere a toxicităţii haloperidolului, terapia trebuie întotdeauna însoţită de un tratament tireostatic adecvat.

  În schizofrenie răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. După întreruperea tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate menţine timp de săptămâni sau luni. Se recomandă întreruperea gradată a tratamentului cu haloperidol pentru a evita reapariţia precoce a tulburărilor psihotice şi a simptomelor acute de abstinenţă (greaţă, vărsături, insomnie).

  În cazul în care fenomenele psihotice sunt însoţite de tulburări depresive se recomandă asocierea haloperidolului cu antidepresive.

  Tulburările extrapiramidale pot fi combătute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea medicaţiei antiparkinsoniene trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă excreţia antiparkinsonianului este mai rapidă decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele extrapiramidale).

  Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul se administrează concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente antiparkinsoniene.

  La pacienţii vârstnici sunt necesare doze mai mici şi supravegherea atentă a tratamentului, deoarece există risc mai mare de hipotensiune arterială ortostatică, manifestări extrapiramidale, diskinezie tardivă.

  Pentru că haloperidolul se metabolizează în ficat, se recomandă prudenţă la pacienţii cu boli hepatice. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic.

  Haloperidol Laropharm 0,5 mg comprimate conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Asocieri contraindicate:

• agonişti dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribedil, ropinirol, pramipexol, apomorfină);

• sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor).

  Pe durata terapiei cu haloperidol nu se recomandă utilizarea niciunui alt medicament ce poate prelungi intervalul QT al inimii, din cauza riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Sunt necesare controlul prealabil al intervalului QT, monitorizare EKG continuă şi supraveghere clinică, eventual corectarea hipokaliemiei, atunci când, pe durata terapiei cu haloperidol, nu poate fi evitată utilizarea concomitentă a oricăruia dintre următoarele medicamente:

• antiaritmice din clasa Ia precum chinidină, hidrochinidină, disopiramidă;

• antiaritmice din clasa III precum amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă;

• neuroleptice precum tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, sulpiridă, amisulpiridă, triapridă, pimozidă, droperidol;

• anticolinesterazice precum donepezil, rivastigmină, tacrină, galantamină, piridostigmină, neostigmină;

• medicamente hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante, amfotericina B i.v, glucocorticoizii, tetracosactidele;

• diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele;

• halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, eritromicina i.v;

• brepridil, cisapridă, difemanil, mizolastină, vincamină i.v.

• Asocieri care necesită prudenţă:

Studii populaţionale mari nu au arătat o creştere semnificativă a anomaliilor fetale produsă de haloperidol. Au existat raportări izolate de anomalii congenitale după expunerea fătului la haloperidol, cele mai multe în asociere cu alte medicamente. Haloperidolul trebuie utilizat în cursul sarcinii numai dacă beneficiul anticipat justifică riscul potenţial pentru făt.

Haloperidolul este excretat în laptele matern. Dacă utilizarea haloperidolului este considerată esenţială, alăptarea ar trebui să fie întreruptă, deoarece s-au observat simptome extrapiramidale la copiii alăptaţi natural ai mamelor tratate cu haloperidol.

Haloperidolul are influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

În limitele dozelor scăzute (1 până la 2 mg zilnic), reacţiile adverse ale haloperidolului au fost rare, benigne şi tranzitorii. La pacienţii ce au primit doze mai mari, unele reacţiile adverse au fost observate mai frecvent. Efectele neurologice sunt cele mai frecvente.

Frecvenţele prezentate utilizează următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare ( < 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, Sector 1,

București 011478-RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Simptomatologie

Manifestările reprezintă o exagerare a efectelor farmacologice cunoscute şi a reacţiilor adverse. Cele mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe (rigiditate musculară, tremor), sedare, hipotensiune arterială, mai rar hipertensiune arterială. Se pot produce aritmii ventriculare, asociate eventual cu prelungirea intervalului QT.

În cazuri extreme, pacientul intră în comă cu deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială, stare de şoc, colaps.

Tratament

Nu există antidot specific pentru haloperidol. În general, tratamentul este de susţinere a funcţiilor vitale. Se recomandă, de asemenea, lavaj gastric, provocarea de vărsături (cu excepţia pacienţilor obnubilaţi, în comă sau în timpul acceselor convulsive) şi administrarea de cărbune activat.

La pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin intubaţie orofaringeană sau endotraheală. Deprimarea respiratorie poate necesita respiraţie artificială.

Trebuie monitorizate semnele vitale şi electrocardiograma, iar monitorizarea trebuie continuată până când electrocardiograma se normalizează. Pentru aritmiile severe se indică măsuri antiaritmice adecvate.

Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasă de plasmă sau concentrat de albumină şi dopamină sau noradrenalină. Administrarea adrenalinei nu este indicată, deoarece poate provoca hipotensiune arterială severă în prezenţa haloperidolului.

În caz de tulburări extrapiramidale severe se administrează parenteral antiparkinsoniene (de exemplu, benzatropină metansulfonat 1-2 mg intramuscular sau intravenos).