Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Căutați rapid medicamente. Încercați funcția de verificare a interacțiunilor.
Medicamente
Listă interacțiuni
Restricții

Informații referitoare la prescripția medicală

Lista de compensare

Medicamentul nu este listat.

Emitere de informaţii

Fără informații

Restricţii pe bază de rețetă

OTC - Fără prescripție

Continuare prescriere medic familie

DA (si initiere la copii peste 15 kg)

Protocoale terapeutice

R001E
ERDOSTEINUM

Alte informații

Numele medicamentului

ERDOMED 225 mg GRAN. PT. SUSP. ORALA

Forma farmaceutică

GRAN. PT. SUSP. ORALA

Deținătorul de licență

ANGELINI PHARMA S.P.A. - ITALIA

Data ultimei actualizări a RCP-ului

01.01.2026
Drugs app phone

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

Scanați cu camera telefonului.
4.9

Peste 36k recenzii

Utilizați aplicația Mediately

Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

4.9 rating, peste 20.000 de evaluări

RCP - ERDOMED 225mg

Indicații

Tratament secretolitic în afecţiunile acute şi cronice bronhopulmonare, care sunt însoţite de o tulburare a producţiei şi transportului de mucus. Pentru fluidificarea mucusului vâscos în

afecţiuni acute şi cronice ale căilor respiratorii. Medicamentul este destinat adulţilor.

Dozaj

Doze

Adulţi: se administrează conţinutul dizolvat al unui plic de 2 sau de 3 ori pe zi.

Copii şi adolescenţi: se administrează alte forme farmaceutice, adecvate vârstei (de exemplu

Erdomed 175 mg/5 ml pulbere pentru soluţie orală).

În insuficienţa hepatică şi renală uşoară până la moderată, se reduce doza, administrându-se conţinutul dizolvat al unui plic o dată sau de 2 ori pe zi.

Durata tratamentului

Durata tratamentului trebuie stabilită individual.

Mod de administrare

Se dizolvă conţinutul unui plic într-un pahar cu apă, suc de fructe sau ceai, se amestecă bine şi se administrează înainte de mese. Suspensia orală trebuie administrată imediat.

Contraindicații

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1, Insuficienţă hepatică severă,

Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 25 ml/min), Fenilcetonurie (datorită conţinutului de aspartam).

Datorită posibilei interacţiuni a metaboliţilor cu metabolismul metioninei/cisteinei, Erdomed nu

trebuie administrat pacienţilor care suferă de homocistinurie.

Atenționări

În insuficienţa hepatică uşoară până la moderată este necesară reducerea dozei. (vezi şi pct. 4.2). Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu ulcer gastro-duodenal.

Se va evita administrarea concomitentă de antitusive (poate determina o acumulare excesivă de secreţii datorită inhibării reflexului de tuse).

Fluidificarea brutală a secreţiilor poate determina inundarea bronhiilor la bolnavii incapabili să

expectoreze (impunându-se bronhoaspiraţie de urgenţă).

Prin creşterea volumului secreţiilor bronşice, erdosteina poate accentua reflexul de tuse.

Acest medicament conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau deficit de sucrază-izomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine sodiu”.

Acest medicament conţine alcool benzilic 0,0013 mg per doză. Alcoolul benzilic poate determina reacții alergice.

Risc crescut indus de acumulare a alcoolului benzilic la copii mici (cu vârsta sub 3 ani).

Volumele mari trebuie utilizate cu prudență și doar dacă este absolut necesar, în special la femeile gravide sau care alăptează și la pacienții cu insuficiență hepatică și insuficiență renală, din cauza riscului de acumulare și toxicitate (acidoză metabolică).

Interacțiuni

Listă interacțiuni
Adăugați la "Interacțiuni"

Nu se cunosc până în prezent interacţiuni cu alte medicamente.

Erdosteina se poate administra concomitent cu antibiotice, precum amoxicilină, ampicilină, claritromicină, ciprofloxacină sau eritromicină, cât şi cu medicamente bronhodilatatoare

(salbutamol, teofilină).

Nu se recomandă asocierea Erdomed cu antitusive sau medicamente care scad secreţia bronşică

(parasimpatolitice).

Sarcina

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii,

dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3).

Deoarece nu sunt disponibile date privind administrarea la gravide sau excreţia în laptele matern, nu se recomandă administrarea erdosteinei în timpul sarcinii şi alăptării.

Condus auto

Erdomed nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse

Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi

<1/1000); foarte rare (< 1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări ale sistemului nervos

Foarte rare: cefalee

Tulburări gastro-intestinale

Foarte rare: alterarea gustului, xerostomie, greaţă, vărsături, diaree sau constipaţie, dureri epigastrice

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte rare: urticarie, eritem, eczemă.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Supradozaj

Până în prezent nu se cunoaşte niciun caz de supradozaj. Atunci când sunt administrate doze mari de Erdomed, este aşteptată apariţia mai frecventă şi de intensitate crescută a simptomelor menţionate la reacţii adverse, în special dureri gastro-intestinale.

Nu se cunoaşte un antidot specific pentru supradozajul erdosteinei.

Proprietăți farmacologice - ERDOMED 225mg

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: mucolitice, codul ATC: R05CB15

Erdosteina este un mucolitic care, după administrare orală, reduce vâscozitatea secreţiilor bronşice şi favorizează eliminarea acestor secreţii, uşurând astfel respiraţia. În plus, datorită proprietăţilor oxidoreducătoare, erdosteina poate preveni eliberarea radicalilor liberi de oxigen, ceea ce permite menţinerea activităţii alfa-1-antitripsinei, fiind astfel antagonizată activitatea crescută a elastazei.

Erdosteina are doi atomi de sulf care, după metabolizare hepatică, apar ca grupări libere de sulfhidril. Studiile farmacologice au demonstrat că erdosteina îşi manifestă proprietăţile mucolitice şi antioxidante numai după ce aceste grupări sulfhidril devin libere ca urmare a proceselor de metabolizare hepatică.

Vâscozitatea secreţiilor bronşice depinde în principal de gradul de legare a glicoproteinelor pe

care le conţin acestea. Glicoproteinele din compoziţia secreţiilor bronşice sunt legate între ele prin punţi disulfidice. Prin procese de oxidoreducere, grupările libere de sulfhidril determină ruperea legăturilor disulfidice din structura glicoproteinelor, reducând astfel vâscozitatea secreţiilor bronşice.

Mucusul bronşic astfel fluidificat poate fi eliminat mai uşor. În plus, prin fluidificarea mucusului bronşic foarte vâscos, erdosteina facilitează şi penetrarea mai profundă a amoxicilinei la nivelul structurilor acestui mucus, ceea ce determină instalarea mai rapidă a efectului antibioticului.

Proprietăți farmacocinetice

Absorbţie şi metabolizare

După administrarea orală, erdosteina este rapid absorbită de la nivelul tractului gastro-intestinal şi metabolizată hepatic, rezultând cel puţin trei metaboliţi activi: Metabolit I (N-tiodiglicolil

homocisteină), Metabolit II (N-acetil homocisteină) şi Metabolit III (homocisteină). Aceşti metaboliţi conţin grupări libere SH.

Concentraţia plasmatică maximă a substanţei rămase nemodificate şi cea a metaboliţilor săi activi este atinsă după o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ore. Dacă erdosteina se administrează

concomitent cu alimente, concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după o perioadă de timp

mai mare. Concentraţia plasmatică maximă şi gradul de absorbţie rămân neschimbate.

Eliminare

Erdosteina şi metaboliţii săi sunt excretaţi în principal renal sub formă de sulfaţi şi o mică parte

prin materiile fecale. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 1-2 ore.

  • Date preclinice de siguranţă

    Datele preclinice indică o toxicitate scăzută a erdosteinei.

    Toxicitate acută

    DL50 (şoarece, şobolan) oral >5000 mg/kg

    DL50 (şobolan) IP >5000 mg/kg

    DL50 (şoarece) IV >3500 mg/kg

    Toxicitate cronică

    Studiile efectuate pe durată de până la şase luni utilizând două specii de animale (şobolan, câine), nu au evidenţiat apariţia unor efecte toxice după administrarea dozelor orale maxime, care corespund la 15, respectiv 17 doze terapeutice maxime zilnice administrabile la om.

    Mutagenitate

    Nu s-a semnalat potenţial mutagen atribuit erdosteinei în nici unul din testele de mutagenitate efectuate in vitro şi in vivo, cu sau fără metabolizare.

    Toxicitate asupra funcţiei de reproducere

    Testele efectuate la şobolan şi iepure folosind dozele maxime orale, care corespund la 58, respectiv 77 doze terapeutice maxime zilnice administrabile la om, nu au indicat niciun risc teratogen, embriotoxic sau de inhibare a fertilităţii. Au fost administrate doze de până la 1000 mg/kg la şobolani şi de până la 250 mg/kg la iepuri, fără nicio evidenţă a efectelor negative materne sau embriotoxice.

    Carcinogenitate

    Nu au fost efectuate studii privind carcinogenitatea erdosteinei.

  • Proprietăți farmaceutice - ERDOMED 225mg

    Lista excipienților

    Sucroză (zahăr) Amidonglicolat de sodiu Dioxid de siliciu Sucraloză,

    Acid malic anhidru

    Aromă de portocale (conține maltodextrină din porumb, preparate aromatizante, substanțe aromatizante, substanțe naturale aromatizante, alfa-tocoferol (E307), alcool benzilic)

    Incompatibilități

    Nu este cazul.

    Perioada de valabilitate

    3 ani

    Precauții speciale pentru păstrare

    A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

    Natura și conținutul ambalajului

    Cutie cu 10 plicuri unidoză, alcătuite din hârtie/Al/PE.

    Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

    şi alte instrucţiuni de manipulare

    Fără cerinţe speciale.

    Documente PDF

    Ambalaj și preț

    Cutie cu 10 plicuri unidoza din hartie Al/PE
    Preț
    -
    Co-plata
    -

    Lista de compensare

    Ambalajul nu este listat.

    Surse

    Similare

    Drugs app phone

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    Scanați cu camera telefonului.
    4.9

    Peste 36k recenzii

    Utilizați aplicația Mediately

    Obțineți mai rapid informații despre medicamente.

    4.9

    Peste 36k recenzii

    Instalați

    Depășește informațiile despre medicamente cu PRO

    Rezolvați interacțiunile, vizualizați restricțiile de utilizare și găsiți toate celelalte răspunsuri cu asistentul dvs. AI Elly.

    Preveri, kaj ponuja PRO
    Utilizăm cookie-uri Cookie-urile ne ajută să oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Utilizând site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Aflați mai multe despre modul în care folosim cookie-urile în Politica noastră privind cookie-urile.